liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Informatie si decizie


Stiinta si productia
Conducerea stiintifica (XV)

Informatie si decizie

(Primul articol publicat de autorul Liviu Drugus. Ziarul “Flacara Iasului” din anul 1972)
Teoria deciziei, conceputa ca atare in urma cu doua decenii, se prefigureaza ca un element rationalizator al intregii activitati sociale, in care activitatea economica are rol de prim rang.
Importanta deciziilor pentru activitatea de conducere in general este subliniata de cuvintele tovarasului NICOLAE CEAUSESCU: ”…sa acordam mai multa atentie ca pina acum elaborarii masurilor si hotaririlor, fundamentarii deciziilor la toate nivelele muncii de conducere…”.
Problema centrala a conducerii o constituie folosirea cu maxima eficienta a resurselor. Legatura dintre conducere si decizie, precum si rolul hotaritor – ca importanta – al deciziilor pentru activitatea de conducere este foarte bine sugerata de R.A. Howard, care considera decizia ca “o alocare ireversibila de resurse, ireversibila in sensul ca este imposibil sau extreme de costisitor sa ne intoarcem la situatia dinaintea luarii si aplicarii deciziei”. Dar decizie inseamna si a nu aloca resurse sau – cu alte cuvinte – a nu intreprinde nici o actiune, hotarire pentru a carei fundamentare se poate cheltui aceeasi energie si timp.
Conform definitiei clasice decizia este “alegerea solutiei optime dintr-o serie de variante de solutii, toate valabile”. Decizia propriu-zisa este o etapa a unui process mai larg numit proces decizional. Fara a face o delimitare stricta intre fazele acestui proces, ele sint: 1) stabilirea obiectivelor de atins in functie de resursele disponibile; 2) analiza materialului informational adecvat obiectivului propus; 3) elaborarea mai multor alternative de actiune (una dintre ele poate fi aceea de a nu actiona); 4) alegerea alternativei optime (decizia insasi) 5) aplicarea deciziei; 6) controlul, compararea rezultatelor obtinute cu obiectivul propus. Insistam mai mult asupra celei de a treia faze, care precede decizia, si care este axul principal al procesului decizional. Ea consta in folosirea metodelor analitice de proiectare cantitativa a rezultatelor probabile – exprimate in costuri si beneficii – a deciziilor sau cursurilor probabile de actiune.
Intregul process decisional si decizia insasi este de neconceput fara materialul din care el isi trage substanta: informatia. De altfel, decizia poate fi numita intermediarul intre informatie si actiune. Transformarea informatiei – prin intermediul deciziei – in actiune si a rezultatelor actiunii in informatie, poate fi prezentata sub forma unui sistem cu conexiune inversa, deci a unui sistem cibernetic.
Pe scurt, acest sistem functioneaza astfel: datele prezentate de sistemul informational I permit formularea mai multor alternative a₁, a₂, a₃ dintre care una, pentru care se face optiunea, constituie decizia D. Ea poate genera o actiune A sau o nonactiune non-A. Privind rezultatele actiunii si nonactiunii prin prisma costurilor si beneficiilor, notam cu R situatia de dupa aplicarea deciziei si cu r situatia anterioara luarii si aplicarii ei. Astfel, in cazul nonactiunii situatiile raman neschimbate, deci R = r. Rezultatele actiunii pot fi conforme sau nu cu obiectivul stabilit. In primul caz, cand situatia este favorabila, deci obiectivul a fost atins, notam R > r. Cand insa rezultatul nu corespunde asteptarilor, R r, R<r, R=r) informatiile sunt canalizate spre sistemul informational, unde sunt stocate, constituind experienta, fiind folosite la elaborarea alternativelor unei decizii viitoare. Liniile simple reprezinta conexiunea directa, iar cele duble conexiunea inversa. Aceasta schema are valabilitate generala, putand fi aplicata la toate nivelele ierarhice.
Este interesant sa remarcam modul cum informatia genereaza informatii, proces care explica noianul de informatii denumit generic „explozie informationala”. Cand spunem ca informatia genereaza informatii privim decizia, actiunea si rezultatul ca informatii.
Am aratat ca decizia este un intermediar intre informatie si actiune; altfel spus, decizia este legatura intre trecutul informational si viitorul in care se va actiona. Spunem aceasta pentru a sublinia rolul si caracterul previzional al deciziilor.
O mare parte dintre metodele conduceri stiintifice sunt grupate sub denumirea de cercetare operationala (C.O.) – numita de A. Kaufman „pregatirea stiintifica a deciziilor”, de unde se vede legatura indisolubila dintre conducere si decizie. C.O. este o baza a deciziei prin cantarirea cantitativa a consecintelor unui numar foarte mare de posibilitati. Tehnicile C.O. sint continuate de dezvoltarea metodelor analitice, adica a reprezentarilor logice sau matematice ale problemelor de conducere. Aceste modele descriu, analizeaza si prezinta sintetic informatii cuprinzind rezultatele cursurilor alternative de actiune in termeni care permit masurarea indeplinirii obiectivelor propuse de conducere. Cea mai importanta si mai des utilizata dintre tehnicile C.O. – cu referire speciala la productie – este programarea liniara. Ea si modelele similare se bazeaza pe conceptul fundamental de alocare eficienta a resurselor pentru realizarea obiectivelor conducerii si a satisface si alte restrictii impuse de sistem.
Consideram necesar sa insistam asupra metodelor matematice folosite in economie, fenomen care a permis chiar sa se vorbeasaca despre o noua stiinta, economia matematica. Cuvintele lui Marx „o stiinta nu este cu adevarat dezvoltata decat atunci cand ajunge sa se poata folosi de matematica” isi gasesc astazi o stralucita confirmare.
Esenta matematicii economice este optimizarea proceselor cuantificabile. Vorbind despre procese cuantificabile rezulta implicit ca exista si procese, factori si fenomene necuantificabile.
Referindu-ne la optimizarea procesului decizional trebuie aratat ca decizia optima stabilita pe cale logico matematica nu este intotdeauna cea mai indicata de urmat. De multe ori trebuie sa se tina seama de factori necuantificabili ca: talentul celor insarcinati cu indeplinirea deciziilor, eficacitatea unor actiuni de reclama, factori afectivi volitionali si axiologici ale caror influente asupra calitatii deciziei si deci a conducerii nu pot fi total inlaturate.
In situatia data, complementara matematicii folosita in conducerea activitatii economice o constituie psihosociologia luarii deciziilor. Cooperarea dintre matematica si psihosociologie in procesul decizional este foarte bine relevata de legaturile reciproce dintre directiile normativa si respectiv descriptiva din cadrul teoriei deciziei.
Indiferent de gradul de tehnicizare a procesului de conducere, prin folosirea calculatoarelor si a metodelor logico-matematice, in final deciziile sunt luate de oameni.

Liviu Drugus
Economist
Centrul de stiinte sociale – Iasi
Academia Romana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: