liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Toader


 

 * Nu există istorie, ci  doar amintiri selective și subiective

* Povestind despre alții, vorbești, inerent, despre tine. Și invers.

* Doi bucovineni sudați de soartă au trecut deja în cea de-a doua jumătate de secol de prietenie frățească

* Omul are două vieți, dar după 60 de ani înțelege că are doar una

* Ce își pot dori mai mult și mai mult sexagenarii decât un declin lin?…

 

În biblioteca părinților mei, la începutul anilor 60, am găsit și citit o carte intitulată ”O mare prietenie: Marx și Engels” scrisă de doi autori ruși: L. Vidgop și I. Suhotin. Ceea ce am reținut atunci (și acum) din acea carte a fost ideea de prietenie colaborativă, de afinitate intelectuală generatoare de idei noi și de atitudini trecute prin filtrul critic al prietenului, critica prietenoasă fiind suportul solid și real pentru o autentică devenire ascendentă. În clasa VII-a, sub îndrumarea profesorului de limba română Constantin Maximiuc am prezentat în fața colegilor recenzia acestei cărți, dar ideea centrală – conținută în titlu – mi-a fost reper pe parcursul vieții.

 

În urma examenului de admitere în clasa VIII-a, în anul de grație 1963, adică cu exact 50 de ani în urmă, am devenit liceean – visul de tinerețe al bunicii mele – la Liceul nr 2 din Rădăuți, județul Suceava. Deși exista un liceu în orașul Siret, la doar câțiva kilometri de comuna Grămești, unde locuiau părinții mei, aceștia au găsit de cuviință să mă ”deporteze” la peste 30 km distanță, la un liceu ”bun”, cu ”internat” și cu profesori ”serioși”. Cred că era primul an în care s-a dat în folosință clădirea nouă a fostului Liceu de fete (atunci, Liceul nr 2, acum Liceul industrial nr 2), iar diferența dintre vechea și insalubra Școală de la Grămești (unde am urmat clasele V-VII) și noua și luminoasa clădire a liceului rădăuțean era colosală.

 

Paradoxal, nu îmi amintesc colegul sau colega de bancă din primul an de liceu, dar îmi amintesc foarte bine de colegul din spatele meu, Gherasim Toader, care era ”învecinat” cu colegul și consăteanul său din comuna Grănicești, Gafencu Marcel. Am ”conviețuit” în această formulă doi ani și jumătate, până în momentul transferului meu la clasa de ”umanistică”. La internat, s-a ”întâmplat” să ne alegem colegii de cameră după colegialitățile/ vecinătățile din clasă. Fiind ”novici” de clasa 8-a, am fost cazați la Internatul Liceului nr 1 din Rădăuți (actualmente Liceul Eudoxiu Hurmuzachi) în dormitoarele mari (circa 20 de elevi). Ruptura bruscă de mediul cald al familiei ne-a obligat să ne ”recreem” familii ad-hoc care să suplinească maslowienele trebuințe de securitate și afectivitate. Ne-am continuat, așadar, la internat, vecinătatea impusă la școală cu o vecinătate liber aleasă. Am ales, Toader și cu mine, paturi vecine și un dulap comun. În subsolul internatului, la sala de valize, și valizele noastre erau ”vecine”. În această formulă predestinată am parcurs toți cei patru ani de liceu. Mai mult, atunci când am fost exmatriculat/ eliminat din internat pentru organizarea unei revolte împotriva pedagogului și a bucătarului șef (fiu și tată), Toader a venit cu mine la gazdă, până când am fost reprimiți la internat.

 

Drumurile  noastre au avut un traseu ce se poate asemăna cu o șosea și o cale ferată care sunt, aproape mereu, alăturate/ paralele, dar care aveau și inerente traversări de nivel: fie șoseaua trecea peste calea ferată, fie calea ferată trecea peste șosea, dar destinația era mereu aceeași sau, oricum, țintele au fost mereu apropiate. De la colegialitatea de bancă de la liceu, la colegialitatea de bancă din sala de meditații, la colegialitatea de dormitor și dulap pe parcursul celor patru ani de liceu a apărut, firesc și nedeclarativ, o prietenie cu adevărat rarissimă și specială. A existat, inevitabil, o primă ”separare”: în clasa X-a trebuia făcută opțiunea pentru clasa ”reală” sau ”umanistă”: deși aveam probleme nu doar cu matematica, ci și cu profesoara de matematică am ales ceea ce alesese deja Toader, adică secția ”real”. După primul trimestru însă, pasiunea mea pentru limbi străine și inapetența pentru matematică și-a spus cuvântul: am fost obligat să trec la ”umaniști”, o clasă cu 26 de fete și patru băieți, moment în care am excelat deoptrivă și la limbile străine, dar și la bruma de matematică a clasei de ”umaniști”. Clasele noastre erau chiar vecine (D și E), iar în fiecare pauză ne întâlneam și ne povesteam ce și cum s-a mai întâmplat prin clasele noastre. Evident, mergeam împreună la masă, la internat, la film sau la teatru, la plimbările de seară. Singura excepție acceptată: când au apărut prietenele…

 

La terminarea liceului, căile/ drumurile păreau a fi definitiv despărțite: eu am ales să dau admitere la Engleză la Universitatea din București (Iașul îmi părea mic față de Bucureștiul deschis spre lume cu care eram obișnuit din vacanțele de vară), iar Toader a ales să meargă la Iași la Facultatea de Științe economice  a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. La București, deși eram convins că voi intra cu brio, inclusiv după susținerea examenului scris, sorții au decis să nu intru nici măcar la oral (concurența era mare, iar concurenții erau – mulți dintre ei – fii de diplomați sau de viitori diplomați. Atunci am văzut pentru prima oară un candidat cu barbă și care fuma pipă în timpul examenului scris…). Mi-am acceptat eșecul neașteptat, iar părinții găsiseră deja o școală postliceală cu profil sanitar la Botoșani, când poștașul îmi aduce o scrisoare de la Toader (singurul schimb de scrisori din viețile noastre). Reușise cu bine la Iași și aflase deja de insuccesul meu de la București. Mi-a scris că au mai rămas 16 locuri neocupate la Economia industriei și m-a sfătuit prietenește să încerc: ce aveam de pierdut? Doar o mică ”problemuță” era: cele două discipline de examen nu mi-au fost niciodată prietene în liceu: matematica și economia politică. Aveam însă o vară la dispoziție, timp în care chiar am învățat cele două discipline (ba chiar la economie m-am pregătit după manualul universitar pentru anul I). Concurența era incredibilă: circa 20 pe loc. Experiența de la București mi-a fost de folos: am luat lucrurile foarte în serios și m-am trezit că am reușit pe locul 18, locul 17 fiind ocupat de un viitor coleg de facultate și de breaslă: Sasu Constantin de la Bălăceana, Suceava. Cei trei care am intrat pe locurile 16-18 aveam exact aceeși medie, de unde și suplimentarea cu două locuri (pentru doi viitori profesori universitari…).  Am mers personal la Grănicești să serbez, împreună  cu Toader, evenimentul regăsirii și reintersectării drumurilor.

 

La facultate, lucrurile au evoluat ”la indigo”, adică exact ca la liceu: colegi de grupă (874), colegi de cameră la cămin, cu paturile alăturate, colegi de dulap, nedespărțiți la școală și în timpul liber. Noutatea era că eu frecventam mai mult cursurile de la filologie (română și engleză, franceză și germană, spaniolă și esperanto). Lipsa mea de la cursuri era suplinită de amabilitatea unei colege care pe lângă faptul că mi-a plătit cotizația la UTC-ul universitar numit UASCR (am refuzat să devin membru UASCR în anul I pe motiv că nu aveam bani, 0, 50 lei/ lună, pentru cotizație. Șefa de grupă și organizatoarea de UTC – Dobre Antoneta-Tony – a găsit soluția ca să nu fiu un paria ”ideologic”, plătindu-mi cotizația și luând cursurile la ”dublu”, dar pe care eu le citeam strict în sesiune J). În timpul facultății, viața de cămin, cu greutățile materiale dar și cu  satisfacțiile spirituale, îndeosebi acelea de a fi împreună, și-a pus amprenta asupra vieților noastre aproape în aceeași măsură ca și școala însăși. Multă lume se miră că eu îi spun lui Toader nu Toader sau Teddy (cum l-au dezmierdat, mereu, colegele), ci Costică, iar el mi se adresează tot cu Costică. Suprabotezul s-a produs într-o cameră de cămin, unde locuiam 5-7 colegi, adesea unii plecând la gazdă, alții completând locurile rămase libere. Într-o seară am constatat că toți ceilalți colegi ai noștri se numeau Costică, mai puțin noi, desigur. Atunci, ne-am auto-”botezat” și noi Costică pentru ca atmosfera de confuzie să fie deplină. Era nostim când unul dintre colegi se adresa altuia și răspundeam cu toții… De atunci și până astăzi ne apelăm reciproc cu numele de Costică.  În ultimă instanță, la fel cum gemenii primesc nume foarte asemănătoare, hotărârea noastră de a avea același nume a fost adoptată și ca o formă de subliniere a egalității depline dintre noi. În urmă cu câțiva ani am încercat să revenim la identitățile noastre străvechi: nu s-a mai putut… automatismul era deja instalat definitiv…

 

În anul III, toți colegii știau că voi rămâne asistent la catedra de Economie politică, la disciplina Doctrine economice a profesorului Mihai Todosia, pe atunci șef de catedră și rector, el fiind (încă) în grațiile conducerii superioare de partid, având posibilitatea să decidă sau cel puțin să influențeze. Toader era vizat pentru catedra de Organizare a profesorului Ioan Hălălău, dar susținerea a venit și din partea profesorului Mihai Todosia. Interesant este și faptul că cei doi mari profesori economiști erau și foarte buni prieteni…

 

Eu am primit repartiție guvernamentală la Academia Română, Filiala Iași pe un post de cercetare la Centrul de Cercetări Economice (coordonatorul Centrului fiind tot profesorul Mihai Todosia, în calitate de rector al UAIC, iar Toader a devenit asistent la Catedra profesorului Ioan Hălălău). Primele mele experiențe didactice au fost tot la Catedra de Organizare a profesorului Hălălău unde făceam seminariile la disciplina Conducerea întreprinderilor, disciplină pe care o numeam, englezește, Management. După ce am refuzat să mai vin la catedra de Economie politică și Doctrine economice, relațiile cu profesorul Todosia s-au răcit, astfel încât încercările mele de a mă înscrie la doctorat la domnia sa au fost mereu tratate cu refuz. De altfel aveam nevoie de o caracterizare din partea organizației de bază PCR din Centru pe care nu realizam că nu o pot avea nefiind membru de partid. Când am încercat să devin membru de partid mi s-a spus că nu mai sunt locuri… Toader era deja doctorand la profesorul Al. Bărbat și lucra intens pentru a se încadra în rigorile doctoranturii. A lucrat sisific și homeric într-o perioadă cu multe angajamente didactice, cu doi copii mici (Ady & Dany) și cu dorința de a face o lucrare bună. Fiind un domeniu relativ tehnic (statistică) se acceptau mai ușor inovațiile decât în domeniile ideologice. Am și acum un exemplar din teza sa de doctorat, împănată cu formule și indicatori sofisticați. În ce mă privește, după ce s-a schimbat șefia la organizația de partid, poziția fiind ocupată acum de un jurist experimentat, care a devenit, după 1989 un excelent profesor universitar (acum pensionar), Maricel Sava, căruia îi datorez acceptarea rapidă în PCR, în anul 1976, am primit invitația de la Directorul Școlii de Partid Iași, lector Ilie Dodea de a deveni asistentul său la cursul de Economie Politică de la UMF (pe atunci IMF). Am acceptat pe loc. Practic țineam și cursul și seminariile. Tot în 1976 am fost acceptat la doctorat la București de prof univ dr Ivanciu Nicolae Văleanu de la Catedra de Doctrine economice de la ASE București. Teza mea a fost pe Gândirea radicală americană și a durat exact…. 20 de ani.  În a doua jumătate a anilor 70 am început să colaborez cu Toader pe teme de cercetare, primul articol comun fiind o … recenzie la o carte a unui francez, recenzie care a apărut, ulterior, în Analele Universității ”Al. I. Cuza”. Atunci, mai ales în procesul redactării finale, am cunoscut, fiecare dintre noi personalitatea culturală a celuilalt: eram doi căpoși/ ambițioși fiecare ținând cu dinții de opinia proprie, de formulările care ni se păreau mai adecvate.  A fost, cred, singurul articol scris realmente în comun. Mărturisesc că, apoi, am tânjit mereu după un asemenea teribil oponent ideatic cu care să dezbat până la ultimele consecințe fiecare cuvânt și frază. Oricum, propensiunile din perioada liceului s-au păstrat până în ziua de azi: Toader – realistul extrem de bine calculat, eu – umanistul romantic și idealist. Cele două trăsături ne-au marcat nu numai în alegerea specializărilor (Toader: Economia transporturilor, ulterior Marketing; eu: Economie politică/ Economie sanitară, ulterior Management/ Managementul sănătății), ci și în alegerea parcursului în viața profesională.  Un ”amănunt” ce nu mai ține de întâmplare, ci de destin: în anul 1976, după ce am așteptat trei ani la rând/ la coadă la apartamentul cu trei camere ce se construia pe Bulevadrul Ștefan cel Mare din Iași, la ședința de repartizare aflu că am apartamentul mult dorit la etajul trei. Deorece chiar în acel an se născuse și al doilea copil am solicitat patru camere. ”Nu avem patru camere în centru. Dacă vreți patru camere, avem în cartierul Alexandru cel Bun, la etajul zece” preciză reprezentantul OJCVL. Am răspuns în aceeași secundă: ”De acord”. Nu știam unde se afla blocul, știam doar că aveam nevoie de patru camere. În momentul în care m-am mutat am constat că soarta mă adusese, din nou, în preajma lui Toader, care locuia cu familia la etajul întâi al blocului de peste drum… Așadar, din nou vecini.

 

Toader a avut, din liceu, niște idealuri care s-au spulberat parțial și s-au împlinit… tot parțial. Profesorul de biologie și zoologie de la liceu, Zăicescu, a insuflat multora dintre noi dragostea față de natură. Drept urmare, iubitorul de natură Toader s-a hotărât, prin clasa X-a să dea admitere la Silvicultură, la Brașov. ”Mă fac pădurar” spunea el, văzându-se deja în uniforma verde și cu pușca pe umăr. Visul nu s-a împlinit, dar iubirea de natură a lui Toader a rămas. Pe oriunde și-a construit căsuțe de vacanță, musai acestea erau cu ditamai pădurea în spate. Altfel, ce fel de refugiu în natură mai era și ăsta?… Deci, ”omul pădurii” își re-trăiește, acum, mereu, visul de pădurar. Un alt vis (secret) al lui Toader a fost actoria. În liceu a jucat diverse roluri în piese alese de profesori. Juca cu pasiune și ardoare, pregătirea pentru spectacol fiind la fel de serioasă ca la un examen greu. Între actorie și silvicultură, a învins pragmatismul și realismul, Toader optând pentru economie – un domeniu care avea o mare nevoie de cadre noi la începutul erei Ceaușescu, un timp al unei incredibile liberalizări în plin comunism. Dar, talentul actoricesc al lui Toader nu afost obturat definitiv. Se știe, managerii/ liderii trebuie să țină discursuri, iar discursurile presupun stăpânirea retoricii, o disciplină fără de care nu poți fi actor bun. Au rămas antologice discursurile lui Toader de la deschiderile sau închiderile festive de an universitar la Universitatea George Bacovia din Bacău, mai ales din perioada în care universitatea a crescut în mod constant și ferm. Într-adevăr, un auditoriu masiv te stimulează, te inspiră și te motivează. Diminuarea auditoriului face inutile orice exerciții de retorică. Dar, spre deosebire de mine (eu nepregătindu-mi niciodată vreun discurs, improvizația fiind, pentru mine, cuvântul de ordine) Toader se pregătea foarte serios, chiar momentele de ”spontană” schimbare de ritm, ton sau atitudine fiind pre-meditate.

 

Schimbarea de regim politic (1989) ne-a găsit aparent la distanță, deși ne întâlneam destul de des. Romanticul de mine a acceptat cu (prea) mare ușurință detașarea la Chișinău (sept. 1990 – dec. 1995) ocazie cu care am neglijat doctoratul, dar tot acolo am finalizat teza, susținută, la București, în 1996. Realistul de Toader a avansat firesc pe scara ierarhică profesională și administrativă, fiind ales șef de catedră și apoi decanul facultății. Dar, din nou izbitoare asemănare de destin: după ce eu părăsisem Iașul pentru Chișinău (unde puțin a lipsit să nu rămân definitiv), aflu că Toader a părăsit Iașul pentru Bacău (unde deja se poate spune că a rămas definitiv).  Revenirea mea, în 1996, la UMF Iași a însemnat o împlinire profesională majoră: conducerea Catedrei de Managementul Sistemelor de Sănătate și a Secției de Managementul Sănătății din cadrul Facultății de Bioinginerie Medicală, concomitent cu intrarea în Registrul Funcționarilor publici în calitate de purtător de cuvânt al CAS Iași și cu conducerea Asociației pentru Managementul Sănătății. Aceste trei poziții erau active în anul 2004 când prietenul meu Toader vine la mine cu o propunere cel puțin îndrăzneață: ”Liviule, lasă Iașul, UMF ul și celelalte universități, precum și toate pozițiile de conducere și vino la Bacău la Universitatea ”George Bacovia”!”.  Nici nu vroiam să aud… la început! Dar numai cine nu-l cunoaște nu știe că este suficient ca Toader să-și propună ceva și sigur reușește. Apoi, după runde de discuții și argumentări am acceptat să-mi petrec ultimii 10 ani din viața profesională împreună cu Toader, la Bacău. Je ne regrette rien!

 

Talentul managerial al lui Toader s-a dovedit a fi unul de excepție, el conducând colegial și cu calm universitatea în ultimii 10 ani, dintre care ultimii trei ani au fost ani de criză și de punere sub semnul întrebării a însăși posibilității instituției de a (mai) exista, motivele fiind eminamente exogene. Cu măsuri dureroase dar necesare, conducerea universității insuflă și azi optimism celor tineri. Eșalonul seniorilor se subțiază pe zi ce trece, dar universitatea va rezista prin puterea tinerilor și prin înțelepciunea sfaturilor bătrânilor.

 

Toader s-a afirmat mereu, pe multe planuri, cu o mare forță, dar cu o și mai mare modestie. A fost mereu în avangardă, dar a acceptat cu greu inovațiile sau schimbările insuficient motivate. Conservatorismul său funciar l-a explicat tot el prin originea sa țărănească, de care nu numai că nu s-a dezis niciodată, ci este pentru el prilej de mîndră afirmare. Și-a iubit cu mare devotament părinții, frații, întreaga familie, fiind el însuși un mare și bun familist – familia fiind valoarea supremă a vieții sale și rostul existenței sale terestre.

 

Între mine și Toader există o diferență de vîrstă de un an, dar acest an s-a făcut mereu simțit. Toader a intrat cu an an înaintea mea în UTC și cu mai mulți ani înainte în PCR, a avut funcții manageriale semnificative fiind șef de catedră și decan cu mai mulți ani înaintea mea. Dincolo de faptul că nu am dorit niciodată să am funcții de conducere, modelul pe care mi l-a oferit Toader m-a făcut să accept mai ușor aceste funcții. Dar, indiferent că a fost vorba despre intrarea în organizații, despre primele baluri/ chermeze, despre primele iubiri, despre căsătorie, doctorat, funcții de conducere sau… bunicie, Toader a fos mereu înaintea mea, cu… cel puțin un an.

 

Toader împlinește, la 26 ianuarie 2014 vârsta legală de pensionare, după 43 de ani de activitate dedicată strict universului academic, cu zeci de cărți și sute de articole publicate, cu zeci de mii de studenți care au trecut prin examenele sale, unii dintre studenți urmându-l în plan profesional și managerial. La mulți ani, dragă Toader, acum, la 50+1 ani de când ne cunoaștem. Să fii iubit și respectat în continuare, așa cum s-a întâmplat de când te știu.

 

 

Noiembrie 2013, Bacău  și  Miroslava, Iași

Liviu Druguș

 

www.liviudrugus.ro    www.liviudrugus.wordpress.com     www.facebook.com/liviu.drugus

 

Adaug, în continuare, și urările transmise, de la mare distanță, de către unul dintre colegii noștri din deja celebra promoție ISECO 71 ( http://www.is71eco.site50.net  ), actualmente  proaspăt absolvent (și) al unei Facultăți de Drept din SUA, Nicolae Rașcov

 

Good morning Sir,

 

De la mare depărtare îmi amintesc, mereu, de tine cu dragoste și plăcere. Din fericire, am petrecut multe clipe împreună, deși de multe ori nu ne-am vorbit; doar ne-am văzut pe culuoarele facultății și ale căminului. Pentru mine este o mare onoare și o mândrie de neegalat faptul că am fost coleg cu tine, fiind amândoi parte din întregul corp omenesc supranumit ISECO 1971. Am redesfășurat amintirile din trecut privind, din nou, pozele postate de Maeștrii si minunații noștri colegi, Vergiu și Liviu,  ca să numesc doar câțiva, și regret acum că nu am fost prezent în toate  acestea alături de tine și de toți ceilalți. Ce bine ar fi fost ca acest timp implacabil să rămână înghețat!

 

Și dacă, peste timp, părul ți s-a schimbat puțin, zâmbetul cald, șăgalnic și prietenos, a rămas același. Pentru mine, ești exemplul perfect de om înțelept și cugetat. Calmul tau perfect mi l-am dorit din totdeauna, dar Bunul Dumnezeu nu mi l-a dat. Acest calm demonstrează personalitatea ta bună și caldă, prietenoasă și omenească. De multe ori am fost gelos pe tine pentru adevarata prietenie față de Liviu. Prietenia ta sinceră și colegialitatea ta adevarată arată un caracter onest și profund.

 

Ma alătur cu drag tuturor colegilor care îți vor adresa un mesaj calduros și prietenesc la acest moment culminant din viata ta. Cu ocazia retragerii dintr-o profesiune nobilă de Profesor și din funcțiile de onoare și de maximă responsabilitate (Rector și Președinte al Senatului) îți doresc din inimă viață lungă cu sănătate alaturi de familie, copii și prieteni.

 

Sa ne traiești mulți ani dragă Teddy!

Nicolae (Nicu) Rașcov

San Diego, California, U.S.A.

Noiembrie/15/2013

 

Nota adăgată azi 26 ianuarie 2013.

 

În conformitate cu o reglementare de ultimă oră, adoptată la 30 decembrie 2013, profesorii universitari care împlinesc vârsta de pensionare au posibilitatea de a opta pentru continuarea activității didactice și de cercetare, cu aprobarea Senatului universității. Cu o săptămână în urmă, Senatul Universității George Bacovia din Bacău a aprobat în unanimitate continuarea activității profesorului Toader Gherasim, fără a mai intra în categoria pensionarilor. Prin urmare, atât activitatea didactică, cât și funcțiile de conducere pe care le deține își continuă parcursul lor firesc.  Un bun prilej pentru a-i adresa colegului și prietenului meu de o viață, Toader, ”La mulți ani” în activitatea didactică pe care a îndrăgit-o cu asupră de măsură! (LD)

Anunțuri

6 răspunsuri la „Toader

  1. pauldarvariu 26/01/2014 la 10:00 AM

    Mi-a plăcut mult acest elogiu frăţesc, dar am o nelămurire: care dintre voi doi era Marx şi care era Engels? Şi, mai ales, care era, cu adevărat,…Costică?

    • liviudrugus 26/01/2014 la 10:05 AM

      Pentru deplina ta lămurire, dragă Paul, îți pot spune că unul era Marx și celălalt era Engels… Oricum, pe la 10 ani știam prea puține despre ideologii, utopii și dictatura proletariatului. Evident, Costică era celălalt!

  2. Gabriela Mangirov 26/01/2014 la 1:00 PM

    Impresionant de frumos,domn profesor Liviu!
    Se cunoaste ca ai urmat sectia „umanista” , poate influentat de sufletul si sentimentele de sensibilitatea a unui bucovinean „maritat” cu o moldoveanca deosebita prin gandire si comportament.Sa traiti toti cu sanatate,bucurii si viata lunga.
    Transmitem si noi,agrariesii,urarile cuvenite colegului Toader si dorim sa ne intalnim cu sanatate si bucurie la Durau,in anul acesta.
    La multi ani!

  3. nicu rascov 26/01/2014 la 7:53 PM

    Good morning Liviu. Ma bucur nespus de cuvinte bune catre toti ai nostrii. Multam pentru tot. Cu dragoste frateasca-nicu rascov-and Good Morning every one as well!
    Ma bucur ca Romania are oameni destepti si lasa Experti sa-si deruleze activitatea profesionala-si ma bucur pentru Toader si pentru toti care decid sa ramina acolo sa dea copiilor nostrii diamante de stiinta si cunostinta pe care profesorii si dragii mei colegi si prieteni le-au acumulat cu sudoare grea si truda de neegalat! Sa ne traiti mult de tot-nr.USA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: