liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Cristian Mureșanu susține că sunt posibile biotransformări sub influența psihicului


Invit persoanele interesate să-și expună opinii și să inițieze dialoguri pe marginea cărților citite să-mi trimită recenzii, comentarii și opinii pentru a fi publicate la categoria Recenzii cărți a acestui blog (liviusdrugus@yahoo.com) 

După publicarea recenziei de mai jos am intrat în posesia unor noi informații despre activitatea și rezultatele obținute de Cristian Mureșan, biolog și redactor la TVR Cluj. Cred că cele două linkuri să contureze mai bine ideile aflate în dezbatere în aceste materiale, precum și cele receptate de recenzor. Aș adăuga doar că cititorii interesați de Metodologia Scop Mijloc, de transdisciplinaritate și abordări holiste pot găsi idei noi și interesante. Dialogul este cheia la multe dintre neclaritățile, nedumeririle și idiosincraziile noastre.

http://www.youtube.com/watch?v=WFlyITPk0Kc&feature=youtu.be Emisiunea Stiinta si cunoastere la TVR Cluj

http://ijes.info/1/2/4254121.pdf Cristian Muresan articol de 17 p in jurnal intl http://ijes.info/1/2/4254121.pdf

 

BIOTRANSFORMĂRI SUB INFLUENŢA PSIHICULUI

Autor CRISTIAN MUREŞANU

Editura RISOPRINT

Cluj Napoca

2009

O recenzie de prof. dr. fiz.  Constantin Codreanu, Cluj Napoca

Precizez că evaluarea acestei cărţi este realizată ”după” apariţia cărţii, astfel încât voi „atinge” şi textele unor opinenţi inserate în paginile cărţii, adică opinii elaborate înaintea apariţiei cărţii.

Astfel, în afara prefeţei-dialog, semnată de acad. C.Dumitru Dulcan şi a postfeţei-dialog, semnată de prof.dr Adrian Pătruţ, specialist în parapsihologie, mai există încă zece „aprecieri” scrise de şapte medici (inclusiv veterinari), doi biologi universitari, doi fizicieni cercetători şi un inginer electro, profesor universitar.

Poate că sunt în eroare, dar mă întreb, cred că justificat: sub ce formă au lecturat această decadă de „referenţi” textul viitoarei cărţi? Sunt tentat să cred că pre-opinenţii au avut în faţă doar tabla de materii a cărţii şi, eventual, o succintă prezentare oferită de autor. Nu consider că acest procedeu este conform cu deontologia specifică domeniului în cauză. Totuşi, pentru frumuseţea  textului elaborat de profesorul universitar R.M., probabil  fost profesor al autorului,  îmi permit să citez ultimele două paragrafe, cu adevărat apoteotice, care însă ar putea fi valabile pentru orice altă carte: ”Ceea ce impune gândirea autorului este explorarea topografiei propriei culturi din domenii surprinzătoare, prin intermediul competenţei. Cartea depăşeşte modelul efemer al unui om obişnuit, iar în domeniul psihomental cedează locul căutării adevărului ştiinţific argumentat cu înţelepciune. Poate vor apărea şi voci critice la adresa acestei lucrări, dar probabil că ele vor fi mai mult o raţiune a pasiunii, decât o pasiune a raţiunii, fiindcă cel care critică este un om ce diluează cerneala până şi cu lacrimile noastre, aşa după cum Nicolae Iorga ne avertiza că el este uneori un grădinar care se îngrijeşte ca arborii săi să nu crească prea sus”.

Din cele ce urmează se va vedea că eu sunt o voce critică, atunci când cred că aşa trebuie să fiu, fără să mă fac a nu vedea ceea ce cred că nu merită a fi criticat.

Autorul cărţii este inginer electronist dar cu multiplă vocaţie spre domenii ce nu par a avea nici o tangenţă cu electronica: climatologie (autor de carte), muzicologie (posedă o importantă discotecă, riguros sistematizată), meloterapie, biologie (neobiologie), ezoterism, medicină (neomedicină), ancorîndu-se finalmente în jurnalism de ştiinţă,  diplomat al Comisiei Naţionale a României, pentru UNESCO.

Când un autor de carte se pronunţă în domenii ce nu au făcut parte dintr-un curriculum universitar el nu este altceva decât un autodidact – fără conotaţii peiorative – oricât de important este arsenalul cunoştinţelor sale acumulate în acest tip de pregătire. Ca în orice iniţiativă cu o  anumită doză de hazard, autorul trebuie să-şi asume şi riscurile probabile şi posibile, fără supărare!

Cu autorul am iniţiat un dialog, via e-mail, care a eşuat însă după câteva secvenţe, din iniţiativa sa, considerând că acel dialog nu era constructiv.

Ca fizician (octogenar), obişnuit a raţiona şi vorbi în termeni precişi şi  cantitativ exacţi, am pus întrebări lămuritoare, am emis observaţii critice, mi-am arătat nedumeriri şi rezerve. Am crezut că un dialog onest poate îmbrăca şi haina unei polemici colegiale, vorba lui O. Paler. Dar n-a fost să fie aşa! Răspunsurile sale au căpătat treptat nuanţe de iritare, astfel încât, la un moment dat şi în mod unilateral, a declarat că se retrage din acel dialog.

Analiza pe care o încerc acum este motivată de un amor al artei, sine ira et studio. Orice carte editată nu mai aparţine autorului, pentru că el nu o scrie pentru sine, ci pentru alţii. Eu sunt unul dintre acei alţii. Nu ştiu în ce categorie de critici voi fi încadrat, conform normativului profesorului R.M., dar asta mă preocupă mai puţin. Încă nu ştiu dacă voi aduce evaluarea mea la cunoştinţa autorului. Aşa cum am spus mai sus, voi aloca timpul necesar lucrării mele… de dragul artei.

Cartea, în format A4, are 290 de pagini, ceea ce înseamnă 580 de pagini de carte în format normal.. Este o carte care nu-i nici manual didactic, nici tratat academic, nici monografie, nici compendiu. Atunci, ce este ? Cred că poate fi definită ca un lung şi sinuos periplu intelectual în care întâlnim pagini de jurnal, file de dosar medical, incursiuni în domenii ezoterice, informaţii documentare din medicina alopată, din biologie, din fizica cuantică, interviuri, via e-mail, obţinute de la specialişti cu notorietate sau de la adepţi, relatări despre experimente paramedicale (vindecări neobişnuite). Cred că este vorba de un vast eseu (deşi genul presupune o lucrare cu suflu scurt).

Autorul a simţit nevoia de a ordona materialul  într-un „cuprins” sistemetaizat pe 20 capitole (indice x), inclusiv prefaţa, postfaţa, bibliografia selectivă cu 333 trimiteri. Urmează apoi 112 subcapitole (x,y), 96  subdiviziuni (x,y,z) şi încă 30 de sub-subdiviziuni (x, y,z,w). Ordonarea secvenţelor nu numai că este de ajutor cititorului, dar vădeşte şi o structură de gândire inginerească. Cititorul, care reuşeşte performanţa de a citi cartea cu atenţie şi din scoarţă în scoarţă se dovedeşte a fi un cititor de cursă lungă.

Prima copertă a cărţii este fastuoasă, barocă, însuşi autorul simţind nevoia de a o explica. Pe copertă este o duzină de figuri ale căror semnificaţii  sunt divulgate de autor (p.10), chiar înaintea prefeţei! Cititorul răsuflă uşurat, fiind astfel avertizat asupra ceea ce va urma.

Aş vrea să fac câteva precizări asupra poziţiei mele faţă de mesajul complex al cărţii. Când spun „mesaj al cărţii” şi nu al autorului, înţeleg să cuprind în acest mesaj şi ideile, concepţiile „coautorilor”, fie vorba de persoanele intervievate sau cele care sunt subînţelese prin citatele prezentate.

Viaţa, ca fenomen găzduit de planeta noastră, este încă departe de a fi înţeleasă în toate aspectele ei. În epoca pre-ştiinţifică întrebările şi răspunsurile asupra vieţii au evoluat de la mentalitatea omului primitiv, până la cea a omului modern, trecând prin diferite nuanţe ale gândirii filozofice, metafizice, mistice  şi ezoterice. Gândirea ştiinţifică are o istorie mult mai scurtă, începuturile ei fiind aşezate abia prin secolele 18, 19. Adevărul ştiinţific nu are o mare viteză de înaintare,  el se constituie pas cu pas, pe un drum adesea sinuos, dar, odată validat prin criterii specifice, el devine definitiv. În acest moment apare conflictul dintre acest adevăr şi cele ale epocii preştiinţifice. Acestea din urmă, mistice, ezoterice, religioase neavând potenţial de evoluţie încearcă fie să se folosească de adevărul ştiinţific pentru a-şi valida valabilitatea, fie a se combina cu adevărul ştiinţific. Cred că, în cazul  cărţii în discuţie, este vorba de o ilustrare a ultimei variante. Însă, dat fiind faptul că ar fi vorba de o combinaţie între cantitate şi non-cantitate, între măsură şi non-măsură, între legitate şi presupunere, combinarea celor două componente nu poate da un aliaj, ci doar un amestec hibrid.

Cititorul avizat este surprins nu numai de abundenţa referirilor la fizica cuantică dar şi, mai ales, este surprins de conţinutul acestor referiri. Cea mai şocantă dintre acestea mi se pare a fi aceea precum că fizica cuantică este, de fapt, o metafizică! În privinţa modelului dualist , undă-corpuscul, al microparticulelor,  dintre trei variante posibile: şi/şi, sau/sau, nici/nici – se optează pentru ultima. Adica microparticula nu este nici corpuscul, nici undă! Atunci, ce este?! Mutatis mutandis: ce este omul, din perspectiva corpului şi a sufletului: şi/şi, sau/sau, ori nici/nici? Adoptând, analog, a treia variantă, omul nu este nici corp, nici suflet. Atunci, ce este? Răspunsul îl găsim în carte: omul este şi corp şi suflet şi trebuie înţeles ca atare. De ce în cazul microparticulei nu a fost aleasă varianta şi/şi? Pur şi simplu pentru că nu este înţeleasă corect esenţa şi viziunea fizicii cuantice.

Faptul că măsurătoarea unei mărimi fizice la nivel microscopic oferă un rezultat influenţat de aparatul de măsură este considerat ca o dovadă că „observatorul” , adică „experimentatorul”, modifică realitatea. Cu alte cuvinte,  psihicul omului poate modifica realitatea!

Faptul că determinismul newtonian nu se poate aplica fenomenelor din microlume nu pare a fi înţeles că în această lume funcţionează un alt fel de determinism, cel probabilistic-statistic, pentru că fizica cuantică nu este altceva decât tocmai o astfel de descriere/ înţelegere a fenomenelor din domeniu. Se uită  că ecuaţia lui Schrodinger  exprimă tocmai determinismul probabilistic, aplicat stărilor posibile ale particulei. Această ecuaţie din mecanica cuantică este echivalentul legii mişcării mecanice din fizica newtoniană. Rezultatul obţinut este exprimat strict matematic, este obiectiv, deşi limbajul pare uneori paradoxal, mai ales atunci când se fac transferuri de noţiuni şi modele din fizica newtoniană în cea cuantică. Asta însă nu trebuie să conducă la ideea că fizica cuantică este o metafizică, eventual negociabilă! Fizica cuantică o include pe cea newtoniană, după cum fizica post cuantică o va include pe cea de acum. În mesajul complex al cărţii este conţinută ideea că unii dintre întemeietorii/ părinţii mecanicii cuantice ar fi fost influenţaţi de Mahatma Gandhi şi Rabindranath Tagore, corifei ai gândirii orientale, îmbibată, după cum se ştie, de misticism şi ezoterism, contemporani cu revoluţia în fizică, de la începutul secolului 20. Cred că această referire este un fel de diversiune. Este adevărat că întemeietorii fizicii cuantice s-au întîlnit cu                                              mulţi gânditori/filozofi ai vremii, dar asta nu înseamnă că modelul dualist undă-corpuscul, precum şi ideea de undă asociată s-a inspirat din filozofia ezoterică a meditaţiei yoghine!

Simt nevoia să acord o atenţie deosebită şi termenului ”energie” care, după cum este cunoscut, a născut dezbateri şi controverse nu numai în plan filozofic, ci şi ştiinţific. Radicalizarea atitudinii în raport cu acest concept te plasează fie în tabăra materialismului

fie în cea a idealismului filozofic. Aş menţiona aici, în treacăt, că în viziunea energetismului lui Ostwald, energia nu ar avea bază materială, deşi este esenţă a lumii. Acesta este idealism. Pe de altă parte, în  viziune materialistă, energia este o măsură comună a diferitelor forme de mişcare a materiei. Opoziţia dintre cele două definiri este irencociliabilă. Conceptul de energie ocupă un loc esenţial în carte, diferitele ei interpretări fiind sintetizate în miraculosul kundalini, cu sediul în osul sacru, o forţă care trebuie trezită, care dublează energia tuturor celulelor noastre, printr-o neexplicată biotransformare. Kundalini este efectul sublimării unui potenţial material, transformându-se finalmente în energii mentale superioare. Kundalini este decretată ca fiind cea mai puternică energie din Univers şi ascunde în ea un potenţial excepţional. Acest potenţial excepţional ar fi consumat, risipit în activitatea sexuală excesivă! Controlul consumului acestui potenţial revine mentalului, adică psihicului, ceea ce explică titlul cărţii. Dacă energia fizică, sub toate formele ei de exprimare – mecanică, termică, electromagnetică, nucleră – ascultă legi exacte de transformări reciproce  inclusiv legi de conservare, fiind măsurabile cantitativ, despre kundalini nu putem spune absolut nimic în acest sens. Ea nu poate fi măsurată, nu ştim cum se transportă, nu ştim cum se conservă, nu ştim cum interacţionează cu mediul. Dar, dacă fizica cuantică este o metafizică,  ce rost ar avea o critică adresată conceptului de kundalini, adevărată piatră fundamentală în diferitele variante ale ezoterismului oriental cum ar fi yoghinismul şi tantrismul?

Kundalini este un termen sanscrit esenţial în doctrina yoga, fiind reprezentat printr-un şarpe încolăcit de trei ori şi jumătate (cel de pe coperta cărţii?). Această energie vitală, divină, specială preexistă sub formă de potenţial, dar prin meditaţie se trezeşte sub formă de energie şi apoi urcă, pe un anumit, traseu spre creier. Trecând, din shakră în shakră, anihilează noxele cumulate, purifică, vindecă, pentru ca în final să aducă iluminarea, conştientizarea SINELUI. Istoria ezoterismului plasează primele lui începuturi prin secolul al cincilea, în Asia: China, Tibet, Mongolia şi India. Este epoca în care Occidentul european era invadat de hoardele barbare ce veneau tocmai din acele locuri. Occidentul nu avea timp pentru meditaţie cu scopul de a performa spre Conştiinţa de Sine. În schimb, acolo, în fundul Asiei, practicile meditative, cum este Yoga, s-au perfecţionat şi răspândit, dând naştere la veritabile şcoli, curente, variante. Se ştie că meditaţia yoga  cere ca subiectul să se aşeze în poziţia „lotus”, pentru ca timp de ore şi zile să stea nemişcat în această poziţie, fără să mânânce, fără să vorbească. Poziţia lotus face ca întreaga greutate a corpului să se sprijine, prin coloana vertebrală, pe                                         osul sacru, de la baza coloanei. Nemişcarea şi apăsarea pe acest os conduce, inevitabil, la o stare de tensiune locală, amorţire, furnicături şi încălziri. Aceste simptome ne sunt bine

cunoscute atunci când dormim pe o mână, sau când stăm mai mult timp în poziţia „pe vine”. Revenirea la starea normală este însoţită de furnicături, de senzaţii de cald, efecte ce se estompează treptat pentru ca în final să simţim o plăcută normalizare: reluarea circulaţiei sângelui, detensionarea muşchilor şi a nervilor! Iată modele de kundalini! Aşa am putea explica de ce, în secolul cinci, când nu se ştia nimic despre aceste fenomene, altă idee nu a fost la îndemână decât aceea de a plasa sediul lui kundalini …în osul sacru!

Şi iată-ne astăzi, când s-ar părea că zicala: un prost poate pune o întrebare căreia nici o sută de învăţaţi nu-i pot da un răspuns, exprimă o realitate foarte posibilă!                    Prin 1968, chimistul Louis Kervran comunică descoperirea fenomenului de „biotransmutaţie” adică transformarea unei specii atomice în alta (schimbarea locurilor în tabelul periodic al elementelor) în condiţiile materiei vii, atât la om cât şi la animale. Deosebirea este că la om această transmutaţie poate fi influenţată psihic, în timp ce la animale psihicul nu are cum să participe. Rezultatele lui Kervran au fost aspru criticate de specialişti. Dar acesta a fost începutul unui nou capital al cunoaşterii – bioalchimia, care studiază biotransformările sub influenţa psihicului.

Iată ce spune autorul postfeţei: ”Ar fi interesant ca fenomenele denumite bioalchimice, care sunt discutate în carte, să fie investigate şi validate printr-o cercetare ştiinţifică. Nu sunt sigur că investigaţiile ştiinţifice ar putea spune ce se întâmplă în mod concret în procesele bioalchimice, dar ele ar putea măcar constata ce nu se întâmplă. Personal, nu cred că mecanismele propuse în carte sunt neapărat cele mai corecte, dar ele reprezintă măcar un punct de plecare. Consider că  stadiul actual al cunoştinţelor noastre nu permite formularea unei teorii viabile referitoare la procesele bioalchimice”. Pe de altă parte, în interviul luat biologului Bruce Lipton acesta îi explică autorului cărţii că ştiinţa nu se ocupă şi nu se va ocupa cu cercetarea  fenomenelor în  care nu se poate măsura nimic! Aşa cum se poate constata, încă din lectura cuprinsului său, cartea este un prodigios studiu al mai multor probleme, pe care autorul s-a străduit să le asambleze sub un anumit titlu.  Aşa cum o spune profesorul parapsiholog în postfaţă, un titlu mai adecvat ar fi fost: Biotransformări sub influenţa psihicului şi altele. Eu aş mai adăuga ceva…şi multe altele.

Pentru a înţelege cartea trebuie să conturăm, pe  cât se poate, şi profilul, personalitatea autorului. Cristian Mureșanu (C.M.) deţine un dosar medical personal în care sunt consemnate informaţii încă de la vârsta de 4 ani şi jumătate! Probabil că după ce a învăţat să scrie el a continuat să adune informaţii despre boli şi sănătate. Printre altele, aflăm că în cei 42 de ani ai vieţii (născut în 1964) autorul a suferit 69 de viroze severe, cu durata medie de 14 zile fiecare, ceea ce, prin însumare, ne dă 2,64 ani de viaţă! Autorul notează, cu precizie de ceasornicar, ziua şi ora (26 decembrie 2006) când recidivează o bronşită asmatiformă prin care trecuse la vârsta de 12 ani! În alte locuri, autorul ne spune câte kilograme de alimente diferite consumase în viaţă până la acel moment al calculului. Este firesc să acceptăm că autorul a avut şi poate că mai are încă o preocupare obsesivă faţă de problema personală a sănătăţii sau bolii sale. În această ambianţă obsesivă autorul „conştientizează” incapacitatea  medicinii alopate (newtoniene!) de a-l vindeca de o serie de afecţiuni: o rinită cronică hipertrofică, o migrenă veche de 25 de ani, o hipercolesteronemie din sânge, veche de 20 de ani, o discopatie lombară bilaterală, o slăbire a vederii. Iată însă că, după o pregătire laborioasă, ce durează 14 ani, timp în care se documentează despre boli, practică yoga şi meditaţia de sorginte MISA, se informează cu asiduitate despre diferitele mentalităti şi curente ezoterice, îmbinând teoria cu practica, se bucură văzând că bolile sale sunt învinse, una câte una. Ba mai mult chiar, autorul constată, cu oarecare surprindere, că a dobândit şi o oarecare influenţă asupra altor persoane, pe acest drum.

Un personaj central, expus în carte, este aşa numitul „dr.Y”, a cărui venire la Cluj (el trăind în Anglia), este anunţată prin două persoane „medium”, sugerând rolul jucat de profeţii vechiului testament în anunţarea venirii unui Mesia! Sosind în Cluj ,”dr.Y” nu-şi anunţă discipolii, aşteptănd ca aceştia să se prezinte la şedinţă prin simţire telepatică! În şedinţele cu discipolii are comportamente imprevizibile, dojenind, ironizând, acuzând în aşa măsură încât unii discipoli, incapabili de a suporta tensiunea nervoasă creată, părăsesc sala. Citind acele relatări, involuntar mă gândeam la scenele petrecute pe treptele templului lui David de la Ierusalim, când Isus, în plin acces de furie, i-a alungat pe neguţători şi speculanţi. Atacul principal al acestui „dr.Y” a fost îndreptat asupra medicinii alopate (secvenţială, neintegrată) şi a medicilor practicanţi, manipulaţi de fabricanţii de medicamente. Acest doctor demonstrează puterile sale de vindecare, prin simplă palpare manuală, în cazul unei paciente, martori fiind unii dintre discipolii săi, inclusiv autorul C.M. La plecarea sa din Cluj, „dr.Y” lansează un apel, adresat medicilor, apel care, citit de pacienţi, ar avea ca efect pierderea încrederii acestora în medicina ştiinţifică şi în medicii care o slujesc. În aceste împrejurări ataşamentul tenace al autorului cărţii manifestat faţă de atuurile unei medicini cvasiezoterice, mai mult intuitive decât ştiinţifice, este justificabil şi de înţeles.

Trebuie să remarcăm faptul că, încă din primele pagini, dar şi pe parcurs, autorul îşi avertizează cititorul că experienţa sa personală, oricât de atrăgătoare ar putea fi, nu trebuie preluată fără discernământ şi, în nici un caz, fără consultarea unui medic…alopat. În acest fel, autorul îşi declină orice responsabilitate faţă de eventualele faze periculoase ale experimentului, dificultăţi şi alerte prin care el însuşi a trecut în cei 14 ani de pregătire teoretică şi practică.

Miezul central al demersului constă în aceea că în fiinţa umană există energii latente nebănuit de mari, în stare de potenţiale vitale. Aceste potenţiale pot fi activate conştient, dar  şi mai important este faptul că, de îndată ce ele sunt trezite omul trebuie să le gestioneze (cheltuiască) cu parcimonie. Am întâlnit, altundeva, aserţiunea că energia vitală poate fi calculată cu ajutorul relaţiei lui Einstein, în care ordinul de mărime este dat de pătratul vitezei luminii în vid! Fluidele seminale (sperma masculului şi fluidele seminale ale femeii) conţin mari cantităţi de energie vitală. Prin practicarea continenţei sexuale, în săvârşirea actelor sexuale de cuplu, această nobilă energie poate fi salvată de la pierdere. Despre modul în care se realizează această continenţă, despre amănuntele tehnice ce trebuiesc aplicate în actul sexual, autorul se abţine să spună. Se pot obţine amănunte complete din site-uri Internet (click pe ”continenţa sexuală”).

În cartea discutată, autorul nu intră în aceste amănunte, mulţumindu-se doar cu generalităţi. În fond, este vorba de mobilizarea conştient (psihică) a unor muşchi, sfinctere şi nervi, astfel încât evacuarea în exterior a acestor scumpe fluide să fie conturnată spre interior (anularea ejaculării exterioare, redirijarea fluidelor menstruale şi de orgasm sexual). Aceste tehnici sunt specifice aşa numitei sexualităţi tantrice (taoism), cale spre atingerea celui mai înalt grad de împlinire a dragostei dintre bărbat şi femeie. După ce manevra continenţei a reuşit, fluidele seminale intră într-un complicat proces de prelucrare bioalchimică, cu eliberare de energie vitală (kundalini). Această energie se înscrie pe un traseu ascendent, bilateral, în lungul coloanei vertebrale, curăţind, purificând, stimulând procese benefice pentru sănătatea omului.

În afara unor intuiţii prezentate în formule matematice, în termeni calitativi energetici, (p.71 și 72) nimic nu se poate măsura cantitativ. Singura „dovadă” adusă în sprijinul acestei viziuni este „vindecarea” suferinţelor, cucerirea unei păci interioare şi alte efecte considerate benefice, ceea ce este foarte posibil să fie chiar aşa.

Atent şi meticulos self-observator, autorul cărţii notează în jurnalul său personal, pe zile, ore şi minute, simptomele, efectele termice, diferitele senzaţii pe care le simte pe traseul acestei energii din zonele pubiene până în creştetul capului.

Pe o tramă de logică intuitiv-subiectivă, autorul  schiţează explicaţii, inventează termeni noi, mecanisme şi interacţiuni care, aşa cum spunea profesorul Pătruţ, nu pot fi verificate şi validate ştiinţific. De altfel, mai mult sau mai puţin voalat, autorul cărţii mărturiseşte că nu-l interesează ce scriu oamenii de ştiinţă în tratatele lor savante. Ruptura cu ştiinţa este astfel recunoscută.

Aşa că, dacă ştiinţă nu este, iar de ştiinţă nici nu este nevoie pentru a explica bioalchimia, inclusiv biotransformrea transmutaţională sub influenţa psihicului, ne mai rămâne varianta magiei!: „…nimeni nu se îndoieşte că la origine magia a izvorît din medicină şi s-a strecurat sub aparenţa că promovează sănătatea în chip de medicină mai înaltă şi mai sfântă” (Plinius cel Bătrân). „…Roger Bacon putea să considere atingerea unor rezultate magice ca fiind marele ţel al ştiinţei experimentale… Francis Bacon putea să aşeze magia în aceeaşi categorie cu metafizica şi fizica (Cf. Lynn Thorndike, Magia în istoria intelectuală a Europei, p.38).

În ce priveşte biotransformarea alchimică mă întreb: este aceasta o transformare magică? „Orice transformare ale cărei caracteristici şi rezultate sunt neaşteptate şi nu le observăm deobicei la transformări, este o transformare magică” (idem, p. 28). Francis Bacon considera că ”în toate corpurile tangibile se găsesc spirite foarte fine, rarefiate, subtile şi invizibile, care nu sunt căldură sau vid, aer sau foc, ci diferă între ele tot atât de  mult cât diferă între ele corpurile tangibile! Aceste spirite nu se află aproape niciodată în repaus şi se disipează, se evaporă, se infiltrează şi se evaporă cu uşurinţă”. (p.151).

Dacă despre kundalini, despre prana sau despre biotransformarea alchimică nu pot spune nimic, în schimb, din punct de vedere ştiinţific, nu sunt foarte aproape de a zice că toată această nouă viziune, despre care se vorbeşte în carte, este un fel de magie în care sunt introduse şi câteva „ingrediente ştiinţifice” cum ar fi: fizica cuantică, transmutaţia biologică, microimpulsuri cerebrale de 0,5 secunde etc. Iată o spirală a evoluţiei magiei!

În final, câteva observaţii punctuale: 1) nu aflăm unde anume se produce devierea lichidului seminal (sperma) la bărbat şi nici unde/ cum se întâmplă transsublimarea bioalchimică a acestuia; 2) golirea vezicii seminale se poate obţine nu numai într-un act hetero-sexual, ci şi prin alte procedee; 3) se încurajează aceste devieri pentru a se obţine cât mai multă energie bioalchimică, atât de benefică, chiar şi la vârsta pubertăţii? 4) dacă bioalchimia se instalează definitiv, cum se poate reveni la normal, atunci când doreşti, pentru procreare, o ejaculare exterioară? 5) biotransformarea alchimică la femeie este tratată confuz. De altfel, despre asta aflăm doar de la două persoane practicante. Una dintre acestea reuşeşte  performanţa de a comuta „arhetipul” menstruaţie pe varianta „vreau” sau „ nu vreau”! Un fenomen natural biologic este tratat ca un arhetip, concept ce semnifică un ”model originar”! 6) cred că se confundă secreţia menstruală, care constă din mucus uterin, şi care nu are nimic comun cu orgasmul sexual, dintr-un act sexual normal, cu secreţia propriu zisă eliberată în actul sexual normal. Unde, când şi cum se produce biotransformarea alchimică? A trata efectul unor disfuncţionalităţi hormonale care dereglează desfăşurarea unui proces biologic natural, ca un rezultat de virtuozitate „arhetipală”, pare a fi o foarte riscantă soluţie! 7) deşi autorul face o analiză cazuistică teoretică a particularităţilor ce pot surveni în comportamentul unui cuplu familial, nu găsim nici o informaţie privitoare la propriul său caz: or nu este cazul, or nu a avut permisiunea partenerei; 8) în secvenţa 4.9.6 se apreciază că răspândirea reacţiilor bioalchimice în creier se face prin microreacţii cu durata de cca. 0,5 secunde! Cum este posibilă o asemenea evaluare, prin senzaţie? 9) cum este admisibil să foloseşti conceptul „prana” fără  ca nimeni să ştie ce este prana şi cum se manifestă,  studierea acesteia fiind imposibilă? De fapt, sunt mai multe noţiuni şi concepte folosite în cuprinsul cărţii fără ca acestea să poată fi explicitate: transsublimare, transfizic, bioplasmă, energie specială, energie vitală, iluminare şi altele. Pe o asemenea bază este foarte hazardant şi riscant să edifici o teorie ştiinţifică  plauzibilă.

În continuare voi prezenta câteva evaluări selectate din opiniile celor zece pre-cititori, despe care am vorbit mai înainte: lucrarea este provocatoare; nu este o lucrare ştiinţifică; materia se generează prin puterea gândului; incursiune în adâncul  fiinţei; disecţie cuantică a adevăratei noastre naturi, cea de creatori; fascinantă călătorie în mecanica fină a corpurilor noastre; premise ale unei revoluţii în gândirea şi percepţia ştiinţifică; carte care demolează graniţele interdisciplinare a ştiinţelor moderne; Einstein şi Bohr şi-au înţeles propriile rezultate numai cu ajutorul tradiţiei orientale; bioalchimia este o scânteie divină; bioalchimia este un perpetuum mobile în care dizolvăm spaţiul şi timpul; observând un experiment participăm la acesta şi suntem creatori ai realităţii înconjurătoare, bunăstării şi sănătăţii colective; funcţia instinctuală a reproducerii este vulgarizată, ceea ce duce la declinul umanităţii prin epuizarea potenţialului creator şi al suflului vital; o lecţie de altruism, jurnal conceptual ce remodelează tiparele clasice ale gândirii umane cu o pregărire adevărată a acesteia pentru intrarea în noul mileniu; această carte e greu de citit şi metabolizat, dar o recomand cu mare entuziasm… pentru a înţelege cât de armonios este integrată cunoaşterea ştiinţifică şi para-ştiinţifică; cartea poate fi savurată îndelung sau poate fi citită printre rânduri; poate fi privită cu scepticism, chiar cu condescendenţă; este o carte de-a dreptul uimitoare; cult al amănuntului şi detaliului (sic!), referitor la autor; cartea este îndrăzneaţă în sensul unei argumentări foarte logice care urmează modelul de naraţiune al unui cercetător ştiinţific; excelentă sinteză de cunoştinţe interdisciplinare ale autorului; carte de excepţie; cartea crează punţi de legătură între disciplinele ştiinţifice, religii şi practicile ezoterice; autorul ne prezintă, în premieră, acele înţelegeri şi mecanisme biologice care pun în evidenţă bioalchimia; lucrare de interdisciplinaritate şi totodată de vizionarism.

Cred că este destul! Pot acum să-mi spun şi eu părerea de ansamblu asupra cărţii.

 

Este o carte „puzzle” în care informaţia culeasă din literatură, sau consemnată în jurnalul personal şi în dosarul de sănătate este prelucrată, ordonată şi expusă numai şi numai cu scopul de a încerca o explicaţie a performanţelor personale ale autorului, pe mai multe componente: comportament social, stare de confort cultural/ spiritual şi, mai ales, vindecări ale unor boli cvasicronice. Prea puţine dovezi obiective sunt prezentate pentru a confirma performanţele. Evaluările autorului sunt tributare, în mare măsură, subiectivităţii sale. Nu pot fi excluse ingerinţe de autosugestionare, închipuire sau ipochondrie. Nucleul dur al cărţii constă în problematica  sexualităţii tantrice, la care se apelează pentru a fi opusă practicii sexualităţii dezordonate şi abuzive ce caracterizează societatea modernă, occidentală. Este vorba de practicarea continenţei sexuale, tratată ca o comutare „interarhetipală” prin intermediul psihicului. Prin generalizare la întreaga omenire, ar însemna că ceea ce este natural şi spontan trebuie transformat în ne-natural şi forţat. Este greu de evaluat consecinţele acestui „swich” la dimensiunea speciei  şi  societăţii umane din punct de vedere biologic și comportamental (etico-moral). Dacă fenomenul rămâne însă relativ restrâns, avem de-a face cu un experiment, eventual cu „victime colaterale” în plan moral, etic, social, şi psihic. Altfel spus, suntem deja în posesia unei arme cu mai multe tăişuri, ceea ce reclamă prudenţă, aşa cum însuşi autorul cărţii o spune, în repetate rânduri.

Dacă autorul intenţionează să mai zăbovească asupra problemei, i-aş sugera să scrie o carte „mai mică”, mai simplă, mai pragmatică, ca un fel de îndreptar de a ajunge la „iluminarea de Sine” pe calea Golgotei „biotransformării alchimice sub influenţa psihicului”, dacă altă cale, mai firească şi mai simplă nu există. Înainte însă de orice, ar trebui să ţinem seama că „istoria se repetă”, evident nu identic, ci pe spirală.

Fizica şi Chimia încă nu şi-au spus ultimul cuvânt cu privire la realitatea microscopică şi cuantică/ subcuantică. Structurile fizice, chimice şi apoi biologice încă mai au secrete ce trebuie să fie descoperite. A suplini aceste lipsuri relative cu „arhetipuri” religioase, mistice şi magice, numai de dragul de a spune că „problema este rezolvată” este un comportament aventuros. Ar fi de luat aminte reacţia noastră zâmbitoare şi condescendentă când vorbim despre soluţiile propuse pentru înţelegerea unor realităţi fizice, naturale şi de altă natură de acei minunaţi oameni din Antichitate sau Ev Mediu care, în lipsa unor adevăruri ştiinţifice au formulat şi propus, ca adevăruri ştiinţifice, concepte, modele, teorii care astăzi ne fac să zâmbim. Este posibil să o păţim şi noi…la fel. „Festina lente” nu ne-ar strica de fel!

Prof .dr. fiz. C. Codreanu                                                         Cluj Napoca, mai 2011

 

 

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „Cristian Mureșanu susține că sunt posibile biotransformări sub influența psihicului

  1. liviu 13/02/2013 la 11:54 PM

    După publicarea recenziei de mai jos am intrat în posesia unor noi informații despre activitatea și rezultatele obținute de Cristian Mureșan, biolog și redactor la TVR Cluj. Cred că cele două linkuri să contureze mai bine ideile aflate în dezbatere în aceste materiale, precum și cele receptate de recenzor. Aș adăuga doar că cititorii interesați de Metodologia Scop Mijloc, de transdisciplinaritate și abordări holiste pot găsi idei noi și interesante. Dialogul este cheia la multe dintre neclaritățile, nedumeririle și idiosincraziile noastre.


    Emisiunea Stiinta si cunoastere la TVR Cluj

    http://ijes.info/1/2/4254121.pdf
    Cristian Muresan articol de 17 p

  2. Cristian Muresanu 28/05/2013 la 8:24 AM

    Domnul profesor Constantin Codreanu critica o carte fara sa tina cont de faptul ca ea a fost deja publicata si la Universitatea Houston-Victoria din Statele Unite iar seful Departamentului de Biologie si Medicina, decanul si alte persoane implicate in acest proiect au analizat cu minutiozitate si severitate fiecare element pe care eu il comunic iar cartea (care va fi publicata secvential in mai multe volume) a trecut de evaluarea dificila si pretentioasa care este cunoscuta sub numele de PEER REVIEW, iar corectura de limba engleza a fost asigurata de un profesor specialist a carui munca nu am rasplatit-o eu (cum ar fi fost firesc) ci Universitatea si tot din banii universitatii s-a platit tiparirea si chiar recent am primit citeva exemplare cadou pe care oricine le poate vedea in fotografiile de pe contul meu de scribd.com

  3. Simona Rodica Johansson 01/10/2017 la 9:06 AM

    Da, nu am citit cartea, doar acest articol care am înțeles că prefațează sau este doar pe post de critică! Dealtfel nici nu are interes pentru mine acest lucru.
    Nu am studiat nici o știință, nu am de gând să construiesc un mesaj-argument pro-carte pentru că, repet nu am citit-o!
    Titlul cărții însă mi-a stârnit curiozitatea, am citit acest articol din care am înțeles ceea ce am înțeles și cum ne este oferită invitația de a lăsa un coment, asta intenționez.
    Articolul pe care tocmai l-am citit, suficient de bogat în informatie pe care eu am mai atins-o în lecturile mele, dar nu am aprofundat-o, cum spuneam despre mine nu am studiat nici una din aceste științe menționate, într-o manieră temeinică , nici măcar altfel, doar lecturare pentru a înțelege procesul de transformare prin care eu am trecut și trec, simt asta, mă conduce la ideea că domnul Cristian Mureșan chiar are dreptate în cartea sa! Cum spuneam, căutând ceva pe net astăzi , acest titlu mi-a suscitat atenția! Și, chiar dacă nu știu ce conține cartea, din relatarea, prezentarea făcută am reușit să înțeleg ideea.
    Susțin acestea prin experiența personală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: