liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Hesiod – primul economist politic si etic (libertarian) interdisciplinar al lumii sau despre dreptate, ordine, rost, destin si munca


Hesiodprimul economist politic si etic (libertarian) interdisciplinar al lumii sau despre dreptate, ordine, rost, destin si munca

  • Munca-blestem bine facuta naste speranta de a scapa de blestemul muncii
  • Teoria actiunii umane este un elogiu muncii rodnice, rationale, randuita cu rost
  • Raritatea are un antidot unic: munca ordonata facuta cu respectarea unor reguli
  • Munca bine facuta (cu rost) – mijloc de atingere a scopului de a munci mai putin
  • De la greci incoace nu prea avem multe noutati; doar lumea e mai larga
  • Ion Acsan, talmacitorul, acum nonagenar, merita aplauze si admiratie pentru echivalente, masura si armonia asigurata intregului poem
  • In reproducerea textului poemului am respectat ortografia editorului din anul aparitiei acestei traduceri la Ed Minerva, in anul 1987

Precizari din partea autorului

Pentru luna de vacanta – iulie – imi propusesem sa fac o prezentare a cartii lui Tomas Sedlacek, Economia binelui si a raului, carte pe care o asteptam de la inceputul acestui an. Ajuns la pagina 174 am intalnit aprecierea lui Rothbard (vezi Google) cum ca Hesiod ar fi primul economist al lumii. O asemenea apreciere mi-a starnit interesul pentru Hesiod, respectiv pentru poemul „Munci si zile”, considerat de Rothbard un text economic initiatic. Concluzia mea, dupa (re)citirea poemului, este ca avem o opera de pionierat intr-ale politicii (scopul fiind ca fiecare individ, urmarindu-si liber scopurile va contribui si la alt scop: o viata mai buna a cetatii, a polisului), economicii (munca fiind primul mijloc la dispozitia oamenilor pentru a scapa de foamete, saracie, frig, umilinte), eticii (autorul fiind masiv preocupat de dreptate, dreapta cumpatare, munca eficienta, respectarea regulilor, a semnificatiilor zilelor etc.), dreptului (ideea de dreptate fiind aproape permanent prezenta), managementului (poemul fiind un adevarat indreptar de gandire, simtire si actiune cu privire la scopuril, mijlaocele si adecvarile din actiunile oamenilor). Asadar, am amanat pentru august recenzia cartii foarte interesante a lui Sedlacek si m-am concentrat (dupa puterile mele…) asupra poemului „pedagogic” (asa cum il caracterizeaza mai multe referate  de pe internet).

Tomas Sedlacek in deja celebra sa lucrare “Economia binelui si a raului. In cautarea sensului economic de la Ghilgames la Wall Street” (aparuta in limba engleza in 2011 si in limba romana in 2012, la Editura Publica Bucuresti, traducere de Smaranda Nistor) afirma despre Hesiod, citandu-l pe Rothbard – reprezentant al Scolii austriece – ca acesta

poate fi considerat si primul economist din toate timpurile. El a studiat lucruri precum ar fi problema raritatii resurselor si, plecand de aici, necesitatea alocarii lor eficace. Explicatia pe care el o da existentei raritatii este minutios poetica. Dupa Hesiod, zeii au trimis lipsurile peste oameni ca pedeapsa pentru Prometeu:

<Zeii tin mijloacele traiului ascunse de fiintele omenesti. Altfel, cu mare usurinta ai putea munci intr-o zi cat sa-ti fie destul pentru un an intreg, fara alta truda, si cat de repede ai pune vasla la pastrare, iar munca vitelor si-a greu incercatilor catari ar lua sfarsit. Dar Zeus le-a ascuns, manios in sinea lui ca Prometeu vicleanul l-a pacali>t” (Cf. Hesiod, Works and Days, versurile 42-49. (p. 174).   Probabil aceasta este traducerea facuta de Smaranda Nistor traducerii englezesti a poemului lui Hesiod, „Munci si zile”. Inainte de a trece la discutia despre gandirea economica (si nu numai) a lui Hesiod in poemul deja amintit, ma vad obligat sa compar traducerea versurilor 42-49 facuta de Smaranda Nistor din limba engleza in limba romana cu traducerea acelorasi versuri facuta de Ion Acsan din varianta franceza (1928) in limba romana, traducere (talmacire in exprimarea lui Ion Acsan) aparuta la Bucuresti in 1987, Editura Minerva, colectia BPT:

Dar Zeus ne-ascunse hrana fiindca, infuriat din cale-afara,/ Fusese pacalit pe vremuri de iscusitul Prometeu./ El unelti sa casuneze amare chinuri omenirii/ Si focul i-l dosi. Dar iarasi vestitul fiu al lui Iapet/ Stiu sa-l fure pentru oameni de la-nteleptul Zeus si-l puse-n/ Scobita trestie, sa-nsele pe Zeus ce fulgera din slava./ Cuprins atunci de-o grea minie, ii spuse Zeus ce-aduna norii:/ <Odrasla lui Iapet ce-ntrece pe toti prin faptele-i dibace,/ Te bucuri ca furat-ai focul si cugetul mi-ai amagit/ Spre marea ta nenorocire si-a oamenilor ce vor fi!/ In schimbul focului le darui o pacoste pe care toti/ Cu draga inima primind-o, spre raul lor s-o-mbratiseze!>/ Graind astfel, a ris divinul zamislitor de zei si oameni/ Si-a dat vestitului Hefaistos porunca neintarziata/ S-amestece cu apa lutul, sadind in el glas si putere/ De om si-apoi sa modeleze, cu chip de vesnica zeita,/ Un preafrumos boi de fecioara fermecatoare, iar Atenei/ S-o invete cum sa teasa pinza cu maiestrie-mpodobita./ Reverse Afrodita de-aur, pe crestetu-i tot harul ei – / Cumplitul dor si nazuinta ce-ti lasa trupul fara vlaga- / Iar crainicul Hermes, calaul-lui-Argus, a primit porunca/ Sa-i dea o inima ciinoasa si-o fire vesnic prefacuta./ …. / Cu glas de om a inzestrat-o si a numit pe acea femeie/ Pandora, intrucat toti zeii ce-si au lacasul in Olimp/ Ii harazisera daruri intru prapadul oamenilor ageri”. (Hesiod – Orfeu, poeme, BPT, Ed Minerva, 1987, pp. 43 – 44). Am reprodus versurile cu numerele 38 – 59 si 70-72 ca sa poata fi desprinsa mai clar ideea lui Hesiod, anume ca Zeus i-a pedepsit pe oameni (care au primit focul prin intermediul lui Prometeu) cu intruparea unei frumoase si nabadaioase femei, numita Pandora cea care a deschis cutia/ butoiul in care erau tinute toate relele si molimele, toate acestea raspandindu-se in intreaga lume, cu exceptia sperantei – ramasa in cutie. Dar si la numerotare apar mari deosebiri intre texte. Versurile 38-39 din editia romana (facuta dupa editia franceza) coincid cu versurile 42-43 din editia engleza. Despre continut nici nu mai trebuie sa insist ca textul tradus din engleza pare a fi o povestire dupa versurile hesiodiene, nicidecum versurile insele, dar cu versurile de la mijloc ce nu se regasesc deloc in varianta romana. Pentru o eventuala editie revazuta si imbunatatita sugerez o traducere facuta dupa originalul grec si nu traduceri dupa traduceri. De asemenea, corespondenta numarului de ordine a fiecarui vers grec ar trebui respectata si adnotata pe marginea textului tradus.

Intr-o alta ordine de idei, Pandora pare a fi Eva cea curioasa care a muscat din Pomul cunoasterii binelui si a raului, „lumea” – formata din Adam si Eva – fiind pedepsita prin izgonirea din rai, rai descris si de Hesiod ca fiind o realitate pamanteasca existenta la inceputuri: „Caci pe pamant odinioara ducea tot neamul omenesc/ Un trai scutit de orice rele, ferit de munci istovitoare/ Si de chinuitoare molimi ce harazesc pe oameni mortii” (editia Ion Acsan, p. 44) . Si Tomas Sedlacek (T.S.) formuleaza ipoteza asemanarii dintre Eva si Pandora: „In mitologia greaca, Pandora a fost prima femeie (cumva omoloaga Evei din Vechiul Testament), dar ea (creata pentru a-i fi lui Adam „ajutor pe potriva”) a venit pe lume ca o forma de razbunare a zeilor pe om. Ea aducea cu sine o cutie (de fapt, ca sa fim mai exacti, un vas cu capac) in care se aflau toate relele si suferintele cu putinta, lucruri care nu mai existasera pana atunci pe Pamant. Dupa ce va deschide cutia, din curiozitate, raul, boala si (ceea ce ne intereseaza acum pe noi cel mai mult) blestemul muncii au patruns in lume. Munca omului, care pana atunci fusese placuta, de-acuma a devenit truda grea si obositoare. Pandora a inchis repede cutia, dar era prea tarziu” (Sedlacek, op. cit., pp 361-362). Cred ca blestemul muncii se referea la munca fizica (cea productiva, inalt apreciata de marxieni, in comparatie si in opozitie cu munca intelectuala, neproductiva si care trebuia redusa cat mai mult…) Iata citatul din Biblie: „Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! […] In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta” (Facerea, 2:15). As putea spune chiar ca omenirea a platit in buna masura (si in mod homeopat) pretul curiozitatii interzise, descoperind mereu, prin curiozitate si cercetare, noi modalitati de a scuti omul de munca fizica, productiva. Fapul ca majoritatea populatiei SUA (de fapt si in Romania s-a depasit, la inceputul acestui secol, procentul de 50%) lucreaza acum in tertiar si cuaternar (sectoare ale serviciilor, deci ale muncii neproductive, neproducatoare de bunuri fizice necesare vietii) demonstreaza ca este posibil ca oamenii sa se dedice studiului, poeziei, artei, etc., iar masinile si energiile infinite sa inlocuiasca complet munca fizica necesara supravietuirii.

Interesanta este si opinia Adelinei Piatkowski care scrie ca „Munci si zile, opera de capetenie a poetului din Ascra, de a carei autenticitate nu s-a indoit nimeni, este primul mare poem didactic din literatura europeana […] cu un tel educativ, care implica in primul rand o apologie a muncii productive…” (cf. Hesiod-Orfeu, Poeme, editia Ion Acsan, 1987, coperta a IV-a). De unde se vede cat este de usor sa aluneci de la firescul elogiu adus muncii in general (munca poetului Hesiod fiind si ea rasplatita la un concurs de poezie unde Hesiod l-a infrant chiar pe marele Homer) la „munca productiva”… Dar asta era epoca in care s-a scris atunci, acela era nivelul de tehnicitate si de cunoastere a energiilor ascunse… Poate de aceea este nevoie sa revedem mereu traducerile, comentariile si interpretarile in functie de noile cunostinte si informatii la care avem acces.

Iata care a fost interpretarea data aceluiasi poem, Munci si zile, de catre un reprezentant al Scolii Austriece, Murray N. Rothbard:Onoarea de a fi primul ganditor economic grec ii revine poetului Hesiod, un beotian care a trait in chiar prima perioada a Greciei antice, de la mijlocul secolului al VIII-lea inaintea erei noastre (…) – parca se spune „Inainte de Cristos”… nu „inaintea erei noastre” (nota LD). – Din cele 828 de versuri ale poemului [Munci si zile], primele 383 se concentreaza pe problema economica fundamentala a resurselor prea putine pentru numeroasele si nesatioasele scopuri si dorinte urmarite de fiinta umana” (Rothbard, Economic Thought before Adam Smith. Austrian Perspective on History of Economic Thought, p.8)” (Sedlacek, p. 174).  Desi sunt un admirator al Scolii austriece, considerand-o ca fiind chiar o precursoare a Metodologiei Scop Mijloc, elaborata de subsemnatul incepand cu anii 80, nu sunt intrutotul de acord cu formularea lui Rothbard ca Hesiod ar fi descris economia vremii sale ca o tensiune permanenta intre mijloacele precare si scopurile umane insatiabile, aceasta constientizare a corelatiei dintre scopuri si mijloace fiind doar o grila de interpretare mult ulterioara. Mai degraba, vad in poemul Munci si zile al lui Hesiod un indemn permanent la supunere fata de vointa divina care, prin Pandora, a blestemat oamenii sa extraga cu greu cele necesare supravietuirii. Hesiod argumenteaza ca este nerational, adica o mare prostie sa nu te supui acestei vointe supreme prin care lenea era ucigatoare si generatoare de noi pacate, iar munca ordonata, cu rost, cu finalitate, si respectand cele randuite de divinitate in plan temporal si spatial, era solutia unica pentru supravietuire. Nu intamplator poemul se numeste Munci si zile deoarece Hesiod face o intima conexiune intre succesiunea etapelor diverselor munci si succesiunea anotimpurilor si a zilelor din saptamana, numarul de ordine a acestor zile avand profunde semnificatii simbilice si chiar soteriologice. De aceea, intreg poemul, dupa parerea mea, este dedicat integral muncii umane cu rost si nu doar primele 383 de versuri din totalul de 828 cum credea Rothbard. Chiar ultimele trei versuri ale poemului sintetizeaza aceasta intima conexiune dintre munca si contextul temporal dictat de zei: „Ferice, norocos e-acela ce stie rostul tuturora (al zilelor – nota LD)/ Si, munca implinind-o bine, nu supara nemuritorii,/ De prevestiri ceresti asculta si se fereste de greseli” (p. 71 din Munci si zile, editia din 1987 a lui Ion Acsan). „Rinduiala e darul cel mai minunat/ Primit de muritori si raul cel mare-i neorinduiala” (p. 58).

Pentru Tomas SedlacekExplicatia lui Hesiod este foarte interesanta si putem vedea ceva cu adevarat fundamental in aceasta „analiza” (vom reveni mai tarziu la acest subiect): arhetipul muncii omului. Dupa Hesiod, munca este soarta omului, virtutea si sursa tuturor lucrurilor bune. Cei care nu muncesc nu merita altceva decat dispret. Oameni si zei deopotriva ii urasc pe cei lenesi, care sunt <trantorii fara ac, care risipesc munca albinelor, hranindu-se din ea fara sa munceasca>. Pe langa meritul de a fi prima tentativa de analiza a efortului uman, opera Munci si zile a lui Hesiod este interesanta pentru noi, ca economisti contemporani, indeosebi prin criticile aduse cametei, care, secole mai tarziu isi vor gasi ecoul in opera lui Platon si Aristotel, dupa cum vom vedea ceva mai tarziu in acest capitol” (pp. 174-175).

Despre camata nu am gasit nici macar o aluzie pe parcursul intregului poem. O fi, din nou, o problema de traducere? Se scrie – este adevarat – ca se recomanda sa imprunuti de la vecini bunuri corect masurate, pentru a le restitui exact in aceeasi cantitate, sau chiar cu un suurplus oarecare in semn de bunavointa. Dar, de aici si pana la camata, ca mod de a profita de nevoia imperioasa a unui semen si a-l obliga la o (ras)plata suplimentara este o cale atat de lunga…

In cele ce urmeaza voi face o analiza a poemului hesiodian, incercand o structurare a acestuia pe idei principale (teme), mai exact pe domenii de studiu sugerate de modernitate (partial chiar si de catre Aristotel, primul autor disciplinar) sugerand care ar fi echivalentele unor versuri in proverbele, sintagmele, ideile si scolile de gandire ale modernitatii si postmodernitatii. Nu in cele din urma propun atentiei critice a cititorilor avizati si interesati o „numerologie” facuta in totalitate de mine, pe baza descrierilor facute de Hesiod, fara sa ma las influentat de eventuale incercari ale altor autori. Astfel, afland ca numarul patru este cel mai sacru dintre cele trei sacre (1, 4 si 7) am incercat cu ajutorul lui Mr Google sa vad cati dintre politicienii romani si de la nivel mondial au ca data de nastere cifra 4 a lunii. Far a fi tendentios si fara a face propaganda desantata unor personalitati care oricum nu au nevoie de sprijinul meu – fiind si la (semi)final de cariera – am gasit doar doua asemenea personalitati (din cautarea a catorva zeci mai cunoscute). Ele se numesc Traian Basescu (4 noiembrie) si Barack Obama (4 august). Unii vor zambi superior si vor exclama: ei si ce-i cu asta? Dovedeste ceva? Evident ca nu, eu nefiind nici macar adeptul unor translari mecanice si generalizante de semnificatii, asa cum fac, de ex., zodiacele de pe la noi. Dar poate mai bine ar fi sa vedem, in bazele de date ale Evidentei populatiei cate persoane de pe mapamond sunt nascute pe data de 4? Am banuiala ca foarte foarte putine… Dar fiecare este liber sa cerceteze mai departe si sa traga propriile concluzii.

Astept fie sugestii de lectura suplimentara, fie critici ajutatoare (adica severe si solid argumentate). De altfel, acesta este si rostul scrierii acestor ”recenzii-comentarii-referate”: verificarea unor ipoteze, dialogul deschis si sansa de a ne imbogati informational si ideatic.

Introducere

Primele zece randuri/ versuri constituie un prolog explicativ prin care se precizeaza ca Hesiod se adreseaza muzelor, pe care le invita sa inalte imnuri de profund respect fata de Zeus, tatal ceresc al tuturor. Autorul ofera el insusi o incantatie adresata puterii nemarginite a lui Zeus din slava cerului, precizand ca el urmeaza sa se adreseze fratelui sau Perses, cel care ii luase – prin coruperea judecatorilor – partea sa de avere mostenita de la parinti. Implorand dreptatea divina, Hesiod promite ca va spune adevarul si numai adevarul in sfaturile sale catre fratele care gresise, si, implicit, catre semenii sai.

Sub raportul naturii cunostintelor implicate in aceste sfaturi prevaleaza cele de natura juridica (dreptatea), logica (adevarul), economica (mijloacele), politica (scopurile), etica (normalitatea vazuta ca moralitate acceptata logic sau, in caz de nevoie, juridic si chiar penal) si nu in ultimul rand, istorica, manageriala, sexuala etc.. Le voi prezenta sub aceste aspecte/ dimensiuni/ laturi ale naturii umane, aparent distinct (pe subcapitole) dar subliniind mereu ca toate acestea sunt intim conexate intre ele, toate sunt UNA, exact ca in poemul hesiodian, primul poem interdisciplinar si holist din istoria lumii. Voi utiliza denumirile pe care eu le propun pentru actualele discipline care au nume neconforme cu continuturile lor. Astfel, as vrea sa se renunte la tautologii „stiintifice” de genul: „Istoria este stiinta care studiaza istoria”, „Economia este stiinta care studiaza economia” etc. Disciplinele pe care le incumba in (con)text Hesiod sunt, in noua denominatie (noua de cateva decenii, dar folosita doar de care subsemnatul…): Istorica, in loc de Istorie, Economica, in loc de Economie, Politica in loc de Stiinte politice. Au ramas cu denumirile lor firesti Etica, Logica, Gramatica si inca vreo cateva (Fizica, Retorica etc.).

Un tratat de Istorica

Cititorii care vor citi cu atentie aceste cinci epoci istorice descrise de Hesiod (din ultima facand inca parte si noi, oamenii secolului 21), si coroborand cu informatia ca Marx a fost un bun cunoscator al intelepciunii, culturii si civilizatiei grecesti, isi pot imagina mecanismul prin care a aparut, dezvoltat si materializat in scrieri „profetice” ideea dezvoltarii ciclice, respectiv a intrarii – logice si legice – a omenirii intr-o noua Epoca de aur pe care Marx (si Engels) a(u) denumit-o „comunismul deplin” si a carei constructie logica era descrisa in materialismul dialectic si istoric. Dialectica hegeliana pe care ar fi imprumutat-o si rasturnat-o Marx are, ea insasi, origini grecesti. Dar, mai intai de toate as sublinia si ideea hesiodiana conform careia omenirea se afla pe un tobogan, intr-un regres istoric firesc si inevitabil, sau, daca ar fi sa reiau si ideea centrala a oricarei apocalipse, omenirea se afla in tranzitie spre un nou inceput, spre o noua Epoca si nu spre un sfarsit iminent si inexorabil. Vom muri si vom vedea…

Etapa I-a: Epoca de aur: Intaia semintie de-oameni cuvintatori a fost de aur/ Creata de nemuritorii avand palatele-n Olymp/ Era-n acest rastimp cand Cronos asupra cerului domnea, / Ei vietuiau la fel ca zeii, cu inimi mai presus de griji,/ Feriti de chinuri si necazuri: neputincioasa batrinete n-o cunoasteau, ci cu picioare si brate pururi sanatoase,/ Haladuiau doar in ospete, de orice rele ocoliti,/ Murind, parea ca-i fura somnu-adanc; tot felul de-avutii/ Aveau si roditoarea glie le daruia de bunavoie/ Recolte mari si-mbelsugate; de-aceea plini de multumire./ Conveietuiau in armonie, inconjurati de-averi destule/ Si pomi impovarati de fructe, dragilor zei preafericiti/ Dar cind aceasta semintie fu inghitita de tarina,/ Toti devenira, dupa vrerea lui Zeus maritul, duhuri bune; / Asupra faptelor vegheaza, cit sint de drepte sau de strimbe; / Invesmintati in strai de neguri, pe lume-i afli pretutindeni,/ Impartitori de-averi: aceasta-i regeasca cinste dobindita.”  (p. 45).

Etapa a II-a: Epoca de argint: „Mai necajita semintie veni pe urma, cea de argint,/ Creata de nemuritorii avind palatele-n Olymp./ Nici la statura, nici la minte nu seamana cu neamul de aur/ Pe linga vrednica lui mama, orice copil vreme de-un veac/ Crestea zburdind, necopt la minte, in pragul casei parintesti,/ Dar cind hotarul tineretii, ajuns flacau, il depasea,/ Ei vietuiau putina vreme, prin nebunia lor stirnind/ Dureri, caci nu erau in stare sa se abtina intre ei/ De la nesabuiri./ Nici vorba s-aduca zeilor cinstire/ Si nici pe sfinte-altare jertfe. Preafericitilor sa-nchine,/ Cum este-ndatinata lege la oameni. Mai apoi pe-aceia/ Cronidul Zeus, plin de minie, ii ingropa, caci n-aduceau/ Prinos fapturilor ferice, avind palatele-n Olymp./ Tarina dupace-ascunse si-aceasta semintie, dinsii/ Ajuns-au cei numiti de oameni Preafericiti subpaminteni/ De-al doilea rang, dar care totusi au parte de-oarecare cinste./   (p. 45-46)

Etapa a III-a: Epoca de bronz/ arama: „A treia semintie de-oameni cuvintatoi, creata-apoi/ De tatal Zeus a fost de-arama, mai altfel decit era de-argint;/ Din frasini fauriti, naprasnici, vinjosi, ei se-ndeletniceau/ Cu jalnica, nechibzuita truda-a lui Ares. Nici cu piine/ Nu se hraneau, purtind in piepturi o inima nespus de tare./ Barbati cumpliti, cu mare vlaga in bratele nebiruite/ Aveau doar arme de arama, ba chiar si case din arama;/ Tot ce faceau, era de-arama, caci fierul negru nu-l stiau./ Din vina propriilor brate intotdeauna nestrunite/ Plecara-n mucedele case, la-nspaimantatorul Hades,/ In chip sarman, caci sumbra moarte, oricit de crunti la-nfatisare,/ I-a dus cu ei si parasira a sorelui lumina vie”. (p. 46)

Etapa a IV-a: Epoca eroilor (semizeilor):Cind si aceasta semintie fu astupata de tarina,/ Atuncea iarasi Zeus Cronidul, pe glia darnica-n bucate/ A faurit si pe a patra, cu mult mai dreapta si mai buna/ Divina semintie de oameni-eroi, numiti si semizei/ Din virsta care pe-ntinsul pamint trai-naintea noastra,/ Pieira in razboiul crincen si-n batalia n-versunata,/ O buna parte-n fata Tebei cu sapte porti, pamint cadmeic./ Cind pentru turme stapinite de-Oedip se-nclestara-n lupta,/ Dusi de corabii peste-ntinsa genunte-a marii, alta parte/ La Troia poposit-a pentru Elena cu frumoase plete/ Si-acolo moartea cu obstescul sfarsit, pe rind, i-a-nvaluit/ Lor insa osebit de oameni, le-a dat si viata si lacas/ Cronidul tata Zeus, ducindu-i chiar la capatul pamintului./ Ei dainuiesc in locu-acela cu suflet ocolit de griji;/ Au insule Prefericitii pe linga oceanul cel cu virtejuri,/ Eroii norocosi pe care fertila glie-i rasplateste/ Cu dulci recolte-mbelsugate de trei ori in acelasi an,/ Nemuritorii nu-s pe-aproape si Cronos cirmuieste-acolo/ Scotindu-i lanturile sale parintele de zei si oameni/ A dat si glorie si cinste eroilor feriti de lume, / O semintie inzestrata cu atita faima de Zeul insusi/ Nu se mai afla-ntre arbatii iviti pe roditoarea glie.” (pp. 46-47).

Etapa a V-a: Epoca fierului: „Ah, de n-as fi trait o data cu oamenii din virsta a cincea!/ Sa fi murit mult mai devreme, nascind-ma mult mai tirziu./ Caci asta iata,-i semintia de fier./ Ei nu vor conteni/ Sa-ndure trude si necazuri nu numai ziua, ci si noaptea;/ Sleiti de griji apasatoare pe care zeii le trimit,/ De-ar fi amestecate barem si lucruri bune printre rele!/ Zeus va distruge chiar si aceasta cuvintatoare semintie/ De oameni care din nascare vor fi cu timple-ncaruntite./ Nici tatii nu vor fi ca fiii, nici fiii-asemenea cu tatii;/ Nu va fi bun cu-n oaspe gazda, prietenul cu-al sau prieten; Nici fratele n-o sa se-mpace cu fratele, ca mai-nainte/ Cu mult dispret o sa-si priveasca parintii-mbatriniti degraba, / Ii vor bruftului intr-una, rostind cuvinte de ocara,/ Misei ce nu cunosc minia divina, nici nu vor sa dea,/ Precum li se cuvine, hrana parintilor imbatriniti./ Dreptatea stind in brat, cetatea pradav-va unul celuilalt./ Nerespectindu-si juramintul, nici ceea ce e drept si sfint,/ Vor pretui doar pe barbatul ce savirseste fapte rele/ Si infamii; dreptatea fi-va in mina lor si va dispare/ Rusinea; lasul va sa-nfunde si pe barbatul cel mai vrednic, Rostind intortocheate vorbe cu juramint strimb intarite./ Pe toti nefericitii oameni o sa-i urmeze, nevazuta,/ Invidia cea birfitoare si bucuroasa doar de rele/ Pamintul vargat de drumuri atunci Olympul preferindu-l/ Cu minunatele lor trupuri in albe straie-nvestmintate, / La zeii vesniciei se vor duce si parasi-vor omenirea/ Smerenia si Osirdirea; caci vor ramine bietii oameni/ Sa-ndure suferinte grele si raul n-o sa aiba leac” (pp. 47-48)

Excursul istoric hesiodian este unul eminamente pesimist si trist, nostalgic dupa timpurile initiale si initiatice cand proiectul uman era cvasi identic cu cel divin (dupa chip si asemanare). In ce priveste Epoca fierului, cred ca toate trasaturile acesteia sunt inca pe deplin valabile, din pacate… Dar, oare trecerea la o viitoare, noua epoca, nu va insemna o degradare si mai mare? „Nu cerceta aceste legi…”.

Un tratat de Drept (indeosebi penal)

Hesiod da de inteles ca numai Zeus este cel care „rosteste doar judete drepte” (p. 41) in timp ce autorul promite sa ii transmita fratelui sau numai adevaruri: „eu am sa dezvalui lui Perses numai adevaruri” (p. 41). Se observa aici distinctia intre conceptele de „dreptate” si „adevar”, concepte adesea confundate sau considerate sinonime. Doar divinitatea este capabila sa ofere dreptatea (judecatorii – mai ales cel corupti – mai gresesc), iar muritorii (intre care si Hesiod) au capacitatea de a spune adevaruile lor, asa cum le vad ei. Amintesc, in treacat, dialogul din Lectia de Chimie a lui W. Faulkner: „– Adevarul si dreptatea nu se confunda. – Unde ai citit asta? – In toate cartile bune” (dialog publicat in fiecare numar al revistei Dilema veche, pe pagina a 2-a).

Discutand, chiar in deschiderea poemului  despre cele doua feluri de „Vrajba”, una buna (concurenta loiala) si una rea (concurenta neloiala) Hesiod ne introduce in doua aspecte fundamentale ale vietii umane: economia libera concurentiala a indivizilor specializati, pe de o parte; si economia tenebra/ subterana/ corupta care acumuleaza averi necinstite si pe care doar Dreptul penal le poate restitui apartinatorilor de drept (de jure), pe de alta parte. Neadevarurile pot induce in eroare pe judecatorii (juzii) corecti, dupa cum mita poate sa-i atraga pe juzi de partea mincinosilor si celor care aduna averi pe nedrept. Reiau afirmatia de la capitolul „Un tratat de Economica” unde subliniam urmatoarele: Cele doua soiuri de „Vrajbe” de care vorbeste Hesiod demonstreaza ca  Economica si Juridica studiaza doua aspecte ale uneia si aceleiasi realitati umane: Economica (cu latura sa foarte aplicativa si concreta numita Management) promoveaza dobandirea de avere pe cale legala, prin „vrajba buna” corecta (concurenta loiala), Juridica (cu latura sa foarte aplicativa si concreta numita Jurisprudenta si aplicarea legii) si dobandirea de avere pe cale ilegala, incorecta, prin „vrajba rea” (Drept penal).

„Vrajba rea” este asimilata calomniei, raspandirii de informatii neadevarate, incitarii la ura si pizmuire, minciuna, tainuirea, nedarea in vileag a ilegalitatilor sau acuzarea de ilegalitati inexistente etc. Toate acestea sunt incriminate de Dreptul penal. Vrajba rea era raspandita – in mitologia romana – de zeita Eris, sau Discordia (vezi Hesiod, Teogonia, p. 12).

Hesiod nu se sfieste sa „dea lectii” celor indrituiti sa faca dreptate si sa aplice legea, dar nu in mod direct, ci sub forma unei personificari, a unui dialog intre pasari – una de prada (soim) si una vinata de pasarea de prada (privighetoarea): „Acum, cit de-ntelepti sint juzii, eu tot le deapan o poveste:/ Asa graita filomelei al carui git e-mpiestritat/ Un soim de sus, in nori, zburase, tinind-o-n gheare hraparete,/ De ghearele incovoiate strapunsa, jalnic se vaita/ Sarmana zburatoare – ; soimul i-a zis aceste vorbe crunte:/ <Nemernico, te plingi cind unul mai puternic te-a-nhatat?/ Vei merge unde te voi duce, oricit ai fi de cintareata./ De vreau, ma ospatez cu tine, de nu, iti darui libertate./ Smintit e-acela ce doreste sa-nfrunte pe-altul mai puternic;/ Strain de biruinta, -nfrunta, alaturi de rusine, chinul!>/ Asa grait-a soimul iute, o pasare cu-ntinse aripi” (p. 48) (Este interesanta precizarea traducatorului Ion Acsan referitoare la substratul acestei personificari: „Procne fusese metamorfozata in priveghetoare fiindca isi ucisese unicul fiu, pe Itys, spre a pedepsi nelegiuirea tatalui acestuia, Tereus, care isi sedusese propria cumnata, taindu-i limba spre a nu povesti surorii sale cele intamplate. Penajul pestrit al pasarii aminteste crima savirsita de Procne, care a aflat totusi adevarul”. (p. 48). Mesajul transmis prin dialogul dintre pasarea de prada si privighetoarea (Procne – vinovata de pruncucidere) vrea sa spuna, cred, ca pedeapsa pentru faptele comise pe Pamant va fi platita in cer, spatiul zburatoarelor, iar o crima odata facuta atrage dupa sine un sir lung de nelegiuiri. Morala acestei intamplari ar fi: daca orice crima ar fi descoperita si pedepsita la timp, sirul nelegiuirilor ar fi mai mic, iar daca logica juridica nu este aplicata pe Pamant, atunci in cealalta lume (animala) plata va fi mai dura, deoarece acolo salasluieste doar „legea” celui mai puternic, „lege” care nu ar trebui sa existe pe Pamantul oamenilor. Tocmai acest mesaj de cautare si de aplicare neintarziata si fara patima a dreptatii este transmis de Hesiod fratelui sau Perses, cu concluzia, mereu repetata si in zilele noastre, aceea ca un rau nu trebuie vindecat cu un alt rau, deoarece asta duce la o spirala infinita a cresterii raului, cand – asa cum descrie Hesiod epoca fierului in care nici el nu ar fi vrut sa-i fie contemporan – „vor ramanie bietii oameni,/ Sa-ndure suferinte grele si raul n-o sa aiba leac” (p. 48). Iata acest mesaj catre Perses: „Asculta, Perses, de dreptate sa nu te-mbie silnicia,/ Caci rea e silnicia pentru plapindul om; chiar si voinicul/ Nici gind s-o rabde, lesne: povara ei il copleseste/ Cind l-a palit nenorocirea. Mai bun e drumul celalalt,/ Spre drepte fapte calauza: dreptatea-nvinge silnicia/ La timpul cuvenit; doar chinul invata minte pe netot.” (p. 48)  Hesiod se pronunta asadar pentru aplicarea imediata si fara compromisuri a pedepsei meritate, alternativa care duce la corijarea comportamentului, la indreptarea oamenilo si nu la inrairea lor. Din pacate, atunci ca si in zilele noastre, cei carora semenii le incredinteaza savarsirea indreptarii prin afirmarea dreptatii, tocmai acestia tradeaza si se pun in slujba raului. Pentru mine este o mirare de ce in zilelele noastre pline de tradari si incalcari ale legii nu se aplica agravante majore pentru oamenii legii care au incalcat legea. Avem, in Romania anului 2012, un magistrat corupt care are o pensie speciala (uriasa!) oferita tocmai pentru ca magistratii sa nu fie tentati sa faptuiasca acte de corupere a legii. Iata aceasta descriere a spiralei nedreptatii ce pare a fi decupata chiar din realitatile romanesti actuale: „Cind in judete-i strimbatate, degraba vine Juramintul:/ Rasuna vaierul Dreptatii pe unde o tirasc barbatii/ Plocoane-nfulecind sa-mparta dreptatea prin judete strimbe,/ Ea ii urmeaza si deplinge cetati si cuiburi de norod,/ In strai de ceata-nvaluita si rele casunind pe oameni/ Ce-au surghiunit-o miseleste si no-mpart cum se cuvine.” (p. 49) „Juramintul” era, pe vremea lui Hesiod, Horcos, „temutul fiu al Vrajbei (Eris), pomenit in Teogonia, necrutator cu muritorii sperjuri”, asa cum ne lamureste Ion Acsan intr-o nota de subsol. As continua paralela facuta cu zilele noastre, unde „Juramintul” este Inspectia Judiciara, Inalta Curte de Casatie si Justitie sau chiar Curtea Constitutionala.

In cele ce urmeaza, vedem cum se impleteste, pana la indistinctie, Economiculsi Juridicul in pledoaria lui Hesiod pentru dreptate in sine si pentru prosperitate prin dreptate. Dezvoltarea economica nu poate avea loc in afara unui cadru legal respectat si respectabil, in afara pedepsirii exemplare a derapajelor de la conduita normala si morala. Numarul mare de parlamentari si oameni politici romani care ajung pe mina „Juramintului” este in crestere si ar trebui sa creasca pina la momentul in care orice incalcare a legii ar fi descurajata, amendata, pedepsita.  Recomand citirea TUTUROR acestor „Tratate” hesiodiene deopotriva de catre juristi, economisti, moralisti, politicieni si manageri/ administratori, deoarece separatia am facut-o artificial, din motive pedagogice. Dar, toate aceste cunostinte trebuie cunoscute de tineri in mod compact si unitar si nu separat pe „discipline”. Prea multi cetateni habar nu au despre conditionarea intima a economicului de catre juridic, politic etc. (si reciproc) tocmai pentru ca aceste discipline s-au predat segmentat aceste cunostinte si chiar antitetic. De aceea, propun (de cateva decenii) predarea transdisciplinara a tuturor cunostintelor fundamentale despre om, prin intermediul grilei de evaluare a actiunii umane scop-mijloc-adecvarea scop/mijloc. (Constientizez riscul ca lipsa pregatirii pentru a face fata exigentelor acestui demers ar putea compromite demersul insusi, dar ceea ce este mai grav nu exista dialog si nu apar contraargumente la aceasta propunere, ceea ce ma face sa cred ca este vorba, in primul rand despre comoditate si lipsa de preocupare fata de viitor. Educatia disciplinara face cvasiinacceptabila inlocuirea acestui tip de educatie cu unul de natura transdisciplinara, sintetica, esentializata si compactizata. Se pare ca trebuie sa revenim la intelepti ca Hesiod pentru a gasi argumente ca predarea separata a dreptului – teoriei juridice – si a teoriei economice este inacceptabila si cu grave consecinte pentru oameni).

Iata cum demonstraza Hesiod cum un climat de justitie si de domnie a legii este garantul dezvoltarii economice armonioase a „cetatii” (a „polisului” adica, de unde se vede ca Economica este intotdeauna Politica, adica este „Economica Politica si Etica”, cu alte cuvinte cele trei domenii si discipline UNA SUNT, exact la fel cum Sfanta Treime crestina este excelent descrisa de cuvintele TRES UNUM SUNT):

Dar cei ce dau sentinte drepte, straini de sint impricinatii/ Ori bastinasi, si niciodata nu se abat de la dreptate/ Vad cum cetatea infloreste, norodu-n sinul ei prospera,/ Doar pacea ocrotind pe tineri li-e data si asupra lor/ Razboiul crincen nu-l trimite departe-vazatorul Zeus/ Nu bintuie vreodata foamea in rindul oamenilor drepti/ Nici nenorocul, ci-n ospete din rodul muncii lor se-frupta./ Le da belsug de hrana glia iar colo sus, pe munti, stejarul/ Destula ghinda poarta-n crestet si-m mijloc roiuri de albine,/ Povara linii-abia-si mai poarta mitoase turme de mioare/ Le-aduc sotiile pe lume copii aidoma cu tatii;/ Mari bunatati ii inconjoara necontenit si pe corabii/ Nu drumestesc: recolte bune le daruie ogorul rodnic/ Dar cei ce silnicii cumplite si strimbe fapte savirsesc/ Primesc pedeapsa lui Cronide, departe-vazatorul Zeus,/ Adesea o cetate-ntreaga e pustiinta de-un netrebnic, / Unealta a nelegiuirii, punind la cale miselii,/ Din slava cerului Cronide trimite-asupra lor prapadul,/  Deodata, foametea si ciuma: pier oameni cu nemiluita;/ Nici o femeie numai naste; se naruiesc gospodarii, Caci astfel Zeus Olympianul a hotarit. Adesea el / Distruge marea lor ostire, le surpa cite-un meterez/ Si-n largul marii, drept pedeapsa, Cronide le scufunda flota” (p. 49).  Asadar, pedeapsa, care face parte din lege, este obligatorie pentru cei care gresesc (mai ales intentionat). Cred ca este meritorie insistenta cu care Hesiod se adreseaza in primul rand judecatorilor (juzilor), si mai apoi oamenilor simpli deoarece omul simplu poate fi tentat sa devina lacom (cum a fost chiar fratele sau, Perses), dar cel mai grav este cand juridicul este corupt si nu-si indeplineste misiunea, starnind mania si pedeapsa zeilor, de care vor suferi nu doar ei, ci intreaga populatie.

Voi, juzilor, la randul vostru, sa chibzuiti la tilcu-acestei/ Justitii, caci nespus de-aproape, amestecati chiar printre oameni,/ Nemuritorii sunt cu ochii pe cei ce prin sentinte strimbe/ Ii urgisesc pe ceilalti semeni, fara a se sinchisi de zei./ Trei miriade de zei vesnici pe-atit de roditoarea glie/ Trimise-au fost de Zeus anume ca sa vegheze muritorii;/  Aminte iau si la judete, si la mirsavele ispravi/ Investmintati in strai de neguri intreg pamintul colindind./ Ginditi ca este si-o fecioara, Dreptatea, mlada a lui Zeus Cronidul, tatal ei,/ Vadindu-i care dintre oameni n-au cuget drept, ca doar norodul/ Sa ispaseasca nebunia acelor juzi ce-ntriste vreri/ Smintesc judetele rostite prin pronuntari intortocheate, Aveti acestea in vedere, cuvintul cumpanind si-n veci,/ Voi juzi ce-nfulecati plocoane, uitati de strimbe hotariri!/ Asupra lui si-atrage raul cel ce vrea raul altui om

Un tratat de  Economica si Management

Primele versuri ale poemului sunt dedicate definirii conceptului de Vrajba – un concept dual: o data pozitiv (numit „vrajba buna”) ceea ce echivaleaza cu libera concurenta, spre deosebire de aparenta concurenta (numita „vrajba rea”) care este doar o forma de ura, de egoism feroce si de tensionare a relatiilor (economice) interumane. „Sa nu mai spunem ca pe lume gasesti un singur fel de Vrajba; / Sint doua soiuri: laudata de cel ce chibzuieste-i una, / Hulita alta; amindoua se deosebesc prin firea lor./ Cea crincena: n-o indrageste vreun muritor, ci de nevoie/ Asa cum vor nemuritorii, se da cinstire Vrajbei crude./ Cronidul  ce-n lacas eteric sta pe inaltu-i tron – a pus-o/ Pamintului temei, s-aduca folos mai mare omenirii;/ E-n stare sa starneasca pofta de munca la cel lenes./ Cel care vede-aievea pilda-nstaritului trebaluind/ Cu sirg, el insusi se zoreste sa are si sa-nsaminteze,/ Spre a-si inzestra gospodaria: vecinul pe vecin indeamna/ S-adune-avere. Pentru oameni e o vrajba binefacatoare. / Olarul cu olar se-ntrece, dulgherul cu dulgher asijderi/ Calicul la calic rivneste si cintaret la cintaret” (p. 42). Daca as inlocui cuvantul „vrajba” cu cel de „vibratie” se poate spune ca oamenii au vibratii inalte (pozitive, bune) si vibratii joase (negative, rele).   „Vrajba cruda” inseamna concurenta sanatoasa, instinctiva, generata de dorinta fireasca de a aduna cat mai multe bunuri necesare traiului decent. Insusi Zeus Cronidul (Cronidul – descendent din Cronos, zeul Timpului) a oferit muritorilor „vrajba buna” ca sursa a bogatiei si a stimularii cresterii productivitatii muncii. „Vrajba cruda” (benefica) este opusul „vrajbei crincene” (malefice). Prima este de resortul Managementului, a doua este de resortul reglementarilor legale (Drept penal, Drept economic si financiar), care, corect aplicate, ar putea sa stopeze lacomia bolnavicioasa, avaritia si minciuna. Din pacate, tocmai acestui soi de vrajba intunecata i-a cazut victima Perses, fratele lui Hesiod, cel care a mituit judecatorii pentru a intra in posesia partii de mostenire parinteasca primita de poet.

Hesiod incearca sa explice, in continuare, de ce este necesara/ utila/ obligatorie/ de neocolit munca (este pasajul ales si de libertarianul Murray N. Rothbard si de Tomas Sedlacek pentru a demonstra ca Hesiod este primul economist (libertarian!) al lumii:

Nemuritorii tin ascunsa merindea pamantenilor,/ Caci altfel, fara multa truda, s-ar cuveni, muncind o zi,/ S-agonisesti atata hrana incat poti sta si-un an degeaba;/ In horn ai prinde iute cirma corabiei, sa se afume, / Scutind de roboteala boii si rabdatorii tai asini./ Dar Zeus ne ascunse hrana fiindca, infuriat din cale-afara,/ Fusese pacalit pe vremuri de iscusitul Prometeu./ El unelti sa casuneze amare chinuri omenirii/ Si focul i-l dosi. Dar iarasi vestitul fiu al lui Iapet/ Stiu sa-l fure pentru oameni de la-nteleptul Zeus si-l puse-n/ Scobita trestie, sa-nsele pe Zeus ce fulgera din slava./ Cuprins atunci de-o grea manie, ii spuse Zeus ce-aduna norii;/ „Odrasla lui Iapet ce-ntrece pe toti prin faptele-i dibace,/ Te bucuri ca furata-i focul si cugetul mi-ai amagit,/ Spre marea ta nenorocire si-a oamenilor ce vor fi! In schimbul focului le darui o pacoste pe care toti,/ Cu draga inima primind-o, spre raul lor s-o-mbratiseze!” (p. 43). Acest pasaj este interpretat de Rothbard ca fiind intelegerea faptului ca mijloacele sunt finite in dorinta oamenilor de a atinge scopuri infinite/ nelimitate, fapt care obliga la alocarea rationala a resurselor. Mi se pare putin exagerata aceasta translare spre economia libera de piata, fara interventia statului, bazata pe munca asiduua, chiar daca munca era o fireasca pedeapsa a zeilor pentru un „fleac” – adica pentru ca au furat si bietii pamanteni un lucru util lor: focul. In primul rand, ideea de „furt” trebuie amendata, descurajata, ceea ce Hesiod nu face. El explica doar ca Zeus s-a razbunat pe oameni obligandu-i sa munceasaca pentru a supravietui (exemplu preluat in dictaturi, unde munca „te facea liber”, fie in varianta nazista, fie in varianta comunista/ bolsevica). Textul de mai sus seamana izbitor cu „izgonirea din Rai”, mai ales daca ne referim la comparatia referitoare la scaderea dramatica a productivitatii muncii, care echivala rodnicia muncii unei zile in trecutul de aur, cu rodnicia muncii unui an, in era de fier in care a trait Hesiod. Indraznesc sa avansez o ipoteza: la inceputurile existentei umane pe un pamant plin de vegetatie si animale, asigurarea hranei nu era o problema, dat fiind si numarul redus al primelor populatii umane. In plus, coroborand cu informatia/ observatia data/ facuta de Hesiod ca lacomia oamenilor a sporit mereu, insatiabilitatea umana fiind, de altfel, motorul principal al economiei de piata, concluzionez ca productivitatea muncii nu putea scadea atat de dramatic (de 365 de ori!), dar putem crede ca nevoile umane (reale sau nu) au crescut realmente exponential. Si inca o ipoteza: „furatul” focului ar putea fi, de fapt, doar solutia gasita de oameni pentru a suplini lipsa soarelui acoperit fiind de nori un timp indelungat, solutia ce poate fi „iasca si amnarul” sau alta „inventie” umana care ne-a indepartat de animalitate. De observat si referirea la una dintre puterile lui Zeus, acesta fiind „cel ce-aduna norii”.

Trebuie sa fac doua observatii la doua note explicative ale traducatorului Ion Acsan: prima se refera la versul „Netoti ce nu stiu cat intregul e mai prejos de jumatate” si la care Ion Acsan face urmatoarea observatie: „Sensul acestui proverb hesiodean n-a fost clarificat cu precizie” (p. 43). Mai intai, nu consider ca versul cu pricina este un proverb. Mai degraba face parte din categoria „maxime si cugetari” al carui sens, cred, este urmatorul: juzii lacomi (netoti) nu au realizat ca este mai inteligent si mai precaut sa nu te lacomesti sa iei maximum posibil de la clientul care le-a solicitat serviciile. Acest tip de lacomie este taxat, sugerand ca este mai logic/ bine/ indicat sa se ia doar jumatate din „prada”, si astfel mecanismul ar fi functionat in continuare; dar, luand totul de la client acesta nu mai are puterea economica de a i se adresa pentru servicii viitoare. Amintesc, in context, ca evreii din Romania, negustori experimentati, spuneau ca de asta a lasat Dumnezeu degetul opozabil, tocmai ca sa te opresti la o adancime rezonabila cand „bagi mana in sac”, cu trimitere la unii care, din lacomie, varau mana pana la cot sau chiar pana la umar, sfarsind-o prost… A doua observatie se refera la obiceiul vaslasilor de a pune vaslele/ carmele in horn, „sa se afume”, la care traducatorul face urmatoarea trimitere de subsol: „Carma corabiei, in realitate o vasla, era pusa la uscat deasupra vetrei” (p. 43). Uscarea vaslei pe timp de iarna putea sa aiba loc, chiar mai eficace, in mod natural, fara a fi tinuta la fierbinteala vetrei. In realitate, introducerea vaslei in horna, „la afumat” (si nu la uscat…) avea drept rost imbinarea acesteia cu acizii grasi care sedegaja odata cu fumul, protejand lemnul de la putrezire, prelungind astfel durata de folosinta a vaslei.

Revenind la pasajul citat mai sus si care a fost considerat de Rothbard drept dovada cea mai puternica a existentei modului de gandire libertarian, bazat pe scopuri multe si mijloace putine, as retine si parabola razbunarii, ca pret al unui deranj/ ofensa/ atac. Este, de fapt, cunoscutul principiu al actiunii si reactiunii, fara de care actiunea umana ar fi greu de explicat. Indiferent daca reactia este rezultatul unui orgoliu ranit sau al unei necesare compensari si echilibrari, aceasta „razbunare” poate fi evaluata ca factor economic ce potenteaza si amplifica volumul nevoilor si al resurselor pentru complinire acestora.

Razbunarea lui Zeus fata de pamantenii neascultatori si „beneficiari ai unor foloase necuvenite – focul” a fost una „dulce”, de fapt „o pacoste pe care toti. /Cu draga inima primind-o, spre raul lor s-o-mbratiseze!”. Aceasta pacoste este nou creata (din lut amestecat cu apa, asa cum fusese creat Adam in viziunea Vechiului Testament) fiinta feminina numita Pandora (pan = toate, doron = daruri) numita astfel „intrucat toti zeii ce-si au lacasul in Olymp/ Ii harazira daruri intru prapadul oamenilor ageri” (p. 44). Se pare ca pacaleala cu darurile este fie o specialitate greceasca (Calul Troian si vestitul vers „Timeo danaos et dona ferentes” = „ma tem de greci cand ofera daruri”), fie una specific umana, retinuta ca atare in diveresele mituri ale popoarelor. In cazul grecilor, poemul hesiodian precizeaza ca oamenii au fost atentionati (chiar de Prometeu) in legatura cu riscul generat de acceptarea darului zeesc, dar Epimeteu a acceptat darul si a facut posibila patrunderea relelor si molimelor in lume prin intermediul frumoasei, curioasei si neglijentei Pandora. Pentru a intelege mai bine cat de grave au fost consecintele razbunarii lui Zeus prin intermediul femeii Pandora, Hesiod face un excurs istoric menit a sublinia regresul inregistrat de omenire pana la momentul Pandora si, accelerat, dupa aceea, exact ca in gradina Edenului veterotestamentar, la inceputuri, oamenii erau fericiti: „Caci pe pamant, odinioara,  ducea tot neamul omenesc/ Un trai scutit de orice rele, ferit de munci istovitoare/ Si de chinuitoare molimi ce harazesc pe oameni mortii”. (p. 44). Ca si preacurioasa Eva, Pandora deschide cutia in legatura cu care i se atrasese atentia sa n-o deschida (Pomul cunoasterii = Cutia Pandorei). Deschiderea cutiei a umplut pamantul si marea de „boli venite din senin” (p.45).

Regresul, degradarea si slabirea speciei uamne este descrisa de Hesiod tocmai pentru a sublinia ca munca fizica grea si obositoare a aparut doar ca urmare a unei pedepse divine, iar solutia atenuarii acestei pedepse era tocmai buna organizare a muncii, rspectarea unor reguli si a unor succesiuni ale operatiilor astfel incat rodnicia muncii sa creasca. Desi, continutul economic al excursului istoric hesiodian este mereu prezent, voi relata povestirea despre erele omenirii in subcapitolul urmator, dedicat dimensiunii istorice.

Iata cum demonstraza Hesiod cum un climat de justitie si de domnie a legii este garantul dezvoltarii economice armonioase a „cetatii” (a „polisului” adica, de unde se vede ca Economica este intotdeauna Politica, adica este Economica Politica si Etica, cu alte cuvinte cele trei domenii si discipline UNA SUNT, exact la fel cum Sfanta Treime crestina este excelent descrisa de cuvintele TRES UNUM SUNT):

Dar cei ce dau sentinte drepte, straini de sint impricinatii/ Ori bastinasi, si niciodata nu se abat de la dreptate/ Vad cum cetatea infloreste, norodu-n sinul ei prospera,/ Doar pacea ocrotind pe tineri li-e data si asupra lor/ Razboiul crincen nu-l trimite departe-vazatorul Zeus/ Nu bintuie vreodata foamea in rindul oamenilor drepti/ Nici nenorocul, ci-n ospete din rodul muncii lor se-frupta./ Le da belsug de hrana glia iar colo sus, pe munti, stejarul/ Destula ghinda poarta-n crestet si-m mijloc roiuri de albine,/ Povara linii-abia-si mai poarta mitoase turme de mioare/ Le-aduc sotiile pe lume copii aidoma cu tatii;/ Mari bunatati ii inconjoara necontenit si pe corabii/ Nu drumestesc: recolte bune le daruie ogorul rodnic/ Dar cei ce silnicii cumplite si strimbe fapte savirsesc/ Primesc pedeapsa lui Cronide, departe-vazatorul Zeus,/ Adesea o cetate-ntreaga e pustiinta de-un netrebnic, / Unealta a nelegiuirii, punind la cale miselii,/ Din slava cerului Cronide trimite-asupra lor prapadul,/  Deodata, foametea si ciuma: pier oameni cu nemiluita;/ Nici o femeie numai naste; se naruiesc gospodarii, Caci astfel Zeus Olympianul a hotarit. Adesea el / Distruge marea lor ostire, le surpa cite-un meterez/ Si-n largul marii, drept pedeapsa, Cronide le scufunda flota” (p. 49).  Asadar, pedeapsa, care face parte din lege, este obligatorie pentru cei care gresesc (mai ales intentionat). Cred ca este meritorie insistenta cu care Hesiod se adreseaza in primul rand judecatorilor (juzilor), si mai apoi oamenilor simpli deoarece omul simplu poate fi tentat sa devina lacom (cum a fost chiar fratele sau, Perses), dar cel mai grav este cand juridicul este corupt si nu-si indeplineste misiunea, starnind mania si pedeapsa zeilor, de care vor suferi nu doar ei, ci intreaga populatie.

La pagina 51 discursul etic, moralizator al lui Hesiod catre fratele sau Perses lua avant, se inflacara si devenea tot mai concret, incluzand continutul esential al oricarei etici: mijloacele, scopurile si raportul echilibrat dintre ele. Pentru a sublinia ca acest „poem pedagogic” este, de fapt unul profund interdisciplinar am structurat analiza pe „domenii”, desi Hesiod nu vorbeste deloc despre latura teoretica a acestora, cu trimiteri de la un „domeniu” (Tratat) la altul.

Asadar, continutul discursului etic al lui Hesiod catre fratele sau Perses este unul eminamente economic. Iata-l:

O, Perses, nobila odrasla, munceste astfel ca, dusmanit/ De Foamete, sa te-ndrageasaca Demetra-ncununata falnic, Slavita zee ce hambarul ti-l podideste cu bucate./ Oriunde insoteste foamea pe omul care sta degeaba./ Si zei si oameni, deopotriva, urasc pe cel ce,-ntrindavie/ Traind se-aseamana la fire cu trintorii lipsiti de ace./ Dibaci irositori ai caznei albinelor pe care, lenesi, O-nghit; la munca potrivita cu draga inima te-ndeamna, Hambarul sa-ti ticsist cu grine, in rinduitul anotimp./ Prin truda lor se-aleg barbatii cu turme multe si-avutii;/ Mai indragiti de zeii vesnici sint oamenii muncind cu sirg./ Deloc nu te-njoseste munca: doar trindavia-i o-njosire,/ Trebaluieste doar si-ndata agonisita-ti pizmuieste/ Cel lenes; meritul si faima mereu au insotit averea, / Asa cum ti-a menit ursita, alt rost mai bun ca munca n-ai./ Nechibzuita minte-ntoarn-o de la strainele-avutii,/ Spre muna inclinind, ca traiul sa ti-l asiguri; asta-ti cer./ Rusinea nu-i tovaras vrednic de omu-mpresurat de lipsuri/ (Rusinea care pagubeste sau ii ajuta pe barbati)/ Rusinea-i neam cu saracia, cu bogatia e-ndrazneala./ (pp. 51-52). Corelatia munca – avutie este nu doar una logica si fireasca, ci si singura cale de a avea multumiri din partea semenilor si chiar a zeilor. Peste secoli, aceeasi pledoarie o faceau si europenii modernitatii. Intr-o conferinta, tinuta la Junimea din Iasi, asupra „Influentei austriace in Principate”  Mihai Eminescu include munca in reteta succesului economic individual sau national: „Ne trebuiesc trei lucruri: Silitate, adica gurn monarhic, ereditar, mai mult ori mai putin absolut; Munca, adica excluderea proletarilor condeiului de la viata publica a statului si prin asta silirea lor la o munca productiva; Economie, adica dreapta cumpanire intre foloasele aduse de cutare cheltuiala si sacrificiile facute pentru ea, aceasta atat in economia generala a statului, cat si in cea individuala”. Pentru cititorii care au citit si inteles Metodologia Scop Mijloc este lesne de observat ca cele trei lucruri trebuitoare/ necesare unei societati prospere propuse de Eminescu, cu cca. un secol si jumatate in urma, erau de domeniul Politicului (stabilirea scopurilor in mod unitar si coerent de un guvern stabil numit de rege), a Economicului (printre mijloacele ducatoare la scop fiind in primul rand MUNCA productiva, idee fiziocrata care a dainuit si la Marx si la Lenin pana la Ceausescu), si, in fine, de domeniul Eticului (dreapta cumpanire/ chibzuire/ echilibrare intre scopuri folositoare cu anumite costuri si mijloacele/ consumurile/ sacrificiile care duc la atingerea scopului propus). Asadar, de la primii oameni care si-au castigat painea „in sudoarea fruntii” (Adam veterotestamentar), prin Hesiod, fiziocrati, Eminescu si pana la cele mai noi teorii despre cum sa construim o societate echilibrata si prospera este greu sa gasim vreuna care se abate de la ceea ce este esentializat in cadrul Metodologiei Scop Mijloc.

Urmatoarele versuri hesiodiene ar putea fi considerate ca fiind deopotriva de domeniul politicului, economicului si eticului, asa sunt de bine „inter-disciplinarizate”.

Averea nu se jegmaneste; mai buna-i daca ti-o dau zeii,/ Prin forta bratelor, cu japca, poti dobindi mare-avutie;/ Poti s-o rapesti prin limbutie, cum se intimpla-adeseori/ Atunci cind setea de cistiguri inseala omeneasca minte,/ Si prigonita e rusinea de crincena nerusinare; Degraba zeii dau pierii pe-acel barbat iar casa lui/ Se naruie: putina vreme ii insoteste bogatia./ La fel de rau e cel ce-alunga pe oaspete sau rugator, Ba chiar si-acela care intra in asternutul unui frate,/ Cu soata lui sa se uneasca, in taina savirsind pacatul;/ Cel care-mpins de nebunie, ii amageste pe orfani;/ Cel ce cu virstnicul sau tata, pe tristul prag al batrinetii,/ Se ia la harta, coplesindu-l cu grele vorba de ocara;/ E minios pe toti acestia Zeus insusi, care, pin-la urma, Ii pedepseste asupra pentru nelegiuitele lor fapte./ De-aceste miselii departe sa tii nechibzuitul cuget. / Ci dupa starea ta, inalta la zeii vesnici sfinte jertfe/ Curat si fara de prihana, arzind stralucitoare coapse./ Tu prin libatii si ofrande da-ti osteneala sa-i atragi/ Si seara, cind te culci, si-n ceasul cind reapare sacra raza,/ sa-ti fie-n inima si-n cuget de-a pururi binevoitori,/ Ogorul altuia sa-l cumperi, nu altul sa ti-l ia pe-al tau./ Doar pe cel drag sa-l chemi la masa si fugi de cel ce te uraste.” (p 52). Dar economicul nu se reduce doar la obtinerea de avere (pe cai cinstite sau nu), ci inseamna si cumpatare, chibzuire, dramuire a celor castigate prin efort: „Cel care-a strins si tot mai pune, de arzatoarea foame scapa./ Cu agoniseala lui de-acasa nu-si bate capul gospodarul;/ Mai sigur e ce-i inauntru, caci paguba-i ce sta pe-afara, / Sa iei din ale tale-i bine, dar pentru inima-i un chin/ s-aspiri la ce-ti lipseste inca, iti cer sa chibzuiesti la asta./” (p. 53).

De regula, Hesiod ofera sfaturi practice, concrete si mai putin principii sau reguli cu caracter foarte general. De aceea, cititorii care vor vedea titlul „Un tratat de Economica” vor astepta sa vada reguli, principii, definitii, formule si modele econometrice vor fi usor dezamagiti. Hesiod da sfaturi deopotriva generale si concrete (sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu preacurvesti etc.), dar descrie si modalitatile concrete prin care se poate ajunge la o societate echilibrata, justa, prospera, cu oameni multumiti si chiar fericiti. Iata insa ca pe parcursul poemului, alaturi de sfaturi cu caracter relativ general apar sfaturi si indrumari …agricole, perfect consonante cu situatia de acum aproape trei mii de ani cand nu aparuse nici masinismul, nici automatizarea si informatizarea. Dar, logica faptelor, succesiunea fireasca a operatiilor agricole si mestesugaresti invocate este de folos celor doritori de a se gospodari bine, chiar in lumea noastra hiperinformatizata. Iata o serie desfaturi agricole practice, adresate tot nabadaiosului sau frate, mai putin intelept si prea dispus sa foloseasaca mijloacele facile pentru atingerea unor scopuri „pline de continut”, adica sa aceeada la foloase necuvenite si sa foloseasca coruptia spre a se imbogati. Pentru cititorii care au o „anumita” intelegere a binomului scop mijloc (respectiv nu vor sa accepte ca „scopul scuza mijloacele”/ „end justify means”) precizez ca limitarea orizontului de intelegere si de aplicare a scopurilor si mijloacelor la spatiul cel mai apropiat de sine si la timpul foarte prezent este principala cauza a acestei neacceptari. Din nefericire pentru ei, timpul este triadic (trecut, prezent, viitor), iar spatiul de asemenea (micro-macro-micro) astfel incat echilibrarea si acceptarea scopurilor si mijloacelor nu se mai face la nivelul „sub nas-ului” unui biet si netot individ, ci la nivelul grupurilor de indivizi care vor stabili sanctiunile ce se impun, restabilind justificarea altor mijloace (de alt calibru, de alta natura si cu alta relevanta spatio-temporala) pentru aducerea la normal a scopurilor prost formulate si a mijloacelor nefericit alese de un individ prost pregatit pentru viata.  Grupurile/ populatiile/ natiunile pot sa fie si ele amendate in scopurile si mijloacele alese de acestea de catre entitati superiore numeric sau doar ceva mi inteligente. La fel, indivizi singulari pot schimba modul de gandire a unor mari colectivitati umane. Pe parcursul cunoasterii acestui minunat poem vom intalni acele povete care au ca menire tocmai echilibrarea scopurilor si mijloacelor la nivel micro (individual, gospodarie) fara a se ajunge ca echilibrarea lor sa fie impusa la niveluri superioare de forta si numar de indivizi (cititorii vor observa ca nu folosesc deloc superuzatul si lipsitul de sens termen „social”). Iata un sir de astfel de povete hesiodiene, cu propunerea ca citirea lor sa fie facuta prin prisma binomului scop-mijloc si a echilibrului dintre acestea. Pe scurt este redata succesiunea de activitati/ munci specifice celor patru anotimpuri, din primavara pana iar in primavara viitoare, iar esenta pasajului ce urmeaza este ca munca rezolva orice problema existentiala, economica, politica, morala. Muncesti, bine si la timp, ai; nu – n-ai!

Atunci cind fiicele lui Atlas, Pleiadele, rasar pe cer, / In lan incepe seceratul, la asfintitul lor aratul./ Vreo patruzeci de nopti si zile tot patruzeci stau ele-ascunse/ Vederii; apoi, dupa ce anul si-a incheiat rotirea intreaga,/ Pe bolta reapar cind iarasi se-ascut uneltele de fier./ E legea cimpului, aceeasi, si pentru cei ce-n preajma marii/ Salasluiesc, si pentru-aceea ce prin vilcele cu hatisuri,/ Departe de noianu-n spume traiesc pe unde sint manoase/ Ogoare; doar golas sa semeni si doar golas sa ari pamintul/ Si tot golas sa-ti seceri banul de vrei sa ispravesti la vreme/ Corvezile Demetrei, toate si fiecare rod sa-ti creasca/ la timpul cuvenit ca-n urma, biet sarantoc sa nu colinzi/ Cersind la casele straine si sa te-ntorci cu mina goala/ precum la mine-abia venita-i. Dar eu nici vorba sa-ti mai dau,/ Cu tine sa-mi impart prisosul. Te-apuca dar, netrebnic Perses, De muncile pe care zeii le-au harazit oricarui om/ Ca nu cumva, minind copiii si soata ta, cu jale-n suflet/ Pe la vecini sa-ti cauti hrana, iar ei sa nu se sinchiseasca./ De doua sau trei ori se-ntampla sa-ti mearga, dar de-i necajesti,/ N-o sa mai faci nici o isprava; vei indruga zadarnic multe, Lasind in van sa-ti pasca turma cuvintelor. Urmeaza-mi sfatul:/ Cum scapi de datorii ai grija, spre-a fi la adapost de foame./ Ia-ti casa mai intii, femeie si-un boulean deprins cu-aratul,/ Sa-ti fie nenuntita roaba, minindu-ti, la nevoie, boii; / Acasa pregateste-ti toate uneltele trebuitoare,/ Sa nu ceri altuia un lucru, caci, daca el nu vrea, duci lipsa,/ Prielnicu-anotimp se-ncheie si treaba ti se iroseste./ Ce poti sa faci pe loc, nu miine sau poimiine sa-nfaptuiesti./ Tot onul care trindaveste nu-i chip sa-si vada plin hambarul/ Si cel zabavnic, de asemeni. In rivna afli sporul muncii;/ Barbatul ce taraganeaza mereu se lupta cu nevoia./ Cind si-a mai potolit dogoarea atit de-nvapaiatul soare/ Cu arsita-i stirnind sudoare iar Zeus in veci atotputernic/ Revarsa ploile de toamna, si omu-si primeneste trupul/ Deodata deveni mai sprinten, caci steaua Sirius acuma/ Deasupra fiecarui crestet de pamintean sortit sa moara/ Rasare rar de-a lungul zilei si mai mult noaptea se iveste;/  (p. 55)/ Nu prea-s pinditi de carii pomii, ci mai degraba de secure;/ Ei isi presara frunza-n glie si nici ca le mai cresc mladite; / De trei picioare sa-ti faci piua si pisalogul de trei coti,/ Dar osia sa aiba sapte picioare, ca-i mai pe masura;/ Din ea, cind are opt picioare, si un butuc iti poti desprinde;/ Sa-ti tai obada de trei palme la carul cel de zece palme./ Dai des de lemne-ncovoiate; din ce-ntilnesti aduci acasa,/ Cu grija cautind pe munte sau in ogorul de la ses,/ Corman de cer, nespus de trainic de cite ori juncanii ara,/ Atunci cind slujitoru Atenei temeinic il infinge-n plaz/ Si cu protapul il imbina, prinzindu-l cu piron de lemn, / Ci intocmeste-ti doua pluguri, de tine faurite-acasa,/ Dintr-o bucata unul, altu-njghebat, ca asa-i mai intelept./ Cind primu-i rupt, la cel de-al doilea poti sa-ti inhami  iar boulenii./ Sa faci din lemn de ulm sau dafin cele mai zdravene protapuri, / Plaz de gorun, in schimb grindeiul sa fie de stejar, iar boii/ De noua ani sa-i ai; atuncea puterea lor nu-ngenuncheaza/ Caci sint in plina tinerete si poti lucra cu ei mai bine,/ In coarne nu se-mpung pe brazde, anume ca sa-ti fringa plugul/ Si sa-ti zadarniceasaca treaba pe care-o lasi neispravita./ (p. 56)/ Sa-i mine unu-n floarea virstei, barbat de paruzeci de ani/ Ce patru sferturi dintr-o piine mincind in opt imbucaturi/ De rostul lui se ingrijeste si numai brazda dreapta trage,/ Nicicind privirea nu-i alearga la cei de seama lui, ci mintea/ La treaba-i zboara. Daca-i june, mai bine n-o sa se priceapa/ Sa-mprastie in jur saminta, spre-a nu inseminta din nou./ Pe tinar inima-l impinge spre cei ce sint de-aceiasi virsta./ Ia seama dar cind auzi-vei cum strigat de cocoare-n stoluri/ Din norii ce colinda cerul in fiecare an rasuna./ El ne da stirea ca e timpul sa ari si vine vremea iernii/ Ploioase: omul fara vite isi simte pieptul ros de griji./ Hraneste-atunci la tine-acasa juncanii cu sucite coarne./ Prea la-ndemina este vorba: Da-mi carul imprumut si boii!”/ Dar la-ndemina-i si raspunsul: „Pai boii mei sint dusi la munca!”/ Ca-si face singur car isi spune doar omul plin de-nchipuiri;/ Nu stie suiul ca o suta de lemne-ti trebuie la car/ Si se cuvine ca din vreme pa-acestea sa le stringi acasa./  Cind pentru muritori se-arata intii rastimpul araturii/ La treaba sa porneasca grabnic si slujitorii, si stapinul;/ Uscat sau reavan de-i ogorul, sa-l ari la vremea plugaririi,/ Din zori zorindu-te la lucru, sa-ti fie lanul plin de spice,/ Tu sa-nsamintezi pirloaga cind glia este afinata;/ Lucreaz-o primavara; vara praseste; n-o sa te-amageasca/ Pirloaga ce goneste vraja si plinsul pruncilor ogoaie./ Tu roaga-l pe Zeus paminteanul*, si pe Demetra sfinta roag-o/ Ca sacrului dar al Demetrei sa-i dea deplina lui povara”. (p. 57). (*Nota Ion Acsan: „Zeus chtonianul, ipostaza sub care cerescul tata al zeilor era cinstit si ca ocrotitor al ferilitatii ogoarelor de catre cultivatorii acestora, aducindu-i-se jertfe inchinate deopotriva divinitatilor subpamintene. Unii traducatori adopta formula: „Zeus Infernalul, Subpaminteanul”). (Nota LD: Referitor la nota lui Ion Acsan cred ca ar fi tema interesanta de cercetare dualitatea pozitiv-negativ sau ceresc-terestru asociata cu divinitatea suprema in dubla ei ipostaza de Divin si Diabolic. Ipostaza pamanteana a divinitatii supreme ma duce cu gindul la dualitatea Iisus Dumnezeu – Iisus – Om).

In continuare, Hesiod recomanda explicit tehnica aratului, a minuirii plugului si a boilor, lucru cu nimic mai prejos pentru vremea aceea decat explicarea pasilor de urmat pentru descarcarea unui program de pe internet in zilele noastre. „De-ndata ce incepi aratul si plugul mi-l apuci de coarne/ Cu miinile, Sa tii si joarda, cu ea s-atingi pe spate boii/ De-al oiste-i tarus, in juguri, tragind. In urma roul mic/ La lucru pune pasaretul cu-al sau hirlet ce-ascunde bine/ Saminta-n brazda. Rinduiala e darul cel mai mununat/ Primit de muritori si raul cel mare-i neorinduiala/ Si-mbelsugate spice astfel vor sta-nclinate spre pamint/ La urma daca implinirea le-o da Olympianul insusi./ Vei scoate pinza de paianjeni din chiupuri si nadajduiesc/ Sa ai si parte de provizii aflate inlauntrul lor/ Si pina-n dalba primavara vei huzuri fara-a privi/ Cu jind la altii: ceilalti insa nevoie vor avea de tine./ / Dar la solstitiul de iarna de vei ara divina glie,/ Chincit vei secera si-n palme vei aduna niscaiva spice;/ Cam prafuite, fata-n fata punindu-le, deloc voios/ C-un cos acasa le vei duce; putini privi-vor dupa tine,/ Dar Zeus ce poarta-n miini egida din una-n alta-si muta gindul/ Al carui tilc cu greutate il afla muritorii oameni./ Tirziu dac-ai arat, acesta-i leacul care te ajuta:/ Cind cintul cucului rasuna sus, in frunzisul de stejar/ Si-ntii desfata muritorii ce vietuiesc pe-ntinsa glie,/ Zeus de trimite-atuncea ploaia de trei zile-n sir, necontenit,/ Copita vitei stind in apa nici mai prejos, nici mai presus/ : Doar astfel cel ce ara-n urma, pe cel ce ara-ntii l-ajunge,/ Sadeste toatecestea-n cuget: nepregatit sa nu te afle/ Sosirea primaverii dalbe sau vremuiala cea ploioasa./ / Treci decuptorul faurului sau caldul loc de intrunire, / In toiul iernilor cind frigul ce-alunga omul de pe cimp/ Da harnicului doar prilejul de-a-si instari gospodaria,/ Ca nu cumva nevolnicia cumplitei ierni sa te surprinda/ (p.58)  / Calic, cu miinile slabite, frecind piciorele umflate./ Caci lenesul care-n desarte nadejdi se leagana, cind stie/ Ca hrana n-are, simte-n cuget ca-l napadesc mustrari amare./ Nu-i vesela nadejdea care e sot de drum cu nevoiasul/ Ce-n sla de-ntruniri adasta cind n-are ce sa puna-n gura./ <Nu tine-o vesnicie vara, faceti-va din timp colibe>./ De Lenaion cu zile rele, o luna ce da iama-n vite,/ fereste-te, ca si de ghiata ce pe pamint, in lung si-n lat,/ Cu-amaraciunea ei se-asterne atunci cind bintuie Boreas;/ El dinspre Tracia pascuta de hergheloo, pe vasta mare/ Se-abate, rascolind-o,-nvreme ce lung mugesc si ses si codru./ Stejarii cu coroana-nalta si brazii fanici, cu duiumul,/ Rastoarna-n roditoarea glie pe cind in vagauni de munte/ Da buzna, si-atunci intreaga padure-ntinsa hauleste./ De groaza freamata jivine cu coada strinsa-ntre picioare, Chiar fiarele ocrotindu-si trupul cu blana, pina si pe-acelea/ Cu frigu-i vintul le patrunde, cit le-arfi pieptu de mitos./ Razbeste si prin pielea junciice nu-i in stare sa-l alunge;/ Prin lungul par al caprei trece; ci numai turme de mioare/ Sub lina lor atit de deasa deloc nu lasa sa ajunga/ Taria vintului Boreas ce pe mosneag il incovoaie,/ Dar nu razbate la copila cu piele frageda pe trup/ Ce-n casa adastind, alaturi de scumpa-i mama, n-a aflat/ de rosturile Afroditeu, zeita poleita-n aur./ Faptura tinara si-o scalda, cu lunecos ulei se unge,/ Culcus isi cauta-nlauntrul iatacului in zi de iarna/ (p. 59)/ Cind cea cu trupul fara oase isi rontaie piciorul sau/ In casa ei neincalzita, nespus de jalnic adapost, Caci soarele nu-i mai arata spre ce pasune sa se-ndrepte/ Rotindu-si peste norodul si-orasul oamenilor oachesi/ Si zaboveste sa-si reverse lumina peste toti elenii./ Atunci codrene lighioane, incornorate, fara coarne,/ Lugubru clantanindu-si coltii, prin paduratece vaioage/  Alearga cvalvirtej si toate n-au alta grija-n sinea lor,/ Decit sa-si afle adapostu-n hatis frunzos sau pietruita/ Caverna. Sint ca muritorii, fapturi umlind in trei picioare* (*Aluzie la celebra ghicitoare a Sfinxului unde pruncul este patruped, maturul biped iar mosneagul se sprijina de toiag, avind al treilea picior- Nota Ion Acsan)  / Ce au spinarea frinta-n doua, privesc cu frunti plecate glia/ Si-asa colinda ca sa scape mai repede de neaua dalba.// Spre straja trupului atuncea imbraca dupa-a povata/ Vesmint de lina si-o tunica, cu poala pina la calcie/ Iar in urzeala care-i rara sa tesi bateala indesita;/ Si astfel te-nfasoara bine, sa nu se zgribuleasca parul, De frig sa se ridice singur, zburlindu-se pe intregul trup,/ Tu pune-ti incaltari croite din pielea unui bou rapus,/ Strins potrivite pe picioare, cu pisla captusind launtrul,/ Cind vine anotimpul rece, jupoi intii-nascutii iezi,/ Cosi pieile apoi cu vina de bou, ca peste-a ta spinare/ Sa porti un scut in calea ploii; pe crestet pune-ti o scufie/ Din pisla intocmit-anume, de umezeli crutind urechea: Cam friguroasa-i dimineata pe unde-a navalit Boreas./ Caci zorii zilei peste glie din intelesul cer presara/ Manosul abur ce se-ntinde pe lanul celor fericiti/ (p. 60)/ El, adapindu-se in voie din pururi curgatoare fluvii,/ Urcat de o vintoasa-n slava deasupra-ntregului pamint,/ Spre seara ba devine ploaie, ba se-nfiripa in furtuna/ Cind sufla tracicul Boreas, stirnind gramezile de nori. Sa scapi de el, sfirseste-ti treaba si-ntorcete la casa ta,/ Ca nu cumva sa te-npresoare din cer venita bezna sumbra, / Tot trupul sa ti-l ude leoarca, vestmintele sa ti le scalde./ Fereste-te-asadar, caci asta e cea mai aspra dintre luni/ De crunta iarna pentru turme, la fel de crunta pentru oameni./ Tu injumatateste hrana la vite iar pe-a sligii creste-o/ Citva, caci bune ajutoare sint noptile cu-a lor lungime, Facind intregul an intocmai, tu tine pasul cu durata/ Si-a noptii, ca si-a zilei pina ce pentru-a doua oara glia/ Ce-i mama noastra,-a tuturora – va da iar felurite roade. Dupa solstitiul de iarna, Cind Zeus desavirsit-a cele/ Saizeci de zile hibernale si constelatia Arcturus/ Atuncea lasa-n urma matca divinului suvoi Oceanus/ Si-n inserare urca prima, deasupra tuturor sclipind./ In urma-i rindunica, fata lui Pandion, ce geme-n zori/ Spre soare zboara-n primavara de-abia sosita printre oameni;/ N-o astepta taind butasii din vie, caci asa-i mai bine.// Cind cel ce-si poarta casa-n spate din glie urca pe tulpini, Sa scape de Pleiade, grabnic sa incetezi sapatu-n vie./ In schimb ascuteti secerile si slujitorii tai trezeste-i./ Fugi de popasuri adumbrite, de prelungitul somn spre ziua, / Cind secerisul baten-usa si soarele-ti pirleste trupul./ (p. 61) / Din plin zoreste-atuncea, recolta sa-ti aduni acasa/ Te scoala dis-de-dimineata, sa nu duci lipsa de bucate./ Din munca zilei, Aurora-ndeplineste-a treia parte;/ Mult scade drumul Aurora si sporul lucrului mareste;/ De-abia ivita, Aurora-si pune oamenii pe drumuri, / Asaza jugul pe grumazul nenumaratilor juncani.// Pe cind ciulinul infloreste iar greierul viersuitor/ Urcat intr-un copac sloboade tiuitoarea lui cintare/ De sub aripile-i vibrinde in toiul muncilor de vara,/ Atuncea caprele-s mai grase, iar vinul si mai bun la gust,/ Femeile mai dragastoase, barbatul mai lipsit de vlaga,/ Iar trupul lor il pirjoleste zaduful. Bine-ar fi sa ai/ Umbrar sub stinca, la-ndemina, si vinul ce-a sosit din Biblos/ Si turta rumena, si lapte data de-abia-ntarcata capra,/ Si carnea juncii care-n codru pascind nici n-a fatat vreodata,/ Din iezii-ntii nascuti friptura: sa bei pe urma vinul negru,/ La umbra tolanit pe pintec, de-ospatul propriu desfatat,/ Cu fata-ntoarsa spre Zefiru  ce-adie proaspat catre tine/ Iar din izvorul ce nu seaca, curgind netulburat de nimeni/ Trei parti din apa sa amesteci cu vinul doar a patra parte./ / Cind prima oara se vadeste pe cer puterea lui Orion, Pui robii tai sa se roteasca pe spicul sacru al Demetrei,/ In locul indragit de vinturi, pe-armanul bine rotunjut,/ Masori, turnind cu grija-n chiupuri ce-ai treierat. Dar dupa ce/ Ti-ai rinduit recolta-ntreaga, adusa inlauntrul casei,/ Te-ndemn staruitor sa-ti cauti argatul fara de camin/ Si-o slujnica fara odrasle – ponos e sluga cu copii – / (p. 62)/ Ba siu-n dulau coltos hraneste-ti si nu-i precupeti mincarea,/ Agonisita sa nu-ti fure barbatul care doarme ziua/ Sa cari acsa fin si paie, incit intregul an nutretul/ Sa-l aiba boii si catirii. Abia apoi lasi slujitorii/ Genunchii lor sa-si tolaneasca si boilor le-nlaturi jugul./ / Cind Sirius si cu Orion vor fi atins jumatatea boltei/ Si-Arcturus e zarit de Aurora cu degete trandafirii,/ Atunci toti strugurii, o, Perses, culege-i, sa-i aduci acasa./ Ii tii acolo zece zile si deopotriva, zece nopti,/ Apoi cinci zile-i tii la umbra, iar in a sasea tragi in vase/ Licoarea veselului Bachus. Dar dupa ce ati asfintit/ Pleiadelor si voi, Hyade, ca si puternicul Orion, Pe locsa-ti amintesti ca, iata, e anotimpul araturii/ Sa aiba parte iar pamintul de anul plin de rodnicie./ / (p. 63).

Aici se incheie caruselul anotimpurilor, un mod interesant de a descrie caracteristici nu complete/ exhaustive la fiecare anotimp, ci lasand curiozitatea sa lucreze pana se ajunge la acelasi anotimp din anul urmator si, probabil, asemenea specificuri sezoniere ar putea fi rulate macar pe parcursul unui deceniu, fara a plictisi cititorul, dand toate caracteristicile unui anotimp, pana la satietate, dar treptat-treptat… Asadar, est modus in rebus! Hesiod nu doar propovaduieste cumpatarea, ci o si aplica in ceea ce face. In continuare, Hesiod, desi avea aversiune de apa si de mersul cu corabia, dar ca fiu de corabier comercial, da sfaturi celor care se avinta pe mare cu corabiile care transporta produsele destinate schimbului:

Plutirea cea primejdioasa pe valuri de te-atrage, afla:/ Cind dinaintea lui Orion cu strasnica-i putere fug/ Pleiadele ce se afunda in marea cea posomorita,/ Puzderia de vinturi, toate, dezlantuie suflarea lor./ Pe vinetiu noian atuncea sa nu mai cirmuiesti corabii/ Ci sa lucrezi pamintul adu-ti aminte, dupa-ndemnul meu./ Corabia s-a tragi pe tarmuri, cu pietre puse-n jurul ei,/ S-o crute de virtosul suflu al vesnic umedelor vinturi;/ Sa aiba cepul scos, caci ploaia lui Zeus o schimba-n putregai./ Iar toate cite o-nzestreaza le tii acasa, rinduite;/ Cu sirg impatureste-aripa corabiei pe mari drumeata. / (p. 63) //  Ci bine intocmita cirma atirn-o peste vatra,-horn/ Tot adastind sa vina timpul calatoriei pe noian./ Atunci in mare trage-ti iutea corabie, pe care-o umpli? Cu-ncarcatura cuvenita, cistigul sa-l aduci acasa/ Intocmai cum facea si tata, al meu si-al tau, smintite Perses!/ Corabia-l purta pe mare, spre-a dobindi rivnita-avere;/ Cindva el a venit incoace, noianu-ntins a strabatut,/ Eoliana Cyme-n urma lasind-o, dus de neagra nava./ Fugise nu de-ndestulare, nici de-avutie si belsug, Ci de amara saracie pe care Zeus o da la oameni./ Statornicitu-s-a pe-aproape de Helicon, in satul jalnic/ Cu aspre ierni si veri vrajmase, nicicind imbietoarea Ascra.// Tu, ins, Perses, tine minte, fa toate treburile tale/ La vremea lor, dar mai cu seama de-i vorba sa cutreieri marea,/ Sa lauzi micile corabii si in cea mare-n-carcati marfa;/ La o mai mare-ncarcatura, mai mare fi-va si cistigul/ Ce-l vei avea, de-o sa-si struneasca suflarea crincena vintiasa./ De vrea nechibzuita-ti minte sa se indreptespre negoturi/ Aflind scapare de-mprunuturi si de necrutatoarea foame,/ Am sa te-nvat ce datini are noianul pururi vuitor./ Eu cel strain de mestesugul naierilor si de corabii,/ Pe-o nava inca niciodata n-am colindat pen-tinsul marii;/ Doar cind m-am dus in Eubeea, din Aulis; acolo-aheii,/ Stind ca furtuna sa-nceteze, ostire multa adunat-au, S-ajunga din Helada sfinta in Troia cu femei frumoase./ (p. 64)/ De-acolo am plutit spre Chalkis, la-ntreceri rinduite-n cinstea/ Razboinicului Amphidamas: ci multe premii renumite,/ Pret al izbanzii, pus-au fiii eroului; si-atunci, pot spune, Un imn mi-aduce biruinta, primind un trepied cu toarte,/ Eu insumi inchinat-am darul la Muzele din Helicon/ Ca-ntii acolo imi vadira spre-arminiosul cint fagasul./ Atita stire-am de corabii in mii de cuie tintuite./ Dar chiar si-asa dezvalui vrerea lui Zeus ce tinea-n miini egida,/ Caci de la Muze invatat-am sa cint un imn fermecator./ / Cincizeci de zile incheiate de la solstitiul de vara/ Cind pe sfirsite-i anotimpul in care munca-i o povara/ Sint pentru oameni timp propice plutirii: n-o sa ai atuncea/ Nici o corabie sfarimata si n-o sa-ti pierzi in larg naierii;/ Aceasta numai cind Poseidon, de tarmuri cutremuratorul, Sau Zeus, domn peste zeii vesnici, n-a hotarit sa-i dea pieirii, Caci doar in ei sorocu-si afla norocul si nenorocirea./ Atunci mai potolita-i briza, noianul fara de primejdii./ Tu fara pic de teama-n suflet, plin de increderea in vinturi,/ Sa-mpingi corabia in valuri, cu toata marfa pusa bine;/ Ci cit mai repede se cade sa te intorci la tine-acasa,/ N-astepti ca vinul nou s-apara, sa-nceapa ploile de toamna, Din urma sa te prinda iarna, cind suera cumplitul Notos/ Rascolitorul de talazuri, urmat de ploile lui Zeus, Tomnatice, potopitoare, umplind noianul de primejdii./ / Alt chip de-a colinda pe valuri au oamenii si primavara/ Cind in smochin, spre virf, barbatii zaresc intia oara frunze/ (p. 65)/  La fel ca urmele lasate de-o cioara care-a pogorit/ Pe lutul reavan – caci atuncea cutreieri marea lesnicios:/ Primavaratica-i aceasta plutire; dar consimtamintul/ Nu-i dau cu nici un pret, caci dinsa pe placul inimii nu-mi este,/ Odata prins prilejul, trudnic scapi de napasta. Chiar si-asa/ De ea slujescu-se multi oameni al caror cuget s-a raznit:/ Ci printre muritorii jalnici, averea tine loc de suflet:/ E crincen sa-ti gasesti sfirsitul in valuri. Da-mi crezare dara/ Si cugeta la toate-acestea in sinea ta precum iti cer./ Vezi de nu-ti pune in scobite corabii avutia-ntreaga;/ Pastreaza-ti cea mai mare parte si-ncarc-o doar pe cea mai mica./ Ce groaznic este cind prapadul te afla-m mijloc de talazuri,/ Se fringe osia deodata si-ncarcatura-i nimicita./ Masura s-a pastrezi caci bunul prilej sta mai presus de toate. // (p. 66).

Economica mariajului

Cu aceasta reflexie teoretica de esenta economica („sa nu pui toate ouale in acelasi cos”, pledoarie pentru cumpatare, masura, oportunitate) se incheie „cursul de <marina comerciala> tinut de Hesiod fratelui sau Perses. Si tot acestuia ii face recomandari de natura a-si asigura un viitor familial echilibrat, armonios, cumpatat. In ultima instanta, cum sublinia mai sus Hesiod, doar la oamenii demni de plins „averea tine loc de suflet”. Pentru oamenii normali, echilibrati, sufletul trenuie ingrijit la fel ca mintea, ca burta sau ca alte organe ce-si cer drepturile functionale si care, numai functionand toate impreuna pot face un organism armonios. Organ-ism, de fapt, inseamna sa-ti transformi trupul si sufletul (la un nivel maxim) in mijloace/ instrumente pentru atingerea scopului suprem: obtinerea starii de multumire/ satisfactie/ fericire/ implinire. Dupa ce modernitatea a tinut mortis sa le separe, sa le specializeze, sa de preeminenta gandirii in detrimentul simtirii, mintii in locul inimii, abia postmodernitatea vine sa le co-(i)mbine, sa le vada integral si integrator, adica sa reia un ciclu inceput la …inceputurile elenismului si ale civilizatiei europene, respectiv sa promoveze holismul, transdisciplinaritatea si umanismul total. Asadar, pentru ca nu este suficient sa aduni bogatii facand comert pe mare, periclitandu-ti viata, este necesar sa ai grija de suflet, de fericire. Deci: cherchez la femme! De retinut/ observat ca Hesiod nu da sfaturi si femeilor, acestea fiind deja descrise ca fiind acele fiinte in care poti sa te-crezi exact cit te poti increde in tilhari…Sintetizand, femeia este acel rau necesar fara de care masculii nu pot deveni barbati cu adevarat.

La timpul bine-ales  de tine s-aduci nevasta-n casa ta./ Sa nu-ti lipseasca mult din virsta cind ai si strins trezeci de ani,/ Nici sa se-adauge mult deasupra: aceasta-i vremea-nsuratorii/ Sa-si tina patru ani fetia, marita-se in anul cinci./ Nunteste-te cu o fecioara, s-o-nveti cu bune obiceiuri./ Prefera o sotie care pe-aproape-si are locuinta; Ajungi, de nu-ti rotesti privirea, sa-ti rida si vecinii-n fata/ Noroc cu carul are-n viata doar omul c-o sotie buna,/ In schimb o pacoste mai mare nu-i alta ca sotia rea;/ (p. 66)/ Mereu avida de petreceri: cit de voinic i-ar fi barbatul,/ Ea fara foc il perpeleste, sortindu-l grabnic batrinetii. // (pp 66-67)

Economica prieteniilor

Adesea se spune ca prietenia este un sentiment mult mai profund si mai trainic decat iubirea, care adesea este trecatoare. Vorba cantecului: „o fata mai gasesti, dar un prieten greu…” Drept pentru care si Hesiod face o frumoasa pledoarie prieteniilor adevarate, statornice, dezinteresate, sincere. A pastra o prietenie adevarata este o ofranda adusa zeilor nemuritori:

„Cinsteste bine, dupa datini, nemuritorii fericiti./ Nu socoti nicicind un prieten aidoma c-un frate-al tau./ Dar dac-o faci, nu fi tu primul ce raul i-l pricinuieste./ Nu tilcui minciuni de dragul cuvintelor; iar daca-ncepe/ Sa te jigneasaca ori prin vorbe, ori prin purtari, tu tine minte/ Sa-i dai de doua ori pedeapsa ce-o merita; ci daca iarasi/ Rivneste vechea prietenie si vrea sa-ti dea despagubire, Primeste-l. Jalnic e barbatul ce ba cu unul, ba cu altul/ Se-mprieteneste. Ce-ai in cuget sa nu-ti dezminta prea mult chipul./ (p. 67)

Economica reproducerii

Nu-ti zamisli vreodata pruncii intors de la inmormintarea/ Cernita, ci de la ospatul dat pentru zeii fara moarte.” (p. 68). Nota Ion Acsan: „Grecii credeau ca mortii pingaresc deopotriva pe cei ce insoteau cortegiul funebru sau ieseau intimplator in calea lui” (p. 68).

Economica habitatului

Atunci cind iti cladesti o casa, nu ti-o lasa neterminata,/ Ca poposind cumva deasupra, sa cirie fiecare cioara” (p. 68)

Economica menajului

Din oala nepurificata  prin jertfa nu lua mincare,/ Nici apa de spalat nu-ti pune, caci si acesta-i un pacat, / Pe inzeite obiecte nu-i bine sa-ti asezi vlastarul/ Avind douasprezece zile: faci din barbat un nebarbat;/ Douasprezece luni sa aiba si tot aceeasi e urmarea./ Intr-a femeii scaldatoarebarbatul sa nu-si spele trupul/ Cel dalb, fiindca-o grea pedeapsa, vremelnica, asa-si casuna./ Cind intalnesti in drum ofrande ce ard pe-altare, nu glumi/ Pe seama tainelor: si astfel stirnesti minia zeitatii./ Mereu la gura unui fluviu, ce se rostogoleste-n mare/ Si la izvoare te feresti sa-ti lepezi udul, orice-ar fi,/ Dar nici tu nu te scalda acolo: aceasta-i inca si mai rau./ (p. 68)

Economica imaginii si a relatiilor interumane

Asa sa faci si pazeste de-a de-a oamenilor defaimare,/ Caci faima rea se isca lesne; mai lesne-i sa te-alegi cu ea/ (p. 68)/ Dar e mai greu s-o porti si trudnic te mai dezbari de-a ei povara,/ Nu piere pe de-a-ntregul faima nicicind, caci prea sint multi aceia/ Ce-o raspindesc in jur. Si Faima, la rindul ei, e o zeita./ / Ce-o raspindesc in jur. Si Faima, la rindul ei, e o zeita. // (p. 69)

Economica simbolurilor zilelor (faste si nefaste)

Simbolurile cifrelor amintite se refera, in ordine, la: finalul de luna, a treizecea zi, apoi sunt apreciate zilele urmatoare: 1, 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 20 si 24 (plus 30). In total 15 zile sunt influentate de zei, majoritatea dintre ele in bine (zeii fiind buni, nu?), iar cele rele sunt mici pedepse pentru cei care au gresit anterior. Rezulta ca celelalte zile, neamintite, sunt neutre, nu aduc nici rele, nici bune, sunt, adica echilibrate si fara influente anume, „nepaguboase, n-aduc daruri” (p. 71). Aceste „neutre” sunt (tot in numar de 15): 3, 14-19, 21-23, 25-29. Prin urmare jumatate din zilele lunii sunt si bune si rele, dupa cum e mintea fiecaruia. Destinul zeiesc nu se baga! Cealalta jumatate din numarul zilelor lunii au semnificatii preponderent pozitive, favorabile, cu exceptia cifrei 5, singura plasata in categoria zilelor rele, in mod clar si fara exceptii.

Daca structuram zilele predestinate/ faste pe cele patru saptamini ale lunii, se observa un lucru interesant. Primele doua saptamani sunt pline de zile influenate de zei (majoritatea faste) dupa cum urmaeaza: Saptamana I-a (1-7) are 6 zile predestinate, saptamana a II-a (8-14) are tot 6 zile predestinate, pentru ca saptamanile a III-a (15-21) si a IV-a (22-29) sa aiba, fiecare doar cate o zi predestinata. Ramane a 30-a zi, care este cu regim „special” –  e zi de leafa! Asadar, structura unei luni, din punctul de vedere a inflentelor divine este, dupa cum urmeaza: 6 + 6 + 1+1+1 = 15. Este de inteles cat de echilibrata este lumea devreme ce jumatate din timp, noi oamenii, existam si activam sub guvernanta divina, iar jumatate din timp existam si activam „de capul nostru” adica apeland la liberul arbitru.

Revenind la concretetea zilelor faste si nefaste, dictate de zei este de retinut cifra 5 cea mai nefasta dintre toate. Nu vad legaturi directe, doar speculez aici ca preocuparea pentru cifra cinci a dominat (si mai domina) regimurile comuniste: steaua cu cinci colturi si cincinalul ca mod concret de masurare a timpului respectiv a muncii in comunism. Este in studiu (de catre subsemnatul) sistemul categorial pentadic (Filosofia pentadica) propus(a) de acad. profesor dr. in logica, Alexandru Surdu* presedintele sectiei de profil de la Academia Romana. Am auzit o descriere a acestui sistem facuta de autorul insusi la Radio Romania Cultural, si prima mea reactie este una de rezerva, daca nu chiar de rezistenta… Poate nu intamplator, solicitandu-i parerea experta in legatura cu sistemul meu categorial triadic numit Metodologia Scop Mijloc, domnia sa a strambat din nas, concentrandu-se asupra pentadelor domniei sale. *Vezi si cartea Alexandru Surdu, Filosofia pentatdica (I). Problema transcendentei, Editura Academiei Romane si Editura Herald, Bucuresti, 2012. Prima editie a acestei carti s-a facut in 2007, pe banii Academiei, iar actuala editie (nefiind o editie a II-a) este publicata in dubla editare: a Academiei care a dat banii in 2007 si a Editurii Herald care va lua banii din incasari. Toate drepturile editiei 2012 sunt rezervate Editurii Herald. Nu m-ar mira deloc ca aceasta editura – care publica fara sa o mai coste ceva dar isi ia bani din incasari – intelegand ca „prin toate drepturile se au in vedere si cele de autor, de proprietate intelectuala adica – aceasta editura, zic, sa fie chiar proprietatea domnului academician. Logic, nu? Este o ipoteza de lucru…pentru institutiile interesate. La cate capusari de fonduri se fac in infinita noastra tranzitie spre nicaieri acest scenariu nu pare a fi unul fantasmagoric*.

Sa vedem ce este cu aceasta penta-zi, a cincea din luna (impreuna, oarecum, cu suratele ei 12, 19 si 26):

De oricare a cincea zi a lunii fereste-te ca-i grea si-amara./ Cica-n a cincea zi Erinii vin sa slujeasca Juramintul/ Pe lume-adus atunci de Vrajba spre a napastui sperjurii” (p. 70). Cu alte cuvinte, de aceasta zi nu ai cum sa te feresti, ea fiind predestinata nasterii justitiarilor care vor avea de luptat cu nedreptatea, adica vor avea o viata grea. De retinut ca a cincea zi (cea mai rea!) vine imediat dupa a patra zi (cea mai buna, sacra, buna pentru toata lumea, cu niste avantaje certe pentru anumite categorii de oameni). Echilibrul dintre bine si rau (media dintre 4 si 5, adica exact 4,5!) este realizat abia dupa ce ai cunoscut ambele zile (pe cea mai buna si pe cea mai rea). Asadar, triada zilelor 4, 5 si 6 este formata din „adevar” (divin), lupta pentru adevar – care este o lupta divin-diabolica intre adevar si minciuna si calea de mijloc, respectiv un adevar spus mai in taina, mai putin vocal adica. Totodata, aceeasi triada o vad ca fiind – in fapt! – continuumul Scop (adevarul), Mijloc (atragerea oricaror mijloace pentru accederea la adevar) si raportul Scop/Mijloc (permanenta adecvare, incercare de echilibrare intre „adevarul cu orice pret” si „adevarul cu preturi negociate”. Aproape ca nu mai este necesar sa reamintesc aici si triada corespunzatoare celei de mai sus: Politic, Economic, Etic. Politicul este stabilirea scopurilor in functie de mijloace, Economicul este atragere/ crearea de mijloace pentru atingerea unor scopuri precise si Eticul este „dreapta cumpanire” dintre ele, adica eficienta activitatii depuse. De aceea intr-unul din referatele la doctoratul in Etica a avansat ideea ca eficienta este nu atat treaba economistilor (care se ocupa cu combinatiile de mijloace) cat eticienilor, cumpanitorilor dintre scopuri (rezultate) si mijloace (eforturi). Dar asta era in secolul trecut… Sa trecem la lucruri mai proaspete, cum ar fi simbolica hesiodiana. De retinut ca cele trei zile esentiale pentru oameni (4, 5 si 6) se intampla in finalul primei saptamani, dupa care vine a saptea zi, tot una fasta pentru oameni (una dintre cele trei zile sacre: 1, 4 si 7). Dumnezeu a facut lumea in sase zile, si intr-a saptea s-a odihnit, admirandu-si Creatia! Daca observam pozitia si simbolistica celor trei zile sacre, vedem ca ele reprezinta Inceputul (1), Miezul/ Evul Mediu/ Median (4) si Sfarsitul (7). Aritmologic 1 + 7 = 8, iar 8/2 este 4. Cu alte cuvinte, sacralitatea suprema este data de Aura Mediocritas (Calea regala, de mijloc, de apogeu).

Hesiod ne spune ca baietii nascuti pe data de sase sunt favorizati de soarta: „la nasteri de baieti e buna / S-aduci baiat pe lume-i buna” (probabil, divinitatea oferindu-le mai multa barbatie) dar „nu e buna pentru fete” (probabil le aduce o lipsa de feminitate), fiind buna si pentru scopirea / castrarea iezilor si berbecilor (a unor „incornorati” adica…). Baiatul nascut pe data de 6 este considerat avantajat deoarece: „el va-ndragi doar zeflemeaua, minciuna, mingiioasa vorba si tainica taifasuire” (p. 69). Unul dintre cei nascuti pe aceasta data este chiar autorul acestor rinduri. Imi recunosc deschis inclinatia spre zeflemea si tainica taifasuire (consilier de taina adica), poate chiar si ceva vorba mingioasa uneori, dar minciuna nu face casa buna cu mine (nici in ce ma priveste si nici in ce-i priveste pe altii). Dar daca se mai intampla sa cad in acest pacat, atunci am o atenuanta: asa au vrut Zeii…

Asa cum era de asteptat, inceputul saptamanii a doua (zilele 8 si 9) sunt zile faste pentru oameni (oarecum dupa chipul si asemanarea primei saptamini). Cu alte cuvinte, orice sfarsit (de saptamina) este un nou inceput…

Si ziua ultima a lunii (30) este plina de semnificatii, de la Hesiod si pana in zilele noastre: plata salariilor (inainte de a se inventa chenzina – quinze = 15) se facea la sfarsitul lunii, mai exact dupa efectuarea muncii si nicidecum inainte. Doar la unii meseriasi romani se mai practica plata in avans, necorelata cu cantitatea si calitatea muncii… De regula, cand incercam sa „tocmesc” meseriasi, in momentul in care cereau bani inainte sistam orice discutie, fiindu-mi clar ca cei castigati vor fi doar ei.

Practic, aceasta a doua si ultima parte a poemului explica pe deplin titlul ales: Munci si zile. Prima parte este o teorie a actiunii umane libere si guvernata doar de liberul arbitru al oamenilor, ca si cum divinitatile ar interveni doar in situatii aleatorii, extreme sau din capriciul acestora. In schimb partea doua este dedicata preponderent vointei (dumne)zeiesti, care va influenta – e adevarat, majoritatea in bine – rezultatele muncii/ activitatii/ actiunii umane. Sintetic spus, cele doua parti ale poemului sunt dedicate I): muncii oamenilor sub influenta zeilor si II): vointei zeilor care pot influenta munca oamenilor. In ultima instanta, munca este desfasurata in conditii spatio-temporale concrete, iar poemul este unul dedicat „eficientizarii” muncii, in sensul ca aceasta sa fie pe cat posibil placuta, rodnica si plina de rost. Cu conditia ca sa nu te crezi tu insuti un (dumne)zeu…

O mica nedumerire a fost lasarea cifrei (si zilei) trei la latitudinea oamenilor. Dupa ceva reflectii am ajuns la concluzia ca triada este prezenta in gandirea elenistica, formulata poetic de Hesiod. In primul rand avem o triada implicita (zilele 4, 5 si 6 cu semnificatia lor relativa de bine-rau-adecvare), si in al doilea rand avem o triada explicita atunci cand se face referire la dimineata, pranz si seara, aceste trei momente ale zilei avand darul sa influenteze masiv destinul unei zile. Spre exemplu, cea de-a 24-a „-n zori de zi e buna, in schimb spre seara e mai rea” (p. 71).

Iata partea a doua a poemului, in integralitatea sa, neintrerupta de „publicitate” (adica de micile mele comentarii), parte a doua pe care o numesc

Etica vietii si muncii in respectul legii (divine)

Vrind sa te tii cum se cuvine de s(h)artul zilelor lui Zeus, / Pe-argati sa-nveti ca a treizecea zi dintr-o luna-i potrivita/ Cu-a muncilor supraveghere si cu-mpartirea de tainuri/ Cind oamenii cinstesc aievea indatinatul sir de date./ Dar iata care zile-anume le are prea-nteleptul Zeus./ Sint sacre: inceputul lunii, a patra si a saptea zi –/ Caci Leto a nascut atuncea pe-Apollon cu-auritul palos – / Apoi a opta si a noua sub luna-n crestere sint zile/ Propice amindoua pentru a muritorilor nevoie;/ A unsprezecea zi e buna, la fel si a dousprezecea,/ La tunsul oilor intia, la vesel seceris, a doua. / Dar ziua a douasprezecea sta mai presus de-a unsprezecea: / Atuncea pinza lui si-o tese paiajenul zburind prin aer,/ In plina zi, pe cind furnica prevazatoare stringe roade./ Femeia-ntocmai pregateasca-si urzeala, incepind tesutul./ Cind vine ziua treisprezecea, sub luna-n crestere, te-abtine/ Sa-ncepi vreodata semanatul, da-i cel mai sanatos saditul./ / A sasea zi din miezul lunii nu-i potrivita pentru arbori;/ La nasteri de baieti e buna, nu-i nimerita pentru fete,/ Nici la venirea lor pe lume, nici la-njghebarea casniciei./ A sasea zi din fruntea lunii nu e prielnica nascarii/ Copilelor, ci doar scopirii de iezi si de berbeci ai turmei,/ Zi binecuvintata pentru a-mprejmui cu tarcuri stina./ S-aduci baiat pe lume-i buna; el va-ndragi doar zeflemeaua,/ Minciuna, mingiioasa vorba si tainica taifasurie./ In cea de-a opta zi a lunii scopesti ritanul si juncanul/ Si-n ziua dousprazecea catirul care rabda truda./ / In luna mare,-a douzecea zi plina darui-va lumii/ Pe omul chibzuit, caci fi-va nespus de ager si-telept./ (p. 69)./ Prieste-a zecea zi nascarii de fii si-a patra de la mijloc/ Ajuta fetelor: mioare, boi cornorati, tirsind copita,/ Zavodul cel cu colti de crita, catirul rabdator la truda/ Atunci cu mina ta sa-l mingii. Pastreaza-ti cugetul senin/ In cea de-a patra zi cind luna se-ncheie sau abia incepe, / Gonind din inima tristetea; nespus de sfinta-i asta zi  //  Cind vine-a patra zi a lunii s-aduci nevasta-n casa ta,/ Citind in zborul unor pasari semn bun ce-ndeamna sa faci nunta.// De-oricare-a cincea zi a lunii fereste-te ca-i grea si-amara./ Cica-n a cincea zi Erinii vin sa slujeasca Juramintul/ Pe lume-adus atunci de Vrajba spre a napastui sperjurii./ A saptea zi din miez de luna intimpin-o cu multa grija/ Zvirlind pe aria rotunda divina roada a Demetrei./ Dulgheru-atunci sa taie scinduri croite pentru pat de nunta/ Si multe birne de corabii, facute-anume sa pluteasca.// Chiar in a patra zi porneste sa-njghebi gingasele corabii,/ / A noua zi din miez de luna mai buna-i cind se insereaza;/ A noua zi din fruntea lunii n-aduce daune la oameni, caci ea-i prielnica sadirii de pomi si-aducerii pe lume/ Si de baieti dar si de fete, nicicind nefasta pe de-a-ntregul./ Stiu prea putini cit e de buna a noua zi spre-a lunii capat, Sa-ncepi ulciorul cu licoare sau pe grumazul sa pui jugul/ Purtat de boii si catirii si caii cu picioare iuti;/ La fel pe vinetia mare sa-ti tragi corabia sprintara/ Cu siruri de vislasi pe punte; putini o stiu intr-adevar,/ / Ulciorul poti sa-ncepi si-n ziua a patra; cea din miez de luna/ E cea mai sfinta; stiu doar unii ca-a douzeci si patra zi/ (p. 70)/ A lunii-n zori de zi e buna, in schimb spre sera e mai rea./ Pe urma zilelor acestea trag mari foloase pamintenii./ Sovaitoare-s celelalte, nepaguboase, n-aduc daruri./ Multi proslavesc o zi sau alta, dar adevaru-l stiu putini;/ O zi e mastera cu tine si altadata-i mama buna./ Ferice, norocos e-acela ce stie rostul tuturora/ Si, munca implinind-o bine, nu supara nemuritorii,/ De prevestiri ceresti asculta si se fereste de greseli”.(p. 71).

Un tratat de Etica

Comportamentul fiecarui individ este dictat de „firea” sa, dar si de educatie, de povetele primite, de receptivitatea fata de acestea si de masura in care se implica institutiile destinate sa asigure comportamentul indivizilor in limitele suportabilitatii si acceptabilitatii. Pentru mine comportamentul uman este rezultatul unor decizii de adecvare a mijloacelor la scopurile propuse, iar comportamentele umane sunt studiate si amendate de Etica. Comportamentul obisnuit, comun, mediu, fara excese intra in categoria moravurilor acceptate si stimulate a fi perpetuate. Ele au aparenta de normalitate tocmai prin acceptul majoritatii. Spre exemplu, in situatia in care, in anii 90 economia Romaniei era in proportie de peste 60% una subterana, necontroloata, neimpozitata si dispusa sa-si apere „realizarile” inclusiv prin forta, era o proba de temeritate sa te adresezi unei institutii pentru a reclama un furt: „Pai nu vezi, toti fura, asta inseamna ca si politia este mana in mana cu ei, tribunalele si judecatoriile la fel”. Aceasta  era „scuza” continuarii furtului (inclusiv intelectual, plagiatele si cartile copiate masiv si uneori prost traduse, imediat dupa deplasarile facute in strainatate, apoi sifonarile de bani publici, majoritatea facute in numele moralitatii de piata, a libertatii de gandire si actiune specific capitaliste.. Vedem aici, in „Munci si zile” ca judecatori corupti, existau si acum 29 de secole. La intrebarea: ce fel de progres este acesta?, raspunsul il gasim tot la Hesiod care demonstreaza cum s-au succedat epocile de la Facerea lumii pana in vremea sa: epoca de aur, apoi de argint, de bronz si de fier (din vremea sa). Le voi descrie dupa Hesiod tot in acest capitol dedicat eticii, pentru ca regresul inregistrat de omenire este, in primul rand unul moral, adica vedem tot mai des inadecvari in loc de adecvari.

Desi educatia nu se mai „prinde” la varste mature, Hesiod ii transmite fratelui sau Perses povetele si indrumarile comportamentale pe care el le considera ca fiind „bune”. Chiar de la inceputul poemului „Munci si zileHesiod i se adreseaza: „Adanc in inima sadeste-ti, o, Perses, cele ce urmeaza:/ De rele bucuroasa Vrajba sa nu te-abata de la treburi,/ Tinand urechile ciulite, s-auzi ce pricini umbla-n targ,/ Caci a te sinchisi n-ai vreme de cearta si galceava pietii/ Cand n-ai agonisit acasa recolta anului intreg/ La timp culeasa de pe holda cu griul rodnicei Demetra,/ Cand ti-ai asigurat belsugul, atunci starneste certuri, pricini/ Avutul altuia rapindu-l. Dar tu nu poti si-a doua oara/ Sa faci aceasta; de indata sa punem capat sfadei noastre/ Prin judecati nespus de drepte cum Zeus le-a randuit mai bine. / Cand parinteasaca mostenire am impartit-o multe lucruri/ Ai jefuit si dus cu tine, caci mult ai lingusit pe juzi/ Plocoane infulecand, ca vesnic sa judece in legea lor/ Netoti ce nu stiu cit intregul e mai prejos de jumatate/ Si ce comori nebanuite gasesti in nalba si asfodel” (p. 42-43) Nu intamplator, unii critici au considerat „Munci si zile” ca fiind un „poem pedagogic”. „Morala” versurilot citate mai sus tinteste si la dimensiunea etica si la cea economica, oricum inseparabile. Daca esti preocupat de barfe si taclale fara rost nu ami ai timp sa te ocupi de „vrajba buna”, acea de la piata unde oamenii „se cearta” in sensul bun al cuvantului, negociind preturile si incercand sa obtina pretul cel mai bun pentru el. Evident, cel care s-a pacalit la o negociere nu mai poate fi pacalit si a doua oara, de unde si sfatul de a avea o paleta mai larga de „furnizori”. Iar la piata nu ai cu ce cumpara daca nu ai produs ceva, daca nu ai avut ce recolta. Dupa principiul de marketing amintit mai sus (nu poti pacali de doua ori acelasi partener), Perses, fratele lui Hesiod, este avertizat ca nu poate repeta jaful (sub acoperirea si cu ajutorul necinstitilor judecatori).

Ideea de dreptate nu poate fi separata de mijloacele apte sa ofere omenirii starea de dreptate si de adevar. Printre aceste mijloace cred ca atentionarile, avertizarile si chiar amenintarile nu pot lipsi. Justificarea/ explicarea utilizarii unor (anumite) mijloace in vederea atingerii unor scopuri tine de resortului discursului etic, moralizator, deontologic si sanctionator in cazul in care acele mijloace nu ar fi acceptate. Sub acest aspect (si in conformitate cu aceasta definitie a eticului), cred ca ar putea fi citite urmatoaree pasaje din poemul „Munci si zile”:

Asupra lui si-atrage raul cel ce vrea raul altui om:/ Se-arata orice rea-vointa mai rea ca cel care-a rivnit-o.” (p. 50). Asadar, alegerea unor mijloace constientizate ca fiind rele, nu poate duce decat la  rezultate rele, adica neconforme cu scopurile majoritatii semenilor, adica acei care definesc normalitatea si moralitatea. Nerespectarea deontologiei, adica a regulilor de urmat si a mijloacelor permise/ acceptate pentru atingerea unor scopuri individuale poate atrage dupa sine sanctiuni supreme din partea divinitatii supreme, respectiv a atotputernicului Zeus. „Cu ochiul sau zareste totul si toate le patrunde Zeus,/ Cind vrea, o vede si pe-aceasta si nu-i ramane taina felul/ Cum e dreptatea impartita chiar dupa ziduri de cetate./ De-acum n-as vrea sa ma mai aflu in rindul oamenilor drepti/ Nici eu, nici fiul meu, de vreme ce-n rau se-mpotmoleste dreptul/ Si tot nedreptul are parte de o nedreptate mult mai mare. Dar sper ca Zeus, cumpanitorul nu va ingadui acestea”. (p. 50). Zeus este un Big Brother postmodern, cu camere de luat vederi conexate la o unitate de comanda si control (de Management adica) si cu posibilitatea de a da sanctiuni, de a amenda comportamentele celor care incalca regulile. El este cel care „cumpaneste” gradele de incalcare a regulii si gravitatea acestor fapte. Ideea de cumpanire este intrinseca conceptului de adecvare intre scopuri si mijloace, intre politic si economic, generand acel tip de etic ce rezulta din aceasta „cumpanire”. Merita amintit aici ca Eminescu a definit economicul exact in aceasta maniera: „economicul inseamna dreapta cumpanire intre…. scopuri ……si mijloace”, definitie pe care o consider perfect consonanta cu Metodologia Scop Mijloc, cu ideea de moralitate implicita in ceea ce numim politic (alegerea scopurilor) sau economic (alegerea mijloacelor). In consecinta, ne aflam in fata unui Tratat de Etica, exact in masura in care „Munci si zile” este un Tratat de Politica, de Economica, de Management, de Drept, de Logica etc.

Pentru ca atentionarea facuta de Hesiod fratelui sau in legatura cu riscurile incalcarii regululor si a sanctiunilor inevitabile din partea divinitatii, Hesiod continua tocmai cu definirea acestor reguli, norme, legi sau stari considerate normale: „O, Perses, sfaturile mele intipareste-le in suflet/ Da ascultarii doar dreptatii si sila fie-n veci uitata, Caci pentru paminteni Cronide a hotarit aceasta lege; / Salbataciunile si pestii si pasarile-naripate/ Sa se manince intre ele, necunoscind ce e dreptatea./ Dreptatea-i data oamenilor, fiindca ea-i cu mult mai buna” (p. 50). Cred ca aici notiunea de dreptate are sensul de rationalitate, judecata dreapta, logica, normala, fireasca, umana. Distinctia intre dreptatea umana si lipsa de dreptate la animale ne obliga sa intelegem prin „dreptate” – ideea de ratiune, de judecata superioara, cu care au fost inzestrati doar oamenii. Dimensiunea deontologica a acestor sfaturi este si mai evidenta in versurile urmatoare: „Cind omul priceput vorbeste in numele dreptatii volnic/ Pe el cu-averi il rasplateste departe-vazatorul Zeus/ Cel ce stiind ca strimb se jura, prin marturia lui rosteste/ Minciuni, greu vatama dreptatea, pacatul sau iertare n-are/ Si in uitare se afunda tot neamu-i in viitorime;/ Iar cel ce jura drept avea-va un neam ce va-nflori de-a pururi./ Vorbesc, gindind ca-ti fac un bine, neghiob fara pereche, Perses!/ Fireste ca netrebnicia o stringi gramada-n jurul tau/ Usor: drum neted ai in fata si prea se afla la-ndemina./ Sudoarea fruntii inaintea stradaniei au pus-o zeii/ Cei vesnici: pina la ea te duce o cale lunga si abrupta,/ Pe la-nceput anevoioasa, dar dupa ce-ai razbit pe culme/ Devine mai apoi usoara, oricit de aspra-a fost cindva” (p. 51). O ipoteza de „traducere” a sintagmei „sudoarea fruntii inaintea stradaniei” ar fi urmatoarea: „munca concreta, reala, autentica si nu doar intentii, nu doar mimarea muncii”. Probabil aceasta este conotatia cea mai frecvent data versului in cauza. Dar versul „sudoarea fruntii inaintea stradaniei au pus-o zeii”  poate fi considerat si ca un elogiu adus gindirii umane (fruntea – simbol pentru gandire) in comparatie cu forta fizica, o elogiere a muncii intelectuale in raport cu munca fizica. „Sudoarea fruntii” poate inseamna rationalitate maxima, gandire profunda si nicidecum efort fizic care duce la aparitia broboanelor de sudoare pe frunte. „Sudoarea fruntii” poate fi – in aceasta ipoteza pe care o lansez acum – echivalentul ideilor creatoare, a gindirii generatoare de echilibru si de bunastare, este – ca sa folosesc expresia unui biolog – „urina creierului”. Continuarea versurilor sustine, cred, aceasta ipoteza a mea:

Desavirsit sadea e omul ce, pururi cumpanind la toate, / Da de poteca ce se-arata, la urma, pe deplin mai buna/ Destoinic e si cel ce-asculta pe-un povatuitor de bine, Dar cel  singur nu gindeste si nu primeste-n sinea lui/ Un sfat venit din alta parte, e un barbat neispravit, / In schimb, de-a mea povatuire sa-ti amintesti necontenit:/ …” (p. 51). Ma opresc aici cu citatul de esenta etica (orice sfat, povata etc. inseamna „a face morala” adica a indrepta moravurile, a imbunatati comportamentul indivizilor, a tine o lectie de etica), deoarece continutul propriu-zis al sfatului este de esenta economica (mijloace pentru scopuri). Ei!, cine ar putea oare sa deceleze lucrurile si sa spuna: aceasta nu este economic, este DOAR etic, sau invers…? Separarile pe care le-am facut in cadrul poemului hesiodian au ca rost tocmai demonstrarea faptului ca ele sunt doar artificial (dar foarte dificil) separabile, iar in cazul in care separarea a avut loc din varii motive, prima si cea mai indicata reactie este sa refacem intregul imediat… Iata un pasaj pe care l-am reprodus si la „Un tratat de Economica”, desi contine, majoritar, reguli de comportament, demne de urmat:

„Averea nu se jegmaneste; mai buna-i daca ti-o dau zeii,/ Prin forta bratelor, cu japca, poti dobindi mare-avutie;/ Poti s-o rapesti prin limbutie, cum se intimpla-adeseori/ Atunci cind setea de cistiguri inseala omeneasca minte,/ Si prigonita e rusinea de crincena nerusinare; Degraba zeii dau pierii pe-acel barbat iar casa lui/ Se naruie: putina vreme ii insoteste bogatia./ La fel de rau e cel ce-alunga pe oaspete sau rugator,/ Ba chiar si-acela care intra in asternutul unui frate,/ Cu soata lui sa se uneasca, in taina savirsind pacatul;/ Cel care-mpins de nebunie, ii amageste pe orfani;/ Cel ce cu virstnicul sau tata, pe tristul prag al batrinetii,/ Se ia la harta, coplesindu-l cu grele vorba de ocara;/ E minios pe toti acestia Zeus insusi, care, pin-la urma,/ Ii pedepseste aspru pentru nelegiuitele lor fapte./ De-aceste miselii departe sa tii nechibzuitul cuget. / Ci dupa starea ta, inalta la zeii vesnici sfinte jertfe/ Curat si fara de prihana, arzind stralucitoare coapse./ Tu prin libatii si ofrande da-ti osteneala sa-i atragi/ Si seara, cind te culci, si-n ceasul cind reapare sacra raza,/ sa-ti fie-n inima si-n cuget de-a pururi binevoitori,/ Ogorul altuia sa-l cumperi, nu altul sa ti-l ia pe-al tau./ Doar pe cel drag sa-l chemi la masa si fugi de cel ce te uraste”.(pp. 52-53) In continuare, sirul povetilor moralizatoare (cu un continunut politico-economico-juridico-etic) pare fara de sfarsit: „Doar pe cel drag sa-l chemi la masa si fugi de cel ce te uraste./ Tu sa poftesti cu precadere pe cel ce-n preajma-ti locuieste,/ Caci ori de cite ori napasta se-abate peste casa ta/, Vecinii nu-si mai string cureaua, ci rudele stau sa se-ncinga./ Vecinul rau e o urgie, cel bun e-o mare inlesnire; / Ai parte de de o soarta-aleasa cind inimos tie megiesul./ Nu ti se prapadea juncanul de nu-ti era misel vecinul, Masoara tot ce-ti da vecinul, sa-napoiezi cit ai primit;/ Masura sa ramina-aceeasi, chiar depasind-o daca poti, Nevoia cind te-ncearca iarasi, sa vina ajutorul sigur/ Fugi de cistiguri necinstite; belea-i cistigul necurat./ Iubeste-l doar pe cel drag tie si mergi la cel ce-ti vine-n casa./ Da numai celui ce-ti da tie, nu da celui ce n-a dat,/ Dai totdeauna celui darnic, nedarnicului nu-i da nimeni, /Frumos e darul, insa jaful e-o pacoste ce-aduce moartea./ Cel care da de bunavoie, oricit de mult a daruit, / Se bucura ca-mparte daruri si se desfata-n sinea lui,/ Cel ce ia de la altul silnic, povatuit de-a lui sfruntare,/ Chiar daca-i o nimica toata, isi simte inima-mpietrita, /  (p.53). As fi tentat sa scriu ca Hesiod a inserat in „Munci si zile” nu doar sfaturi moralizatoare (behaviorismul se poate revendica cu usurinta din acest poem), ci si sfaturi practice ce tin de sanatatea individului (Un Tratat de Sanatate): cum sa bei vinul, de exemplu: „La inceput sau pe sfirsite, sorbi din ulcior pe saturate;/ Sa-l cruti la mijloc: cumpatarea, cind dai de fund, e vai! tirzie./ (pp. 53-54). Dupa cum va constata cititorul atent am citat copios din acest poem, ca sa nu spun ca este chiar citat in intregime, deoarece probabiltatea ca Hesiod sa (mai) faca obiectul interesului unor elevi, studenti sau chiar cercetatori este foarte mica, iar referatele gasite pe internet sunt dezarmant de sumare, fara niciun vers citat, fara opinii si interpretari, repetand – dupa caz – sabloane de genul „este un poem pedagogic” sau „este un poem agrozootehnic” oferind sfaturi practice agricultorilor de poetul taran Hesiod… Eram tentat sa reproduc aici si astfel de mostre de „analize literare” – cumplit mestesug de tampenie! – dar exista riscul de a fi luate drept modele de urmat… Asa ca am renuntat. Acestea exista oricum pe internet si contribuie din plin la consolidarea unei alte dogme inghitite de multi pe nemestecate: internetul este plin de prostii, de lucruri false, de informatii neverificate (partial adevarat), oferind un nemeritat credit/ cec in alb maculaturii editate la tonaj mare de case editoriale care publica absolut orice, arunca pe piata dejectii literare, ridicate apoi in slavi de prieteni de pahar sau de …editura. Ca sa fiu mai clar, atat internetul cat si cartile tiparite au productii ce pot fi cotate de la zero la 100. Asta pentru ca veni vorba de sfaturi comportamentale de care multi dintre noi am crezut ca sunt facute doar asa, in general, nu si sa fie urmate. Citand cat mai mult din cele 32 pagini (format mic, din fosta prestigioasa colectie Biblioteca pentru toti) sper sa deschid apetitul spre cunoasterea comorilor intelectuale ale elenismului si ale primelor inceputuri culturale ale Europei. In consecinta, dat fiind ca poemul ca atare nu se gaseste pe net in limba romana (in limba engleza este in multe variante, traduceri si cu interpretari serioase) consider ca munca de reproducere a acestui text clasic a meritat efortul. Caci, zice Hesiod: „Multumitoare fie plata ce-o dai tocmitului prieten./ Si-n gluma cind tratezi cu-n frate/ Sa-ti fie martorul de fata:/ Increderea si, deopotriva, neincrederea doboara omul./” (p. 54). Cu alte cuvinte, dupa fapta si rasplata… sau, mai exact: est modus in rebus! (adica fara excese!). Sfaturi pentru junii de varii varste ar fi utile liceenilor: „Sa nu-ti ia mintile femeia ce si-a impopotonat sezutul:/ Magulitoare-i flecareala, iti scotoceste doar grinarul/ Cel ce se-ncrede in femeie, acela in tilhar se-ncrede./ Un singur fiu s-aduci pe lume ca sa-ti pazeasca parintescul avut; caci doar asa belsugul o sa sporeasca-n casa ta/ Si cind te stingi la batrinete lasi un mostenitor in urma./ Usor da Zeus o mare-avere cind sint odrasle numeroase:/ Copiii multi  cer griji mai multe, dar si folosul e mai mare. /  Asemenea avere daca vrea inima din pieptul tau, indemnul sa-mi urmezi: trudeste s-alaturi munca linga munca.” (p. 54). Dupa intelesul meu, indemnul de a nu avea decit un fiu/ urmas are – ca si indemnul de a avea mai multi – o parte buna si una rea: daca ai un singur urmas, este mai usor de crescut si costa mai putin; in plus, problema mostenirii este foarte simpla si nu au cum aparea neintelegeri; in schimb, nu te poti astepta sa lasi urmasului o avere mai mare decit ai mostenit tu insuti de la parinti (Marx numea asta reproductie simpla). In schimb, a avea mai multi copii, desi este mai greu si genereaza multe griji, asta produce avutie suplimentara si putere de concurenta sporita, spre binele fiecaruia dintre urmasi. (Marx numea o astfel de optiune reproductie largita). Cred ca un asemenea sfat intruneste calitatea de „sfat intelept”, lasand la modul de gindire al fiecaruia dintre potentialii si realii cititori sa opteze pentru una dintre alternative. O asemenea libertate de gandire intruneste exigentele unei economii si societati cu adevarta libere, si nu intamplator libertarianul Murray N. Rothbard a considerat ca Hesiod este primul economist al lumii (in sens libertarian desigur). Si iar observam ca economicul invadeaza eticul, oferind optiuni politice diverse, generand filosofii si ideologii in functie de interese (personale, de familie, de neam, de tara etc.), de timp (viitorul imediat, mediu sau indepartat), de spatiu (gospodaria proprie, orasul/ polisul unde se intretes interesele politice, economice si etice, neamul/ natia/ natiunea/ tara s.a.m.d.). Sper ca cititorul sa nu fie derutat de aceasta omni-echi-valenta intre domenii ce par evident si clar separate. Cine doreste sa se verifice daca a inteles triada continuumului politic-economic-etic sa verifice, mai intai, daca a inteles cum e cu concomitenta continua si simultana a (Persoanelor) Sfintei Treimi. Daca exista intelegerea faptului ca Iisus a fost (este) si Dumnezeu si om in acelasi timp, daca intelege ca Iisus este si Duh si Om si Dumnezeu in acelasi timp, atunci exista sanse bune ca triada terestra si mundana de mai sus (politic-economic-etc) sa fie corect inteleasa, acceptata si corect/ benefic aplicata.

Economica/ Etica petrecerilor

A sti sa te insotesti cu semenii (evit in mod deliberat cuvantul socializare, din motive de dezambiguizare) este o arta/ techne care poate (sau nu) duce la starea de bine, de armonie interumana. Din nou, cuvintele cheie sunt aici cumpatare, masura, echilibru (inclusiv la cheltuieli per cap de invitat la o petrecere). De regula, pierderea masurii dupa o petrecere exagerata se concretizeaza in comportamente despre care chiar faptuitorii se rusineaza dupa ce-si revin din „abureala”: (vrei sa) dai cu barda-n Dumnezeu, te rogi divinitatii cu poticneala si fara convingerea, vorbesti vrute si nevrute, urinezi in locuri nepermise (in fata Soarelui, pe drum, linga drum, pe ziduri), te dezbraci din teribilism sau din cauza temperaturii (si a temperamentului), faci amor in locurile sacre (vatra unde se face focul, la greci) etc. etc. Hesiod le spune, evident, mai frumos:

Sa nu fi proclamat o gazda cu oaspeti multi sau cu niciunul, Dar nici tovaras cu miseii, nici mustratorul celor buni,/ Nu te-nvoi sa-nvinui omul de blestemata saracie/ Ce-l roade-n piept,/ caci fericitii nemuritori i-au dat-o-n dar./ N-au oamenii un alt tezaur mai scump ca limba cumpatata/ Si harul mai presus de toate e-acela de-a pastra masura./ De rau vorbind pe altii, afli mai degraba vorbe despre tine./ Nu fi posac cind la obstescul banchet, alaturi de multi oaspeti/ Petreci: mai mare-i desfatarea si cheltuiala-i mai putina./ / Nu inchina in zorii zilei lui Zeus, libatii de vin negru/ Cu miini necuratate-n apa, nici celorlalti nemuritori/ Caci ei, nedornici sa te-asculte, dispretui-vor a ta ruga./ Stind drept, tu sa nu-ti lepezi udul cu fata-ntoarsa catre soare;/ De cind apune, tine minte, si pina cind rasare iar/ Sa nu stropesti cu udu-ti drumul, nici nu pasi-n afara lui,/ Nici nu te dezgoli: slavitii zei sint stapinitorii noptii./ Barbatul credincios si ager isi face ghemuit nevoia/ Ori se apropie de zidul ce-ncinge ingradita curte./ Cind pingarita-i de saminta rusinea inlauntru-l casei,/ Zarita nu cumva sa fie in preajma vetrei, te fereste./ (p. 67).// ….Sa nu treci cu piciorul apa de pururi curgatoare fluvii/ Cit n-ai facut inchinaciune privind frumoasa unduire/ Si miinile n-au fost scaldate in unde-ncantator de limpezi../ Cel ce prin vaduri trece fara sa-si spele intinata* mina/ Stirneste zeii, harazindu-si un viitor de suferinte./ La mindrele, zeiesti ospete, din trunchiul numarind cinci ramuri*/ Nu-ndeparta cu fierul negru, de partea verde, uscatura**/ Tu cupa de turnat n-o pune nicicind deasupra unui crater,/ In timpu-ospatului, caci fapta napasta-atrage dupa sine/ ” (p. 68). (Note Ion Acsan: * Mina cu cele cinci degete si unghiile care, fiind socotite lucruri moarte, treceau drept impuritati; ** Vasul pentru amestecarea vinului cu apa).

In incheiere, consider ca Munci si zile reprezinta nu doar o lectura placuta, instructiva pentru tineret, dar si o uriasa rezerva de intelepciune ce poate fi extrasa, decelata, interpretata, discutata, promovata si criticata.

Liviu Drugus, Valea Adanca, Miroslava, Jud Iasi.

28 iulie 2012 inaintea REFERENDUMULUI de pomina… ce va fi castigat de omul nascut pe data de 4.

liviusdrugus@yahoo.com    www.liviudrugus.wordpress.com   www.liviudrugus.ro

Un răspuns la „Hesiod – primul economist politic si etic (libertarian) interdisciplinar al lumii sau despre dreptate, ordine, rost, destin si munca

  1. Mihai Dohot 29/07/2012 la 2:02 PM

    Multumim pentru aceasta ampla analiza. Cred ca le va fi de folos multora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: