liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Scopuri şi mijloace în educaţie. Oare ştim ce vrem?


 

Scopuri şi mijloace în educaţie. Oare ştim ce vrem?

Publicat de: Înainte! in Învăţământ la data de 22 martie 2010

Cel de al 100-lea ministru al educaţiei/ învăţământului din România, dl ing. Daniel Funeriu, va rămâne în istoria noastră prin faptul că va pune în aplicare idei de reformă radicală emise de profesorul Mircea Miclea în vremea când era ministru şi în vremea când a activat în cadrul unei Comisii prezidenţiale pentru reforma educaţiei. Se poate spune că ideile care stau la baza proiectului de lege a educaţiei fac parte integrantă din proiectul (cam tardiv) de (post)modernizare a României. Oricum, orice lege este perfectibilă şi se va adapta noilor imperative ale contextelor viitoare. Nu voi comenta, acum, proiectul de lege a educaţiei aflat încă în dezbatere publică (cel mult aş pune sub semnul întrebării necesitatea unui Muzeu al Ştiinţei). Voi creiona doar câteva principii pe care s-ar putea baza o viitoare lege a educaţiei (nu numai pentru România). Scopul oricărui act de educaţie este pregătirea copiilor şi tinerilor (ulterior, şi a adulţilor) pentru viaţă (de fapt, în primul rând, pentru ei înşişi şi pentru activităţi sociale utile), pentru existenţa umană în contexte sociale mereu schimbătoare, dar cert mai complexe. Educaţia (nu numai la noi) are două etape (relativ) distincte: educaţia obligatorie (de la grădiniţă şi până la gimnaziu inclusiv) şi obligaţia benevolă (liceu, facultate – licenţă, master, doctorat si postdoctorat). Mijloacele educaţionale folosite în cele două etape vor trebui să fie, desigur, diferite, îndeosebi sub raportul motivării învăţării. Mijloacele actuale, clasice deja, comune acum ambelor etape, sunt: predarea-învăţarea, evaluarea (examinarea şi notarea) şi certificarea (diploma). Într-o lege viitoare a educaţiei, etapa educaţiei neobligatorii ar trebui sa renunţe complet la acele mijloace care paraziteaza scopul final (examenele finale, notarea pe bază de memorare şi reproducere a informaţiilor, diploma). Unii profesori argumentează că elevii mai învaţă măcar de frica notei şi a examenului. Proiectul actual de lege susţine că descurajează învăţarea mecanică şi promovează învăţarea „de plăcere”. Un ideal demn de a fi susţinut… (N.B. Pentru uzul acestui articol am eludat deliberat alte categorii de mijloace: financiare, infrastructură, climat etc., referindu-mă strict la mijloacele educaţionale). Adecvarea dintre scopuri şi mijloace ar trebui să fie verificată, constatată şi declarată de către toţi actorii implicaţi în educaţie, măcar o dată pe an. Constatarea neadecvării ar trebui să ducă fie la modificarea scopurilor, fie a mijloacelor. De regulă, mijloacele sunt pervertite, fiind transformate în scopuri în sine, iar scopurile reale sunt uitate sau atinse doar parţial. Dezbaterile publice pe tema adecvării ar trebui să devină o constantă a politicilor educaţionale.

Din păcate, o mare parte a părinţilor şi elevilor/ studenţilor ţintesc direct punctul final al procesului educaţional: diploma. Deci, diploma se transformă din mijloc pentru un scop normal în scop final. Pentru a obţine o diplomă ai nevoie de note de trecere, şi evaluarea se transformă, astfel, din mijloc în scop. În fine, (predarea-)învăţarea nu mai rămâne nici ea în categoria mijloacelor pentru obţinerea cunoaşterii şi se transformă în scop în sine, respectiv în mijloc pentru obţinerea notei şi a diplomei. Dar diploma la ce foloseşte? Majoritatea dintre noi cred şi ştiu că fără diplomă nu poţi să te angajezi nicăieri. De aici o altă iluzie: diploma este garantul obţinerii locului de muncă. Fals! Diploma deschide doar uşa către un concurs sau un interviu, acestea probând concret nivelul real de competenţă. Aşadar, nici nota şi nici diploma nu ajută prea mult la o eventuală angajare. Ele au doar rolul de „impresie artistică” asupra angajatorului, respectiv îndeplinirea unor formalităţi legale. Un angajator prost va lua de bună o diplomă garnisită cu note de 10 şi îl va angaja imediat pe posesorul acesteia. Un angajator isteţ va pune diploma deoparte şi va zice: OK, acuma să vedem ce ştii… Drama educaţiei contempoarane constă în mitizarea (fetişizarea) unor mijloace pe post de scopuri. Mulţi dintre noi nu vrem cunoaştere şi competenţe, vrem doar diplome. Această pervertire are, uneori, şi o justificare: presupusele cunoştinţe predate şi solicitate apoi a fi reproduse nu sunt cu adevărat utile sau au un grad de dificultate peste necesarul dictat de finalităţile actului educaţional. Alteori, exigenţa exagerată a unor profesori nu este decât paravan pentru solicitarea de meditaţii sau mai direct, pentru şpagă. Piaţa, acest mecanism al testării oamenilor din punctul de vedere al scopurilor propuse şi a mijloacelor alese pentru atingerea lor, simplifică lanţul logic al transformării mijloacelor în scopuri atinse şi generează următoarea întrebare: ce oferă, la urma urmei, sistemul de educaţie? Răspunsul, logic în felul său, este: sistemul de educaţie oferă diplome. Iar reacţia semenilor pare a fi, din nou, firească: atunci, eu vreau o diplomă. Mecanismul pieţei va scoate diplomele la vânzare şi se vor găsi destui fraieri să le şi cumpere. La Moscova, există chioşcuri de ziare care, printre altele, vând şi diplome, de orice nivel. Presa ne spune că la Chişinău, la ULIM (Universitatea Liberă Internaţională din Moldova) cetăţeni români fără diplomă de bacalaureat au cumpărat diplome de licenţă. La Iaşi, tot ziarele ne-au spus că un rector afacerist a vândut diplome de stomatolog unor cetăţeni italieni care, ulterior au cumpărat şi diplome de liceu. Cu alte cuvinte, piaţa hotărăşte: vreţi diplome? Vă dau diplome! Vreţi competenţe? Vă ofer competenţe! Un sistem de educaţie trebuie să elimine posibilitatea reală a transformării unor biete mijloace în scopuri înalte. Concret, dacă scopul real al şcolii este să ofere competenţe, atunci se impune eliminarea de urgenţă a elementelor parazite: notele şi diplomele. Dacă un sistem de educaţie nu-şi mai propune să ofere note şi diplome, atunci la ce mai sunt necesare examenele? Opinia mea este că nici examenele (finale, de absolvire) nu sunt necesare, pentru simplul motiv că şi acestea se cumpără, la pachet cu nota şi diploma aferentă. Mai mult, plusul de cunoaştere adus de un examen anual sau de final de etapă este minim şi disproporţionat cu eforturile depuse. PROPUNERE: un sistem de educaţie bun şi util social trebuie să elimine notele, examenele finale şi diplomele. Bine, şi atunci ce oferă şcoala? CUNOŞTINŢE şi COMPETENŢE! Oare nu este suficient?

 

Promovez aceste idei de mai mulţi ani scriind comentarii la articolele pe teme de educaţie, discutând cu specialişti în educaţie şi încercând să vorbesc direct cu decidenţii, Mă bucur să constat că bacalaureatul s-a simplificat, sper că va fi desfiinţat şi înlocuit cu un certificat de absolvire a liceului. Consider foarte utile, în schimb, examenele de admitere la liceu sau la facultate, acestea fiind finanţate în funcţie de rezultatele probate de admiterea absolvenţilor lor în ciclul următor (facultate, respectiv piaţa muncii). Deoarece proiectul de lege a educaţiei naţionale, aflat acum în dezbatere publică, nu prevede în mod expres eliminarea notelor, examenelor finale şi a diplomelor la învăţământul neobligatoriu înseamnă că scopul educaţiei nu vizează o oferire (reală) de competenţe, ci doar de diplome. Păcat.

 

Liviu Druguş http://www.liviudrugus.ro

 

Universitatea George Bacovia www.ugb.ro

Bacau 22 martie 2010

 

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „Scopuri şi mijloace în educaţie. Oare ştim ce vrem?

  1. Sonia Valentine 11/04/2013 la 11:08 PM

    Banuiesc ca totusi unele examene sunt necesare, din moment ce si dumneavoastra ( ca si ceilalti profesori) ne faceti sa trecem printr-un examen final ( plin de emotii si de….”sentimente contradictorii” am auzit 😀 ), desi ati mentionat in articol ca in opinia dumneavoastra ele nu au nici o utilitate.

    • liviudrugus 12/04/2013 la 12:20 AM

      Asadar, debate-ul a inceput… Te invit sa faci distinctie intre doua paradigme, privite prin prisma finalitatii actului educational. Prima paradigma este cea in care ne aflam acum (impreuna cu marea majoritate a sistemelor educationale din lume). Este, de fapt, o continuare a paradigmei moderne, iluministe, bazata pe un amestec de paradigma anterioara (premoderna) in care elevii erau ”dati” la scoala, ca sa invete (nu sa aiba diploma!). Parintii sustineau taxele, iar profesorii aveau … vocatie, adica asta era viata si placerea lor: sa invete pe altii. Democratizarea educatiei, dupa revolutia industriala a facut din sistemul de educatie o …industrie de facut bani. Profesorii de vocatie se vad obligati sa faca rabat la calitate si la principii deoarece mentinerea unei stachete ridicate la calitate ar afecta principiul profitului. Chiar statul a facut din finantarea educatiei o schema de scoatere pe banda rulanta a cat mai multi absolventi. In aceasta veche paradigma a modernitatii muribunde profesorii sunt platiti (la stat) in functie de numarul de studenti. Orice incercare de a introduce standarde de calitate a dat gres, salariul fiind mai important decat principiile premoderne, atunci cand profesorii preferau o leafa mizera, dar doreau sa asigure o educatie de calitate. La ora actuala, eu lucrez, de facto, in aceasta paradigma. Am lucrat si la stat si la privat, dar paradigma obliga la evaluari cantitative, la numar mare de absolventi si la diplome cat mai pompoase. Cine dorea – invata, dar ce te faci ca si chiulangiul de profesie, imaturul in gandire, smekerul de duzina etc. vroiau si ei diplome… Daca nu i-o oferi, profesorul cel ”rau” este atacat de intregul sistem, pentru ca profesorul se incapatina sa faca educatie de calitate. Din aproape in aproape, nicio disciplina nu mai este importanta, totul se reduce la nota si la diploma, ca doar n-o muri lumea daca se mai aduga in piata muncii inca niste (mii de) prosti cu diploma. Daca asa stau lucrurile, atunci chiar ca educatia nu are impoortanta, fiecare invata ce vrea si ce poate si se descurca cum poate. Examenele sunt farse sau negocieri directe parinti-profesor sau student-profesor. Evident, tentatia a facut ca multi profesori sa vanda examene, lucrari de diplome si chiar diplome fara ca cineva sa treaca pe la scoala. La Moscova se vindeau, nu cu multi ani in urma, diplome la chioscurile de ziare… La noi se mai vand, dar mai pe la intuneric pentru ca si profesorii trebuie sa prospere, iar studentii trebuie sa devina diplomati, adica oameni cu diploma. Prinde bine la un maritis sau la o sinecura unde nu trebuie sa faci nimic, ci doar sa vii cu diploma si sa o pui la dosarul de Resurse Umane. Asadar, asta este inca paradigma in care ne miscam acum… Si in vestitul Vest se vand examene si locuri in clasamant, dar asta pentru ca sistemul (paradigma) este astfel construit(a). Eu produc discomfort studentilor pentru ca tin la ideea de evaluare echitabila (nu pentru ca evaluarea ar fi importanta…). Am tinut la acest lucru intotdeauna. La UMF Iasi unde am predat Economie politica (1 sem) si Economie sanitara (1 sem) seful meu de catedra avea o fiica (eu habar n-aveam…). Cu cinci minute inainte de a intra la examen, m-a chemat la el in birou, mi-a spus ca stie ca vreau sa fac evaluari corecte, dar ma roaga sa-i pun 10 fiicei sale ca sa poata ramane in UMF ca asistent (evident, lucrul asta se intampla la toate disciplinele) asa ca iti poti imagina ca o asemenea persoana termina cu nota 10 dar nu stia mare lucru. Evident, ea cunoastea sistemul si incepea sa vanda examene…iar studentii o apreciau pentru ca-si rezolvau problema pe termen scurt. De aici si continua degradare a educatiei. OK, ce am facut eu in aceasta situatie ”delicata”? Am intrat la examen (erau peste 100 de studenti ce urmau sa fie examinati) si i-am rugat sa ma ajute sa completez rubricile din Carnetul de student la examenul de la disciplina mea. Au trecut numele disciplinei, apoi data… Zic: acum va rog sa treceti si nota si veniti, pe rand, sa va semnez… ”Cum, putem trece orice nota dorim?”. ”Desigur!”, ”Chiar si 10?”. ”Da, zic, chiar si 10 daca asa credeti voi ca meritati”. Am avut marea surpriza sa vad oameni cu mult bun simt si spirit de echitate care si-au trecut in carnete chiar note de 6, 7 sau 8. Evident, majoritatea au scris 10, iar eu am semnat. Speram sa iasa vreun scandal, sa (mai) primesc reclamatii, dar nu s-a intamplat nimic… Sistemul avea nevoie de note (orice fel de note!), de diplome si de absolventi cat mai multi… Ei bine, acest sistem de mimat educatia, evaluarea si notarea functioneaza acum si mai intens. Cu nuanta ca se face pe bani… Vrei o diploma de doctor in stiinte medicale? Se rezolva… La Iasi au venit niste smecheri din Italia care nu aveau nici bacul luat, dar au cumparat diplome de doctor in medicina. Apoi si-au deschis cabinete si au inceput sa nenoroceasca oameni contra bani (exact cum i-a nenorocit si pe ei sistemul de vandut diplome contra bani). Probabil ca afli zilnic despre cresterea ponderii cazurilor de malpraxis in medicina, multe cu decese sau infirmitati… Toti sunt produsii sistemului educational bazat pe vanzarea de examene si de diplome… La celelate examene lucrurile stau la fel (scoli de soferi, de bucatari, de farmacisti, de ingineri etc…). La aceasta situatie exista o singura solutie: o evaluare anonima, bazata pe teste de varii tipuri – pentru functiile publice si o evaluare la vedere facuta de firma privata care angajeaza personal. In acest caz, studentii vor cauta profesorii care sa-i pregateasca cat mai bine pentru a face fata exigentelor evaluatorilor din exteriorul sistemului educational. Treptat, treptat am facut deja trecerea la noua paradigma educationala, una postmoderna si postindustriala, in care examinarile studentilor au putea avea loc doar de dragul de a face clasamente sau de a permite studentului sa se autoevalueze, in continuare, pentru a sti daca ar putea face fata de examenul de admitere in campia muncii…Sentimentele contradictorii de care poate ai auzit se refera la notele nu prea generoase pe care le dau la examene… Examenul final la care te referi este ex de licenta unde (fara vrerea mea) eu sunt (mare) presedinte de comisie. Marea majoritate a lucrarilor nu ajuta studentii cu mare lucru, sunt copiate sau facute formal… Extrem de putini absolventi mai pot povesti despre continutul lucrarii lor la cateva saptamani dupa examen… Si atunci, la ce foloseste aceasta uriasa ipocrizie? Evident, nu am niciun fel de putere in a influenta sistemul, dar singura mea alternativa este de a promova educatia online care mi se pare mai onesta, de mai buna calitate si chiar mai ieftina. Bref, examenele finale trebuie externalizate catre comisii anonime si sisteme electronice de evaluare… Sorry pentru aceasta poveste cam lunga, dar ma bucur ca ai ridicat manusa, multi vazand (ca si tine) o contradictie intre ceea ce fac ”de facto” si ceea ce propovaduiesc pentru viitor… Daca voi nu va ingrijorati pentru voi, ar trebui s-a faceti pentru copiii vostri… Astept sa continuam dialogul… Chiar reprosurile imi fac bine, poate gresesc eu si atunci ma ajuti sa nu mai gresesc 🙂

      • Sonia Valentine 16/04/2013 la 8:30 PM

        Eu deja ma ingrijorez, atat pentru mine cat si pentru generatia mai tanara decat generatia mea, care este absolut la pamant si nu stiu nici daca va face fata sistemului si asa ”fake” al universitatilor. Eu scopurile finale nu mi le voi schimba, deci daca nu voi reusi sa inving ”stereotipurile” pietei muncii din Romania, voi incerca cu siguranta in alta parte indiferent cat va dura, imi voi ”adapta” mijloacele si metodele :)….am un simt al adaptabilitatii mare. In legatura cu ce ati spus, eu va inteleg, si o singura persoana nu poate schimba foarte multe, in cel mai rau caz este pus la colt si tratat, mai pe fata mai pe la spate drept oaia neagra a turmei. Am auzit de notele pe care le puneti, insa asta probabil pentru ca nu ati vazut inca si studenti care sa reprezinte o schimbare, adica sa vedeti ca ce ati incercat sa le spuneti timp de un semestru chiar a avut impact asupra lor si asupra modului lor de gandire, si ca dupa examenul final nu li se vor inchide portile mintii ca si cum ai inchide televizorul. Notele proaste la un examen sunt insasi reflectia gandirii a unui student si a implicarii sale ( daca s-a implicat si nu a fost doar un zombi timp de 2 ore pe saptamana). Eu chiar ma bucur cand aud de profesori severi, cum de altfel ar trebui toti sa fie, nu exagerat insa la examene finale ( daca sunt) sa puna exact note pe merit, iar studentii ar trebui sa dea tot ce pot, nu atat pentru nota ci cat sa demonstreze ca nu a trecut un semestru degeaba si ca au ramas cu ceva in cap, ceva care mai tarziu le va folosi. Sincer eu sper mereu si la note mari, recunosc, insa pentru ca stiu ca daca as vrea sa obtin o bursa in strainatate, se tine cont de medie, deci oarecum ma conformez la felul in care merg lucrurile aici si in strainatate. E trist sa vad insa cum studentii nici macar nu se zbat pentru o nota mare ( macar de dragul de a avea o nota mare) ci se multumesc cu umilul 5 si trec mai departe, pentru ei faptul ca nu au motivatie si ambitie sa acumuleze cunostinte macar de 5 ar trebui sa fie un semnal de alarma. Daca voi lua la examenul final o nota mai mica decat cea pe care imi propun sa o iau atunci inseamna ca la momentul acela nu am gandit corect sau ca puteam mai mult, oricare ar fi rezultatul el reprezinta un feedback, si feedbackul negativ tot feedback este, ne ajuta sa ne imbunatatim si sa ne ”inter” dezvoltam. Deci ( incep cu deci) este bine sa fim ”oile” negre care spun nu cand toti spun da sau invers, care incearca sa schimbe ceva, sa sparga barierele ipocriziei si ale stereotipismului. Fighting ! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: