liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Criza ca moment al dreptei judecăţi şi decizii


Criza ca moment al dreptei judecăţi şi decizii

 

Articol scris in iulie 2008

 

Liviu Drugus www.liviudrugus.ro liviusdrugus@yahoo.com

Universitatea George Bacovia www.ugb.ro

 

Frecvenţa cu care apare cuvântul criză în discursurile politice, economice, etice, juridice, manageriale, financiare, familiale, comunitare, statale, multinaţionale sau globale m-a incitat să-i găsesc sensurile sale prime, fundamentale şi clarificatoare. Sper ca după lecturarea acestui articol analiştii sau oamenii politici care mai folosesc sintagma ”măsuri/ plan anticriză” să folosească mult mai adecvatele expresii ”măsuri reparatorii” sau ”opţiuni strategice politice/ economice/ etice/ etc. ”. ”Decizii de criză” sau ”decizii anticriză” sunt pleonastice şi eludează sensul prim şi pozitiv al crizei, acela de judecare/ judecată/ sentinţă/ condamnare. Criza înseamnă, anticipând puţin argumentaţia de mai jos, un plus de reflecţie asupra unei stări de fapt neplăcute, dar care impune cu necesitate o (re)judecare a acesteia, o condamnare a cauzelor generatoare şi o opţiune majoră, radicală chiar, de remediere a situaţiei. Decizia juridico-managerială este momentul cheie al oricărei situaţii din care dorim să ieşim. Această decizie face trimitere la conceptul de criză (krisis). Concret, situaţia cu care ne confruntăm este una neplăcută, are deci conotaţii negative. În schimb ieşirea din situaţie necesită o criză, o decizie bazată pe o judecată corectă şi generatoare de consecinţe pozitive.

Etimologia cuvântului criză ne duce la grecescul ”krisis” care face referire la un întreg proces de natură juridică începând cu Curtea judecătoare şi continuând cu ideea de judecată/ judecare/ justiţie/ raționament şi încheind cu partea de acuzare/ condamnare/ pedepsire/ conchidere. Starea de krisis este o cumpănă, dar şi o dreaptă cumpănire a cauzelor şi soluţiilor. Este o alegere majoră, o separare a apelor, a grâului de neghină, a maleficului de benefic. Prin extrapolare, ideea de krisis sugerează un proces intens de gândire, de evaluare şi de decizie practică imediată. Krisis este esenţa însăşi a actului managerial, potenţat juridic, motivat politic, făcut posibil prin activitate economică şi acceptat sau impus prin considerente etice. Starea de krisis presupune multă cunoaştere, determinare, asumare de responsabilitate şi abilitate de a impune un curs al acţiunilor umane viitoare.

Dacă raportăm acest lucru la ceea ce se numeşte, la noi şi aiurea, de cca doi-trei ani, criză financiară şi economică atunci se poate spune cu temei că momentele de gândire, de evaluare şi de decizie practică imediată au lipsit de vreme ce situaţiile financiare şi economice nedorite se perpetuează indefinit. Cu alte cuvinte, starea de krisis nu a fost conştientizată şi parcursă în etapele ei fireşti. Adică nu am avut parte de ”criză”/ decizie corectă, ci doar de momente tensionate care nu au primit deciziile adecvate. Criza autentică ar fi însemnat şi ieşirea din situaţie. Transpunând acest sens al cuvântului criză la afirmaţia preşedintelui şi premierului francez Raymond Poincare în anii 1912 – 1929, afirmaţie conform căreia ”România este o ţară într-o criză continuă”, ar însemna că noi doar reflectăm/ cugetăm/ medităm asupra situaţiilor economice şi sociale precare, dar nu găsim soluţia, nu ieşim din situaţie. Diferenţa dintre inteligenţă şi deşteptăciune este tocmai momentul numit criză. Un inteligent are capacitate predictivă şi nu ajunge la momente/ situaţii tensionate, deci nici nu ajunge la criză, adică la necesitatea luării unei decizii menite să detensioneze situaţia. În schimb, deşteptul este mereu în criză, el trebuie să ia decizii majore pentru ieşirea din situaţia în care nu ar fi intrat dacă ar fi fost inteligent. Pe scurt, deşteptul ştie să iasă din situaţii dificile, inteligentul nu intră în situaţii dificile. Deşteptul este mereu în criză, inteligentul nu.

Starea de krisis implică, aşadar, formularea clară a unei opinii, efectuarea unei selecţii valorice şi urmărirea obţinerii normalităţii general acceptate. Criza presupune refacerea stării de drept şi a dreptăţii/ (co)rectitudinii, fapt care atrage în mod insistent atenţia asupra componentei justiţiare a conceptului de criză/ krisis. Încheierea procesului de krisis se face prin hotărâre judecătorească, prin decizie a forurilor de autoritate publică cărora li s-a delegat această putere. Perpetuarea stării de criză echivalează cu o slăbiciune criminală a celor împuterniciţi să repare imediat răul produs, ba chiar şi înainte ca răul să se manifeste dureros. România are, de cel puţin două decenii, o problemă majoră numită generic ”justiţie”. Este capitolul la care România riscă să rămână repetentă la examenul unional european şi nu numai. Riscul şi mai mare (conex stării de injustiţie) se numeşte disoluţie socială, apariţia de conflicte şi tensiuni de care vor profita, eventual, pescuitorii în ape tulburi.  Odată conștientizată conexiunea dintre tensiunile sociale şi criza aferentă acestora se va crea, sper, masa critică necesară pentru a repune educaţia în general şi educaţia juridico-managerială în special pe locul de prim rang ce li se cuvine. Starea de indecizie (unii o numesc lălăială politică sau prosteală naţională) agravează krisis-ul, respectiv face ca măsurile reparatorii să fie, ulterior, excesiv de dureroase şi costisitoare. Un alt termen pentru neştiinţa luării deciziilor adecvate este acela de ”bad management”, ceea ce transferă responsabilitatea nefinalizării procesului de krisis şi asupra managerilor de firme şi de instituţii publice, asupra statului în ansamblu. Rezumând, decizia sentenţioasă care urmează să încheie criza este un act juridico-managerial. Din păcate, în loc de justiţie avem justificări, în loc de management performant avem o performare a corupţiei şi a egoismului criminal.

Am folosit deja de două ori cuvântul ”criminal”. Se impune o explicaţie etimologică şi pentru acest cuvânt grecesc, iniţial cu o conotaţie pozitivă. ”Krima” este esenţa cauzală a ”krisis”-ului, cauză eliminată prin sentinţă. Odată crima identificată, criza este ca şi soluţionată în sensul că se va decide imediat şi fără ocol extirparea răului criminal. Krima este climaxul crizei, este punctul de inflexiune al tranziţiei de la anormalitate la normalitate, de la inadecvări la adecvări; este momentul în care scopul de urmat devine clar şi mijloacele aferente sunt adecvat alocate. O indolenţă kriminală a justiţiei și a politicului rezidă în faptul că nu se implică imediat şi total în închiderea cât mai rapidă a procesului juridic şi justiţiar numit krisis.

Criza şi critica sunt indisolubile. Atitudinea critică înseamnă conştientizarea crizei, respectiv a elementelor ce trebuie eradicate prin decizii (juridice şi manageriale) majore. Spiritul critic este doar semnalarea iminenţei apariţiei crizei sau a agravării consecinţelor stării de injustiţie. Critica socială este mai mult decât necesară pentru preîntâmpinarea stării de comă socială. Critica poate co-recta înţelegerea lucrurilor favorizând multiplicarea lucrurilor co-recte/ drepte. Co-rectarea este o îmBUNĂtăţire a situaţiei, o inducere a stării de BINE. Orice critică este eminamente morală în comportament şi etică în premisele sale. Cu alte cuvinte, o critică fără scopuri clare (dimensiunea politică) şi care nu îşi adecvează mijloacele (dimensiunea economică) este o critică etică (vizează adecvarea scopuri-mijloace în plan teoretic), dar care generează imoralitate în plan practic. Criza este trecerea de la imoralitate la moralitate, este krisis şi krima (judecata şi sentinţa).

Am scris aceste rânduri cu bucuria sesizării faptului că discipline aparent distincte cum sunt Dreptul şi Managementul, Etica, Economica şi Politica au o intimă apropiere, iar elementul comun unificator îl constituie decizia managerială/ hotărârea judecătorească/ buna judecată. Or, decizia, hotărârea, determinarea, buna judecată etc. sunt momente cheie ale acţiunii umane. Crizele apar aproape firesc în sensul că nicio acţiune umană nu deţine informaţie suficientă pentru a înlătura orice incertitudine privind consecinţele viitoare ale acţiunii. Dar, lipsa deciziei de a (re) adecva scopurile şi mijloacele face ca starea de anomie, de disoluţie a comunităţii să devină inacceptabile. Fenomenul deciziei este unul eminamente transdisciplinar și apare ca factor integrator al dimensiunilor (devenite discipline şi, ulterior, ”ştiinţe”) politic, economic, etic, juridic, informatic, matematic, logic, cognitiv, psihologic, sociologic etc.

La începutul anilor 90 termenul de ”adecvare” era o raritate. La graniţa dintre milenii corectoarele de texte Word nu cunoşteau termenul ”adequate” (tocmai ca urmare a rarei utilizări). Metodologia Scop Mijloc l-a promovat obstinant, de cca trei decenii, iar astăzi este un termen comun, firesc. Mai puţin clar pentru toţi utilizatorii este înţelesul acestui termen. Latinescul ”ad equatio” sugera refacerea egalităţii, a echilibrului. Or, ce este mai important pentru procesul decizional (managerial, juridic, politic, economic, etic etc.) decât adecvarea permanentă a scopurilor la mijloace şi a mijloacelor la scopuri? Oare sunt suficient de bine cunoscute fundamentele comune raţional-emoţionale ale luării unei decizii indiferent de domeniul în care se vor aplica acestea? Logica juridică este, de fapt logică aplicată la procesul de luare a deciziilor, iar luarea unei decizii este un proces de adecvare între scopuri şi mijloace.

Starea de criză este de dorit doar în cazul în care răul s-a produs. Avem mult rău în jurul nostru, dar starea de criză nu se face simţită încă, respectiv deciziile salvatoare nu apar, sau apar cu multă întârziere. Am convingerea că multe interese meschine ale unor grupuri împiedică apariţia crizei, respectiv a luării deciziei adecvate. Dar oare noi, ceilalţi, trăitorii situaţiilor tensionate ştim care ar fi deciziile ce se impuneau demult?

Să fie oare tulburarea actuală (mondială, continentală, naţională şi locală) momentul benefic/ astral al unificării cunoştinţelor despre om, despre decizii şi acţiuni umane (politice, economice, etice, juridice, psihologice, sociologice, manageriale, financiare etc.)? Mai este oare tăcerea singurul răspuns doct al specialiştilor din aşa numitele ştiinţe socio-umane la Metodologia Scop – Mijloc oferită ca factor de unificare teoretică şi practică a gândirii, simţirii şi acţiunii umane? Sunt necesare cataclisme sociale pentru a revedea temeinic faptul că una dintre cauzele acestora au constat în segmentarea kriminală a cunoaşterii? Şi totuşi, kriza şi krima nu s-au produs. În planul cogniţiei sociale adevărata kriză (decizie majoră) va avea loc atunci când reunificarea cunoaşterii (îndeosebi a aceleia despre OM) nu va mai fi amânată. În mod imperativ, viitoarea kriză a cunoaşterii socio-umane va fi precedată de analiza kritică a Metodologiei Scop Mijloc oferită ca mijloc cognitiv integrator. Cuvintele cheie ale noii atitudini cognitive sunt: interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate. Tranziţia de la mono la inter şi trans chiar merită o kriză de proporţii.

 

Liviu Drugus                                                                                                   12  iulie 2008

Profesor de management la Universitatea George Bacovia din Bacău

liviu.drugus@ugb.ro

liviusdrugus@yahoo.com

www.liviudrugus.ro

www.liviudrugus.wordpress.com

Anunțuri

Un răspuns la „Criza ca moment al dreptei judecăţi şi decizii

  1. Pingback:Managementul ca alocare adecvată de resurse/ mijloace pentru scopuri bine precizate. Metodologia Scop Mijloc – în faza recunoașterii implicite în calitate de teorie generală a acțiunii umane (Management). Urmează faza recunoașterii explicite? (4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: