liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Câteva opinii și reacții la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011 decembrie 2011)


 

Câteva opinii și reacții la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011  decembrie 2011)

 

 

(observațiile mele critice sunt inserate în textul publicat pe site ul revistei și scrise cu aldine, după inițialele L.D.)

 

La sfârşit de mandat, actualul legislativ a emis şi o iniţiativă de bun augur obligând televiziunile generaliste „să difuzeze, săptămânal, cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, iar televiziunile de ştiri 30 de minute”. (L.D.: Care sfârșit de mandat în noiembrie 2011? Legislativul mai avea, la ora scrierii/ publicării articolului, mai bine de un an până la încheierea mandatului! Inexactitatea nu poate fi una întâmplătoare, ci apare a fi un wishfull thinking, respectiv o speranță subterană și deloc motivată logic că opoziția va declanșa alegeri anticipate; o alta ipoteză a erorii voite ar fi cea prin care autorul minimalizează ”inițiativa de bun augur”, sugerând că abia la capătul unui mandat de patru ani, legislativul a acceptat să pună o frâna dezmățului mediatic scăpat de sub control). Un început timid totuşi în bătălia ce trebuie orchestrată pe un orizont larg împotriva manelismului cultural, a analfabetismului ridicat la rang de normă socială prin producţia deşănţată de vipuri de Ferentari, Balta Albă sau alte zone cu producţie ridicată de trufandale pseudo-artistice, ghicitoare şi prezicătoare de noi şi

noi apoteoze ale prostiei. În bairamurile televiziste de zi cu zi dispărea ideea că în România ar mai exista şi valori reale, netrucate, necosmestizate conform cutumelor impuse de emisiunile copiate, în marea lor majoritate, de la televiziuni străine sau construite în castelele cu cât mai multe turnuleţe/tuiuri. (LD: Manipularea informațională a autorului continuă prin insinuarea că singura formă de in/sub/ cultură (analfabetism) este cea a etniei rome/ țigănești, știut fiind că Balta Albă si Ferentarii sunt cartiere simbol ale concentrării acestei etnii în București, de unde se recrutează și țigăncile ”ghicitoare și prezicătoare”. Mai mult, televiziunile care practică aceste ”bairamuri televiziste” promovează, ”în marea lor majoritate”, formate de emisiuni străine sau găzduite de palate  țigănești -”castele cu cât mai multe turnulețe”). O nouă manipulare este practicată aici prin revigorarea tipic fascistă și bolșevică de găsire a cauzei tuturor relelor în factorul alogen, anațional, care nu fac parte din fondul cultural pur al românității noastre. Incitarea, de către A.B., la acțiuni mai puternic orchestrate împotriva capitalului străin sau a minorităților care deranjează esența pozitivă a etniei majoritare nu mai trebuie demonstrată. Criteriul valoric și ideea unei competitivități axiogenetice nu sunt deloc invocate. Mai mult, invocarea cazului românului Anghel Rugină, este tot una de natură să pună sub semnul întrebării buna intenție clamată de A.B., aceea de a devoala falsurile practicate și promovate pe internet). Mai puţină pâine şi mai mult circ – cam în aceşti parametri se înscriu la concurenţă de găuri în caşcaval majoritatea emisiunilor scurse în intimitatea noastră prin canalele neepurate îndeajuns. (L.D.: Pentru epurarea scursurilor de canale televizioniste, A.B. sugerează necesitatea unei cenzurări drastice a aparițiilor țigănești/ străine televizate). Dar acesta este un subiect asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu multă, foarte multă asumare în anul 2012. (L.D. Anul electoral 2012 trebuie să aibă, susține A.B., o temă importantă din partea actualei opoziții social-liberale și anume acuzația adresată actualei puteri că nu a epurat la timp scursurile și urdorile culturii maneliste și că a promovat valorile minorității țigănești în detrimentul adevăratelor valori ale culturii române).

Din nefericire Internetul oferă la o dimensiune, cred, amplificată, nenumărate probe de suficienţă, de copilării întârziate, aici „mama proştilor fiind cam mereu gravidă”. (L.D.: Până aici A.B. a atacat televiziunile, deși titlul articolului face trimitere doar la rețeaua Internet).  Citeşti articole cu pretenţii ştiinţifice de te cutremură râsul (L.D.: Deși analiza lui A.B. nu are – nici nu are cum – pretenții de  ”științificitate”, cred că credibilitatea autorului ar fi crescut dacă ar fi fost inserate și câteva exemple de ”suficiențe” sau ”copilării întârziate” ca să mai râdă și alții, nu doar A.B.), dizertaţii în care inexactitatea (L.D.: Exemple de inexactități avem destule în articolul lui A.B. și le voi evidenția acolo unde ele apar), jumătăţile de adevăr fojgăie ilariant şi, culmea, tocmai din acest zăcământ cultural cancerizat de prostie (L.D. O altă manipulare marca A.B. este ușor vizibilă: cancerul prostiei fojgăie ilariant doar la TV și pe Internet, nu și în presa scrisă, așa cum probează și articolul semnat de A.B.) și mulţi dintre copiii grăbiţi să alerge unde au de alergat îşi culeg datele, paragrafele pentru strălucitele şi obligatoriile lucrări impuse de programa şcolară. Tehnica spicului lucrează la parametri groteşti, o inepţie fiind reluată, altoită cu alte inepţii şi asumată ca adevăr fundamentat oficial, academismul Internetului nefiind pus cam de nimeni la îndoială. (L.D.: Aici A.B. își asumă un ”merit” ce nu-i aparține: contrar afirmației sale că ”academismul Internetului nefiind pus cam de nimeni la îndoială”  cred că foarte puțini conferă Internetului pretenții de ”academism”. Dimpotrivă. Inclusiv celebra Wikipedia atrage atentia asupra impreciziilor sau a trimiterilor care să certifice anumite afirmații. Probabil A.B. are cunoștință de profesori de toate rangurile, inclusiv universitari, care acceptă tehnica copy-paste, preluarea necritică a unor opinii emise de persoane cu varii și uneori îndoielnice pregătiri. Am mai auzit, la o conferință organizată în 2011 de UPA Iași, o critică la adresa Internetului pentru unele inexactități. L-am întrebat de ce nu publică, tot pe internet, corecții sau observații asupra afirmațiilor de valoare incertă, dar interlocutorul (un ron care predă în Franța) a tăcut zâmbind, dând de înțeles că el nu-și pierde timpul cu așa ceva. Cred că tot din această cauză lăsăm, prea adesea, să treacă – pe post de contribuții oneste – și făcături jurnalistice  cu pretenții de analize pertinente și bine intenționate. În ce mă privește, cred că riscul pe care mi l-am asumat de a semnala, într-un text publicat pe blog, parada de cultură și de patriotism/ românism pur făcută de A.B. în articolul  ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe Internet” nu va rămânea fără urmări. Sintagma ”inutile falsuri” sugerează că  A.B. crede în utilitea unor falsuri, mai ales dacă acestea slujesc unei cauze ”nobile”: mulțumiri primite de la finanțatorul revistei Cronica Veche sau de la partida social-liberală,  iluzia că slujește presupusa mare cultură ieșeană clasată recent după orașe ca Bistrița și Sfântul Gheorghe etc.).  Dar cum pe aici autorii sunt copii ceva mai sârguincioşi şi limitaţi la rândul lor de aceeaşi grabă a lecturilor din avion, absolvirile de vinovăţii sunt posibile. Grav, enorm de grav este un alt domeniu, o altă dimensiune a trucajelor, cele aparţinătoare unor indivizi cu ceva pospai intelectual şi care, pentru a-şi atinge scopurile de omuleţi mărunţi în cenuşiul lor, manipulează informaţii injectate cu aparenţa veridicităţii, transferând pe un fond de sensibilităţi generalizate, inepţii, gongorisme. (L.D.: Aici comentariul meu se reduce la patru cuvinte adresate direct lui A.B. ”De te fabula naratur”.) Mai grav este faptul că, pentru a-şi adjudeca şansa difuziei cât mai mari a „produsului mediatic”, elucubraţiile sunt asezonate cu apeluri la personalităţi, mai ales cele care nu mai pot riposta din motiv de neantizare sau pur şi simplu fiindcă nu le interesează universul aparent sofisticat al internetului. Ciudat este faptul că impostorii, hakerii pe viaţa şi valoarea cuiva sau altcuiva beneficiază de şansa anonimatului, presupuşii autori, poate chiar cei de fapt, dând din umeri ori chiar ripostând cu o violenţă bine timbrată ca surplus de mediatizare. Că imaginea proprie îi omoară! (L.D.: Din nou, hoțul strigă ”Hoții!”. La 16 decembrie 2008, moralistul A.B. (se poate citi usor ”abe”) semnează, cum altfel?, cu pseudonimul ”abe” două comentarii la articolul publicat de Mediafax (la data de 15 decembrie 2008) despre viața și decesul, în noaptea de 14 spre 15 decembrie a economistului Anghel Rugină. Iată conținutul celor două comentarii semnate ”abe”: ”in 2007, la editura performantica, aparea volumul 1 memoriale al prof. anghel rugina (530 pagini) unde si acum cititorul poate afla ideile, strategia si instrumentele de redresare economica pentru romania dar mai ales interesele care au condus la neaplicarea planului rugina. din nefericire, multe dintre proiectiile savantului: criza economica generalizata, impactul nefericit al globalizarii pentru tarile nedezvoltate, renuntarea nedemna la multe dintre elementele de identitate nationala devin de la o zi la alta profetii validate. perceperea curateniei morale, stiintifice, a apartenentei netrucate a savantului la valorile nationale, toate acestea nu apar in nici un articol scris acum, in graba, la disparitia marelui roman anghel rugina” și (al doilea comentariu): ”citez de pe coperta cartii memoriale de anghel rugina: iubite cititor, acest succes cu realizarea unui miracol economic in romania inca in 1990, cand era un lucru usor de pus in practica, ar fi insemnat numai o viata de cel putin 50 de ori mai buuna pentru poporul roman… un asemenea rezultat fenomenal ar fi deschis ochii tuturor noroadelor pamantului ca o viata mai buna pentru toti, fara nici o discriminare si cu dreptate sociala de echitate este posibila peste tot in lume. ce alta coroana mai stralucitoare s/ar putea aseza pe fruntea acestei natiuni care a suferit atata in istorie si merita o soarta mai buna?”. Am făcut copy – paste de pe Internet. Pentru verificare se poate accesa linkul: http://www.mediafax.ro/economic/economistul-anghel-rugina-a-decedat-3661341 Cred că oricine știe că ”abe” (A.B.) este alcătuitorul/ îngrijitorul/ redactorul/ editorul cărții ”Memoriale”, vol. I, Editura Performantica, Iași, la al cărui autor se face referire în acest număr din Cronica veche. Departe de a aduce un omagiu marelui profesor disparut, A.B. își face reclamă la cartea pe care trebuia să o vândă în cât mai multe exemplare, pentru obținerea comisionului aferent. Cred că acum este mai explicabilă înverșunarea lui A.B. (abe) la adresa Internetului, dar și împotriva celor care se ascund la umbra anonimatului, promovându-și meschinele lor interese.

          Aşa cum se cuvine, pregăteam un articol despre marele economist român Anghel N. Rugină, 14 decembrie fiind ziua ultimă din existenţa sa terestră. Grupam şi regrupam idei, adevăruri, premoniţii bine fundamentate ştiinţific în 1993 asupra adâncirii crizei mondiale, asupra neputinţei clasei politice din România de a-şi asuma responsabilităţile prin strategii coerente, aplicate, benefice stării de mai bine a celor care le asigură surplusul financiar într-o absurdă şi totuşi reală democraţie bugetară. (L.D.: A.B. scrie despre ”premoniții bine fundamentate științific”. Cred că termenul premoniții face casă bună cu prezicătoarele din Ferentari invocate la începutul acestui articol. Termenul adecvat este ”predicții” (eventual ”prognoze”). Cât despre ”democrația bugetară” doar A.B. ne poate desluși absconsul său conținut…). „Junimist inveterat”, savantul era ferm  convins că România post-revoluţionară poate să redevină o ţară puternică prin sine însăşi, utilizând propriile resurse umane şi materiale într-o strategie căreia îi definea clar, concis, neechivoc etapele încă din 1990. Dar „Ora 25” avea să fie amânată, speranţele savantului spulberându-se în jocurile de interese ale grupurilor de putere, în ipoteza administrativă că societatea, economia se vor tasa de la sine, uşor dar determinant ajutată de privatizările pe un dolar, mai apoi de traducerile „după ureche” ale documentelor venite de la Bruxelles sau de chirurgiile de moment pe corpul deja invalid al societăţii române. Înlocuind, timp de 20 de ani, căştile de augmentare a sunetului cu dopurile anti-fonice, demnitarii nu aveau cum să asculte vocea marelui economist patriot Anghel Rugină care le spunea răspicat în 1997: „După căderea regimului comunist în 1989 şi intrarea în perioada de tranziţie, ţara şi neamul românesc s-au găsit în faţa aceluiaşi argument ca cel dela 1864: să se introducă valori şi instituţii din Occident, respectiv din societatea şi economia de piaţă capitalistă sau să se evalueze în spirit critic românesc, moştenit din şcoala lăsată de Maiorescu şi ceilalţi membri de la Junimea, ce era bun şi folositor şi ce era rău şi păgubitor din economia şi industria existentă la 1990. Partea ultimă evident că putea să fie îmbunătaţită prin contactul cu idei noi, mai bune, din Apus. Din nefericire, în 1990, guvernul român a apucat pe o cale greşită, respectiv calea imitării Apusului, cu politica monetară şi fiscală la nivel macro şi grabă la credite şi împrumuturi din străinătate care, după unele estimări, se ridică la mai mult de 6 miliarde de dolari (1997).

Asta înseamnă o povară grea pentru o refacere economică de viitor”. Anghel N. Rugină, 1998: „M-am gândit însă că oamenii care ajung în poziţii înalte în guvernarea politică a unei ţări se împart în două categorii: (1) unii care îşi fac datoria din toată inima şi din tot sufletul în slujba celor mulţi, care aşteaptă dreptate şi de aici se simt mai umili, mai precauţi din cauza răspunderii morale ce apasă pe umerii lor – aceştia într-adevăr sunt oameni mari în istorie – iar alţii (2) care consideră poziţia oficială înaltă ca şi cum ar fi dreptul lor de proprietate personală, moştenit sau achiziţionat ca să fie utilizat aşa, după bunul plac – aceştia sunt oameni mici în istorie iar uneori, dacă împrejurările îngăduie, pot deveni dictatori cruzi, neiertători, figuri antiumane în istorie. În realitate mai există şi o a treia categorie, a celor care se strecoară în istorie fără a produce nici rău prea mare dar nici prea mult bine pentru umanitate, şi asta merge de la preşedintele ţării respective şi până la primarul din ultimul sat” (Memoriale, p. 67). Anghel N. Rugină, 2000: „Toate ajutoarele primite din străinătate şi toate împrumuturile făcute din afară de la 1990 încoace nu au rezolvat absolut nici o problemă ci din contră au complicat problemele, au prelungit şi intensificat cancerul economic şi financiar, aşa că s-a îngreunat orice posibilitate de relansare în viitor” (Memoriale, p. 148). „Nu s-a procedat de urgenţă la o reformă administrativă a aparatului de stat care în timp de aproape 50 de ani fusese construit şi consolidat ca să servească un stat şi o economie totalitară. O economie de piaţă funcţională, în afară de o monedă stabilă, cere o descentralizare a aparatului de stat, şi anume stabilirea de responsabilităţi specifice şi sursa de venituri pentru fiecare nivel de guvernare: naţional, judeţean şi comunal. In această direcţie nu s-a făcut nimic, iar o armată întreagă de funcţionari neproductivi a rămas să terorizeze populaţia şi agenţii economici cu tot felul de aprobări şi controale absolut inutile într-o economie de piaţă şi care nu numai că nu ajută la nimic productiv dar mai vârtos încurajează şi perpetuează corupţia şi ştrangularea economiei naţionale. Fără o asemenea reformă administrativă integrală făcută cu înţelepciune, nici o economie de piaţă nu poate funcţiona normal în România ” (Memoriale 1, p. 304). Multe din (L.D. corect ”dintre”) propunerile marelui economist devin actuale cu o întârziere de 20 de ani (spre exemplu: „Din nefericire în perioada de tranziţie 1990-1993 nu s-a produs nici o reformă administrativă raţională care să simplifice aparatul de stat şi să diminueze reţeaua vastă de birocraţie (probabil la 1/3) care să fie productive din punct de vedere social. Această reformă administrativă nu s-a făcut fiindcă nu a existat un program coerent care să alinieze structurile statului la o economie de piaţă funcţională” (p. 280). Şi asistăm în această perioadă la multiple secţionări ale aparatului administrativ dar cu o întârziere care victimizează destine fără a oferi certitudinea rezolvării de fond a crizei. Concomitent avantajele celor din vârful nenumăratelor piramide (ministere, societăţi comerciale de stat, agenţii de tot soiul) nu numai că nu intră în reducţie ci pe ici pe colo îşi măresc disponibilităţile (fiindcă se raportează la „eficienţa” disponibilizărilor).

Hoitarii. A fost primul gând, prima replica pe care am ţipat-o la primirea aproape concomitentă, de la mai mulţi expeditori internauţi, a materialului „Stăpânii lumii”. Verificând şi alte surse am înţeles că respectivul material are o circulaţie de bestsealer (L.D. corect: best seller) electronic, majoritatea covârşitoare a lectorilor provenind din zona intelectualităţii nemulţumite de cursul vieţii social politice. Succesul de circulaţie al aşa-zisului articol pare a fi asigurat de alăturarea unor nume de prestigiu: Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. Anghel N. Rugină, publicistul Marius Tucă şi, concluziv, ca receptacol unificator, deşi în declin vizibil, Pavel Coruţ, autorul a nu mai puţin de 125 de cărţi. (L.D.: Cred că Aurel Brumă putea oferi adresa electronică a acestui material inflamant și infamant la adresa memoriei economistului Anghel Rugina. Iată o  adresă la care se găseșe presupusul dialog Marius Tucă – Anghel Rugină: http://centruldio.net/wordpress/?p=1979 iar semnatarul materialului este Dragoș Ungureanu).   Este propus ca autor al articolului istoricul Dinu C. Giurescu, propunere hilară, absurdă, într-o inapetenţă totală cu academismul recunoscut al scriiturii savantului. De unde şi până unde ar putea acesta să părăsească rigorile ştiinţifice ale scriiturii şi să devină un stenograf al discuţiei dintre Anghel N. Rugină şi Marius Tucă?! Ba, în final, să se şi mândrească a fi contemporan cu Anghel Rugină şi mai ales cu… Pavel Coruţ (şi încă mă bântuie copleşitor prezenţa mâinii aceleia suplimentare din Cina cea de taină, cuţitul!) Dar acest prim semn pare a fi insuficient, exorciştii tăcerii continuând să caute vinovaţi şi vinovăţii exogene propriei lor nelucrări. Apoi şi foarte sigur, fapt confirmat şi de sora economistului, doamna Maria Cristea, în 2005, la ultima sa prezenţă în ţară, Anghel N. Rugină nu a avut nici o „seară memorabilă” de dialog cu Tucă. Ca atare, ab initio, clar cum întunericul nopţii că dialogul la „Omul zilei” nu a existat, că Dinu C. Giurescu este total absolvit de implicare în trucaj şi că „scenariul” are ca rezultantă revenirea în actualitate a prozatorului de care s-a amintit plus, ca apendice, o carte cu acelaşi titlu ca cel al însăilăturii: „Stapânii lumii”, de Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira. Pentru cei interesaţi până la capăt de mizeriile pe care le regurgitează „autorul” scripto-novelei „Stăpânii lumii”, în deplină cunoştinţă de situaţie, ca redactor-editor al memorialelor savantului Anghel Rugină, am obligaţia unor precizări (uşor de descifrat chiar din lectura biografiei savantului, lectură spre care lectorul este invitat cu o sagace nesimţire de chiar “autorul” lucrăturii): – Anghel N. Rugină nu a fost nevoit să fugă din ţară, în perioada ceauşistă, „trecând Dunărea către sârbi cu un glonţ în trup” ci dimpotrivă, ca cetăţean american şi consilier expert al preşedintelui SUA s-a întâlnit cu dictatorul Ceauşescu căruia i-a înmânat un Program de stabilizare valutar-financiară, ca semnal al sprijinului pentru o eventuuală ieşire a ţării de sub tutela Moscovei şi a rublei. Savantul a fost într-adevăr rănit dar în al doilea război mondial, undeva, la Cotul Donului. – Familia Anghel şi Aurelia Rugină nu a avut copii, fiica fiind o fantasmagorie a compilatorului de închipuiri. – Presupusa definire a existenţei unui Grup de „Stăpâni ai lumii” este contrară modului de analiză a geo-politicii de către savant, acesta vorbind despre „Marea transformare” pe care o impune globalizarea cu toate avatarurile ei. Mai mult, consecvent apartenenţei sale româneşti, Anghel N. Rugină prevede eşecul unei astfel de politici, acordând fiecărei naţiuni şansa dezvoltării armonice prin sine însăşi, ca parte constitutivă a umanităţii într-o altă secvenţă istorică, golită, suprasaturată negativ atât de experienţele comuniste cât şi de cele capitaliste. „Eroare, trebuie spus de trei ori eroare! În cursul verii de anul trecut am fost în Grecia pentru al doilea Congres Mondial al Societăţii ISINI. Acolo, economiştii greci mi-au spus că economia lor suferă de inflaţie, şomaj şi deficit în bugetul public şi balanţa de plăţi, ca să nu mai vorbim de inechităţi sociale, adică aceleaşi probleme de care suferă economia românească… Grecia este totuşi un membru asociat la comunitatea europeană încă din 1981. Lecţia de tras: Aderarea la Comunitatea Europeană nu înseamnă per se rezolvarea problemelor social economice din România. Iar dacă ţara respectivă se află în dezechilibru – cum este România sau Grecia – atunci aceste dezechilibre se continuă mai departe, pe când finanţele ţării vor fi controlate de bănci străine. Să nu fiu înţeles greşit! Eu nu sunt împotriva aderării la comunitatea europeană, dar am recomandat ca mai înainte de intrare eonomia românească să fie redresată şi pusă în condiţii de echilibru general stabil, aşa încât finanţele să nu mai poată fi controlate de bănci străine, iar nivelul de impozite şi circulaţia monetară să nu poată fi determinate de tehnocraţii de la Bruxelles, care nu cunosc condiţiile istorice în care s-a dezvoltat economia românească şi nici dorinţele şi aspiraţiile intime ale poporului român. Experţii vor considera numai statisticile globale sau la nivel macro şi pe baza acestora vor face decizii. Statisticile macro sunt cifre moarte care nu arată cozi lungi la aprovizionare, nici cât timp îţi ia ca să cumperi un litru de lapte aşteptând la coadă; nici cum se simte poporul luptându-se zi de zi ca să rezolve decalajul dintre preţuri şi venituri reale”. De altfel, între sursele serioase de documentare pentru cei interesaţi se înscrie şi cartea scrisă de prof.dr. Petre Iosub, prof. Lidia Zărnescu şi prof. Vasilica Grigoraş: Anghel N. Rugină, omul şi savantul. Doctor în filosofie, prof. Petrea Iosub este iniţiatorul punerii Colegiului economic din Vaslui sub patronajul marelui economist româno-american. Citez dintr-o scrisoare primită de la savant (corespondenţă foarte intensă): „Aici, departe de ţară geograficeşte dar în spirit mai aproape ca oricând mă simt ca un doctor chirung care a deascoperit leacul la cancer de care suferă atâtea fiinţe omeneşti în lume – în cazul nostru un cancer economic, monetar şi financiar – dar ceilalţi medici din profesie se simt ameninţaţi de aceasta descoperire care le taie veniturile grase şi de aici pe toate căile posibile şi imposibile, legitime şi nelegitime încearcă să oprească cunoştinţa leacului nou şi unde se poate şi aplicarea lui. Tot aşa în cartea numită am arătat în detaliu şi pe înţelesul tuturor care este leacul cel adevărat pentru a scăpa de cancerul economic, monetar şi financiar care produce şomaj, inflaţie, blocare financiară deficite bugetare şi în balaţa internaţională de plăţi, nedreptăţi sociale de tot felul şi regina tuturor relelor sociale: CORUPŢIA care nu este un fenomen rezervat la caractere de indivizi cu înclinaţie să facă rău ci mai degrabă un sistem social politic în derută, confuz, în dezechilibru care înlesneşte şi într-un fel invită corupţia la o acţiune foarte bănoasă. Eu ştiu că într-o zi ,,miracolul economic” se va împlini atâta vreme cât va exista libertate şi o conştiinţă de Român. Dar aş fi dorit să se întâmple în cursul vieţii mele. Dacă nu se poate atunci aş dori ca printre arhitecţii planului şi inginerii economişti executori să fie şi un fost absolvent sau absolventă de la liceul dumneavostră” (op. cit., p. 16). Spre deosebire de alţi economişti importanţi ai lumii Anghel N. Rugină a dorit şi a creat o Biblie Economică, o operă în care varii domenii ale cunoaşterii sunt restaurate original într-o filozofie socio-economică cu dimensiuni încă insuficient asimilate. Revenind la iniţiativa parlamentară privind obligativitatea dozelor de respiraţie culturală prin masmedia, m-aş fi bucurat, fiindcă se impune, să se fi decis ca măcar jumătate de oră din totalul programelor dintr-o lună să fie dedicate operei marelui savant Anghel Rugină. Şi asta fiindcă trebuie să reînvăţăm să fim români, să fim pragmatici, să avem orgoliul identitar şi să avem convingerea că în faţa personalităţilor statuare trebuie să-ţi descoperi capul. Şi mintea. (L.D: reînvățarea de a fi români este în deplin contrasens cu învățarea de a fi europeni, românismul promovat de ceaușism (de ex.) nefiind decât un paravan pentru eternizarea dictaturii personale a lui Ceaușescu. La ora actuală, retragerea în naționalism și depărtarea de ideea federalistă europeană este cel mult o soluție electorală la vreme de criză, decât o soluție reală de dezvoltare economică. Etnocentrismul trebuie înlocuit cu economocentrismul, altfel construcția politică numită UE, moneda euro și institutiile europene nu au niciun sens și cititorii Cronicii vechi nu obțin o lămurire în legătură cu ce este benefic pentru viața oamenilor în general și a europenilor în special. În loc de concluzii la comentariile mele la articolul lui Aurel Brumă voi face câteva considerente de ordin redacțional: compilația de citate din Anghel Rugină nu explică deloc și nu ajută cu nimic la înțelegerea doctrinei economice a profesorului Rugină, articolul fiind mai mult o promovare a lucrării ”Memoriale” al cărui redactor – editor este Aurel Brumă. Cu profesorul Anghel Rugină am avut strânse legături și dialoguri directe începând din ianuarie 1990. Am participat la majoritatea congreselor ISINI și am prezentat chiar o lucrare la Congresul ISINI din Ciudad de Mexico, capitala Mexicului (2001), pe tema cauzelor nereceptării pozitive a gândirii ruginiene în lume, una excesiv de radicală pentru a fi acceptată de un sistem ce ar urma să dispară dacă ideile acad. Rugină ar fi implementate. Președintele fondator al ISINI a fost Anghel Rugină (Boston, 1988), iar la Congresul ISINI de la Wageningen (Olanda) din 2003 am fost ales presedinte al ISINI pentru o perioadă de doi ani. De atunci și până în prezent fac parte din conducerea ISINI, unul dintre obiectivele mele fiind publicarea integrală și gratuită pe Internet a operei complete a savantului și a lucrărilor despre ideile sale. Am pledat pe lângă Guvernatorul BNR, acad. Mugur Isărescu,  pentru aducerea corpului neînsuflețit al acad. Rugină în țară, precum și aducerea în București a bibliotecii sale. Naivitatea lui Aurel Brumă de a solicita introducerea în programa școlară a 30 de min. despre Anghel Rugină este cu atât mai mare cu cât în licee și facultățile de profil cursurile de doctrine economice au dispărut (cu excepția ASE și Cuza, după știința mea). Articolul pe care l-am analizat critic nu onorează nici autorul și nici publicația care îl găzduiește (inclusiv pe internet la adresa http://cronicaveche.wordpress.com/  – modalitate de difuzare care îl scârbește profund pe A.B.), pentru cel puțin câteva motive: titlul nu corespunde pe deplin cu conținutul, nu se face o prezentare fie și succintă a ideilor ruginiene, nu se fac trimiteri la adresele electronice, se maculează o realitate (Internetul) din cauza câtorva impostori care își fac publicitate utilizând fraudulos nume de renume. Dar cel mai lipsit de moralitate mi se pare publicitatea gratuită făcută de autor în numele unor înalte  idealuri morale, pe care el însuși le încalcă.

Analiza de față a apărut din preocuparea mea de a desluși cauzele căderii culturale a Iașului în raport cu alte centre de cultură ale țării. Despre modul în care este făcută și promovată cultura (de) la Iași voi mai scrie. Cronica veche este o mostră de publicație vetustă, amorțită și convinsă de valorile pe care le publică și le promovează. Tot Cronica veche a publicat o vehementă reacție colectivă la clasarea Iașului cultural pe locul șase în țară, în timp ce reacția firească a revistei ar fi fost aceea de a filtra mult mai bine articolele publicate, de a lansa tineret valoros și promițător. Singurul merit al Cronicii vechi este de a fi ușor peste revista Cronica, uzurpată în interes familial de un vechi colaborator al Cronicii de până în 1989.

Cred că paseismul, preamărirea trecutului și neimplicarea în construcții solide și autentice caracterizeaza pricipalii actori culturali ai Iașului (oameni și instituții). ”O cultură se construiește, nu se moștenește”, afirma Malraux. Ieșenii trăiesc din evocarea marilor înaintași dar produc extrem de puțin față de potențialul existent. Cultura înaintașilor este ”greaua moștenire” culturală a ieșenilor. Aurel Brumă a folosit cuvântul ”hoitari” pentru descrierea celor care trăiesc de pe urma numelor marilor personalități. Aurel Brumă este unul dintre ei, speculând și el, alături de alții, memoria savantului român afirmat în Statele Unite ale Americii  și apoi pe plan mondial. Pentru hoitarii patriotismului românesc amintesc că românul Rugină nu a făcut doar planuri de salvare economică a României, ci pentru majoritatea țărilor foste comuniste: Moldova, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Moldova etc. Desigur, asta nu reduce din însemnătatea contribuțiilor sale doctrinare, el fiind adeptul unei a treia căi, nici comunistă nici capitalistă, cale în numele căreia s-au declanșat toate revoluțiile est europene.

 

Liviu Druguș www.liviudrugus.ro

Valea Adâncă, Miroslava

1 ianuarie 2012

Anunțuri

5 răspunsuri la „Câteva opinii și reacții la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011 decembrie 2011)

  1. bruma aurel 12/01/2012 la 12:20 PM

    \kf,/Câteva opinii și reacții la \kf,/Câteva opinii și reacții ale lui Liviu Druguş la articolul lui Aurel Brumă (abe) intitulat ”Adevăr și inutile falsuri promovate pe internet” și publicat în Cronica veche, nr 11/ 2011 decembrie 2011)
    January 12,

    Obsrvaţiile mele la observaţiile lui Liviu Druguş sunt scrise normal. Pentru caracterele aplecate, cum cel al comentatorului meu de toată bucuria, folosind, sigur, aldinele.
    După mai multe încercări de a găsi un scriitor care şi-ar asuma riscul traducerii romanului „Doctor Manolo, mirele luminii” în franceză şi primirea diagnosticului de „netraductibil din motive semantice”, aflu cu o imensă satisfacţie perplexă (ea, satisfacţia) că un fost presupus ne-inamic, colaborator ştiinţific la câteva emisiuni de altă oară, cadru universitar cunoscut prin operă şi activitate didactică extinsă pe triunghiul Iaşi – Chişinău – Bacău şi nu numai, şi-a asumat bucuria de a orchestra o cavalcadă nărăvaşă de presupuse vinovăţii ale subsemnatului în alcătuirea articolului „ Anghel N. Rugină: adevăr şi inutile falsuri promovate pe internet”. Dacă nu mă înşel, şi sigur nu mă înşel, inclusiv anul trecut, întâlnindu-l la Bacău, la un Salon Naţional de Creativitate tehnico-ştiinţifică, am recompus momentul când, la rugămintea savantului Anghel N. Rugină, am acceptat colaborarea cu Domnia-Sa în redactarea şi publicarea volumului „Memoriale 1”, ceea ce a făcut ca pe parcursul a circa doi ani de zile să comunicăm intens. În final, satisfăcut de calitatea editorială a lucrării, domnul Profesor îşi exprima dorinţa de a continua cu un al doilea volum , cuprinzând corespondenţa sa cu personalităţi importante ale României în plan politic, ştiinţific, social, toate acestea pentru a defini o luptă fără rezultat pentru sine – ca savant, pentru ţară – ca teritoriu de aplicare a planului său de redresare economică. Intre timp starea sănătăţii sale s-a deteriorat şi a urmat sfârşitul. Respectul, dragostea, devoţiunea creată de contacul cu acest strălucit fiu al ţării şi, subiectiv spus, al Tecuciului m-au determinat să spun în mai multe rânduri că mi-aş dori din tot sufletul să mă mut într-o singură altă ţară: România lui Anghel Rugină, România din construcţia gândurilor sale. Asta nu ca să mă explic ci ca să adeveresc înţelesurile neînţelese de domnul profesor economist Liviu Druguş.
    Încă de la primele rânduri ale “analizei” domniei-sale, bântuit, cred, de propriile neîmpliniri în diverse “atingeri” politice, L.D. vrea să confirme un partizanat propriu de care nu am ştiinţă şi nu mă interesează, transferând supoziţiile de fals în textul subsemnatului ca argumente, crede el, ce ar convinge o anume devoţiune partizană faţă de nu ştiu cine. Clar şi sigur profesorul L.D. vrea să intre “savant” în campania electorală utilizând tehnica muşcăturii de pitbul împotriva presupusului iepure – eu. Şi, stimate domn, nu fac nici o trimitere la discutata lege a eutansaierii câinilor comunitari, dar aşa ceva nu se face că “te citeşte” şi alţii. Parol. Apoi, din câte am aflat tot prin Bacău, muşcătura de iepure poate fi mortală.
    Dar să re-analizăm analiza de text a blogerului de la Valea Adâncă. Prima petardă. Text şi context. Aldinele, literele aplecate (spre ce direcţie?) aparţin domnului L.D.
    La sfârşit de mandat, actualul legislativ a emis şi o iniţiativă de bun augur obligând televiziunile generaliste „să difuzeze, săptămânal, cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, iar televiziunile de ştiri 30 de minute”. (L.D.: Care sfârșit de mandat în noiembrie 2011? Legislativul mai avea, la ora scrierii/ publicării articolului, mai bine de un an până la încheierea mandatului! Inexactitatea nu poate fi una întâmplătoare, ci apare a fi un wishfull thinking, respectiv o speranță subterană și deloc motivată logic că opoziția va declanșa alegeri anticipate; o alta ipoteză a erorii voite ar fi cea prin care autorul minimalizează ”inițiativa de bun augur”, sugerând că abia la capătul unui mandat de patru ani, legislativul a acceptat să pună o frâna dezmățului mediatic scăpat de sub control).
    Cunosc preocuparea de ultim timp a domnului profesor pentru semiotică dar cu semantica mai va. Păi cum legislativul măsii, dom profesor, pe întregul de 4/4, a patra pătrime e prima ? E cea de mijloc ? Ori ultima, cea care încheie, termină, sfârşeşte, aşa cum partea cu coadă e sfârşitul la un cal sau un câine sau la agenţia de şomaj! Şi de unde şi până unde « speranţa mea subterană » că m-ar interesa ceva sau altceva din jocurile de interese ale castei politice, indiferent de componenţa sa – roză, albastră, roşie sau portocalie? Care va să zică, deşi nu la alegeri m-a condus ideea, domnul profesor ia aer în piept şi strigă, poate îl aude cineva : fraţilor, eu nu-s cu opoziţia! Sunt al vostru. Priviţi aici, jos, în josul ăsta, aici mă aflu ! Păi în izmeneala asta lexicografică e clar cum Julien Sorel ori că, ori că că. Dar asta este treaba domniei-sale. Şi dacă L.D. mai scrie că aş sugera că abia la capătul unui mandat de patru ani, legislativul a acceptat să pună o frâna dezmățului mediatic scăpat de sub control, aştept cu interes ca bunul meu fost posibil prieten să adauge şi alte «întâmplări » din domeniu. Şi încă ceva. Sunt convins că discuţiile de redacţie din noiembrie au fost ascultate, L.D. având posibilitatea specială să-mi citească materialul din aceleaşi surse. Şi nu-i cazul să transpiri, profesore, că asta a fost o glumă şi atât. Poftim ? Apoi, vorba lui moş Iorgu, matale cam încurci perioada. Şi te ajut, că aşa este creştineşte. Articolul căruia îi sari la beregată a apărut, în revistă, în decembrie 2011. Cum de l-ai obţinut cu o lună mai devreme ?
    Mai departe. Demult nu am mai avut un cititor atât de atent al producţiei gazetăreşti ! Domnul L.D. îşi transferă propriile marasme, ceva din nemulţumirile disproporţiilor din propriul curriculum, din criza de timp care îi devorează imaginea în reconstrucţie, « traducând » şi mai abitir paragrafele, transformându-le, trucându-le, restituindu-le înţelesurile doar de el înţelese. Şi iarăşi text şi textură.
    « Un început timid totuşi în bătălia ce trebuie orchestrată pe un orizont larg împotriva manelismului cultural, a analfabetismului ridicat la rang de normă socială prin producţia deşănţată de vipuri de Ferentari, Balta Albă sau alte zone cu producţie ridicată de trufandale pseudo-artistice, ghicitoare şi prezicătoare de noi şi noi apoteoze ale prostiei. În bairamurile televiziste de zi cu zi dispărea ideea că în România ar mai exista şi valori reale, netrucate, necosmestizate conform cutumelor impuse de emisiunile copiate, în marea lor majoritate, de la televiziuni străine sau construite în castelele cu cât mai multe turnuleţe/tuiuri. (LD: Manipularea informațională a autorului continuă prin insinuarea că singura formă de in/sub/ cultură (analfabetism) este cea a etniei rome/ țigănești, știut fiind că Balta Albă si Ferentarii sunt cartiere simbol ale concentrării acestei etnii în București, de unde se recrutează și țigăncile ”ghicitoare și prezicătoare”. Mai mult, televiziunile care practică aceste ”bairamuri televiziste” promovează, ”în marea lor majoritate”, formate de emisiuni străine sau găzduite de palate țigănești -”castele cu cât mai multe turnulețe”). O nouă manipulare este practicată aici prin revigorarea tipic fascistă și bolșevică de găsire a cauzei tuturor relelor în factorul alogen, anațional, care nu fac parte din fondul cultural pur al românității noastre. Incitarea, de către A.B., la acțiuni mai puternic orchestrate împotriva capitalului străin sau a minorităților care deranjează esența pozitivă a etniei majoritare nu mai trebuie demonstrată. Criteriul valoric și ideea unei competitivități axiogenetice nu sunt deloc invocate. Mai mult, invocarea cazului românului Anghel Rugină, este tot una de natură să pună sub semnul întrebării buna intenție clamată de A.B., aceea de a devoala falsurile practicate și promovate pe internet). Mai puţină pâine şi mai mult circ – cam în aceşti parametri se înscriu la concurenţă de găuri în caşcaval majoritatea emisiunilor scurse în intimitatea noastră prin canalele neepurate îndeajuns. (L.D.: Pentru epurarea scursurilor de canale televizioniste, A.B. sugerează necesitatea unei cenzurări drastice a aparițiilor țigănești/ străine televizate). Dar acesta este un subiect asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu multă, foarte multă asumare în anul 2012. (L.D. Anul electoral 2012 trebuie să aibă, susține A.B., o temă importantă din partea actualei opoziții social-liberale și anume acuzația adresată actualei puteri că nu a epurat la timp scursurile și urdorile culturii maneliste și că a promovat valorile minorității țigănești în detrimentul adevăratelor valori ale culturii române).
    Hait! Ceva e putred la Valea Adâncă (nu Albă) şi în adâncimea, în interstiţialitatea crepusculară a « analistului » L.D. Spre deosebire de mulţi, foarte mulţi dintre reprezentanţii de frunte ai organizaţiilor comunităţilor rome care, în varii ocazii, departajează clar valorile promovate de artiştii remarcabili ai acestei etnii şi « ţigăneala » altora, inclusiv şi mai ales din populaţia majoritară, că-s mai mulţi, excepţii imune la cultură (a se revedea chestia cu flacăra violetă), L.D. ascunde din propoziţie tocmai subiectul : televiziunile ca « surse publice de modelare culturală » lansând aberanta etichetă : textul, zice L.D. induce ideea privind revigorarea tipic fascistă și bolșevică de găsire a cauzei tuturor relelor în factorul alogen, anațional, care nu fac parte din fondul cultural pur al românității noastre. Şi, sunt convins, după această punere la punct, justiţiarul şi-a permis un supliment de tuse, de hohot scurt, academic, profund ca şi profunda sa singurătate. Translarea, ligamentarea afirmaţiilor din articol după regula uite alba, uite neagra, trecerea discursului din zona media în, iarăşi, zona politicului prin trucaje succesive e marea plăcere de lecturi subliminale ale dânsului că dumnealui nu merită. De la emisiuni « scurse în intimitatea noastră prin canalele neepurate îndeajuns» domnul L.D., – mâna suplimentară purtând cuţitul în Cina cea de taină – transformă, că aşa vrea muşchiul minţii sale, verbul « a se scurge » în apoteoticul « scursuri », epurarea – restaurarea valorică a programelor tv, eliminarea programelor temble, conchizând dumnealui, invitând la necesitatea unei cenzurări drastice a aparițiilor țigănești/ străine televizate. Conform jocului şi finalului său : « cine spune, ăla e » este clar că acest justiţiar traseist prin subteranele interesului personal, spre deosebire de subsemnatul, cunoaşte din studiu aprofundat/interesat tehnicile diversioniste din cele două surse amintite mai înainte. Şi pentru a nu lăsa suspendat spre ranchiună discursul lui L.D. îl anunţ şi pe această cale că îi voi dărui una dintre cărţile la a cărei apariţie am contribuit după cum m-am priceput : Viaţa şi moartea lui Ceferino Gimenez Malla – Sfântul romilor de Eduardo Gil de Muro. Şi tot în acest 2012, foarte important ca discurs politic pentru cauzatorul acestui « dialog », îl anunţ că îi voi pune la dispoziţie şi volumul al doilea al Mărturisitorilor unde, între alte personalităţi, cel puţin două aparţin şi fac cinste istoriei culturale a etniei rome, spre deosebire de globalistul care se crede dânsul. Dânsul şi nu dumnealui! Dar toate acestea, nu-i aşa, sunt dincolo de interesul, de ţinta pentru săgeţi otrăvite ale profesorului dr. Liviu Druguş care confundă scara de lemn pe care s-a cocoţat – ca să-l vadă mai bine lumea – cu o scară valorică. Lectura din treaptă în treaptă, creionul roşu (sau portocaliu) pentru corectură nu-i tremură, apasă mândru, neechivoc, se miră, suferă că are prea puţin material pentru mixaj, pentru mixtura care, speră acesta, i-ar putea redimensiona aplecarea cu aldine a spinării spre ceva de el ştiut sau cineva. Uneori îmbătrânim urât. Asta e ! Apoi, de râsul curcilor, din tot pospaiul cu râgâieli voit academice domnul L.D. scoate la iveală al şaptelea capăt al copturii lansând, impertinent de această dată, ideea că revista Cronica veche ar fi finanţată de partida social-liberală, gogoriţă ce i-a puit, se pare, conform textului său,din mai vechi şi ne-expirate confruntări pe care, iarăşi, se pare că le-a avut la Universitatea « Petre Andrei », inclusiv pe fondul unui barter politic nereuşit la acea vreme. Şi, iarăşi, domnul L.D. îşi impune să nu vadă pădurea din cauza copacilor, transferând propria opacitate unor coli de hârtie complet nevinovate dar imune la dozele toxice transferate din vârful pixului.
    Absurdul justiţiarului L.D. deviziază tot mai ciudat cu cât, despărţindu-se de urechea gazetarului Brumă, (cine o mai fi şi ăsta ?!), intră în teritoriul propriului domeniu, cel al ştiinţelor economice. Este ofuscat de ideea că lucrarea fundamentală a savantului Anghel N. Rugină, Memoriale 1, ar fi adus nu ştiu cui şi ce foloase (şi îl anunţ pe L.D. că lucrarea a apărut şi s-a susţinut material din puţinele exemplare vândute pentru a asigura plata tipografiei – la prima ediţie ; la a doua ediţie, apariţia s-a datorat Editurii Performantica din Iaşi, directorului acesteia, un alt mare admirator al operii şi activităţii savantului Anghel Rugină şi, repet, personal mi-am asumat un deplin voluntariat în această activitate dedicată unui mare om care, spre deosebire de diverşi comentatori, a oferit o Operă reală şi un model academic recunoscut pe plan internaţional : mereu generos, mereu încrezător în ceilalţi, în şansa lor de a aduce noi contribuţii în acest domeniu (aşa cum şi cei de la Cronica veche, revista citită pe net de domnul economist este preocupată să îşi înlocuiască fondatorii cu tinerii care şi semnează, dacă nu se supără domnul de la Bacău). Poate, nu ştiu, Liviu Druguş ar putea corespunde aşteptărilor savantului. Sau nu.
    În final profesorul Liviu Druguş scapă hăţurile orgoliului nemăsurat, disociind savantul Anghel Rugină de propria sa operă, augmentând efortul personal în a demonstra că opera savantului se situează în imposibilitatea acceptării ca sursă de strategii de dezvoltare economică în lumea actuală.
    Cu profesorul Anghel Rugină am avut strânse legături și dialoguri directe începând din ianuarie 1990. Am participat la majoritatea congreselor ISINI și am prezentat chiar o lucrare la Congresul ISINI din Ciudad de Mexico, capitala Mexicului (2001), pe tema cauzelor nereceptării pozitive a gândirii ruginiene în lume, una excesiv de radicală pentru a fi acceptată de un sistem ce ar urma să dispară dacă ideile acad. Rugină ar fi implementate.
    Şi, adăugare necesară, cum sistemul nu poate să dispară, sistem confortabil şi pentru des-rinocerizarea lui L.D., propunerile marelui economist devin inoperante ceea ce, pe scara mişcării de valori, ar asigura altor economişti şi mai ales distinsului şi mai puţin cunoscutului Liviu Druguş şansa de a-şi impune propriile constribuţii, viziuni, ş.a.m.d.
    Președintele fondator al ISINI a fost Anghel Rugină (Boston, 1988), iar la Congresul ISINI de la Wageningen (Olanda) din 2003 am fost ales presedinte al ISINI pentru o perioadă de doi ani. De atunci și până în prezent fac parte din conducerea ISINI, unul dintre obiectivele mele fiind publicarea integrală și gratuită pe Internet a operei complete a savantului și a lucrărilor despre ideile sale.
    Iarăşi de-a-ndoaselea, Druguş îşi propune (nu spune şi în ce calitate) să publice pe Internet opera savantului (cu un efort ce i-ar diminua timpul ce-l consacră propriei sale opere, noilor deschideri şi închideri atât de preţioase). Stimate domn, indiferent de băltâcăreala semantică la care te-a împins criza de personalitate, oricând (şi acest “oricând” putea începe cu ani buni în urmă, pe când ne atingeam fără ranchiună) îţi pun la dispoziţie, în formatul necesar, Memorialele. Dar sunt convins, peste măsură de convins, că între atâtea parascovenii disipate electronic, acest obiectiv va fi proaspăt amânat sine die. Şi, iarăşi, tare mi-i teamă că dacă ar face aşa ceva, evident că pe blogul personal, nu ar ţine decât de şansa zăludă de a se apropia necuvenit de opera lui Anghel N. Rugină. Hoitar!
    În sfârşit, în partea ultimă din măsura de 4/4, după ce îşi propune colaborarea proprie şi de mare valoare la relansarea vieţii culturale, ştiinţifice, etc, ieşene (propunere cu parfum declarativ politic – că prea a fost domnul profesor economist expulzat prin alte geografii decât cea a Iaşului) Liviu Druguş revine la inepţia fundamentală de început, cum că unul ca Aurel Brumă ar specula memoria lui Anghel Rugină în timp ce Druguş, s-ar înţelege de la sine, cultivă această memorie. Aberaţie paranoică! La rugămintea profesorului – avem documente -, am preluat de la Bucureşti manuscrisul Memorialelor după ce prinsese praful fricii altor economişti de-alde L.D. timp de doi ani. Unde erai, domnule Druguş? Apoi, într-o conjunctură bine manipulată de acelaşi L.D., acesta devine preşedinte al ISINI cu acceptul şi susţinut de Anghel N. Rugină, ca un nou gest de gratitudine şi respect al acestuia faţă de ţara căreia îi aparţinea şi atât. Şi, demn de tot respectul pentru spiritul său întreprid, Druguş are trei mandate ca preşedinte şi apoi trece pe poziţia vice-preşedintelui. Publică lucrări din sfera economicului dar şi pentru domeniul sănătăţii (unde perfectează un venit suplimentar la Iaşi). Pe Druguş nu l-a deranjat în sine apariţia materialului “Stăpânii lumii”, inepţiile şi falsurile puse pe seama savantului Anghel Rugină. L-a deranjat că un ziarist a luat atitudine, punctul de vedere al lui Druguş ca şi al altor reprezentanţi ai ştiinţei economice de factură nouă şi care duc ţara de râpă fiind că orice surplus de tăcere asupra marelui savant şi patriot român le poate perpetua confortul. În ce priveşte Liviu Druguş şi soarta culturii ieşene, legătura este absolut aleatorie. Adică nu e. Şi îmi place la nebunie finalul comentariului cum ultimul sunet de tam-tam din simfonia pentru tam-tamuri. Zice: “ Pentru hoitarii patriotismului românesc amintesc că românul Rugină nu a făcut doar planuri de salvare economică a României, ci pentru majoritatea țărilor foste comuniste: Moldova, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Moldova etc. Desigur, asta nu reduce din însemnătatea contribuțiilor sale doctrinare, el fiind adeptul unei a treia căi, nici comunistă nici capitalistă, cale în numele căreia s-au declanșat toate revoluțiile est europene”. Dincolo de faptul că la lista planurilor de salvare economică făcută a la Pristanda, L.D. a uitat să adauge Germania, S.U.A., Grecia, etc, desferecându-se total de aparenţa de ştaif universitar de la început, Druguş conchide cu o totală nemernecie inutilitatea operei savantului Anghel Rugină care, zice hoitarul, ar fi descris o a treia cale, inutilă – se înţelege contextual – după consumarea revoluţiilor est-europene.
    Şi în finalul finalului, direct şi fără reţineri, ca de la om la om, îndrăznesc să scriu: Cine eşti, Liviu Druguş, ştiu. Dar tu cine te crezi? Şi chiar crezi că e aşa? Valea neputirinţei talea este mai Adâncă decât îţi închipui. Iar referitor la titlu, falsurile şi falsetele tale, chiar scrise direct în engleză, tot inutile rămân. Aşa cum, rememorez, de câte ori ne-am întâlnit şi am discutat privirea ta aluneca, aluneca, aluneca. Iar cerul nu era acolo!
    N.B. În ceea ce priveşte acuza referitoare la nu ştiu ce limbaj de tip fascisto-bolşevic îl invit pe L.D.cu tot respectul pe care nu-l merită să recitească propriile articole din revista în care dă cu umbra pumnului său justiţiar. Colecţia există. Cât priveşte exerciţiile sale de susţinător, în cunoştinţă de cauză, al globalizării da, sunt convins că participările sale la nenumărate simpozioane de-a lungul şi de-a latul lumii le-a făcut din propriile surse financiare, fără a întinde nici o clipă mâna la pomana cuiva. Şi, iarăşi, mă întreb şi întreb, de ce oare, imediat după decembrie 89, domnul lector pe atunci L.D. s-a autoexilat la Chişinău, văduvind cultura ieşeană de energiile sale profund creative. În sfârşit, final de final, Drugus vorbeste de interventia sa pe lângă Mugur Isărescu cu privire la cuvenita întoarcere a rămăşiţelor pământeşti ale marelui savant în pământul patriei. Dacă a făcut aşa ceva, intervenţia sa este salutară. Dar de ce îl deranjează, din ce motive, faptul că un amărât ca mine, la dispariţia fizică a profesorului, atenţiona lumea asupra ne-muririi savantului prin Opera sa? Dar mă opresc fiindcă despre unii ca L.D., despre morţii în viu am mai scris şi altădată.
    Aurel Brumă/Abe

  2. liviudrugusLiviu Drugus 13/01/2012 la 5:30 PM

    Gâlceava iepurașului cu pitbulul
    sau
    Dificultatea radiogazetarului oral de a deveni scriitor, textier și comentator grafic

    Bruma de normalitate și de moralitate clamată de fostul (și viitorul!) meu posibil prieten A(i)urel – în articolul din Cronica veche și în răspunsul la Comentariile mele – este un bun prilej de a continua dialogul și de a persista în utopia de a face cunoscute puncte de vedere, atitudini, opinii sau, vai!, certitudini, cu speranta de a descoperi caractere (acolo unde există, căci de unde nu-i, nimeni nu cere), de a stimula formule noi de scriitură etc. Mărturisesc că nu mă (mai) așteptam să primesc o replică de la (autointitulatul) iepuraș Abe. Mai mult, menționez aici că Abe este singurul (dintre mulții) care a răspuns (aproape) punctual la nevinovatele mele mușcături pitbuliene. (Vezi rubrica Recenzii de pe pagina http://www.liviudrugus.ro). Evident, accept comparația zoomorfică a lui Abe că el ar fi iepurașul și eu câinele periculos de mușcăcios, mai ales dacă rămânem în spațiul scrisului. Cu siguranță, în spațiul oralității, iepurașul radiofonic devine leu și chiar alte animale de pradă. Din experiența mea de ziarist profesionist am constatat pe viu că excelenții jurnaliști de radio devin, adesea, penibili, în spațiul cuvintelor scrise. Cu siguranță, și reciproca este adevărată. Iată o mostră de scriitură spusă pe nerăsuflate, cu paranteze neînchise, cu lungimi ce fac neinteligibilă înșiruirea de cuvinte. Iată o mostră:

    ”Este ofuscat de ideea că lucrarea fundamentală a savantului Anghel N. Rugină, Memoriale 1, ar fi adus nu ştiu cui şi ce foloase (şi îl anunţ pe L.D. că lucrarea a apărut şi s-a susţinut material din puţinele exemplare vândute pentru a asigura plata tipografiei – la prima ediţie ; la a doua ediţie, apariţia s-a datorat Editurii Performantica din Iaşi, directorului acesteia, un alt mare admirator al operii şi activităţii savantului Anghel Rugină şi, repet, personal mi-am asumat un deplin voluntariat în această activitate dedicată unui mare om care, spre deosebire de diverşi comentatori, a oferit o Operă reală şi un model academic recunoscut pe plan internaţional : mereu generos, mereu încrezător în ceilalţi, în şansa lor de a aduce noi contribuţii în acest domeniu (aşa cum şi cei de la Cronica veche, revista citită pe net de domnul economist este preocupată să îşi înlocuiască fondatorii cu tinerii care şi semnează, dacă nu se supără domnul de la Bacău)”

    Un cititor mai puțin avizat poate ignora greșelile de ortografie și de ortoepie ce abundă (ah! unde sunt vremurile de altădată când existau tehnoredactori și corectori, nu doar scriitori ”trei în unul”!), dar partea mai rea (pentru Abe și potențialii săi cititori) este că ideile – câte or fi fiind – sunt acoperite de noianul de cuvinte. Bietul cititor – neinițiat în opera savantului Rugină, dar doritor să se informeze corect – află că ”lucrarea fundamentală a savantului Anghel N. Rugină” este chiar ”Memoriale 1”! Este ca și cum ai spune că lucrarea fundamentală a lui Eminescu este ”Opere alese, vol. 1”! Dezinformarea continuă cu elan muncitoresc în încercarea de a mă zugrăvi drept un demn de dispreț devreme ce eu, ”ofuscatul”, nu am, ca acad. Rugină, o ”Operă reală și un model acdemic recunoscut pe plan internațional”. Dacă aș încerca să vorbesc despre ideile mele în teoria economică, radiofonicul jurnalist ar replica negreșit: ”Aide, bă… Drept cine te crezi bă?”. În schimb, AB nu ezită în a pretinde că și cei de la Cronica veche fac la fel, adică au deplină încredere în șansa altora de a aduce și ei contribuții… Vorbă să fie! De regulă, românii își justifică creștineasca ură față de aproapele lor prin neutra zicere ”Nimeni nu e profet în țara lui”. Motiv pentru care nu doar Rugină, ci și Georgescu-Roegen – un alt prestigios economist – a(u) luat drumul pribegiei. Nu dau exemple din lumea literar-filosofică pentru simplul motiv că asta ar fi, în ochii alunecoși și privitori doar spre Înaltul Cer a lui Abe, o crimă de lezmajestate impardonabilă și demnă de tot disprețul. Adică ”tu cine te crezi bă, să te compari cu Cioran sau Goma?”. Așa că renunț la comparații (care, oricum, nu au valoare de argument) și încerc să fac micile mele observații de cârcotaș ce se crede (re)cenzor sau, mai rău! critic de ultimă instanță… Recunosc cu umilință că încercarea mea de a face școală de jurnalism, pe vremea dictaturii, a fost blocată ferm de tov Floareș care, atunci când – în naivitatea mea infinită – i-am solicitat o trimitere la măreața Facultate de
    ziaristică de la Ștefan Gheorghiu, mi-a spus: ”Da dumneata știi ce dosar ai?”. Nu, am îngăimat eu… ”Mai bine! La revedere.”, Acum am înțeles ce dosar am avut, știut fiind că nu oricine putea lucra în presa scrisă sau vorbită… În fine… prietenii știu de ce.

    Pr(i)etenul meu Abe are, ca mulți dintre noi, obsesii și fobii de a căror existență doar cei din exterior le pot observa. De aceea sunt utile dialogorile. Eu aflu că nu am operă și recunoaștere internațională, AB află că are convingerea obsesivă și (ușor) paranoidă a normalității. ”Eu nu-mi dau aere ca înfumuratul ăla de Druguș, eu sunt un om, normal, simplu” (”Din popor!” ar adăuga iute Nicolae Turtureanu). Drept pentru care prima propoziție a răspunsului său este următoarea: ”Obsrvaţiile mele la observaţiile lui Liviu Druguş sunt scrise normal”. El nu face apel la ”caractere (prea) aplecate, aldine adicătelea, cum am îndrăznit eu să mă descopăr la caracter… Asadar, delocneaplecatul Abe (îmi) este, din start, superior și … desigur, modest. El (Abe) este ”mirele luminii”, atoatecunoscătorul, dar, din păcate, ”netraductibil” nu doar ”din motive semantice”, ci din cauză că romanele nu prea pot fi declamate, cu intonație ajutătoare în descifrarea sensului, la radio. Nu (mă) întreb din ce motive scriitorul AB nu scrie direct într-una din limbile străine pe care le cunoaște și vorbește fluent, ca orice intelectual care se respectă… AB mă tratează ca fiind un ”fost presupus neinamic”. Aici chiar îl contrazic, cu toată fermitatea și propun varianta ”un amic”. Presupusa ură, inamiciție, ranchiună, obsesie, ofuscare, justițiar, traseist, trimițător de săgeți otrăvite etc. etc. toate acestea există doar în mintea imaginativă dincolo de exces a amicului Abe. Malițios din fire și fibre naturale, amicul Abe îmi reamintește, finuț-finuț, cîteva dintre calitățile pe care Domnia Sa, scriitorul oral, mi le recunoaște: 1. ”colaborator științific la emisiuni de altă oară”, descriere pe care aș reformula-o (mai respectuos față de adevăr) ca fiind ”fostele emisiuni de propaganda politică gestionate de redactorul Aurel Brumă, și la care asistentul universitar Liviu Druguș era invitat să participe”. De ce să cosmetizăm trecutul? Tot așa cum există colecțiile complete ale revistei Cronica, tot așa cred că mai sunt păstrate și benzile cu emisiunile de propaganda patriotică ceaușistă… Sau mă înșel?
    2. ”cadru didactic universitar cunoscut prin operă și activitate didactică extinsă pe triunghiul Iași-Chișinău-Bacău și nu numai”. La rubrica și ”nu numai” aș mai adăuga: Târgu Mureș, București, Cluj Napoca, Bruxelles, Budapesta, Bled (Slovenia), Riga, Volgograd, Vilnius, Paris, Maastricht, Wanenigen, Londra, Ciudad de Mexico, Sonora (Mexic) și încă multe altele. Dar ce mai contează? În fond, nu scriem aici ca să ne lăudăm, ci doar să explicăm… AB ar vrea să trăiască în ”România lui Anghel Rugină”, țară care – din păcate pentru AB și alți idealiști ca Anghel Rugină, ca mine și ca mulți alții – nu există și, foarte probabil, nu va exista niciodată. AB mă acuză că nu sunt în stare să pricep ”înțelesurile nențelese” ale operei ruginiene, dar pe care el, ziaristul de la Radio Iași, le-a pătruns, și anume în profunzime… Măi să fie… Păi tocmai de aceea am intervenit, riscând să anulez o amiciție din tinerețe cu AB, pentru a-i comunica foarte maturului meu amic că nu este suficient – pentru cititorii dornici de cunoaștere – să citească/ audă despre ”respectul, dragostea, devoțiunea creată (corect: create – LD) de contactul cu acest strălucit fiu al țării”. Asta se numște, în limbaj științific și academic ”frecșn”, adică frecții autojuisante, după care – luând cuvenita distanță – AB iși zice (probabi): ”Bă ce patriot sunt! Păi cine mai scrie cu atâta simțire despre un consătean celebru? Hai?”. Asta numește și Abe și numesc și eu ”Hoitar”, adică trăitor de pe urma decedaților respectabili, niște corbi ai literelor românești, aș zice eu dacă mi se va permite… Am scris zeci de articolașe prin care încercam să le sugerez hoitarilor să încerce să nu mai epigonizeze, să producă și ei ceva acolo, o idee, o propunere, o tehnică nouă, o ceva acolo care să ducă la mult doritul ”mai bine”, la ”progres”, la ”creștere” etc. Nu! Domniile lor sunt patrioți trăitori în trecutul marilor personalități de pe urma cărora încearcă să-și construiască un precar prezent… Că despre viitor nu poate fi vorba. Cu scuzele de rigoare pentru duritate (și fără a mă exclude din lista foștilor ieșeni care nu au făcut mai nimic pentru Iași) dar căderea răsunătoare a Iașului cultural, aerul de mortăciune putredă care te pătrunde deschizând tot mai puținele reviste ”de cultură”, toate astea se datorează hoitarilor patriotarzi, celor care se laudă reciproc până le vine și lor să creadă că sunt valoroși etc. Eu spun că miroase a hoit și pute a hoitari, ei – AB în caul de față – (cei pe care am îndrăznit să-i critic) îmi spun despre ”propriile neîmpliniri în diversele atingeri politice”. Nu am făcut parte din niciun partid politic postdecembrist (după ce am plătit nesăbuința de a nu intra în PCR în 1970, anul trei de facultate). AB ”m-a mirosit” că ”vreau să intru savant în campania electorală”. Adicătelea, după ce zice în clar că ”nu știe și nu îl interesează despre partizanatul meu propriu”, peste câteva cuvinte știe că vrau dregătorii publice… Nu nu doresc ”băltăcăreală” bahluviană de prost gust; o las altora ca să-și manifeste patriotismul adânc simțitor, scriind despre alți oameni de merit fără să o merite devreme ce nu pricep despre ce este vorba în propoziție… ”Devoțiunea partizană față de nu știu cine” (cum mă bănuiește amicul Amare Bemare) este doar în imaginația bolnăvicioasă a celor cărora le sunt refuzate esențele și ideile mari. În loc să se străduiască să priceapă ideile ruginiene (că plusurile și minusurile lor) AB cade în bănuiala paranoică a faptului cu un presupus spion din măreața redacție a Cronicii vechi mi-ar fi pus la dispoziție prețiosul manscript al domniei sale, că doar numai așa se explica de unde știu eu ce a scris el în articolul ce a apărut în decembrie. Simplu, am dedus (folosind logicile plurivalente, geometria neeuclidiană și mecanica cuantică redusă la absurd) că ceea ce a apărut publicat în decembrie a fost scris cu o lună mai înainte… Bruma de ”aritimentică” elementară l-ar fi scutit pe Abe să joace rolul iepurașului cu mușcături mortale (cică se practică la Bacău, știe AB. Eu nu.)

    Abe nu cunoasște ”subteranele interesului personal” (de care numai unul ca mine e în stare, sacrificând pe altarul egoismului, ultima picătură de altruism, patriotism și naționalism, lucrând, cum altfel?, pentru oculta globalizantă și aneantizantă de patrii, popoare, nații..). Plin de aburii interesului național (Caragiale, ce contemporan ne esti! Si aici mă adaug și pe mine neghiobul care a numărat Moldova, pristandastic, de două ori… Mea maxima culpa”).

    Abe nu este ranchiunos. El este chiar prieteneos. Un om inteligent ca mnealui așa procedează: nu este ranchiunos. Mai mult, este generos: Mi-a promis ”Sfântul romilor…” și formatul electronic al memorialelor ruginiene la a căror diseminare am promis că voi participa. Îi mulțumesc amicului, prilej cu care – sper – ne vom vedea, evident, fără înjurături și critici (astea se fac numai public!). Cică – zice Abe -uneori îmbătrânim urât. Poate. Fiecare cu bolile lui: unii se cred Napoleon, Abe crede că alții sunt cei care se urcă pe scara de lemn, în timp ce el – Napoleonul inelelor – stă pe treapta de sus a scării valorice. Bravo ție. Râgâială plăcută! Poate data viitoare devoalezi publicului telespectator, amator de telenovele bahluvistice, cum am eșuat eu să fac ”un barter politic la Petre Andrei”. Cred că publicul avid de (o asemenea) cultură dorește să se îmbogățească, să evolueze pe coordonatele axiologice brumării. Iașul cultural o așteaptă cu aviditate. Nuanțez puțin doar. Nu am cum să ”transfer propria mea opacitate unor coli de hârtie nevinovate dar imune la dozele toxice transferate din vîrful pixului” așa cum zice Abe pentru simplul motiv că nu mai folosesc hârtia, ci ecranul și nu scriu din pix, ci din tastatură. Rinocerizarea lui Abe e profundă și cred că degeaba îi atrag din nou atenția că ideile lui Rugină sunt minunate, dar inaplicabile, chiar dacă lui AB îi plac nespus… Eu sunt pe dos pentru că aș îndrăzni să public (și încă gratuit) pe internet opera ruginiană. Proletcultistul din AB se revoltă: ”În ce calitate, băi tovarășe? Cum îți permiți?” etc etc. Tu, băi expulzatule și extrădatule, tu care ai hoinărit prin lume în loc să te ocupi de țărișoară?…Tu, ”economistule de factură nouă (facturile trebuie plătite, nu?) care duce țara de râpă. Aicea ai nimerit-o! Ia repetați să vedeți ce frumos sună: ”Druguș a dus țara de râpă!”. Ca să vezi spirit de sacrificiu? Iubind nespus de mult Iașul, l-am părăsit, ca să nu contribui la ducerea culturii ieșene în râpa Bahluiului cel puturos. Fiind însă distructiv din fire, am ales să distrug țărișoara, Româniiieeeeaaa (vezi Caragiale). În ”totala mea nemernecie”, zice spre final amicul Abe l-am obligat pe preopinent să mă desconspire și apoi să mă întrebe, așa de la obraz: ”Cine eşti, Liviu Druguş, ştiu. Dar tu cine te crezi? Şi chiar crezi că e aşa? Valea neputirinţei talea este mai Adâncă decât îţi închipui. Iar referitor la titlu, falsurile şi falsetele tale, chiar scrise direct în engleză, tot inutile rămân”. Este minunat să afli că cineva se poate pronunța în privința identității tale adevărate, necosmetizate și netrucate…

    În finalul apoteotec AB mă invită ”cu tot respectul pe care nu-l merit să recitesc propriile articole din revista în care dă cu umbra pumnului (ah, ce metaforă vaporoasă!) său justițiar. Colecția există.” Amice, ea există și ne stă la dispoziție. Dar americanii, în nesăbuința lor criminală, au făcut și ei traduceri și copii după articolele subsemnatului, uite-așa, de-al dreacului, ca să mă bage cu de-a sila în istorie, ca să reînvie ”morții în viu” (expresia îți aparține). Dacă cuvântul CIA mai este asociat în mintea ta cu trădarea de patrie, cu antipatriotismul etc, iote că m-au desconspirat. În timp ce tu mă credeai autoexpulzat la moldovenii ăia rusificați, americanii (ce farieri!) mă credeau unul de-al lor… Ce-mi dai să scot de la naftalina sovieto-americană emisiunile tale radiofonice? Glumesc, desigur. Pe cine ar interesa? În cazul însă că vrei să vezi modus operandi al imperialismului american click aici (este vorba despre o dezbatere organizată de subsemnatul și publicată în Cronica nr 31/ 1986, pp 1-2. In Raportul CIA articolul meu este la pagina 81:
    http://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=356&ved=0CD0QFjAFON4C&url=http%3A%2F%2Fwww.dtic.mil%2Fcgi-bin%2FGetTRDoc%3FAD%3DADA351176&ei=fAIQT9mjBrH64QSg6_z9Aw&usg=AFQjCNHeoubayW5QLa4b0MDmVBBQtpDK2w Să ne auzim (și) de bine! TrăiasciăTecuciul cultural și reprezentanții săi!

  3. bruma aurel 13/01/2012 la 11:09 PM

    DRUGUŞ – TREPĂDUŞ ŞI PROBLEMA JIGODIEI LA PITBULI
    Clar, concis şi la obiect. Cine naiba m-a pus să mă iau în clonţ cu “fostul amic”, Liviu Druguş, cel care, de la înălţimea staturii sale multidimensionale de professor universitar, manager de proiecte, de congrese, conferinţe, chestii, gazetar profesionist, şi un mare dizident (auto-comparându-se cu Cioran şi Goma) încă din perioada în care preda într-un siktir asumat socialismul ştiinţific şi economia construcţiilor multilaterale?! Dar, mai mult, aceste academice schimburi de idei, conversaţiunea noastră foarte trufanda, replicile distinsului, încep să mă convingă, fără dubii, că am fost şi vecin de mahala cu Distinsul, “băi”-urile , “aide-băi”-urile şi “bă”-ul izvorând constant din direcţia respectivului şi pe atunci, cred, locuitor mai la margine. În totală bucurie a reîntoarcerii spre propriile începuturi, Druguş-Trepăduş, cum l-au alintat unii, îşi re-lecturează epistemiologic notiţele tinereţii de savant descoperind în atingere cu subsemnatul un nou orizont vocaţional, cel de critic şi istoric literar. Şi mă muşcă de toate părţile scriitoriceşti adiacente, conform acceptatei situări în casta pitbulilor uşor atinşi de jigodie. Dintre toate gogoriţele debitate pe tastatură de domnul superbunlatoate, alea cu proletculismul şi elanul muncitoresc l-au ridicat cu mii de metri deasupra nivelului scăzut al cacainei, asigurându-i nu numai atenţia presei locale ci şi locul de onoare în “Mansarda cu sticleţi”! (Precizez că acesta este titlul unei cărţi în curs de apariţie şi nicidecum intenţia unei jigniri deşi pitbulică L.D., oferă câteva constante megalomane greu tratabile). Atât. Şi trecem la “cestiune”, conform normelor impuse, zice Druguş umfându-şi pieptul, de studiul aprofundat al operei marelui Caragiale.
    Scrie Druguş:” Bietul cititor – neinițiat în opera savantului Rugină, dar doritor să se informeze corect – află ( de la Aurel Brumă, desigur) că ”lucrarea fundamentală a savantului Anghel N. Rugină” este chiar ”Memoriale 1”. Aşa şi este domnule Trepăduş, este lucrarea fundamentală a românului Rugină din America pentru românimea de la el, de acasă. Pune-ţi ochelarii şi citeşte:
    « Memorialele propun cititorului formula unei „Biblii Economice”, necesară pentru orice încercare prezentă sau viitoare în realizarea şi păstrarea idealului cel mare în Istoria Poporului Român ca şi a Umanităţii: o societate şi o economie liberă, justă şi stabilă, cu un guvern şi parlament alese democratic de voinţa majorităţii libere a poporului.
    Trebuie să atrag atenţia cititorului că materialul inclus în Memoriale a fost conceput şi scris în diferite perioade de timp, între 1990 şi 2003, şi deci, inevitabil, unele situaţii se reiau în Memoriale 1 în diferite contexte, cu un surplus de clarificări. Într-un fel, repetarea este necesară pentru că problemele tratate sunt complexe şi legate unele de altele. În consecinţă, revenirea la anumite concepte sau modele devine inevitabilă în clarificarea cât mai completă a textului respectiv.
    Cu Domnul Preşedinte Emil Constantinescu nu am vorbit în detalii, dar am avut un schimb de vederi cu el, înainte de a ocupa această funcţie înaltă. I-am trimis, în timp, un număr de scrisori, incluse în aceste Memoriale, prin care l-am avertizat că nu este pe drumul cel bun, sur la bonne voie, cum spun francezii. Scrisorile mele nu au avut nici un ecou. Când am auzit că expertul lui principal în probleme social-economice şi financiare era aceeaşi persoană cu cel utilizat de Domnul Preşedinte Ion Iliescu, am fost sigur că nu are şi nu va avea nimic nou şi mai bun de spus. Din nefericire, ţara şi poporul românesc au avut mult de suferit iar el a fost forţat să se retragă din arena politică la terminarea mandatului Nu am găsit nici o evidenţă că Preşedintele Emil Constantinescu, el personal, ar fi fost împotriva experimentului cu un sistem nou de echilibru general stabil, ducător la realizarea unui „Miracol Economic”.
    Şi acum urmează întrebarea fundamentală: Când Capul Statului spune DA, iar experţii oficiali de profesie economică şi financiară de acasă, în colaborare cu experţii străini, spun NU, ce să facem?
    Ne aflăm în faţa unei enigme, de fapt un Paradox, scris ca atare, în istoria economiei româneşti contemporane. Publicarea acestor Memoriale, când autorul este încă în viaţă şi a trecut de vîrsta de 90 de ani, are ca scop să lămurească în toată amărunţimea acest Paradox, spre binele poporului român, acum şi în viitor.

    Anghel N.Rugină

    Boston, Mass. USA
    20 august 2003

    Dacă Savantul Anghel N. Rugină, un om cu o credinţă nezdruncinată în Dumnezeu şi Ţara sa, compară Memorialele cu o Biblie Economică, adresându-se mai ales tinerilor studioşi, economiştilor, este clar cum clarul că matale ai probleme cu bila, mă refer la zona ficatului, şi, ca pitbul asumat muşti de-aiurea din amintirea palmei care te-a mângâiat pe creştet. Din blana pitbulului de Valea Adâncă mai sar şi alţi pureci, inclusiv ameninţarea “despre ideile mele în teoria economică“ care, îmi închipui, ar trebui cunoscute , relevate marelui public. Dar asta este o altă cioară, pe un alt gard. Şi mă întreb de-aiurea: cum naiba, având străluciţi specialişti în economie, un exemplu fiind şi amicul Druguş, cum de am ajuns la sărăcia la care am ajuns? Redundant spuselor mele tembele Druguş confirmă, pe bună dreptate, pe blogul personal, că, zice, “am operă și recunoaștere internațională”. Aşa o fi şi asta chiar că nu interesează pe nimeni. Iar eu sunt un nimeni, un “gazetar de radio” (noţiune creată pe dunga minţii lui L.D. într-un moment de neatenţie în gestionarea semnificaţiilor.
    Feciorelnic şi pur Druguş, povestaş de mama culorii, confirmă pasiunea sa profundă pentru gazetărie, fie şi pe coate tocite la “Ştefan Gheorghiu”, acuză o anume presiune sub care, zice el ca s-o creadă prostul, a fost nevoit să colaboreze prin presa scrisă şi vorbită cu hei-rupuri. Păi, nenicule, dacă răspundeai unor chemări şi invitaţii redacţionale ca specialist în economia socialistă, colaborări plătite, de unde şi până unde presiunea, dizidenţa ? Care dizidenţă?
    Scriam în replică de dialog despre L. Druguş ”cadru didactic universitar cunoscut prin operă și activitate didactică extinsă pe triunghiul Iași-Chișinău-Bacău și nu numai”. Iar L.D. completează, cu o emoţionantă şi firească modestie academică: “ La rubrica și ”nu numai” aș mai adăuga: Târgu Mureș, București, Cluj Napoca, Bruxelles, Budapesta, Bled (Slovenia), Riga, Volgograd, Vilnius, Paris, Maastricht, Wanenigen, Londra, Ciudad de Mexico, Sonora (Mexic) și încă multe altele. Dar ce mai contează? În fond, nu scriem aici ca să ne lăudăm, ci doar să explicăm… “ Uite, ex amice Druguş, iar nu te înţeleg, nu pot să mă ridic la altitudinea matale că prea stai pe vârfuri. Ce-a fost pe-acolo, pe unde-i dai cu geografia? A fost operă, a fost activitate didactică sau numai cunoaştere? Te compătimesc pentru banii pe care i-ai topit, aşa cum brânza topită. Bine că ai avut sponsori, dacă ăia te-au remarcat şi trupeşte. Personal te admir cum stai matale răscăcărat şi pe buget particular dar şi pe banii publici, cum viţelul care suge de la două că nu plouă şi abia de aici poate începe un dialog normal, prietenesc. Că aşa cum le învârţi matale, bibicule, mai rar!
    În final de tot Te pup pe corniţele bucălaie, îţi doresc noi şi înspăimântătoare succesuri pe fonciarul blogului personal dar şi pe plan universal. Poţi scrie câte alte tâmpenii doreşti, la fel de geniale ca cele de până acum, chiar şi în versuri. Nu te mai văd. Pentru mine, ca interes, ai dat colţul. Iar despre “foştii amici” numai de bine. Pa.
    Aurel

  4. Liviu Drugus 14/01/2012 la 12:27 PM

    Salut, bibicule! Salut (in)amicule! Salut Aiuritule!

    Voi începe, cum altfel la unul pe dos ca mine, cu sfârșitul misivei tale de adio unde zici că mă pupi pe cornițele bucălaie, deși ai vrut să spui că mă pupi în bucile mele cărnoase. Știu că acu e voie, dar te previn că eu sunt de modă veche și nu mă las.

    Mă bucur să aflu că ai renunțat la hoitărie și te-ai apucat de poezie. Prima ta rimă este extraordinară: Druguș – Trepăduș. Vai ce poezie minunată, demnă de Iașul cultural postmodern! Dacă aș fi un epigon imitator hoitar care ar vrea să se afirme de pe urma înaintașilor (tu fiind unul dintre ei într-ale poeziei) aș încerca și eu câteva rime: Brumă – Spumă (cu clăbuci nu rimează), sau Brumă – Scurmă (ce scurmă este problema lui, poezia nu trebuie să devoaleze chiar toate D.D. supturile).

    Parcă ziceai cu tu mă știi. Iote că nu mă știi, ci doar mă bănuiești că aș fi ”un mare dizident”. N-am fost nici mare nici mic dizident și nici nu sunt. Dizidenții s-au recrutat (termen adecvat) din rândul colaboratorilor regimului trecut, dar nu dintre oricari, ci dintre cei cu mare dor de mărire, de afirmare, de dat din coate și de cocoțat în fruntea bucatelor. Și iar mă bănuiești că aș fi predat ”socialism științific și economia construcțiilor multilaterale”. Tu mă confunzi – deși am fost megieși în aceeași mahala – cu titularul cursului de socialism științific, respectiv cu tov colonel (așa zic unii) C.Gh. Marinescu, cel care exact in toamna lui 86 ( o fi vreo legătură cu articolul preluat de CIA?) tov Marinescu a organizat o ședință de partid extraordinară cu ordine de zi ”excluderea din partid” a… ghici: trepădușului de Druguș. Evident, mi s-a reproșat că am întinat mărețele idealuri ale socialismului (așa cum, cu blândețe revoluționară de stepă l-a criticat și tov Iliescu pe tov Ceausescu, cu ordinul de execuție în mână, evident). Și în timp ce tov Marinescu se pregătea să citească ordinul de execuție (citește: excludere) am cerut cuvântul și, ca un autentic pitbul ce sunt am sărit la beregata colonelului profesor. Când mi s-a oferit cuvântul am spus că m-am inspirat adânc din numeroasele volume ale tovarășului Marinescu… Rumoare în sală și stupoare în prezidiu (cu tov din CC PCR inclus). După o scurtă deliberare s-a declarat ședința închisă. Acuma, sper, mă știi mai bine amice că era cât pe ce să fiu un dizident măreț, doar că nu am fost și nu sunt. Am predat economie politică (sem I) și economie sanitară în sem II (disciplină introdusă la propunerea mea, dar pe care revoluționarii decembriști au scos-o pe motivul – serios, real și de necombătut – că … ține de științele sociale marxiste. Pitbulic cum mă știi, am mers la Londra în septembrie 1990, (Visiting Professor, ce mai!) la Departamentul de Health Economics al London School of Hygiene and Tropical Medicine, unde mi s-a propus chiar să rămân (Îl și văd pe amicul aiurel cum sare în sus: băi, da tu chiar cine te crezi?). Între timp am mai urmat un curs de Health Economics la Tromso (Norvegia). Bravos tovarăși, dar orice reformă în sănătate este una economico-financiară, așa că nu e de mirare că acu e criză de oameni care să priceapă ce este o reformă în sănătate. Să trăiască tovarășul Ilici și noul comitet central care acu… râd în barbă: mă ce lovitură de biliard le-am tras: a intrat biluța otrăvită în găurica guvernanților actuali taman după 22-23 de ani! Bine bine, da ce facem cu trepădușul de Druguș? Simplu, au zis tovarășii: pe el îl trimitem la Chișinău să-i învețe pe ei reformă în sănătate (Chișinăul a privatizat farmaciile înaintea Bucureștiului). Poate îl agață tovarășii sovietici și scăpăm de el cu totul… N-a fost să fie, după care istoria s-a repetat: în loc de întinarea idealurilor socialiste, acu am fost acuzat de trădare de patrie, popor (că de partid nu mai era cazul) etc. Și iar tovarășii ieșeni s-au speriat că vreau să preiau primăria Iașului, și iar am negat și tot așa până la acuza lui Aiurel că vreau atingeri politice nemeritate… Nu vreau. Și mai zice Aiurel, cel cu sticleți la mansardă, că ”re-lecturez epistemiologic”. Cu riscul să-l supăr iar pe amicul de pe Bahlui – că pe Cacaina stau eu – că nu e frumos să scrii ”epistemiologic”. Cunoscătorii știu de ce…

    Îmi citezi – pe juma de pagină – din Anghel N. Rugină. Mulțumesc. Am și eu o corespondență cu magistrul și, în plus de asta, mi-a trimis și scrierile sale fundamentale ca să nu fie loc de traduceri aiurea. Propun să închidem aici subiectul de la care am pornit. Eu nu-mi propusesem altceva decât să arăt cum trăiesc bine patrioții români actuali scriind despre cât de patrioți erau înaintașii lor. Și dacă eu îți spun matale că ești hoitar, tu mă dezmierzi (pitbulii trebuie dezmierdați din când în când) cu acuza că ”mușc mâna care m-a mângâiat pe creștet”, recte a magistrului Rugină. Încercarea ta jigodioasă de a mă contrapune prietenului meu, profesorul Rugină, pe care îl stimez infinit mai mult dect crezi tu și decât o faci tu, este deplorabilă și jignitoare la adresa unui gânditor de talie mondială (în apropierea unor titani ca Marx, Keynes, Schumpeter, Menger, Mises etc.). Că unii confundă marxismul cu ceaușismul și stalinismul asta e altă gâ(n)scă. Pentru tine, toți sunt simpli locuitori ai mansardei cu sticleți, mansardă de la care doar tu ai cheia. Intri când vrei și ieși cum poți. In incheiere chiar regret că nu ai învățat nici până azi că un gentleman autentic își ține cuvântul. Eu sunt liber să te critic cât vreau, tu însă, dacă ești domn, ești dator să te ții de cuvânt. Dacă știi la ce mă refer…

  5. Pingback:Mircea Băduț – Histrionisme filosofarde antropofile postmoderne și cvasiquijotice olteano-româno-balcanice (1) | liviudrugus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: