liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Viața ca o plimbare cu bicicleta pe un traseu cu sens unic


 

 

  • Aristotel identifica scopul cu binele, iar binele suprem cu fericirea
  • Dar nu orice scop este bun sau generator de bine/ fericire pentru decident
  • Scopul este doar un capăt de traseu. Voi spune că acțiunea a fost bună doar după ce constat că între scopul atins și mijloacele folosite se instituie relația de adecvare/ compatibilitate/ echilibru

 

Toți (sau aproape toți) copiii își doresc să devină cât mai repede maturi, să scape de tutela și cicăleala părintească, desigur fără să conștientizeze că orice înaintare în vârstă este o apropiere de punctul final al vieții (exitus…). În junețe, ne propunem să pedalăm cu forță și cu viteză spre nenumăratele ținte pe care ni le propunem, fie imediate, concrete și intense (baza piramidei maslowiene), fie de viitor, mai abstracte și mai puțin intense (poziții în societate, avere, sănătate, fericiri de diverse moduri și genuri etc.).

 

După maturitate, realizăm că unele dorințe împlinite ar fi fost mai bine să fie …neîmplinite, conștientizând costurile și consecințele unora dintre deciziile noastre anterioare. Cu alte cuvinte, binele sperat nu a apărut sau este umbrit de efectele colaterale. Unele decizii sunt, de fapt, ale părinților, ale educatorilor sau ale prietenilor care ne-au sugerat anumite cursuri de acțiune (trasee pentru viață). Ca urmare, ceea ce încercăm să facem este, adesea, corectarea traseului, a țintelor de atins și a eforturilor depuse, sau – cel mai important – echilibrarea/ ajustarea/ adecvarea scopurilor propuse cu mijloacele induse.

 

Aristotel, în Etica nihomahică, scria că scopul general al oricărei acțiuni umane este obținerea binelui, desigur definit în mod specific/ diferit de către fiecare ființă umană. Forma supremă a binelui este fericirea: ”…funcția omului este un anumit mod de viață, constând în activitatea sufletului în conformitate cu virtutea… Astfel fiind, și binele omului va fi activitatea sufletului conform cu virtutea… Și aceasta de-a lungul unei întregi vieți”. (Cf. Aristotel, Etica nihomatică, I.7, 1097a15-1098b8. Traducerea acestui text aparține lui Cristian Ducu).

 

Identificarea aristoteliană a scopului cu binele este însă generatoare de confuzii și complică luarea deciziilor individuale care pot să ducă la scopurile propuse. Mă detașez aici de Aristotel, afirmând că binele nu trebuie identificat cu scopul, cu finalitatea unei acțiuni concrete. Concret, scopul trebuie să fie definit la modul cel mai concret posibil, cu definirea imediată (ca să nu spun chiar cvasisimultană) a mijloacelor de ajungere la scop. Lipsa  definirii concrete a mijloacelor în momentul definirii unui scop oarecare poate duce la compromiterea scopului și la disjungerea scopului cu binele expectat.

 

Să exemplific: 1) cineva își propune să obțină starea de ”bine” sau chiar una de ”extaz”; aceasta poate fi obținută (și) prin consum de etnobotanice. Dar, presupusul ”bine” nu este unul real, efectele colaterale fiind adesea extrem de nocive, letale chiar. Abia după consumarea acțiunii și a efectelor acesteia putem să decidem dacă a fost realmente ”bine”, dacă a meritat să obținem acel ”bine” cu mijloacele alese; 2) cineva este în criză financiară și se hotărăște să jefuiască un magazin; scopul este atins, banii furați asigură starea de ”bine” în plan financiar; depistarea furtului transformă ”binele” în ”rău”; 3) cineva este pasionat de cunoaștere; o poate face pe două căi: a) prin experimente personale sau b) prin citit; starea de ”bine” generată de satisfacția cunoașterii poate fi excesiv de costistoare în cazul a), dar realmente ”benefică” în cazul b).  Alegerea acestor exemple a urmărit să sugereaz relativitatea și vulnerabilitatea ideii de bine, definită anterior acțiunii, dar și faptul că binele nu poate fi ”decretat” decât postfactum, prin compararea scopului atins cu mijloacele consumate. Concluzia mea este că separarea conceptului de ”bine” de acela de ”scop” este imperios necesară.

 

Aristotel pune accentul pe alegerea între diferite finalități/ scopuri pe care le numește ”bine”, dar nu aduce în discuție faptul că tocmai această alegere este determinată, practic, de mijloacele pe care le combinăm și consumăm pentru atingerea, în diverse gade, a scopurilor alternative propuse sau impuse.  Fericirile (ca scop suprem) ar putea fi obținute prin varii mijloace, dar numai compararea permanentă a acestor mijloace cu gradul de fericire obținut în fiecare etapă în parte poate ajuta la o decizie care poate fi considerată drept ”bună” pe tot parcursul acțiunii umane, de la apariția ideii/ nevoii/ dorinței și până la împlinirea/ complinirea/ satisfacerii acesteia.

 

Acest nou mod de Gândire-Simțire-(decizie de)Acțiune (GSA) a fost enumit de mine, cu aproape patru decenii în urmă, ”Binomul Scop-Mijloc”, iar în ultimele peste două decenii ”Metodologia Scop Mijloc” (MSM) (deși denumirea completă și corectă este ”Metodologia Scop-Mijloc-Adecvarea Scop-Mijloc”).

 

La o privire superficială, corelația dintre scopuri și mijloace, respectiv adecvarea/ potrivirea/ echilibrarea acestora este una simplă, facilă și rapidă… Poate tocmai din această eroare de percepere a complexității crescânde a scopurilor propuse/ impuse/ alese/ acceptate și a mijloacelor necesare atingerii lor rezultă și multitudinea insatisfacțiilor, a deziluziilor, nemulțumirilor și neîmplinirilor. Dar, eroarea majoră constă în stabilirea clară, exactă și corectă a mijloacelor care concură la atingerea unui scop. Unele elemente instrumentale (referitoare la mijloace) sunt cel mai adesea ignorate: autorul ideii/ dorinței/ idealului este primul eliminat din ecuație, deși acesta este primul atât ca importanță cât și în ordine cronologică. Al doilea factor ignorat este timpul, cu fazele și perceperile sale diferite de către fiecare persoană umană. Neprecizarea timpului, apoi necorelarea dintre durata propusă și evoluția temporală a individului duce la multe eșecuri. Este ca și cum un adolescent își propune să se pregătească pentru căsătorie, dar dacă durata pregătirilor se întinde pe câteva decenii, scopul este, bineînțeles, compromis. Deși, fizica ne învață că atunci cînd spunem ”timp”, spunem și ”spațiu” (și reciproc), adesea se ignoră contextele spațiale în care se va desfășura acțiunea. Ignorarea unor potențiale riscuri sau subaprecierea rezistenței mediului la schimbarea pe care o presupune atingerea scopurilor propuse este, de asemenea, un factor de eșec. De aceea, sugerez, ca exercițiu de pregătire pentru luarea unor decizii cu consecințe pozitive pentru individ și pentru contextul în care acesta trăiește, să se listeze – cât mai în amănunt – mijloacele necesare atingerii scopului X, eventual și mijloacele necesare atingerii scopului Y, tocmai pentru a putea face o evaluare corectă și favorabilă atingerii scopurilor propuse.

 

Este util de reținut că ideal ar fi ca totalitatea mijloacelor utilizate în atingerea unui scop oarecare să se regăsească, într-o formă sau alta, în scopul atins. Aceasta ar elimina orice pierdere/ risipă. Din păcate, cantitatea de reziduuri obținute concomitent cu atingerea scopului este îngrijorător de mare. Este ca și cum pentru sculptarea unei statui din piatră ai ciopli un munte din piatră… Tocmai aici constă importanța celei de a treia etape a procesului acțiunii umane: ADECVAREA mijloacelor la scopuri și a scopurilor la mijloace.

 

Consider că este o metaforă sugestivă pentru modul de stabilire a scopurilor și de alegere a mijloacelor – mersul pe bicicletă. Putem să considerăm viața însăși ca fiind o plimbare cu bicicleta, plimbare ce poate ținti chiar capătul vieții, respectiv viața însăși ca traseu de urmat, dar poate ținti și etape precise din viața noastră.

 

Voi sugera următoarele convenții: denumim una dintre pedale SCOP, și cealaltă pedală MIJLOC. Traseul de parcurs este o etapă din viața noastră, etapă formată din atingerea unor scopuri succesive și pentru a căror atingere consumăm mijloace (substanțe, energii, informații, timp etc.). Faptul că pedalele oricărei biciclete sunt egale sugerează idealitatea ca suma tuturor mijloacelor consumate să se regăsească în scop. Mai mult, cel puțin în faza inițială deplasarea și echilibrul pe bicicletă nu pot avea loc decât prin pedalare, respectiv prin apăsarea succesivă a pedalei scop și a pedalei mijloc, locul și rolul acestora inversându-se continuu. Altfel spus, ceea ce era scop devine mijloc și ceea ce era mijloc devine scop. Mai precis, mijloacele se transformă în scopuri, care – la rându-le devin mijloace pentru atingerea altor scopuri. Astfel, oricare dintre pedale ar fi apăsată, cealaltă o urmează în mod inevitabil și concomitent. Înaintarea înspre scop se face cu consum de mijloace: bicicleta în ansamblul ei, biciclistul pedalator, consumul de energie/ oxigen pentru pedalare, timpul consumat pentru parcurgerea unei distanțe, timp care depinde nemijlocit de contextul spațial în care rulează bicicleta și biciclistul. Viteza de înaintare spre scop depinde de modul de combinare a mijloacelor (frâna/ înfrânarea făcând parte din acestea), calitatea drumului, condițiile meteo etc.

Modul de conducere a bicicletei se poate numi simplu: management.

Miroslava, 20 iulie 2013                                                  (c) Liviu Drugus

 

www.liviudrugus.ro   www.liviudrugus.wordpress.com  www.facebook.com/liviu.drugus

Anunțuri

3 răspunsuri la „Viața ca o plimbare cu bicicleta pe un traseu cu sens unic

  1. două etcetere fără de care 23/07/2013 la 7:00 AM

    superbă metafora cu bicicleta!
    dar cred că managementul este chiar conducerea bicicletei, nu modul de a conduce bicicleta (acesta având ca echivalent, după mine, modul de realizare a managementului).

  2. Pingback:Managementul ca alocare adecvată de resurse/ mijloace pentru scopuri bine precizate. Metodologia Scop Mijloc – în faza recunoașterii implicite în calitate de teorie generală a acțiunii umane (Management). Urmează faza recunoașterii explicite? (1

  3. Pingback:Cu prostia pre inteligență călcând (I) | liviudrugus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: