liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Nicolae Manolescu – antirelativistul relativizant, susține ideea excluderii din specia umană a celor care au opinii, crezuri și comportamente contrarii presupusului universalism axiologic dominant


 

În seara zilei de 3 mai 2013, domnul Nicolae Manolescu publică pe blogul adevărul.ro un articol de opinie intitulat ”Preauman, subuman” (vezi http://adevarul.ro/cultura/carti/preauman-subuman-1_51824e2f053c7dd83f684ddd/index.html?science=51849a9287f86#_=_), (vezi varianta pdf la: http://adevarul.ro/cultura/carti/preauman-subuman-1_51824e2f053c7dd83f684ddd/index.pdf). Pentru a facilita o lectură comparată a articolului domniei sale cu opiniile subsemnatului redau, mai jos, și textul integral al op-ului manolescian de ultimă oră. Construcția articolului este una ingenioasă, invocându-se ideile formulate de gânditorul Isaiah Berlin, și publicate și în traducere românească, în 2012, idei puse imediat în antiteză cu ideile care au generat recentul atac terorist de la Boston. (Originalul cărții lui I.B. a apărut postmortem, în anul 2000, la trei ani după moartea gânditorului britanic: The Power of Ideas, Chatto & Windus, 2000. Pimlico. ISBN 0-7126-6554-4.) Urmând filiera Berlin vs. Boston, autorul devine deopotrivă un critic al ideologiei pluraliste promovate de I. Berlin, dar și un executor (la propriu!) al autorilor atentatului, precum și al oricăror altor abateri de la corectitudinea politică actuală, toate aceste în numele unor valori umane presupuse a fi perene și universale. Iată textul domnului Manolescu, secondat imediat de o opinie a mea formulată, a doua zi după apariția textului publicat de N.M., chiar la rubrica de Comentarii a blogului adevărul.ro:

Articolul domnului Nicolae Manolescu din 3 mai 2012: ”Nu las din mână culegerea de articole „Puterea ideilor“ a lui Isaiah Berlin, apărută la Humanitas, în 2012, în traducerea Danei Ligia Ilin, decât ca să urmăresc pe CNN ce s-a întâmplat la Boston ca urmare a atentatului recent. În prima clipă, nu fac legătura între carte şi realitate. Abia mai apoi îmi dau seama că eseul autobiografic, care deschide culegerea, al filosofului englez (născut la Riga în 1909 şi emigrat din Rusia Sovietică în 1921) vorbeşte despre monismul enciclopediştilor francezi din secolul al XVIII-lea ca despre una din rădăcinile acelei forme de fanatism ideologic sau religios care stă la baza actelor de terorism precum acela de la Boston. Simplificând puţin, să spunem că moniştii consideră că valorile ştiinţifice, morale, culturale sau religioase sunt răspunsuri unice la provocările realităţii. Isaiah Berlin este, el, adeptul pluralismului lui Herder şi al romanticilor. „Duşmanul pluralismului, scrie filosoful liberal, este (tocmai) monismul, vechea credinţă că există o singură armonie a adevărurilor în care, dacă este autentică, trebuie să se încadreze totul în cele din urmă.“ Biblia cruciaţilor de ieri sau Coranul teroriştilor de azi este această gândire unică şi nenegociabilă, aceea produsă în sânul unei anumite comunităţi religioase, politice sau morale. Nu poţi să nu vezi că atentatul de la finişul maratonului bostonian, operă a doi tineri musulmani, unul de 19, altul de 26 de ani, ceceni de origine, dar mutaţi  în SUA, are o explicaţie perfect întemeiată în educaţia monistă pe care, cu siguranţă, au primit-o şi care nu acceptă decât un unic răspuns valabil la fiecare din întrebările pe care e firesc ca omul să şi le pună. Şcolile coranice de astăzi, ca şi acelea mănăstireşti din Evul Mediu au avut şi au ca menire spălarea creierelor. Cruciadele şi Jihadul nu şi-au propus scopuri diferite. Şi nici mijloace. Fiind prin excelenţă dialog, gândirea implică varietate, opoziţie, contradicţie. Cele sfinte fiind indiscutabile, credinţa preferă gândirii libere rugăciunea, care e un monolog pios. E o iluzie că fanaticul religios stă de vorbă cu Dumnezeul lui, că meditează la răspunsul acestuia. În fond, el repetă comandamentele Celui de Sus ca încredinţare absolută că-i vor salva sufletul. Valori diferite Ca orice liberal, ca Popper sau Aron, Berlin are grijă să distingă pluralismul de relativism. Iată ce spune el: „Am ajuns la concluzia că există mai multe idealuri, aşa cum există mai multe culturi şi temperamente. Nu sunt relativist. Nu zic: «îmi place cafeaua cu lapte, iar ţie îţi place fără; eu prefer bunătatea, tu preferi lagărele de concentrare» – fiecare dintre noi are deci propriile valori care nu pot fi depăşite sau integrate. Cred că asta e fals. Dar cred că există mai multe valori pe care omul le poate căuta, şi le caută, iar aceste valori sunt diferite“. Şi fac totodată parte din esenţa umanităţii, după părerea lui Berlin. Ele definesc, altfel spus, condiţia umană. Libertatea nu înseamnă că putem alege orice valoare. Mai mult: „Toate fiinţele omeneşti tebuie să aibă unele valori comune, altfel încetează să mai fie umane“. Această necesară comunitate a valorilor ne cruţă de pariul pe relativitatea care ne-ar conduce inevitabil la arbitrar. Libertatea nu înseamnă că putem alege orice valoare. Berlin are, aşadar, o problemă: existenţa unor valori comune presupune, pe de o parte, că nu ajunge ca acestea să fie pur şi simplu diferite, cum pretind deopotrivă relativiştii şi pluraliştii, iar, pe de altă parte, că nu ne putem lipsi fără riscuri majore de criteriul de universalitate al moniştilor de ieri sau de azi. Jihadul, bazat pe uciderea celor străini de dreapta credinţă, a lui Allah, se înţelege, pleacă tocmai de la respingerea universalităţii valorilor iudeo-creştine. Dacă am considera că islamiştii fanatici au dreptul de a ucide, acesta fiind nimic mai mult decât o valoare diferită de a noastră, ar trebui să tolerăm terorismul şi să-i socotim nevinovaţi pe fraţii Ţarnaev de la Boston. Berlin afirmă însă el însuşi nu doar că valorile sunt multiple, dar şi că fac parte din esenţa umanităţii. Sunt valori pe care nu le admitem, ne războim cu ele, dar pe care, precizează el, „continui să le recunosc ca obiect al căutării omeneşti“. Fanatism şi boală Exemplu frapant: „Consider că valorile naziştilor sunt detestabile, dar pot să înţeleg cum cineva poate să creadă că ele sunt singura salvare“. Dar valorile cu pricina nu sunt doar detestabile, ci şi criminale. Ca şi cele ale lui Ben Laden. Nu e destul să le refuzăm, fie şi pe calea armelor, cum sugerează Berlin, nu numai pe aceea a ideilor: trebuie să le scoatem din rândul valorilor care constituie fiinţa umană. Prin prisma valorilor în numele cărora au rănit şi ucis semeni ai noştri nevinovaţi, cei doi fraţi de la Boston nu pot fi consideraţi fiinţe umane. Nici Ben Laden, nici francezul Merah, care a împuşcat cu sânge rece şapte persoane, între care o fetiţă de 12 ani, apucând-o de codiţe, în timp ce-i punea pistolul la tâmplă. Împotriva tezei lui Berlin, ei sunt „literalmente cazuri patologice“. A invoca drepturile omului, în cazul lor, nu este altceva decât una din costisitoarele slăbiciuni ale democraţiilor contemporane. A fi preauman conduce,  iată, la a da câştig de cauză subumanului. Sau, în definitiv, la a accepta că din esenţa omului face parte crima. Sunt pentru pluralism, dar nu pot renunţa la ideea că există şi valori universale şi că aceia care nu le respectă nu pot pretinde să fie consideraţi fiinţe umane şi să beneficieze de drepturile cuvenite acestora. Copilul de 5 ani ucis la Boston sau fetiţa de 12 ucisă de Merah n-aveau, ei, dreptul la viaţă? O viaţă pe care le-au luat-o nişte fanatici bolnavi incurabil”.

Așadar, acesta este textul manolescian publicat pe 3 mai. La acest text, am avut următoarea reacție la rubrica de Comentarii a blogului adevărul.ro, unde am promis și o revenire mai în detaliu pe acest blog (găzduit de wordpres.com) în dimineața zilei de 4 mai 2013:

Domnul Manolescu alege să înlocuiască un/ niște monism/e cu altul/ altele, decretând că criminalii de la Boston nu sunt ființe umane. Dar ce sunt ei? Draci? Extratereștri? Animale? Acest mod de gândire este, cred, unul periculos și neargumentat. Este oare firesc să scoatem din cadrul speciei umane pe aceia dintre noi care nu ne plac sau ne deranjează acut? Este firesc să-i condamnăm la moarte doar pentru că sunt inumani/ subumani? Condamnarea oricărui criminal se face pentru crima comisă și nu pentru disprețul pe care îl pot stârni semenilor pentru metodele/ mijloacele alese întru apărarea unor idei sau atingerea unor scopuri, indiferent care ar fi acestea. Conform raționamentului domnului Manolescu promotorii altor idei decât cele plăcute nouă (eventual decretate de către o entitate oarecare drept ”valori universale”) merită scoși (inclusiv fizic) din specia umană, striviți la primele semne de abatere de la universalitatea presupusă a unor valori nedefinite sau oricum neclare pentru mulți semeni. În numele unui presupus universalism axiologic vom continua să dăm verdicte aberante (excluderea din specie, din regn…) unor indivizi ale căror mecanisme logice și ideologice ne sunt nu doar neclare, ci chiar necunoscute. Domnul Manolescu respinge relativismul cu un joc de-a exemplele care nu permit niciun fel de respingere. Personal sunt relativist și pe baza acestei ipoteze (aceea că toate sunt relative) am construit Metodologia Scop Mijloc, contribuție modestă care mi-a interzis susținerea tezei de doctorat în 1984 și mi-a adus propunerea excluderii din universitate și din învățământ în 1987 (este prima oară când amintesc aceste lucruri, fiindcă nu am vrut să mă alătur batalioanelor de disidenți fabricați ad hoc înainte și după 1989, și fiindcă nu am făcut nicio disidență: mi-am exprimat doar un punct de vedere). Așadar, relativismul meu se opune antirelativismului domnului Manolescu, și nu cred că relativiștii sunt cei care acceptă (eventual, promovează!) exterminarea în masă sau crime împotriva umanității așa cum, subtil, sugerează dl Manolescu. Pericolul acestei logici șchioape constă tocmai în facilitarea a ceea ce domnia sa presupune că stopează: eliminarea relativismului din gândirea umană și a relativiștilor din cadrul speciei umane… Voi detalia (contra)argumentele mele pe blogul meu de pe wordpress. Închei aici cu precizarea că dl Manolescu promovează, și în acest artricol, confuzia/ indistincția dintre ”din” și ”dintre”. Este dl Manolescu adeptul unui relativism lingvistic sau oferă tinerilor care îl citesc un exemplu de inconsecvență care, preluat de liceeni, ar putea obține o notă mică la examenul de limba română de la Bacalaureat?

Revin, acum, cu o discuție de fond a ideilor promovate, apărate și avansate de dl N. Manolescu în articolul său publicat de blogul adevărul.ro.  În primul rând, N. Manolescu nu avansează vreo definiție sau descriere a conceptului de valoare, (ne)alegând fie una dintre multele sute de definiții ale valorii vehiculate pe mapamond, fie oferind una personală propusă spre validare cititorilor și criticilor contemporani lor, sau de peste veac(uri). În ultimă instanță, toată discuția inițiată de I. Berlin, continuată de N. Manolescu și reluată acum de mine are în miezul acesteia idea de valoare și unele concretizări ale acesteia: libertate, democrație, drepturi ale omului, relativitate, arbitrar, liber arbitru, relativism, ideologie, universalitate axiologică etc.  Meritoriu pentru I. Berlin (și foarte util pentru urmași) este preocuparea acestuia pentru sensurile conceptelor, pentru clarificarea conținutului acestora și nu pentru ațâțarea ideilor și genitorilor acestora unele/ unii împotriva altora, complicând inutil lucrurile. Iată cum descrie un biograf al luiI.Berlin această preocupare a britanicului de a lămuri cât mai bine cum stau lucrurile:

” Berlin is popularly known for his essay „Two Concepts of Liberty„, delivered in 1958 as his inaugural lecture as Chichele Professor of Social and Political Theory at Oxford. The essay, with its analytical approach to the definition of political concepts, re-introduced the methods of analytic philosophy to the study of political philosophy. Spurred by his background in the philosophy of language, Berlin argued for a nuanced and subtle understanding of our political terminology, where what was superficially understood as a single concept could mask a plurality of different uses and therefore meanings. Berlin argued that these multiple and differing concepts, otherwise masked by rhetorical conflations, showed the plurality and incompatibility of human values, and the need for us to distinguish and trade off analytically between, rather than conflate, them, if we are to avoid disguising underlying value-conflicts. The two concepts are ‘negative freedom’, or freedom from interference, which Berlin derived from the British tradition, and ‘positive freedom’, or freedom as self-mastery, which asks not what we are free from, but what we are free to do. Berlin points out that these two different conceptions of liberty can clash with each other.”  (Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Isaiah_Berlin).

La fel procedeazăI.Berlin și în privința definirii conceptului de valoare, pe care îl asemuiește cu cel de importanță (relativă, desigur). Redau și acest pasaj referitor la grija gânditorului britanic pentru analiza conceptuală, preocupare pe care o am și eu de mai multe decenii (cu precizarea că nu am citit opera lui Berlin, scurtele descrieri de pe Wikipedia sugerându-mi o surprinzătoare apropiere intelectuală față de modul meu de gândire):

” Value pluralism

Main article: value pluralism

”For Berlin, values are creations of mankind, rather than products of nature waiting to be discovered. He argued, on the basis of the epistemic and empathetic access we have to other cultures across history, that the nature of mankind is such that certain values – the importance of individual liberty, for instance – will hold true across cultures, and this is what he meant by objective pluralism. Berlin’s argument was partly grounded in Wittgenstein‘s later theory of language, which argued that inter-translatability was supervenient on a similarity in forms of life, with the inverse implication that our epistemic access to other cultures entails an ontologically contiguous value-structure. With his account of value pluralism, he proposed the view that moral values may be equally, or rather incommensurably, valid and yet incompatible, and may therefore come into conflict with one another in a way that admits of no resolution without reference to particular contexts of decision. When values clash, it may not be that one is more important than the other. Keeping a promise may conflict with the pursuit of truth; liberty may clash with social justice. Moral conflicts are „an intrinsic, irremovable element in human life”. „These collisions of values are of the essence of what they are and what we are.”[14] For Berlin, this clashing of incommensurate values within, no less than between individuals constitutes the tragedy of human life. Alan Brown suggests, however, that Berlin ignores the fact that values are commensurable in the extent to which they contribute to the human good.[15] (Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Isaiah_Berlin) .

În pofida faptului că N. Manolescu a avut acces la opera scrisă a luiI.Berlin (fie și sub forma unei traduceri) și nu la descrieri gen Wikipedia, modul în care domnia-sa selectează exemplele oferite de I. Berlin pentru a sugera distanțarea acestuia față de relativism  este unul care sugerează clasica teorie a lui Lenin despre ”jocul de-a exemplele”. Dar și mai grav este faptul că pe baza unor simple exemple extrase din contexte nespecificate, N. Manolescu generalizează și și-l ia, nepermis, pe gânditorul britanic drept argument și pavăză la unele concluzii pripite ale domniei sale și care nu consună cu ideile berliniene. Astfel, pentru N.M. relativitatea duce la arbitrariu, iar lipsa unor valori cadru/ ghid duce la anomie și conflict interuman: ” Libertatea nu înseamnă că putem alege orice valoare. Berlin are, aşadar, o problemă: existenţa unor valori comune presupune, pe de o parte, că nu ajunge ca acestea să fie pur şi simplu diferite, cum pretind deopotrivă relativiştii şi pluraliştii, iar, pe de altă parte, că nu ne putem lipsi fără riscuri majore de criteriul de universalitate al moniştilor de ieri sau de azi. Jihadul, bazat pe uciderea celor străini de dreapta credinţă, a lui Allah, se înţelege, pleacă tocmai de la respingerea universalităţii valorilor iudeo-creştine. Dacă am considera că islamiştii fanatici au dreptul de a ucide, acesta fiind nimic mai mult decât o valoare diferită de a noastră, ar trebui să tolerăm terorismul şi să-i socotim nevinovaţi pe fraţii Ţarnaev de la Boston”.  Pentru mine – autorul rândurilor de față – libertatea  chiar înseamnă că putem alege orice valoare. Dar ce semnificație accord eu conceptului de valoare? Una foarte apropiată de cea conferită de I. Berlin și anume: valoros este un fapt important pentru subiectul evaluator. Dar importanța de unde provine? Din INTERES, cred eu Mai exact, din scopurile față de care un subiect uman manifestă interes (în sensul că ar fi interesat ca acele scopuri/ idealuri/ dorințe să fie atinse cât mai repede și, eventual, cu mijloace cât mai puține). Din acest context am extras o definiție proprie (și lucrativă) a conceptului de valoare: valoarea este conjuncția dintre intensitatea intereselor urmărite și posibilitatea de alocare a mijloacelor necesare satisfacerii acelor interese. Astfel, chiar dacă interesul de a deveni bogat este foarte intens, valoarea bogăției viitoare a unui sărac actual este cvasinulă dacă mijloacele de ieșire din sărăcie sunt cvasinule. (Notez, în treacăt, că posibilitatea ieșirii din sărăcie sau, în general, a ieșirii dintr-o stare de fapt nedorită, neplăcută și/ sau nesuportabilă rezidă în mijloace non-materiale, de regulă idei, creativitate, inovații etc. De aici am conchis că sărăcia și prostia sunt surorile gemene ale unei stări de fapt inexplicabile sau greu de explicat de către săraci/ proști. De asemenea, este foarte important de reținut că un om cu venituri medii poate fi fericit și mulțumit dacă nu își propune să devină mai bogat, mai ales în lipsa oricăror mijloace de a parveni în planul avuției, iar un bogat poate deveni foarte nefericit neavând mijloacele necesare de a deveni și mai bogat. Pentru fiecare dintre cei doi unul și același mijloc de parvenire în planul bogăției materiale va avea importanțe/ valori foarte diferite). Conchid aici că în orice discuție axiologică definirea cu claritate a conceptului central – valoare – este o problemă ce ține de abc – ul oricărei cercetări sau expuneri de opinii pe o temă dată. Probabil (sau, alternativ, puțin probabil…) că dl Manolescu va reveni cu o precizare pe tema definirii valorii, fie și, eventual, într-un eseu viitor.

Revin acum la conținutul articolului domnului Nicolae Manolescu și îmi mărturisesc surprinderea față de legăturile de cauzalitate făcute de domnia sa între actul terorist de la Boston și … monismul enciclopediștilor francezi din secolul 18. Înțeleg, în continuare, că dl N.M. nu mai suportă niciun fel de monism, dată fiind legătura (logică?) dintre moniști și teroriști. Alternativa la monism este pluralismul, I. Berlin, fiind un pluralist declarat. Mai mult, britanicul pune monismul și pluralismul într-o antiteză directă, decretând (ah, modernismul cu logica sa de tip ori – ori!) că ”Dușmanul pluralismului este tocmai monismul”. Preluând ideea berliniană, dl. N.M. se autodeclară antimonist (recte antiterorist) incluzând în lista monismelor păguboase creștinismul militant/ cruciat și islamismul jihadist. Aparent, dl N.M. susține că doar creștinismul intolerant/ cruciat este monist, fiind demn de dispreț, în timp ce creștinismul contemporan (ortodox, catolic, greco-catolic, protestant, neoprotestant etc.) este un model viu de dialog intraconfesional. OK, dar de ce ecumenismul s-ar opri la marginile unei confesiuni și nu vizează promovarea toleranței între toate confesiunile religioase, generând o frăție ideo-creștino-musulmano-budisto-etc, cu un Dumnezeu unic și atotiubitor. O fi concurența acerbă dintre religii o formă a concurenței economice? Iată o temă ce merită atenție. În context, nu pot să nu atrag atenția asupra demersului unificator încercat de Basarab Nicolescu atât în plan religios cât și în planul cunoașterii, în general. Nu am motive să ascund faptul că susțin acest demers pluralist și convergist deopotrivă, Metodologia Scop Mijloc (vezi mai multe despre MSM pe blogul www.liviudrugus.wordpress.com) fiind un exemplu de convergism/ integr(ation)ism/ holism epistemologic benefic nu doar comunității de cercetători și iubitori de cunoaștere, ci și păcii mondiale. Modernul I. Berlin distinge între pluralism și relativism, opunându-le și negând relativismul. Postmodernul relativist – care sunt eu – se revoltă la o asemenea contrarietate artificială, propunând și promovând în continuare atât postmodernismul ca mod de gândire, cât și relativismul ca esență a acestuia și logica terțului inclus ca model nou de logică (bazat pe concomitența de tip și-și. Consider că pluralismul fără relativism este la fel de nociv ca si monismul, deoarece – astfel văzut – pluralismul nu este decât o colecție de monisme aflate în conflict și confruntare perpetue. Concluzia dlui N.M. este că ”toți liberalii disting pluralismul de relativism”, referindu-se, desigur, la liberalii moderni, nu la cei postmoderni printre care mă consider și eu (înțelegând prin liberalism libertate de gândire și acțiune a oricărui individ până la limita în care acest mod de gândire și acțiune afectează libertatea altor indivizi).  În esență, eseul manolescian vizează nu atât relativismul (pe care îl consideră nociv), ci liberalismul postmodern, concretizat în sintagma ”drepturile omului”. Aplicarea acestei concepții liberale postmoderne (drepturile omului) la explicarea terorismului contemporan (cel din Bosto în cazul de față) îl conduce pe reputatul critic literar la concluzia, stupefiantă, că drepturile omului nu pot fi aplicate tuturor (inclusiv criminalilor teroriști) deoarece asta ar însemna un exces de generozitate umană, cei care ar practica acest mod de gândire liberal (drepturile omului) dând dovadă de slăbiciune tratând teroriștii drept oameni (cu drepturile aferente). Pe acești adepți ai aplicării teoriei drepturilor omului dl N.M. îi numește ”preaumani”, spre deosebire de teroriștii care se (auto)exclud de la orice tratament uman, fiind clasificați în categoria ”subumani”. Deduc de aici că oamenii se împart în trei categorii: preaumani, umani și subumani. Evident, dl Manolescu joacă la echipa ”umanilor”, adică de partea acelor cetățeni ai Planetei care trebuie să lase deoparte menajamentele gen ”drepturile omului” și să stârpească fără cruțare orice deviație de la calea dreaptă a ”umanilor”. Asta amintește perfect de sloganul stalinist care circula pe vremea ceușismului: ”ăștia trebuie omorâți de mici!”, dar și de sloganul ideologic geamăn (cel național socialist) care condamna ”preaumanii” care îi adăposteau pe evrei, comuniști, antifasciști etc. și sugera exterminarea în masă a celor care nu acceptau sau nu se încadrau corectitudinii politice naziste. Ce să înțeleagă cititorul onest și de bună credință. doritor de pace și bunăvoire? Ar putea înțelege că ”subumani” ca frații Țarnaev trebuiau lichidați înainte ca ei să poată acționa. Sau ar putea înțelege că autoritățile americane sunt în culpă nefiind în stare să prevină și să împiedice atacul terorist. În ambele cazuri, orice prezumție de nevinovăție dispare, arbitrariul și legea bunului plac înlocuind ”preaumana” legislație bazată pe drepturile omului. În numele unui presupus umanism, N.M. sugerează apelul la forță și la duritate maximă în raport cu orice alt model cultural în afara celui decretat ca fiind corect politic.  Mai pe scurt spus, doar cei corecți politic ar putea beneficia de prezumția de vinovăție și de drepturile omului. Și ca lucrurile să cadă pe deplin în grotescul nedemocratic al unor vremuri pe care le credeam apuse, dl N.M. îi încadrează pe cei doi frați musulmani teroriști și ”subumani” în larga categorie a ”fanaticilor bolnavi incurabili”.  A uitat dl Manolescu vremurile tinereții sale când spitalele de psihiatrie din România aveau internați oameni care ”fluierau în biserica” ideologiei totalitare și se ”bucurau” de tratamente ”adecvate” unor ”fanatici bolnavi incurabili”?

După ce s-a tot perorat, în ultimele două decenii, că ideologia nu mai joacă niciun rol în noile treburi politice românești, iată avem acum, un ideolog al urii și al distrugerii ”subumanilor” înainte ca aceștia să fie clasificați ca dușmani ai umanității de vreun tribunal oarecare…  Va rămâne oare la latitudinea psihiatrilor verdictul referitor la faptul dacă gândim corect politic sau nu?  La această întrebare încearcă să răspundă și A. J. MacDonald, jr. pe blogul său de pe wordpress. Cei interesați pot lectura cu folos câteva ipoteze care au în centrul lor ideea de sănătate mintală a celor care gândesc altfel sau au idei noi:
http://ajmacdonaldjr.wordpress.com/2013/05/04/those-against-the-regime-must-be-mentally-ill-and-disarmed/?blogsub=confirming#subscribe-blog  Cei care sunt de alta părere sunt nebuni, nu-i așa?

Iată și un alt articol care a fost scris pornind tot de la discuția dacă cazul Boston este unul fanatic religios sau nu: http://openparachute.wordpress.com/2013/05/06/interfaith-delusions/

PS. Crinaa comentat acum 10 ore

Relativistii au un singur absolut: ca totul inafara de aceasta afirmatie e relativ

Iată și răspunsul meu, pe blogul adevarul.ro, la acest mic ”ghiont” ideologic:

5 mai 2013 Liviu Drugus: ”Daca tot ne jucam cu cuvintele as adauga ca ”relativistii au un singur (adevar) absolut: absolut totul este relativ”. Inclusiv afirmatia ta, inclusiv afirmatia mea… Conceptele de relatie, relativ (la), relativitate, relativism – unele dintre ele neavand nicio legatura cu absolutul (cel mult cu vodka Absolut).  Exemplul de relativism (relativitate?) oferit de N. Manolescu prin preluare selectivă dintr-un text al lui Isaiah Berlin este, cred, contestabil, fiind mai mult o ironie la adresa a ceea ce (nu) poate fi acceptat ca adevar peren. Relativismul, asa cum il vad eu, nu este altceva decat sublinierea adevarului elementar ca realitatea este alcatuita din elemente interconectate. Tocmai imposibilitatea eliminarii interconectivitatii a generat teoria relativitatii (Einstein), teoria complexitatii si teoria transdisciplinaritatii (Basarab Nicolescu). Marx a fost un relativist (teoria relatiilor de productie), absolutizat aiuristic de epigonii care i-au folosit doar numele și renumele pentru a convinge ”masele largi populare” ca schimbarea politica este ”absolut” necesara… In rest, toata discutia starnita de Nicolae Manolescu despre inutilitatea acceptarii relativismului – discurs utilizat in taxarea teroristilor de la Boston drept fiinte subumane – este de o inutilitate frapanta si chiar riscanta. Este oare necesar sa invoci marii ganditori ai lumii pentru a demonstra un fapt juridic elementar, acela ca criminalii trebuie pedepsiti (eventual exemplar)? Pastrand proportiile, N.M. foloseste un tun cu laser de mare putere pentru a distruge o musca sacaitoare. Sau, referindu-ma la meandrele recente ale concretului politic contemporan, demersul manolescian impotriva a doua fiinte umane vinovate de faptul de a nu respecta dreptul la viata a altor fiinte umane nevinovate seamana cu atacul miltar rus ultradisproportionat impotriva Georgiei care gandea altfel decat centrul de putere de la Moscova.  Nu pot incheia aceste mici consideratii fara a observa ca un critic literar (N.M.) si un critic de vocatie (L.D.) sunt singurele personaje reale (cu identitate cunoscuta, adica) intr-un dialog cu anonimi care isi afirma, cu curaj, opiniile… Desigur, sper ca dl N.M. sa (mai) intervina cu raspunsuri sau aprecieri la aceste dialoguri starnite (involuntar) de domnia sa”.

Liviu Drugus

Miroslava, 6 mai 2013

www.liviudrugus.ro

www.liviudrugus.wordpress.com

www.facebook.com/liviu.drugus

Anunțuri

2 răspunsuri la „Nicolae Manolescu – antirelativistul relativizant, susține ideea excluderii din specia umană a celor care au opinii, crezuri și comportamente contrarii presupusului universalism axiologic dominant

  1. nicolesc 06/05/2013 la 2:34 PM

    Excelent articol! Demostreaza ca nu trebuie spuse cuvibnte doar pentru betia cuvintelor.

  2. Pingback:Andrei Pleșu despre dreptul inalinabil de a avea drepturi și despre libertatea de a gândi liber și responsabil | liviudrugus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: