liviudrugus

Liviu Drugus's blog

O lansare de carte cu mare potenţial dialogic: între un „viol la normă” şi câteva necesare „regulamente organice” non-violente


Liviu Drugus
http://www.liviudrugus.ro
liviusdrugus@yahoo.com
Metzeltin, Michael (2011) Gramatică explicativă a limbilor romanice. Sintaxă şi semantică. Text adăugit şi definitivat de autor după traducerea în Eugen Munteanu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 281 pagini, 61, 54 lei. Carte lansată la Editura Tafrali şi distribuită de Sedcomlibris Iaşi.
Cele ce urmează nu reprezintă o recenzie propriu-zisă şi nici chiar o relatare fidelă de la lansarea cărţii (joi, 31 martie 2011), ci este o sumă de gânduri ocazionate sau revigorate de acest eveniment excelent organizat de cele două amfitrioane ale Librăriei. Oare să asistăm, pe viu, la transformarea librăriilor în centre iradiante de cultură şi dialog benefic?
Despre lansare
Am fost plăcut impresionat să constat o afluenţă de participanţi la o lansare de carte cu o adresabilitate ce nu poate fi catalogată drept „largă”: gramatica explicativă a limbilor romanice. Conducătorii de doctorate şi de masterate şi-au invitat învăţăceii care, cred, au putut constata pe viu că există, de fapt, cel puţin două modele de profesori: primo, unul de tip dogmatic, repetitiv, adesea arogant în stăpânirea cu asupră de măsură a unor texte memorate pe dinafară şi puţin înţelese pe dinăuntru, anchilozat în dogme pretins „ştiinţifice” cuprinse în Tratate excesiv de groase şi de greu de înţeles şi aplicat şi, secundo, unul de tip creativ, inovator, receptiv la cerinţele actuale ale vremii mai mult decât la cerinţele rigide ale unor timpuri trecute. Profesorul austriac Michael Meltzetin, autorul cărţii lansate, face parte clar din a doua categorie.
Profesorul Andrei Hoişie, împreună cu cercetătorul Eugen Munteanu au jucat rolul de prezentatori ai autorului şi ai cărţii sale novatoare. De la început, atât cei doi prezentatori cât şi profesori din public, au atras atenţia asupra unei deosebiri de opinii referitoare la corectitudinea titlului „Gramatică explicativă…”. Profesorul Frâncu a sancţionat drastic acest „viol al normelor academice ale limbii române” atât prin nefolosirea articolului (nehotărât sau hotărât), cât şi prin atribuirea calităţii de „explicativă” gramaticii. Atacul a fost susţinut şi de profesorul Creţu de la Iaşi şi de profesorul Borcilă de la Cluj. Singurul apărător al inovaţiei făcute de profesorul austriac a fost cercetătorul Eugen Munteanu, directorul Institutului Philippide, căruia mă alătur din sinceră convingere (îl bănuiesc pe dl Munteanu de „apucături” similare cu ale mele, cum ar fi postmodernismul, transdisciplinaritatea, relativismul etic şi flexibilitatea în adoptarea şi utilizarea normelor de limbă). Ca răspuns la „atacurile” de tip dictatorial ale dogmaticilor, liberalul democrat
Melzetin a invocat obligaţia oricărui profesor de a fi liber în gândire, de a sparge tipare învechite şi de a oferi soluţii alternative la schemele neproductive bazate pe reguli adoptate în alte contexte. Evident, mă alătur şi eu acestui punct de vedere pe care îl practic de decenii şi care nu face prea mare plăcere „tocilarilor”, „şefilor de promoţii”, „corecţilor politic” de dinainte sau de după 1989 sau epigonilor. Voi argumenta poziţia mea cu exemple ce probează că excesul de dogmatism (provenind din dictaturile susţinute de „savanţi”, „oameni de ştiinţă şi cultură”) şi excesul de liberalism (provenind din libertinajul verbal promovat de o libertate adesea prost înţeleasă). Consecinţele asupra limbii române sunt vizibile, la îndemâna noastră şi le putem studia şi, de ce nu?, repara. Evident, atunci când “gramatici certant” adevărul are mai multe şanse de a ieşi la lumină, deşi în probleme de limbă sintaxa este mai puternică decât logica propriu-zisă, iar semantica, semiotica şi hermeneutica îşi pot aduce părţile lor de contribuţie la construirea unui instrument de comunicare – limba – flexibil, eficient şi chiar plăcut la utilizare.
Consideraţii marginale ale unui fost viitor filolog
„Nu sunt filolog” – i-am mărturisit domnului Metzeltin, în timp ce acesta scotea o carte de vizită ca semn de reciprocitate la cea pe care i-o oferisem în momentul solicitării unui autograf. „Aa! E ultima carte de vizită” a reacţionat prompt şi pragmatic oaspetele vienez, introducând-o încet, dar ferm alături de celelalte… Corect, orzul nu trebuie irosit cu gâştele, iar nefilologii nu merită să-i deranjeze pe filologi cu opiniile lor „neştiinţifice”, chiar şi atunci când le cumpără cărţile… Dincolo de această reticenţă, posibil de înţeles, sper ca dl Metzeltin să accepte un dialog pe teme legate de specializările domniei sale cu un pasionat de etimologii, inovaţii lingvistice sau chiar pe marginea ideii de corect şi util într-o limbă. Câteva provocări le voi lansa chiar aici şi acum, eventual ca un remember sau ca o mănuşă aruncată şi altor persoane interesate de dialog.
„Năstruşniciile” mele lingvistice au o istorie de mai multe decenii. La începutul anilor 80 am bătut inutil la uşile unor cercetători de la Academia Română din Bucureşti pentru a le obţine sprijinul în rezolvarea unor anomalii lingvistice, îndeosebi legate de denumirile unor discipline în limba română. Mi-am permis să atrag atenţia specialiştilor de acolo că nu sună prea româneşte prima frază din prima lecţie a unui manual de Economie politică: „Economia este ştiinţa care studiază economia”. Adică nu este nici logic, nici filologic, să denumeşti cu exact acelaşi cuvânt teoria (economia) care studiază o realitate (economia), ca şi cum cineva ar vrea să demonstreze că realitatea economică este oglinda fidelă şi chiar identică cu teoria economică… Am propus ca pentru teorie să utilizăm „Economică”, iar pentru practică să utilizăm „economie”. Argumentele dogmaticilor care au respins propunerea mea erau identice cu cele ale celor care au criticat utilizarea sintagmei de „Gramatică explicativă….”, adică nişte reguli „ştiinţifice”… Concluzia este că şi astăzi, în România, „economia studiază economia”. Singura „reuşită” a fost înfiinţarea, la Chişinău, în anul 1993, a revistei „Economica” (poate şi pentru că un asemenea cuvânt exista şi în limba rusă). Şi tot la Chişinău (de fapt, la Bucureşti) s-a întâmplat neacceparea propunerii mele ca în loc de limba „moldovenească” să se utilizeze, temporar, glotonimul „moldo-română”, o construcţie tipic postmodernă bazată pe logica incluzivă a lui „şi-şi”, în contrast cu logica excluzivă a lui „ori-ori”. Conducerea
prosovietică a României a hotărât, atunci, rapid, iar ziarele ieşene au preluat imediat verdictul: trădare! A gândi altfel este un act de trădare… Trădare a ce? A unei dogme presupus a fi acceptate în mod necondiţionat şi etern…
Cu peste un deceniu şi jumătate în urmă am început, în revista ieşeană „Convorbiri literare” un serial de articole pe tema „balcanismului lingvistic” al cultivatorilor şi utilizatorilor de limbă română. Începusem să scot la iveală brambureala terminologică din limba noastră, cu scoaterea în evidenţă a unor specificuri „etnopsihologice” (expresie dragă şi dlui profesor Creţu), respectiv neseriozitatea, inconsecvenţa, confuzionismul academic, confundarea teoriei cu practica şi a pretenţiei cu realitatea, confundarea mărcilor cu aparatele înşile (ex. „fac un xerox”, în loc de „fac o copie”….) etc. La al patrulea episod cenzura şi-a spus, în sfârşit, cuvântul: cum adică să ne batem noi joc de limba noastră? Ea trebuie lăsată aşa cum e… Şi aşa a rămas… Sau mai bine zis, malversaţiunile au continuat, culminând cu o monstruozitate lingvistică pe care am criticat-o ani la rând, dar care – prin forţele reunite ale dogmaticilor – monstruozitatea a primit certificat de „normalitate”. Şi astfel, expresia pleonastică „mijloace media” a fost legiferată. De ce? Pentru că era deja în uz. Pe când o acceptare juridică a furtului, acceptare motivată de faptul că la noi „toţi fură”, respectiv că este o practică larg uzitată? Pe când o scoatere din vocabular a cuvântului „penis” pentru motivul că uzul popular are deja, demult, un alt termen consacrat?…
Într-un manual de Economie politică din perioada interbelică se preciza, de la început, cu maximă claritate: „Producţiunea trebuie regulată de la origine”. Asta era pe vremea când „regulamentele organice” erau încă vii în amintirea celor care încălcau sau aveau de gând să încalce legea. Iată însă că un filolog inovator a reuşit să scoată din limbă „regulatul la origine” şi l-a înlocuit cu mai preţiosul şi mai „ştiinţificul” „reglementarea dintru început”. În schimb „Regulamentul organic” a rămas în istorie şi în limba română ca fiind o reglemenare cu de-a sila (sau „cu de-a sula” cum spunea un alt iubitor de concreteţuri în limbă). În ce mă priveşte, constat cu tristeţe faptul că româna este, azi, o limbă neregulată, adesea prea puţin regulată sau, şi mai adesea, prost regulată de seniorii Academiei. De fapt, limba noastră este regulată când nu trebuie şi neregulată când e la mare nevoie… Pe când un Regulament Organic la limbă? Dacă „producţiunea trebuie regulată la origine” limba trebuie regulată la componentele sale (i)logice şi (i)raţionale. Bănuiesc că acest tablou al dereglementărilor postmoderne l-a determinat pe dl profesor Frâncu să declare chiar la începutul luării sale de cuvânt pe marginea „Gramaticii explicative…” a domnului Metzeltin: „Acest titlu este un viol! Este o violare a normelor Academiei Române”. În loc de cuvântul „viol” eu aş spune „înviorare” sau chiar „inovare”. Şi uite-aşa, în timp ce un profesor filolog de la noi reclamă că limba română este violată de un romanist austriaco-elveţian care a folosit „gramatică” în loc de „o gramatică” sau de „gramatica”, alţi lingvişti români violează logica elementară şi bunul simţ comun sub „plapoma” uzului comun (vezi deja celebra expresie „mijloace media”). La urma urmelor, de ce să nu dăm şi vulgului plăcerea de a regula şi el frageda noastră limbă, şi nu doar academicienilor, cei care vin doar să constate, ulterior, ce a mai produs „uzul” popular în infinita sa înţelepciune?
Valea Adâncă, Miroslava, Judeţul Iaşi 1 Aprilie 2011

Anunțuri

Un răspuns la „O lansare de carte cu mare potenţial dialogic: între un „viol la normă” şi câteva necesare „regulamente organice” non-violente

  1. Pingback:”Hieronymus” de Nic Ularu –  un elogiu adus libertății, creativității, vizionarismului și simplității umane   | liviudrugus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: