liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Andrei Marga își reactivează, în ”Tribuna” – (prost) gestionată de administratorul de circumstanță Mircea Arman – abilitățile de fost (ministru al educației, ministru de externe, director al ICR) încercând să filosof(ard)eze politico-diplomatic pe marginea măreției germane actuale


(vezi prima recenzie din serialul de patru recenzii ale unor articole semnate de Andrei Marga și publicate de Mircea Arman în ”Tribuna” la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/06/23/dialogul-invizibil-dintre-revolutionarul-cultural-politico-juridico-managerial-mircea-arman-si-multirenegatulfostul-ex-ul-andrei-marga-ca-duel-surd-al-mediocritatilor-harnic/)

• Mircea Arman revoluționează presa culturală clujeană, transformând o onestă tribună culturală transilvană într-o stridentă tribună ideologico-partinică declarat național-liberală (Vezi Editorialul din Tribuna 249, primul produs cultural publicistic marca Arman – brand al imposturii manageriale în plan cultural și al ignoranței juridice a unui jurist cu diplomă)
• Temele alese de diagnosticianul național-liberal Marga sunt de maximă actualitate: ICR și fililalizarea internă a acestei instituții, măreția germană, mărirea rusă, criza de personalități și, desigur lista contribuțiilor analitice va continua non stop, cel puțin atât cât liberalii vor mai fi la guvernarea țării, respectiv a județului Cluj. Din păcate (pentru Cluj, pentru Ziarul de Cluj și pentru revista ”Tribuna”) două din cele patru contribuții recente ale profesorului Marga sunt autoplagiate 100%)

Intro

Nota LD: acest Intro va fi reluat la fiecare dintre cele patru recenzii ale articolelor publicate de Andrei Marga (și) în revista ”Tribuna”

În plină criză de personalități național-liberale (vezi și articolul lui Andrei Marga, ”Criza de personalități” din ”Tribuna” 258, p. 21, aducerea avocatului Mircea Arman în fruntea unei prestigioase reviste de cultură din Cluj fiind o foarte bună dovadă că liberalii naționaliști sunt în mare criză de personalități) revista ”Tribuna” cunoaște o perioadă de dramatică și constantă scădere valorică. Crezul axiologic ultraambițios (și cu un pronunțat iz electoral) al noului manager cultural clujean, conform căruia ”Singurul criteriu de publicare urmează a fi cel valoric, evantaiul disciplinelor și autorilor care urmeazã sã își facã loc în paginile publicației urmînd a fi semnificativ lãrgit”, se dovedește, număr de număr, a fi unul demagogic și pur partinic (vezi editorialul semnat de Mircea Arman, intitulat ”Noua Tribuna” la http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/01/249de-net.pdf, p. 3 (Tribuna 249/ 16-31 ianuarie 2013). Acest editorial cuprinde, de fapt, programul managerial al lui Mircea Arman, program ce merită a fi mereu comparat cu rezultatele total nesatisfăcătoare (pentru orice persoană care urmărește și evaluează nepărtinitor publicistica românească actuală). ”Lărgirea semnificativă a evantaiului autorilor” s-a transformat deja în alocarea de spațiu tipografic doar prietenilor de partid/ (cel mult) de coaliție… Național liberalul Andrei Marga (pentru a mă limita, deocamdată, la acest exemplu) are deja rubrică proprie și permanentă în ”Tribuna”. Citind articolele critice (la modul general) scrise de Mircea Arman, îmi apare mereu în minte, ca o exemplificare a acestor negativități demne de a fi repudiate și chiar eliminate din presupusa elită culturală românească, imagineaa lui Andrei Marga. Și reciproc, ori de câte ori publicistul Marga publică în publicația condusă de Arman și trimite săgeți veninoase împotriva oamenilor de paie, a celor care practică ”minciuna sistematică și sistematizată”, mă gândesc imediat la Arman. Între cei doi manageri culturali se instituie, voit sau nu, un dialog-duel din care ar fi de dorit să iasă învinși amândoi, întru asanarea morală a mediului cultural românesc. Și totuși, ceva îi desparte decisiv: Arman scrie cu î din i (adică antiliescian; firesc devreme ce a fost dat afară din PSD), în timp ce național liberalul Marga scrie cu î din a (adică exact cum a indicat tovarășul social democrat Ion Iliescu).

A lăuda șeful publicației în care deja publici și vrei să publici în continuare sună a
gudureală ieftină, pupincurism pe față și în public, spirit de gașcă/ de partid (național liberal). Iată ce spunea directorul ICR (pe atunci) Andrei Marga în dublu-publicatul articol (inclusiv în ”Tribuna”), intitulat ”Trei rezolvări”, despre revista ”Tribuna” și despre multigafeurul Mircea Arman (încă manager al publicației), chiar în revista ”Tribuna”: ”(Tribuna) începe să-și revină, după o îndelungată prăbușire și cădere în uitare, având acum, în sfârșit, un manager dinamic și inovativ”. Cui folosește o asemenea deformare a adevărului? Eu unul cred că nici lui A.M., nici lui M.A., dar nici lui Horea Uioreanu, șeful CJ Cluj, cel de care a depins numirea lui M.A. la conducerea ”Tribunei”. Am mai scris acest lucru și pe FB: atmosfera de teroare din redacția revistei ”Tribuna” aduce puncte negre atât pe chipul Clujului ca oraș cultural de primă mărime, cât și minusuri în lupta pentru câștigarea nominalizării Clujului la titlul de capitală culturală europeană (ca să nu mai spun că pune sub semnul îndoielii seriozitatea PNL aflat acum la guvernare). ”Managerul dinamic și inovativ” s-a dovedit deja total nepotrivit pentru o revistă de cultură unde ”personalul” este format din personalități și specialiști care au făcut cinste și onoare publicației. Stahanovismul și stilul dictatorial-partinic al juristului ajuns manager cultural nu poate eficientiza activitatea unei redacții de revistă, nu poate crea un climat de creativitate și de preocupare pentru calitate. Oare nu mai are PNL ul și alte sinecuri publice care să-l satisfacă pe ambițiosul ”manager dinamic și inovativ”? Chiar este ocupat și postul de director la Ape, și cel de director la Editura Tehnică?
Mircea Arman îl gratulează, în ultimele patru numere de revistă succesive, pe național liberalul și poliexcomunicatul Andrei Marga cu o rubrică permanentă intitulată ”diagnoze”, articolele publicate la această rubrică bazându-se preponderent pe trei surse: a) cărți americane și franceze recente, din care A.M. citează copios; b) cărțile publicate chiar de Andrei Marga (autocitarea repetată nefiind un semn de mare eleganță intelectuală); c) activitatea domnului Marga în calitate de director al Institutului Cultural Român (într-adevăr, o temă ce ar merita dezbătută în continuare…). Voi încerca să fac o recenzare a celor patru articole, formulând opinii care ar putea fi utile viitorului manager al ”Tribunei”, dar și celor care au ambiția de a scrie ”la gazetă” pentru a comunica puncte personale de vedere și nu doar pentru a fi o ”prezență” vizibilă (și atât!) în viața culturală a unei comunități. Scopul efortului meu de a analiza câteva articole din revista ”Tribuna” este acela de a compara programul managerial al lui Mircea Arman cu rezultatele aplicării acestui program, ceea ce poate fi util și celor care vor evalua viața culturală a orașelor aflate în competiții de genul ”capitală culturală europeană”. Totodată, am constatat, fără surprindere, similitudini esențiale între stilurile și ”modus operandi” ale lui Andrei Marga și Mircea Arman, partea mai curioasă fiind însă aceea că scriiturile celor doi fac trimiteri aproape directe la celălat, chiar și într-o manieră critică acută… Faptul că Andrei Marga este o persoană bine cunoscută în lumea politică și culturală românească probează faptul că nu am căutat cel mai slab autor pentru a susține ceea ce vede de altfel foarte multă lume, ”prăbușirea și căderea în uitare” a unei reviste cu o îndelungată tradiție în cultura română (mă refer la ”Tribuna” din perioada ianuarie – iunie 2013).
Din păcate, obiceiul (feudal al) pământului românesc (lipsa respectului față de proprietate care face ca furtul să apară ca o cararcteristică a românilor) se traduce și prin preocuparea bolnăvicioasă de a fura și de a minți. De ex., dacă publici un articol într-un ziar (de ex. în ”Ziarul de Cluj”) și apoi publici același articol peste câteva zile într-o revistă (de ex. în revista ”Tribuna”) fără a indica sursa (de ex. ar trebui ca textul republicat să poarte mențiunea: ”Acest articol este preluat din ”Ziarul de Cluj”, cu amabila permisiune a conducerii ziarului” sau ceva similar) înseamnă că ți-ai furat singur căciula, apoi minți spunând că nimeni nu ți-a furat nicio căciulă, știind că, de fapt, căciula ta este obținută prin furt. Lipsa acestei referințe transformă gestul republicării într-un act reprobabil de autoplagiere (act incriminat, la fel ca și plagiatul, cu pedepse penale). Prin urmare, merită să verificăm, atunci când facem o recenzie sau o evaluare de activitate, dacă respectivul articol nu este un autoplagiat. Așa am procedat și în cazul celor patru articole ale profesorului Marga. Două dintre ele, respectiv ”Trei rezolvări” și ”Criza de personalități” au mai fost publicate, anterior, în ”Ziarul de Cluj”. Pentru verificare vezi link urile: http://ziuadecj.realitatea.net/editorial/trei-rezolvari–110330.html (21 aprilie 2013, ora 21.17, 369 citiri, 0 comentarii); http://ziuadecj.realitatea.net/editorial/criza-de-personalitati–111261.html 12 mai 2013, Ora 23.07, 376 citiri, 2 comentarii; Nu este exclus ca celelalte două articole cu ”Reflecții geopolitice” să apară în alte ediții ale ”Ziarului de Cluj”, sau în alte publicații, mai ”științifice”. Este de urmărit când și unde va apărea editorialul din 16 iunie apărut în ”Ziua de Cluj” (vezi: http://ziuadecj.realitatea.net/editorial/cateva-precizari–113034.html Ora 14.58). Numărul redus de comentarii și îndeosebi al comentariilor favorabile (chiar sugerez cititorilor să lectureze și comentariile) dau deja imaginea unui autor aflat în cădere liberă de popularitate și de credibilitate. Ca o concluzie a acestei triste constatări (orice caz de autoplagiat ar trebui sancționat sau, cel puțin, ar trebui atenționate redacțiile în cauză în legătură cu riscul penal la care se expun) îmi exprim nedumerirea că procedeul autoplagierii folosit de Andrei Marga nu a fost stopat (chiar) de către managerul ”revoluționar” Mircea Arman, deși asta intră în fișa postului de manager cultural (lupta antiplagiat ca mod de promovare a valorilor autentice). Sper ca blogul http://www.plagiate.ro de la Cluj să înregistreze aceste abateri grave de la conduita jurnalistică a autorului și a conducerilor redacțiilor care tolerează asemenea autofurăciuni de căciulă.
Nota LD: acest Intro va fi reluat la fiecare dintre cele patru recenzii ale articolelor publicate de Andrei Marga (și) în revista ”Tribuna”
II
”Reflecții geopolitice. Revenirea Germaniei”, de Andrei Marga. Publicat în ”Tribuna” nr 257, 16 – 31 mai 2013, p. 28, cu continuare în pagina 31).
Tema referitoare la poziția și (re)devenirea Germaniei ca stat (re)unificat este realmente de actualitate și merită eforturile analiștilor de a descifra resorturile interne ale permanentei reînvieri a unei națiuni. Cu cât o țară devine mai puternică, cu atât ea este ținta atacurilor și a dorințelor de destrămare ale concurenților reali sau potențiali. Germania a fost și este un rival etern al multor altor culturi sau state puternice. Vecina Franța a fost mereu un motiv de trezie și de dinamism economic pentru germani. Mai îndepărtata Rusie s-a văzut a avea de-a face cu forța germană în momentul în care a crezut că poate cuceri lumea prin bolșevism. Antidodul german la bolșevism a fost nazismul, ambele ideologii promovând durități antiumane extreme și inacceptabile pentru societăți care nu au jucat totul pe o singură carte. În emergenta Uniune americană, emigrația germană a fost cam la paritatea cu emigrația britanică fondatoare. Nu știu dacă este un fapt real sau doar un reflex propagandistic, dar s-a scris că partizanilor limbii germane le-au lipsit doar patru voturi pentru ca germana să devină limba oficială a Statelor Unite ale Americii. Actualmente, cetățenii germani dau puțină importanță învățării limbilor străine devreme ce statul german promovează constant și susținut răspândirea limbii germane în lume, numărul vorbitorilor de germană crescând în spațiul european unic. În 1990, am încercat să fac o prognoză a evoluției lucrurilor în lume și am rezumat aceste viziuni personale în câteva fraze sintetice. Iată două dintre ele: a) franceza este limba Franței, germana este limba Europei, iar engleza este limba lumii; b) Uniunea Europeană este rezultatul celui de-al treilea război mondial câștigat, în sfârșit, de Germania fără să tragă un singur foc de armă. Evident, aceste considerații personale au fost făcute sub impresionantele evenimente ale anului 1989 et passim., remarcabile fiind unificarea germană și apoi prăbușirea imperiului sovietic, începută prin acordarea independenței republicilor sovietice integrate forțat în URSS. Pentru a încheia acest arc peste timp, în perioada în care am lucrat la Chișinău (iunie 1990 – dec. 1995) am simțit că problemele politice ale timpului erau puternic marcate de dinamica relațiilor germano-ruse. Parcă retrăiam atmosfera anilor în care s-a pregătit și semnat Tratatul Molotov-Ribbentrop, expresie a rivalității dintre cele două state semnatare. În zilele noastre, criza economică declanșată în 2008 (doar o umbră a celei din 1929 – 1933 care a declanșat și al doilea război mondial, pornit, inițial ca o rivalitate ruso-germană) și soluțiile de ieșire din criză au așezat, din nou, Germania în miezul lucrurilor și în fruntea Europei – ca un model de gestionare a lucrurilor atât pe timp de boom economic, cât și pe vreme de criză economică. Nu este deloc un secret că austeritatea și parcimonia nemțească sunt considerate de către conducerile unor țări (inclusiv în România guvernelor Boc și Ponta) drept soluții de urmat. Mai mult, în plan european, vocea Germaniei este una tot mai influentă și mai ascultată, chiar dacă nu întotdeauna cu plăcere…
Toate aceste lucruri, precum și anunțata vizită a premierului Victor Ponta la Berlin m-au făcut să citesc cu maxim interes și curiozitate articolul ”Reflecții geopolitice. Revenirea Germaniei” semnat în ”Tribuna” de Andrei Marga, un nume notoriu în materie de filosofie politică, de relații politice externe (fost ministru de externe) și relații culturale externe (pe atunci încă director al ICR). Deoarece administrarea revistei ”Tribuna” a revenit unui manager de influență național(ist)-liberală, iar A.M. era un partizan național-liberal, așteptam să văd, negru pe alb, transpunerea într-un articol de propagandă național(ist) – liberală, cuvintele ireverențioase ale lui Crin Antonescu și Victor Ponta la adresa doamnei Angela Merkel și a influenței germane în Europa, inclusiv în România. Desigur, toate aceste persiflări la adresa Germaniei și a Uniunii Europene, influențată vizibil de Germania, erau percepute, mai ales în campania electorală, drept declarații de dragoste față de marele vecin de la Răsărit, Rusia lui Vladimir Putin. Specialistă în ”întoarcerea armelor”, România a făcut, prin vizita lui Victor Ponta la Berlin, o reechilibrare a balanței Est-Vest, lăsând lucrurile să pară a evolua lin și firesc, fără smuncituri de cârmă într-o direcție sau alta. În acest context, punctul de vedere al germanofonului și cunoscătorului culturii, filosofiei și politicii germane, l-am numit pe Andrei Marga, îmi părea a fi de un ajutor direct în a vedea un punct de vedere nu neapărat oficial, dar unul cât mai personal și care să favorizeze dezvoltarea României. Sunt nevoit să o afirm din start: dezamăgire! Mai exact, deziluzia este direct proporțională cu mărimea iluziei. O spun din start: cauza deziluziei este că punctul de vedere personal mult așteptat este unul … extras din literatura occidentală recentă (2012, 2010) și nu provine dintr-o analiză personală, cu premise clare și rezultate concrete. Mai mult, modul de folosire a acestor surse bibliografice externe lasă de dorit. Și iată de ce:
Articolul debutează cu un citat (de 24 de rânduri!) dintr-un autor american (George Friedman, 2012) cu o referire directă la … Rusia și una indirectă la Germania, ambele văzute prin prismă americană! Chiar dacă rivalitatea ruso-germană este una deja tradițională, a începe analiza politicii germane cu un citat despre ”politica externă a Rusiei” mi se pare neprofesionist și generator de confuzii. Am presupus, apoi, că a debuta analiza unui caz (Germania) cu un citat dintr-un autor relativ neutru, cu trimitere la alte realități contextuale este un ”stil” sau o tehnică de captare a interesului pentru citirea restului articolului. Ipoteza mea a fost repede infirmată: În partea a doua a articolului ”Reflecții politice” dedicat ”Năzuințelor Rusiei” (publicat în ”Tribuna” nr 259/ 16-30 iunie 2013, și care va face obiectul unei recenzări separate), se începe chiar cu Rusia (conform titlului articolului), nu cu Germania… O altă ipoteză a mea este că cele două articole de ”Reflecții politice”, unul despre Germania și unul despre Rusia, constituie, de fapt, rezultatul unei comenzi politice național-liberale în legătură cu politica Rusiei și de prezentare a căilor pe care ar trebui să o apuce România pentru a nimeri mai repede în brațele urss ului și a se detașa de integrarea europeană, dominată de Germania. Această ipoteză este susținută de criticarea delegaților/ deputaților naționali în Parlamentul european (în concluzia articolului despre ”Revenirea Germaniei”), deputați care sunt preocupați, chipurile, de afaceri mărunte în loc să urmărească împlinirea idealurilor național-statale. Acest articol margian poate fi considerat și ca un atac al PNL la adresa PSD, de unde și, probabil, adunat la alte gafe anterioare, ordinul de debarcare a directorului Marga de la conducerea ICR.
Dincolo de debutul cu un citat (nerecomandat stilistic și analitic), articolul în ansamblul său este tributar citatelor. Cca 25% din articol (65 rânduri) sunt citate din autori americani (unul), francezi (unul) și germani (doi). Viziunea rușilor lipsește din analiză. Nu însă și viziunea românilor, reprezentați de …însuși autorul, Andrei Marga, care se autocitează (de două ori). Tot sub aspect stilistic, găsesc total inadecvată exprimarea la persoana I –a plural (”să ne amintim istoria” – p. 28), mai exact spus găsesc inadecvată lipsa asumărilor conceptuale în nume propriu. Nu am găsit nicăieri în articol expresii ca: ”opinia mea este că…”, ”din analizele mele rezultă că…” sau ”metoda pe care am folosit-o pentru a ajunge la această concluzie a fost….”. Nimic din toate acestea, adică ponderea opiniilor personale = 0% din totalul opiniilor exprimate în articol. Dimpotrivă, în loc de opinii personale profesorul Marga adoptă un ton neutru ca și cum s-ar povesti despre evoluția unor vulcani de pe Planeta Marte. Iată cum se ”neutralizează” atitudinile și pozițiile care descriu politica germană față de lume: ”este de observat că”, ”a devenit clar că”, ”analiștii caută…”, ”unii remarcă împrejurarea că…” , ”se sesizează împrejurarea că” etc.
În ultimă instanță, Andrei Marga ne face, în articol, un scurt rezumat al unor opinii ale unor analiști străini despre politica Germaniei, de fapt ne prezintă o sumă de recenzii ușor comentate, dar am bănuiala că acele mici comentarii sunt, de fapt, chiar ale autorilor străini citați. (Desigur, ideal ar fi să citesc toate lucrările referite în articol, dar las acest efort celor care chiar vor să testeze bănuiala mea că articolul semnat de A.M. este de fapt o compilație de idei din câteva cărți). Și încă un lucru: dacă traducerea citatelor din cărțile invocate aparține autorului Andrei Marga, atunci este obligatoriu ca acest lucru să fie asumat și precizat explicit în articăl (sub forma posibilă: ”traducerea îmi aparține”). Dacă traducerea aparține altor persoane, acestea trebuie citate în calitatea lor de traducători (cu toate riscurile asumate).
Oricum, de la nivelul unui fost ministru de externe cred că orice cititor aștepta o ”diagnoză” făcută prin prisma intereselor fundamentale ale României, nu doar o sumă de idei ale unora și ale altora…, mai mult sau mai puțin închegate. Personal aș fi citit cu nesaț opiniile unui fost ministru de externe (chiar dacă unul slab și conflictual) cu privire la raporturile ruso-germane văzute prin ochiul românului a cărui țară s-a aflat, mereu în ultimul secol, între ciocanul german și nicovala rusă. Poate pe viitor fostul ministru al educației, fostul ministru de externe, fostul director al ICR și fostul profesor de filosofie politică de la UBB va renunța la pastișarea ideilor unor autori străini și va emite păreri proprii (nu neapărat preluate ad infinitum din cărțile semnate Andrei Marga).
Parcă pentru a contracara o asemenea posibilă acuză de lipsă de originalitate, A.M. ia taurul de coarne în finalul reflecțiilor sale geopolitice referitoare la ”Revenirea Germaniei” și conchide, în urma prezentării opiniilor a doi analiști germani, următoarele: ”În Germania schimbul de argumente între direcțiile majore este mecanism de dezvoltare. În alte țări se îmbrățișează necritic una dintre direcții și se ajunge la reducerea dinamicii. (LD: a dinamicii cui?). Mai acut decât în alte țări, în Germania actuală se sesizează împrejurarea că Europa unită se află astăzi într-un moment de cotitură”. Curat cotitură, coane Fănică! Exprimarea eliptică și neangajantă, fals neutră și evident partizană, poate fi, în contextul actual, tradusă în cuvinte explicite cam în felul următor: ”Civilizația germană se dezvoltă prin intermediul dezbaterilor argumentate, în timp ce în România băsesciană, lucrurile stau exact invers: lipsa culturii dialogului frânează dezvoltarea țării. Văzută dinspre Germania, UE se află la un moment de răscruce”. Deși, la modul ambiguu în care sunt formulate acele rânduri concluzive, nu exclud ca săgeata diplomatică trasă de A.M. să țintească exact capul… guvernului, respectiv șeful pesediștilor români, doctorul în drept internațional Victor Ponta, doctorat obținut sub îndrumarea științifică a primului premier pușcăriaș al țării, domnul profesor universitar Adrian Năstase.
Pe lângă ambiguitățile semnalate mai sus, exprimarea în limba română lasă de dorit. Las cititorilor amatori de șarade și rebusuri complicate să înțeleagă și să transcrie în limba română ce ar fi vrut să spună filosoful politic român de renume mondial Andrei Marga în fraza următoare: ”Europa cetățenii ei au conceput-o de multă vreme patria lor mai mare” (p. 28); ”Politicienii, odată ajunși la Bruxelles, încetează să fie politicieni și devin manageri care se ocupă de detalii, în vreme ce le scapă întregul” (p. 31). Ultima propoziție este demnă de Colecția de perle de la Bac… Eu unul aș îndrăzni să înțeleg din această propoziție că, în concepția margiană politicianul adevărat este doar cel care face politică din bârlogul său național, altminteri, devenind deputat european și parte a Europei întregite, el pierde întregul… Cât despre concepția margiană (termenul de ”margian” este patent Druguș!  ) despre managerul care se ocupă de detalii și nu de ansamblul lucrurilor, aici cred că A.M. l-a avut în minte chiar pe Dl Mircea Arman, cel care stă cu cronometrul în mână, la ușa redacției, ca să măsoare timpul efectiv lucrat de pălmașii angajați pe moșia sa, așa cum se scrie în tratatele tayloriste de Scientific Management/ Management Științific… aruncate la coșul de gunoi al istoriei alături de Socialismul Științific, Creaționismul științific și alte povești ”științifice”.
Deși majoritatea ideilor din articolul recenzat nu aparțin autorului Andrei Marga, cred că cititorul merită informat care sunt opiniile analiștilor străini despre puterea (crescândă) a Germaniei în contextul global în care actorii mari sunt SUA, Rusia, China, evident fiecare cu aliații și rivalii respectivi. Pentru americanul Friedman, SUA sunt amenințate, pe termen lung de o apropiere între Rusia și Germania, respectiv de UE. Deduc de aici că întreținerea și stimularea rivalității ruso-germane (ruso – europene) este, sau ar trebui să fie, o direcție principală a politicii externe americane. Tot Friedman sugerează că punctul esențial al conflictualității ruso-americane va fi, de fapt, conflictualitatea americană cu triunghiul Polonia-Ucraina-Rusia. Dacă așa vor sta lucrurile, avansez ideea că România va continua să joace, probabil, rolul de (partid) balama care să asigure echilibrul în zonă. În acest conflict viitor ruso-american, Germania își doreștea ea însăși să fie un fel de arbitru-jucător, la fel cum au fost SUA în al doilea război mondial. Dacă ar fi să luăm în considerare recentele încercări de apropiere între Rusia și SUA, aș reitera o mai veche idee a începutului anilor 90, conform căreia se dorea – de către europeni – ca Rusia să facă parte integrantă din Casa Comună Europeană, un aranjament care urmărea stingerea rivalităților ideologice din Europa Războiului Rece. Proiectul a murit de moarte lentă, posibil cu ajutor american. Totuși, chiar dacă integrarea Rusiei în Europa nu a reușit, sau tocmai datorită acestui fapt, apropierea dintre SUA și UE (Germania) ar trebui să se facă la modul accelerat, urmare a pericolului asiatic, islamist și fundamentalist. Dacă această uniune euro-atlantică ar prinde viață atunci integrarea Rusiei ar apărea ca un fapt firesc (cu condiția ca să nu se mai pună vinul nou în burdufuri vechi).
O davadă a politicianismului mărunt, dar și a modului de gândire învechit, de care dă dovadă analistul-diagnostician pe probleme de politici globale (Andrei Marga) este oferită chiar de autorul însuși. După citatul (din George Friedman) lung și comentarea acestuia, urmează o întrebare, al cărui răspuns ar fi trebuit să ocupe conținutul întregului articol. Pertinenta și absolut necesara întrebare, formulată chiar de autor este: ”Care este politica externă previzibilă a Germaniei în anii ce vin?” (p. 28). Mă așteptam să aflu un răspuns la întrebare, dar, în continuare, pe parcursul marii majorități a articolului se face recurs la… istorie. Acest mod de a extrage linii de evoluții viitoare din derularea unor evenimente trecute este, cred eu, un procedeu depășit și inadecvat dinamicii și complexității oferite de lumea postmodernă. Este un fel de materialism istoric ușor adaptat ca limbaj, dar în esență rămânând același, adică ”hai să ne imaginăm viitorul pe seama trecutului”. Acum, când punctele de cotitură și de ruptură în evoluția evenimentelor devin regula și nu excepția, a te baza pe evoluția lineară trecut-prezent-viitor înseamnă a repeta nu doar greșeli istorice, dar și a practica și promova un mod de gândire greșit. Istoricii vor nega, probabil, acest punct de vedere al meu, dar precizez că nu ignorarea totală a trecutului este vizată, ci punerea accentului necesar pe construirea viitorului. Cantitativ vorbind, autorul dă prioritate cvasi absolută trecutului, pentru prezent rămânând câteva rânduri, și acelea foarte ambigui și neclare, iar pentru viitor … niciun rând! Aș putea spune că răspunsul diagnosticianului Marga la întrebarea de mai sus lipsește cu desăvârșire, devreme ce, după povestirea pe cca trei coloane de revistă a trecutului Germaniei, încheierea articolulului se face cu descrierea… prezentului: UE se află la o cotitură! Și unde vom afla oare la răspunsul referitor la ”politica externă a Germaniei în anii ce vin”?
Dacă politica editorială a revistei ”Tribuna” ar fi vizat cu adevărat întronarea valorilor și eliminarea imposturii, (vezi Mircea Arman descria în Editorialul-program managerial (vezi aici promisiunile deșarte: http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/01/249de-net.pdf, p. 3 (Tribuna 249/ 16-31 ianuarie 2013) atunci o asemenea analiză bazată pe citate, pe descrierea factuală a istoriei, pe formularea de întrebări și neoferirea vreunui răspuns, nu ar fi trebuit să apară în spațiul public, sau, alternativ, opinii contrare să aibă parte de aceeași generoasă găzduire. Articolul de față (dar și celelelate trei semnate de Andrei Marga) probează că abia acum ne aflăm în plină situație descrisă de managerul revistei în Editorial. Așadar, nu ezit a spune că Andrei Marga se află într-o ”beție profundã a cuvintelor, beție comatoasã”, astfel încât filosoful clujan în tandem cu managerul Arman, au ”ajuns sã propunã și sã impunã nonvaloarea, impostura aparent doctã, atît la nivelul constructelor ideatice – a unei așa-zise filosofii degenerate în prozã cu pretenții de “filosofare”, un fel de Lebensphilosophie handicapatã, care oricum, forțeazã “uși cumplit deschise” – sau a unei proze delirante, exhibate de tot soiul de indivizi frustrați – cultural sau sexual – ori de-a dreptul sociopați”.
Renunț la a mai reda pasaje din textul articolului care probează zicerea armanian-cațavenciană din ianuarie curent (pasaje de genul ”Germania de azi se comportă conform intereselor proprii” sau ”interesele economice germane sunt mai bine servite de o politică globală decât de o concentrare asupra unui fragment el însuși unic dintr-un continent unic” etc. sunt probe de filosofare prozaică delirantă). Închei, cu regretul că intelectualitatea clujeană nu a reacționat mai rapid și mai vehement față de asemenea exhibări publice pe post de analize și diagnoze politice ”savante”.

Articole pe teme similare:

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/02/09/mircea-arman-trompeta-proletcultista-de-serviciu-a-bolsevicilor-nationalisti-romani/
https://liviudrugus.wordpress.com/2013/04/24/ideologul-jurist-bujor-nedelcovici-este-intervievat-de-sfertodoctul-nelicentiat-alexandru-petria-ambii-fiind-blagosloviti-si-binecuvantati-de-comentatorul-pe-teme-de-crestinism-dan-ciachir-interviu/
https://liviudrugus.wordpress.com/2013/06/21/petru-romosan-face-in-revista-tribuna-fuziunea-ideatica-si-ideologica-intre-doi-fosti-mircea-arman-si-andrei-marga/
https://liviudrugus.wordpress.com/2013/06/23/dialogul-invizibil-dintre-revolutionarul-cultural-politico-juridico-managerial-mircea-arman-si-multirenegatulfostul-ex-ul-andrei-marga-ca-duel-surd-al-mediocritatilor-harnic/

Liviu Drugus 24 iunie 2013

Miroslava, Iași

http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com
http://www.facebook.com/liviu.drugus

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: