liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Mihail Gorbaciov – groparul leninist al comunismului bolșevic sovietic rus expirat și al Imperiului răului (1)


 

(Prezentarea și pseudorecenzia cărții ”Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika” de Mihail Gorbaciov (n. 1931), Editura Litera, traducere de Justina Bandol, cu o Prefață de Adrian Cioroianu, 651 pagini. Originalul în limba rusă  a apărut în anul 2013 sub denumirea de ”Naedine s soboi: vospominania și razmîșlenia”)

 

  • Mihail Gorbaciov – medicul curant al bolnavului imperialist sovietic a săpat adânc și temeinic o groapă pe măsura celebrului decedat.
  • Boris Elțîn (”Țarul Boris”) a coborât – în extaz și în adânc –  sicriul statului sovietic imperialist în groapă. Un șir de președinți americani (Nixon, Reagan, Bush, Clinton) au cântat, fericiți, prohodul.
  • Vladimir Putin dorește cu ardoare întoarcerea mortului de la groapă. Deputații putiniști îl acuză, în luna mai 2014 (http://www.mediafax.ro/externe/un-grup-de-deputati-rusi-cere-judecarea-lui-mihail-gorbaciov-pentru-destramarea-urss-12446188), pe fostul președinte al Uniunii Sovietice de impericid. Memorialistul Gorbaciov are doar cuvinte de ocară pentru ”veselul” Elțîn și doar cuvinte de laudă pentru nostalgicul Putin
  • Dialog peste decenii între fostul director al CIA și președinte american George W. Bush (1981 – 1989) și fostul KGB-ist și premier-președinte rus Vladimir Putin (1999 – prezent)
  • Mihail Gorbaciov ne deslușește – parțial, dar fundamental – poziția și rolul Ucrainei în imperiu, în afara acestuia și împotriva supraviețuirii imperiului. Concluzia mea: imperiul nu poate fi refăcut decât pornind de la fundamentele geopoliticii imperiale: Drang nach West!, pornind din Ucraina
  • Câteva interesante considerații perestroikiste personale despre gerontocrația feudală sovietică (De la Lenin la Gorbaciov) descrise de memorialistul Gorbaciov demonstrează că bolșevismul rus a fost un feudalism care aspira la o modernizare industrială.
  • Un istoric poet(ic) și un om politic amator – Adrian Cioroianu – îl descrie pe Gorbaciov ca ”inovator al Istoriei”. Consider metafora ca fiind exagerată. Gorbaciov este doar noul Lenin care a pus sistemului un diagnostic destul de corect, a propus și impus remedii neadecvate în vederea unei iluzorii însănătoșiri, apoi a tras o concluzie și a închis o paranteză (ambele triste pentru sistemul totalitar și imperial sovietic rus). Toate acestea s-au desfășurat într-un crâmpei de istorie umană. Acest crâmpei (o simplă paranteză istorică) a durat, din păcate,  peste 7 decenii.
  • Ucraina este descrisă în carte ca fiind teritoriul în jurul căruia s-au desfășurat evenimente importante în timpul revoluției bolșevice, în timpul celui de-al doilea război mondial, în fisurarea URSS ului, dar și în destrămarea definitivă a statului sovietic.  Nu în ultimă instanță se conturează și speranțele lui Gorbaciov de refacere a statului sovietic, speranțe legate de Vladimir Putin. Acțiunile recente ale Rusiei cu scopul de a destrăma Ucraina, par a fi (și) o răzbunare a Rusiei pentru contribuția Ucrainei la dispariția URSS.

 

 

Numerologie sovietică medievală și feudală. Sovietismul bolșevic comunist rus de rit feudal a ajuns demult la ora bilanțului. Numerologii au mult material pentru hermeneutici ezoterice (in)utile. Existența imperiului răului a stat preponderent sub semnul cifrei 7. Dar și sub semnul pentadei (5), primele cinci cincinale fiind decisive pentru consolidarea Uniunii/ Imperiului. Imperiul sovietic trăit puțin peste 7 decenii. A avut 7 lideri magnifici (Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Andropov, Cernenko, Gorbaciov). Cinci dintre cei șapte magnifici au murit ”la datorie” (în exercițiul funcțiunii) ceea ce perminte caracterizarea fostului imperiu ca fiind o gerontocrație feudală. Toți cei cinci lideri care au coborât de pe fotoliile de lideri absoluți direct în cripte avea șapte decenii  de viață (Stalin – 75; Brejnev – 76; Andropov – 70; Cernenko – 74). Doar doi lideri nu au atins vârsta fatidică (de șapte decenii de viață) la apusul carierei lor: Lenin – care a murit la 54 de ani și Gorbaciov care a fost scos pe tușă la 60 de ani. Doar doi lideri sovietici au ieșit de la conducere prin înlăturarea lor de către sistem: reformatorul Hrușciov și reformatorul Gorbaciov: primul la 70 de ani, al doilea la 60 de ani. Cel mai longeviv lider în scaunul suprem a fost Stalin (trei decenii) urmat de Brejnev (aproape două decenii). Celelalte două decenii de viață imperială sovietică au fost împărțite de ceilalți cinci lideri. Cele două foste republici foste sovietice care au bătut la porțile (închise) ale NATO (la summit ul de la București) – Georgia și Ucraina au fost republicile care au avut niveluri de trai semnificativ peste medie datorită faptului că au avut propriii lor reprezentanți la Înalta Poartă (Moscova): georgianul Stalin (trei decenii de domnie) și ucraineanul Brejnev (aproape două decenii de domnie). Întâmplător sau nu (istoricii și geopoliticienii pot susține sau contrazice această ipoteză), Georgia și Ucraina vor fi următoarele țări care vor adera la Uniunea Europeană.

  • Ucraina în ecuația geopolitică a trecutului sovietic, cu sugestii clare pentru geopoliticile prezente și viitore. Groparul statului sovietic – Mihail Gorbaciov –  nu scapă niciun prilej de a aminti importanța ucrainenilor pentru Imperiul rus și, apoi, sovietic. Sub raport personal atât Mihail Gorbaciov cât și soția sa Raisa Gorbaciova (fostă Titarenko) au origini ucrainene. Nu mai puțin de cinci membri ai familiei ucrainene Titarenko sunt amintiți în carte, la indicele de nume. În ținutul Stavropol, de unde provine Mihail Gorbaciov, ”la începutul secolului XX, înainte de Revoluție, în gubernie trăiau aproximativ un milion de oameni. Majoritatea erau ruși (ruși mari, cum se numeau pe atunci în mod oficial), o treime erau ucraineni (ruși mici, conform denumirii oficiale)” (p. 26). Despre originea ucraineană a Gorbaciovilor, acesta scrie: ”În aceeași margine a satului  Privolnoe care fusese populată de neamul Gorbaciovilor și de rudele lor cele mai apropiate locuiau Pantelei Efimovici și Vasilisa Lukiavnovna Gopkalo. El era de baștină din gubernia Cernigov, ea – din Gubernia Harkov, amândoi ucraineni. E limpede că au venit și s-au așezat la marginea satului în aceeași perioadă ca Gorbaciovii. În familia Gopkalo s-a născut o fată Maria – viitoarea mea mamă” (p. 35). O interesantă (dar nu dezinteresată!) precizare face Gorbaciov pentru ce însemna rus și ucrainean în memoria străbunicilor săi (ucraineni). ”Pentru strămoșii noștri, pentru bunicii mei, noțiunea de ”rus” avea cu totul alt sens decât pentru noi astăzi. ”Rus” desemna apartenența la statul rus, la religia ortodoxă, la cultura rusă. Nu avea prea mare importanță că ești hohol, adică ucrainean, sau moscal, adică rus. Nu întâmplător în ținutul Stavropol sau în regiunea Kuban toți știau din copilărie cântece și ucrainene și rusești și puteau trece cu ușurință de la o limbă la alta” (pp. 35 – 36).  Ucrainenii au avut o prezență și mai sporită în zona Stavropol, în timpul războiului: ”În vara lui 1942, dinspre Rostov s-au rostogolit peste noi valurile de refugiați care se retrăgeau din calea nemților. În primul val au veni mii de evacuați din Ucraina” (p. 47).  În ce o privește pe Raisa Gorbaciova originea ucraineană era și mai clară: ”Părinții Raisei erau ucraineni” (p. 112). Traducătorul cărții, Justina Bandol, într-o notă de subsol, o referire la adresa ucrainenilor, care au pactizat cu cotropitorii germani chiar în satul lui Gorbaciov, Privolnoe. Gorbaciov scrie: ”Atunci când unitățile germane au plecat mai departe spre est, în Privolnoe a rămas o mică garnizoană, care a fost înlocuită de un detașament. Îmi amintesc de semnele cusute pe mâneci și de faptul că auzeam limba ucraineană. Așa a început viața noastră sub ocupație” (p. 48). Iar traducătoarea precizează: ”Referire la așa numiții hivi, colaboraționiști, cetățeni sovietici (în bună parte ucraineni) care se oferiseră voluntar să lucreze pentru armata germană. Purtau pe mâneca uniformei germane banderole speciale de identificare” (p. 48). Acum este ceva mai clar cât de mare era iubirea dintre ucraineni și ruși… Deși nu am găsit nicăieri nicio mărturie în acest sens avansez aici ipoteza că ucraineanul Brejnev (turnător dovedit, kgb ist prin educație și vocație, și politruc militar) a avut un rol important, poate decisiv, în promovarea ucrainenilor săi, Raisa și Mihail Gorbaciov.  Sistemul feudal comunist avea această trăsătură (manifestată și la noi): cine reușea să se extragă din sărăcia satelor sau din suburbiile orașelor aveau datoria morală să-i aducă cât mai aproape și cât mai sus pe ”ai săi” (fie că erau doar din acea regiune). În felul acesta despotul conducător se înconjura de oameni aduși și crescuți de el însuși. O dovadă (suplimentară) în acest sens o oferă Gorbaciov însuși atunci când povestește despre liderul comunist ucrainean Șcerbițki: ”Foarte greu s-a înțeles Andropov cu Șcerbițki, care în Ucraina, mai ales în cercurile de partid, avea o autoritate indiscutabilă. În plan moral, Șcerbițki era, fără îndoială, un om profund decent. Tehnocrat din fire își urma cu consecvență linia politică în Ucraina: acorda multă atenției economiei, mai ales exploatării cărbunelui și metalurgiei, nu uita nici de agricultură. (p. 313). ”Dar afirmația lui Brejnev că în Vladimir Vasilievici Șcerbițki își vede urmașul, l-a orbit. În ajunul morții lui Leonid Ilici Brejnev el a manifestat un activism deosebit, se străduia să nu-i scape niciunul dintre evenimentele de la vârf, se suna și se întâlnea în mod regulat cu Fedorciuk, fostul șef al KGB Ucraina” (p. 314). Nepotismul ”etnic” era la putere în măreața Uniune… Fiecare conducător se orienta (financiar, relațional, uman) către bazinele electorale de unde spera să primească cel mai consistent sprijin: În 1985, după preluarea frâielor puterii absolute, la începutul turneelor sale prin țară, după Leningrad a urmat, firesc nu?, Ucraina. Scrie Gorbaciov: ”În iunie iulie am fost în Ucraina și în Bielorusia. Din nou întâlniri și dialog deschis. Pentru mine era important să aud părerile oamenilor din aceste republici. Lucru de înțeles, căci fără susținerea lor nu se putea face nimic. … La sfârșitul călătoriei în Ucraina a avut loc la Kiev întâlnirea cu conducătorii republicii, ai regiunilor, ai ministerelor, cu reprezentanți ai științei și culturii, ai studenților. Cât timp am vorbit despre realizările ucrainenilor și despre contribuția lor la binele general al țării, sala a reacționat foarte bine. De la bun început am vrut să le vorbesc celor prezenți despre momentele negative în evoluția Ucrainei. Mulți ani republica se aflase ”sub umbrela” lui Leonid  Brejnev, cumva în afara controlului central, Participanții la întâlnire au recepționat, mi s-a părut, cuvântarea mea cu înțelegere.” (p. 393). Statutul geopolitic special al Ucrainei și al celorlalte republici sovietice ”speciale” s-a văzut mereu, până în preajma agoniei sistemului și statului sovietic. Astfel, la 18 octombrie 1991, cu doar două luni înainte de decesul oficial al URSS, opt republici (în afară de Rusia lui Elțîn și alte patru republici ”rebele”) au semnat Acordul privind Comunitatea Economică a Statelor Suverane (viitorul CSI și viitoarea Uniune Eurasiatică): ”Pe 18 octombrie, la Kremlin, președintele URSS și conducătorii a opt republici (fără Ucraina, Moldova, Georgia și Azerbaidjan) au semnat Acordul privind Comunitatea Economică a Statelor Suverane, așa cum prevăzuse Congresul. Ulterior, la el a aderat și Ucraina” (p. 525). Naționalismul și autonomismul ucrainean s-au manifestat și mai acut în condițiile de liberalizare oferite de perestroika, dar și sub influențele externe tot mai evidente: ”La vremea respectivă un partener, ca să nu spun un complice, foarte activ al lui Elțîn în distrugerea și pe față și pe ascuns a Uniunii s-a dovedit Leonid Kravciuk. Manifestându-se împotriva Acordului Unional, Kravciuk a afirmat că Ukraina nu va ratifica nici Acordul privind Comunitatea Economică dacă în spatele lui se vor afla organe centrale de orice fel și că nu trebuie să existe niciun fel de Centru în general…” (p, 527).  ”Dar la ședința Consiliului de Stat din 25 noiembrie, Kravciuk nu a venit. Elțîn a anunțat de la bun început că majoritatea membrilor Sovietului Suprem al URSS nu sunt de acord cu formula ”stat confederat democratic” și a avansat încă un argument împotrivă: ”Acordul fără Ucraina nu are rost. Uniunea nu poate să existe fără ea. Haideți să vedem ce zice Ucraina” (p. 528). Vorbind despre etapele dezagregării și desființării statului sovietic Gorbaciov se apără constant și ferm de acuzația (devenită slogan de masă) că el a distrus ceea ce Lenin a început (culmea fiind că Gorbaciov a declarat mereu că vrea să aplice gândirea leninistă pentru salvarea statului sovietic de la decădere). Și pentru că cea mai bună apărare este atacul, Gorbaciov îl introduce pe Elțîn în ecuație, transferând asupra acestuia ceea ce, ca folclor, era pus în contul său… ”Elțîn s-a învârtit în jurul principalei formule a proiectului noului acord la limita ipocriziei. Pe 30 noiembrie, cu o zi înainte de referendumul din Ucraina, președintele rus a discutat la telefon cu G. Bush. Vă reamintesc aici că l-a rugat pe Bush să păstreze această discuție secretă până la publicarea rezultatelor referendumului din Ucriana. Kravciuk și Șușkevici l-au informat pe președintele SUA despre întâlnirea pe care urma să o aibă cu Elțîn în Bielorusia. Că veni vorba, Elțîn a luat de mai multe ori legătura în secret în chestiuni care priveau URSS, cu președintele Bush, care a afirmat nu o dată că el este pentru păstrarea Uniunii pe baza noului Acord. La referendumul din Ucraina nu s-a pus problema ieșirii Ucrainei din Uniune (așa cum prevedea legea unională că trebuia procedat pentru a decide ieșirea unei republici din Uniune) și cu atât mai mult a lichidării acesteia, la fel cum această problemă nu fusese pusă în Proclamația de independență a Ucrainei din 24 august 1991. Declararea independenței Ucrainei nu excludea în principiu posibilitatea intrării ei în Uniune, cu atât mai puțin în formarea confederată a acesteia. A prezenta votul pentru independență ca o ruptură a Ucrainei cu Uniunea și, mai mult, ca un vot pentru lichidarea acesteia era cel puțin fals, ba era chiar, în esență, o înșelăciune, un neadevăr. În atmosfera agitată a acelor zile au răsunat lozincile național-radicalilor: Rusia ne fură, fără ea vom trăi mai bine decât în Franța, peste 2-3 ani Ucraina va fi un miracol economic șamd. (N.tr.: Pe 1 decembrie 1991, populația Ucrainei a participat la referendumul de confirmare a proclamației de independență” (p. 529).   Și pentru că simplele acuzații aduse ”trădătorului” Elțîn nu i s-au părut suficiente, Gorbaciov revine cu un atac și mai consistent: ”În octombrie 1987, în câmpul vizual al analiștilor americani a intrat B. Elțîn, devenit cel mai vizibil și mai zurbagiu adversar al regimului Gorbaciov. Când, în septembrie 1989, a ajuns în SUA, Elțîn a fost primit în cabinetul său de la Casa Albă de cître consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate națională, generalul Scowcroft, în biroul căruia a intrat atunci, aparent din întâmălare, pentru 15 minute, și G. Bush. Președintelui american Elțîn nu i-a făcut atunci vreo impresie deosebită. Dar, de la începutul anului 1990, așa cum se vede din documente care au fost apoi publicate și au devenit cunoscute, o serie de lucrători ai serviciilor secrete americane și personal ministrul american al apărării, Dick Cheney, au început să-l convingă insistent pe președintele SUA să renunțe la ”miza” Gorbaciov și să-l susțină pe B. Elțîn. Argumentul lor principal era faptul că planurile politice ale lui Elțîn referitoare la dezmembrarea și lichidarea Uniunii Sovietice, ca și la introducerea în Rusia a pieței libere, necontrolate de stat, răspund mai bine intereselor naționale ale SUA decât linia politică a lui Gorbaciov, care este preocupat de modalitățile de a ”atenua” socialismul de stat și de a trece numai la o economie de piață ”reglementată” (vezi Gates, R.M., From the Shadows, New York, 1996, p. 496, n.a.). După cum mărturisește R. Gates, ”CIA era un susținător fervent al lui Elțîn. Îl sprijinea nu atât prin cuvinte, cât prin intermediul unei serii de evaluări care îi subliniau popularitatea în Rusia și în afara granițelor ei, inițiativele în domeniul reformării societății și viziunea asupra problemelor naționale”. (p. 546). Alte ”argumente” despre Elțîn, adversarul său politic – acum dispărut dintre cei vii – sunt înșirate pe alte câteva pagini ale cărții. Las cititorilor mei să apeleze direct la ”Amintirile” lui Mihail Gorbaciov, tot mai interesante în contextul noilor date geopolitice actuale. Și pentru că prezentul și viitorul imediat pot interesa mai mult cititorii care nu pot aloca 50 de lei pentru a citi integral acest interesant volum de memorialistică, adaug aici două pasaje din carte prin care Mihail Gorbaciov îl caracterizează pe Vladimir Putin, cel care vrea să-l pună acum sub acuzare pe Mihail Gorbaciov pentru destrămarea Uniunii Sovietice: ”În 1996 am decis să mă înscriu în cursa pentru alegerile prezidențiale din Rusia. Practic, toți au fost împotriva acestei decizii. Numai Raisa a înțeles că nu mă interesează puterea, ci că vreau să am posibilitatea ca, în cursul campaniei electorale, să spun tot ceea ce nu putusem să le spun oamenilor în anii din urmă, pentru că fusesem practic complet izolat – până la venirea la conducere a lui Vladimir Putin” (p. 371).  Și ca să nu fie dubii că Mihail Sergheevici Gorbaciov își pune speranța ca actualul președinte al Rusiei să refacă și chiar să lărgească fostul Imperiu al Răului nu ezită să-l descrie în cele mai frumoase cuvinte pe care le-a adresat, în carte, vreunui lider politic: ”Că veni vorba, nu pot să nu recunosc în acest context meritul lui Vladimir Putin, cu care am făcut atunci (martie 1992 – nota LD) cunoștință. Ca viceprimar al Petersburgului, el s-a ocupat conștiincios de vizita mea, m-a întâmpinat, m-a însoțit în excursiile prin oraș, dovedind cu aceste ocazii mult tact, o ospitalitate sinceră, o înțelegere subtilă a problemelor orașului și nu numai ale orașului…” (p. 381).

 (va urma)

 Liviu Drugus, Miroslava – Iași, 9  mai 2014

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: